Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

“Vania” – pe muchia imposibilului

“Vania” – pe muchia imposibilului

Festivalul „Teatrul Lumii la Sofia” este un eveniment teatral anual care are loc în capitala Bulgariei. Scopul festivalului este de a prezenta locuitorilor și vizitatorilor Sofiei cele mai bune producții scenice europene și mondiale, pe parcursul unei luni. Festivalul se desfășoară din 2007 și a prezentat spectacole de teatru regizate de figuri renumite precum Peter Brook, Declan Donnellan, Oskaras Koršunovas, Steven Berkoff, Jernej Lorenci, Ivo van Hove, Robert Wilson, Patrick Marber, Jamie Lloyd și mulți alții. Selecția este în mod tradițional bine echilibrată, cu titluri curatoriate critic atât din dramaturgia clasică, cât și din cea modernă. Include și producții greu accesibile sau mai puțin cunoscute ale companiilor private, și producții devenite capodopere după premierele lor ca parte a repertoriului teatrelor renumite. Spectacolele sunt jucate în direct pe scenele capitalei, difuzate ca proiecții prin satelit în cinematografele din Sofia, iar unele pot fi urmărite pentru o perioadă limitată de timp în spațiul online al festivalului.
Programul din acest an a prezentat o bogată varietate de genuri din opt țări. Următoarele producții s-au remarcat ca fiind demne de interes: Pescărușul, regizat de Oskaras Koršunovas (Vilnius, Lituania); Chaplin Pianissimo – un concert dedicat vieții lui Charlie Chaplin, cu participarea specială a lui Eugene Chaplin (Elveția); Teroarea și mizeriile celui de-al treilea Reich de Brecht, regia Timofei Kuliabin (Tallinn, Estonia); Peach Blossom Fan – o operă tradițională chineză (Kunqu, China); Othello, regizat de Oskaras Koršunovas (Vilnius, Lituania); Vania de Cehov, regizat de Sam Yates (Londra, Anglia).
Aceste titluri au stârnit interes și curiozitate prin alegerea textului, motivația din spatele realizării lor și maniera modernă a concepției.
Similar cu ediția de anul trecut, al cărei program a inclus două proiecții prin satelit de la Teatrul Național din Londra (Viața lui Pi, regizat de Max Webster și Pescărușul, regizat de Jamie Lloyd), anul acesta favoritul clar al publicului și al criticilor din Bulgaria a fost Unchiul Vania de la Teatrul Ducelui de York din West End.
Regizorul producției este Sam Yates, în vârstă de 40 de ani, care a lucrat anterior pe texte de Tennessee Williams, Tom Stoppard, David Mamet și alții. Adaptarea piesei originale a lui Anton Cehov Unchiul Vania este opera autorului Simon Stephens, iar remarcabilul actor irlandez Andrew Scott interpretează toate
personajele.
Consultând cronologia și arhiva muncii echipei putem constata că atât Sam Yates cât și Simon Stephens au lucrat cu Scott la proiecte anterioare celui cu Cehov. În 2016, Yates a regizat scurtmetrajul The Hope Rooms în care a jucat Scott, iar în 2012 Stephens a scris piesa Sea Wall special pentru actor. În Vania, cei doi îl conduc pe Andrew Scott spre o provocare interpretativă ce va atinge noi culmi în privința potențialului artei performative.
Criticii britanici au lăudat unanim spectacolul, caracterizându-l ca o realizare actoricească fără precedent. În ziarul INews, autoarea Fiona Mountford îl descrie drept evenimentul teatral al anului. Cele mai multe cronici se concentrează pe performanța lui Scott și pe abilitățile sale incredibile, cu care reușește să construiască toate personajele din piesă și să le interpreteze integral, doar el, pe scenă. Adaptarea și regia creează condițiile pentru ca Andrew Scott să intre confortabil în pielea tuturor personajelor și, în același timp, să dea senzația miilor de voci din capul uman care coexistă împreună într-un singur corp. Singurul partener de scenă al actorului este pianul, care uneori începe să cânte de la sine. Clapele se apasă, creând un sentiment de confort fantomatic – foarte potrivit pentru atmosfera lui Cehov.
Scott construiește fiecare personaj printr-un ton diferit al vocii, varii expresii faciale, comportament ironic și motivație încorporată în unele dintre acestea și, nu în ultimul rând, prin elemente gestuale și corporale foarte fine și detaliate. Câteva dintre numeroasele tehnici ale lui Scott pentru a crea personajele feminine includ atingerea ușoară a lanțului de aur de la gât, priviri peste umăr, brațe încrucișate, unul din ele mângâind timid bărbia și fața, și priviri ambigue, inocent-feroce, umede, cu care își observă interlocutorul.
Producția a câștigat patru premii, inclusiv două pentru cea mai bună interpretare actoricească a lui Andrew Scott de la London Critics’ Circle și Evening Standard, precum și pentru cea mai bună adaptare de la premiile Olivier și What’s On Stage.
Cea mai evidentă și mai importantă realizare a acestei versiuni a piesei lui Cehov este capacitatea echipei de a surprinde nemărginitul univers uman, redându-l printr-o singură ocheadă. Este incredibil cum reușește actorul să provoace spectatorul să creadă în dragostea dintre doi oameni, să te facă să empatizezi cu dorul lor, singurătatea locuitorilor acestei moșii, pe care o împărtășesc prin tăcerea lor. Și în pofida vidului scenic ce apare uneori, pentru că până acum a vorbit Alexandru, dar imediat după el curg din gura lui Andrew Scott cuvintele Soniei, e neîndoielnic că spectacolul este în stilul și maniera lui Cehov.
Andrew Scott reușește să scoată în evidență psihologia profundă, drama personală nedezvăluită a fiecărui personaj, iar momentele în care monologurile individuale se împletesc între ele prin întâlnirea oamenilor, scena devine o sonată a fantomelor. Toți sunt prezenți, dar numai cel care are cuvântul poate fi auzit și văzut. Acest lucru nu împiedică în niciun fel configurarea unei imagini colective a oamenilor ce conversează: dimpotrivă. Atenția și concentrarea de care publicul are nevoie ca să urmărească și să observe acțiunea este mult mai solicitantă și permite ca situațiile în care eroii interacționează să fie simțite mult mai intim.
Scena dintre Elena Andreevna și Mihail Lvovici este incredibilă. Frisoanele lor trec din cuvinte în gesturi, lumina se concentrează pe mâinile lui Andrew Scott, care-și împletesc degetele ca niște străini și se cufundă în mângâieri. Actorul își dezgolește un umăr din spate, jucând o Elena ușor anxioasă, și imediat îl acoperă la loc cu cămașa. Apoi își trage cămașa cu totul peste cap, acum ca Mihail. Cele două personaje posedă corpul lui Scott ca niște fantome, iar el începe dansul iubirii cu lumină. Uneori, mâna lui, ca un străin, i se înfășoară în jurul gâtului, un picior începe să-i urce, lipit de perete – imaginea duală a scenei conturează însingurarea cehoviană tipică a corpului și o timidă împărtășire a conștiinței.
În paralel cu psihologia dramatică a reprezentației, există o dimensiune comică jucată ca o clipire către public. Este înglobată în unele personaje, în personajele feminine din piesă și mai ales în modul în care Scott le interpretează – propozițiile tărăgănate, rostogolirea ochilor, unduirea taliei, felul în care ține ţigara cu mâna întinsă spre exterior. Aceste gesturi evocă genuin un sens comic care nu rămâne la nivel de recuzită și nici nu este un scop în sine. Este mai degrabă o cheie a autenticității lumii lui Cehov și ajută la crearea unei atmosfere realiste cu emoții diverse.
Într-un interviu cu compania de teatru „Paines Plough”, Simon Stephens spune că „scriitorii cu adevărat mari cristalizează și articulează adevăruri care au fost ascunse de sine”. În această versiune scenică din Unchiul Vania, echipa reușește să recreeze lumea umană până la ultimul detaliu, așa cum a intenționat Cehov – tainică și neștiută.
Aceasta este, fără îndoială, cea mai incitantă interpretare a piesei lui Cehov pe care am văzut-o. Andrew Scott recreează o viață umană, un val care crește încet, mătură totul în jurul lui și apoi se retrage în liniște odată cu refluxul. Un spectacol incredibil care provoacă, mai presus de toate, uimire în ceea ce privește actoria.

 

Leave a reply

© 2025 Tribuna
design: mvg