Teatrul bulgar pare să traverseze un moment artistic fast, cel puțin asta am conchis după două vizite profesionale anul ăsta în țara vecină.
Prima a fost între 7-11 mai la Tărgoviște, la a 23-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru „Cortina fermecată”, eveniment pe care, prin comparație cu ediția precedentă, l-am descoperit și mai consistent, și mai dinamic (curator a fost acum regizorul Denislav Yanev, directorul adjunct al teatrului-gazdă). E un festival dedicat predilect copiilor, dar care include ambițioase și reușite producții pentru adolescenți și adulți, deopotrivă. „Cortina fermecată” este organizat de Teatrul Dramatic de Stat din Tărgoviște, iar anul acesta pe scenele din micul oraș estic-bulgar s-au jucat 13 spectacole, au avut loc ateliere de creație, colocvii, expoziții.
Programul a debutat cu un spectacol în aer liber, Sabia vrăjită, al Companiei Teatrale „Jar”, un basm despre prințese și balauri și eroi salvatori, cuceritor prin mărimea și amploarea marionetelor folosite, de modalitatea de mânuire precisă și rapidă a acestora, care au dat un ritm specific reprezentației, spre bucuria spectatorilor prezenți.
Excepțional prin construcția regizorală, decupajul dramaturgic și interpretarea energică, aproape acrobatică, a fost Cipolino, după Gianni Rodari, V. Petrov, Branislav Nušici și Kipling, în regia (și scenariul) Vaniei Borisova (Teatrul „Atelier 313”, Sofia). O poveste plină de dramatism și emoție, cu substrat politic, dar deloc lipsită de momente ludice, parodice, despre luptă, identitate, prietenie, idealuri. Un spectacol pentru toate vârstele, poate un pic abstract pentru copii dar cu totul tulburător pentru adulți. Virtuozitatea echipei a fost impresionantă: spațiul scenic (imaginat de Ivan Stanimirov Stanev) se reconfigura cvasi-instantaneu datorită unor panouri mobile, elementele de decor apăreau și dispăreau cu o precizie remarcabilă, jocul actoricesc alterna cu mânuirea marionetelor, totul completat și de, repet, o prezență actoricească aproape gimnastică în scenă, ceea ce dădea un tempo foarte viu intrigii altfel destul de expozitiv-reflexive (au performat Bogdan Buhalov , Kalin Zafirov, Krasimir Micev, Elena Deceva, Lambreti Kolev). Un spectacol formidabil, de ținut minte, extrem de curajos și bine articulat artistic și semantic, care și-a meritat pe deplin premiile obținute în toată Bulgaria (la Tărgoviște inclusiv).
Legături (producție a teatrului-gazdă) a fost un spectacol de dans contemporan conceput de coregrafa Nedelia Ganceva într-o manieră foarte apropriată pentru resursele fizice și de mișcare ale actorilor de dramă de la Tărgoviște. Într-un spațiu scenic aproape minimalist (o masă și patru scaune – scenograf Galina Abadjimarinova) cei patru protagoniști reproduc, într-o formulă coregrafică modernă, dar nu ermetică, complicatele trasee de apropiere-distanțare ce leagă sau despart cupluri, familii, indivizi sociali etc., tot ce stă la temelia relațiilor umane dintotdeauna. Muzica dinamică și melodioasă a Boianei Jeliazkova și interpretarea fluidă, catifelată sau conflictuală, dar mereu atent integrată, organică, a actorilor Blaghița Stoimenova, David Krumov, Lora Nedialkova și Radoslav Radev au imprimat spectacolului o transparență de semnificație și o emoție aparte, care a captat spectatorii.
Foarte reușit prin universul plastic special și ghidușia cu care s-a adresat copiilor a fost Habarnam în orașul soarelui, după Nikolai Nosov (Teatrul de Păpuși din Plovdiv). Povestea unui puști care își dorește să fie bun și să aibă o baghetă magică este narată cu o puzderie de păpuși care mai de care mai încărcată de sensuri alegorice ori simbolic-educative, cu un design plastic deosebit, o geometrie în răspăr. Un spectacol „clasic” de marionete, interpretat impecabil-profesionist, pentru care regizoarea Elița Petkova și scenografii Iva Ghikova și Ivailo Nikolov au primit meritate premii la Tărgoviște.
O realizare artistică de excepție, care a combinat într-un întreg într-adevăr copleșitor prin semantica sa cuvântul, dansul, gimnastica, marioneta și spațiul plastic a fost Eu, Sisif, după Albert Camus (Puppet’s Lab, Sofia). Pe un scenariu de Veselka Kunceva (care semnează și regia), eseul filosofic camusian își păstrează acel filon de sondare a apăsării existențiale umane, dar redă și zbaterea, conflictul interior, rizibilul, absurdul, ba chiar și un soi de ludic deznădăjduit al vieții, al căutării sinelui. Scenic, discursul capătă ritmul mișcării frisonante (coregrafia Maria Dimitrova), al unui neastâmpăr vital frenetic, uneori hrănitor, alteori steril, în care protagonistul se confruntă cu existența (excelent figurat bolovanul sisific prin cubul manevrat acrobatic de interpret) sau cu propriile imagini speculare (jocul cu marionetele „concrescute” din corpul individului e cu totul spectaculos – Marieta Golomehova a făcut scenografia și păpușile). Nu mai puțin muzica cu tempo dinamic, dar și cu interludii sonore mai fluide, a lui Hristo Namliev, dă o temperatură specială reprezentației. Splendidă, energică, profundă, precisă atât în mișcarea acrobatică scenică cât și în coregrafia cu marionete, interpretarea lui Stefan Dodurov. Un spectacol impresionant, care-și justifică pe deplin anduranța (se joacă de peste 10 ani!).
O istorie eroică, după un celebru roman bulgar, a fost Ian Bibian, dramatizare după Elin Pelin (Teatrul Dramatic-Muzical „Konstantin Kisimov”, Veliko Tărnovo). Ian Bibian este un fel de super-erou cu puteri fantastice, care se confruntă cu tot soiul de diavoli și vrăjitori, ieșind mereu învingător prin istețimea și forța sa fizică. Spectacolul de la Veliko Tărnovo s-a remarcat printr-un melanj de interpretare, muzică live, coregrafie (lupte) și pregnanță vizuală (costume adjuvate de elemente speciale, de la cozi de drac la peruci viu colorate sau pelerine opulente etc.)
Ca și anul trecut, Teatrul Dramatic din Tărgoviște a jucat în festival și un spectacol pentru adolescenți. Tot o piesă românească: Pisica verde de Elise Wilk, în regia lui Liubomir Kolaksazov.
(Am participat, alături de Elise Wilk și Denislav Yanev, la o discuție despre teatrul pentru spectatorii tineri din România, un posibil model pentru dinamica mai puțin flexibilă momentan a teatrului bulgar. Am conchis că procesul e unul de durată – așa cum a fost și la noi – și trebuie dublat de cât mai multe concursuri de dramaturgie, pentru a compensa un deficit prezent acum în teatrul din Bulgaria – despre care mi s-a vorbit în fiecare sejur profesional acolo. Festivalul „Cortina fermecată” găzduiește, de altfel, meritoriu, un asemenea concurs, numit chiar „Pisica verde”.)
Pisica verde a pus în valoare nu doar excelentul text al autoarei române, ci și prospețimea și energia specială a actorilor din trupa tărgovișteană. Piesa este de fapt un fel de monolog multiplu al celor șase eroi, fiecare confruntat (în măsură variabilă, firește) cu un prag traumatic al maturizării, descoperind dragostea și prietenia ca suporturi vitale. Un text plin de umor, de șarje teribile și chestionări intime, de extravertire excesivă ce maschează vulnerabilitatea interioară, de tânjire afectivă, așa cum au pus în valoare foarte convingător Lora Nedialkova, Elena Deceva, Kalina Milanova, Martin Petkov, Gheorghi Naciov și Radoslav Radev. Kolaksazov a simțit foarte bine pulsul intrigii și a pus-o în valoare exact, chirurgical aproape, cu ajutorul muzicii lui Hristo Namliev și a coregrafiei Deniței Nikolova, care au dat nerv spectacolului, construit scenografic pe o structură simplă, ca de bar/club, cu un podium ce imagina ingenios niște rafturi cu sticle. Un pretext pentru accentul care a căzut inspirat pe text și jocul scenic, într-un spectacol de o plus-valoare evidentă.
De menționat și traducerea Lorei Nenkovska, cea mai titrată mediatoare teatrală dintre România și Bulgaria.
Am apreciat umorul sec și maniera înscenării – ca de film de desene animate, cumva – din Dna Fillyjonk care credea în dezastre: după 20 de ani de Tove Jansen (Teatrul de Păpuși din Burgas). Este povestea „arctică” a două doamne vârstnice (celibatare sau văduve, nu e limpede), cu mici obsesii și ticuri domestice. Un fel de anecdotă casnică ce reflectă habitudini sociale, narată cu o bună acuitate dramatică și un foarte frumos univers vizual (regia: Petar Todorov, decorul: Hanna Shwartz, cu două actrițe admirabile prin virtuozitatea jocului: Desislava Mincheva-Todorova și Nedelina Roselinova).
Povestea unui vagabond după Karel Čapek (Teatrul de Păpuși din Tărgoviște, regia Leonard Capon), o narațiune despre empatie și grijă pentru cei de lângă noi, care au și ei sentimente și vise, s-a remarcat în special printr-o esențializare plastică foarte originală a marionetelor, compuse unele doar din elemente de îmbrăcăminte, altele cu o consistență materială cumva rufoasă, foarte adecvată pentru redarea universului poveștii (scenografia: Dimitar Vodenicearov).
Aș observa, în final, că și în 2024 Festivalul Internațional „Cortina fermecată” a demonstrat un calibru valoric remarcabil, o unitate în diversitate care-i dă o amprentă specifică între multele festivaluri din Bulgaria. Un semn bun pentru anii care vin!