Volumul Secol cuprinde multă dinamită lirică, poetul aruncând în aer indiferenţa noastră cronică faţă de poezie (şi faţă de orice altceva). Este o carte care ne trezeşte, aşa cum îl trezeşte pe poet în fiecare dimineaţă o armată de vrăbii.
Toate poemele (aproape toate) se remarcă prin intensitatea emoţiei. Nimic neutru în cuprinsul lor, nimic doar numit ca în poezia minimalistă (mizerabilistă) la modă azi.
Într-un moment istoric nefavorabil poeziei, Virgil Diaconu a făcut din poezie o religie şi a ajuns unul din cei mai buni slujitori ai ei.

 

 

Alex ŞTEFĂNESCU, Plumbul transformat în aur,
România literară nr. 31, 03.08.2012

 

 

PRINȚESĂ

Femeia mea de Parma

Vindecă-mă, vindecă-mă de iubire.
Vindecă-mă de iubire cu iubire.
Eu știu că frumusețea va salva lumea.
Știu că tu vei scoate din întuneric
gândurile mele, aceste ființe stranii,
cu care mă lupt toată noaptea.
De fapt, eu mă lupt cu Îngerul,
cu multele sale întrupări și apariții,
cu Îngerul, despre care nu știu nici acum
dacă este un Înger alb sau un Înger negru,
pentru că el își schimbă mereu culoarea
și însumi eu sunt, când strălucitor,
când de-a dreptul întunecat…

Vindecă-mă, vindecă-mă de iubire.
Vindecă-mă de iubire cu iubire,
cu frumusețea, cu neasemuita ta frumusețe,
cu violetele de Parma ale atingerii tale,
vindecă-mă cu privirile și visurile tale; cu lacrima.
Știu că la mine e noapte și că la tine e zi,
știu că mai multe tărâmuri s-au pus între noi,
însă nimic nu mă poate opri, vezi, eu deja
mă plimb cu tine de mână prin orașul tău medieval,
pe străzile înguste, unde oamenii vorbesc
într-o limbă necunoscută,
de parcă ar recita din marele Will…
De fapt, din toată această lume în metru clasic
eu nu înțeleg decât strângerea ta de mână,
nu înțeleg decât frumusețea ta, Prințesă,
care mă îmbrățișează cu toate celulele îndrăgostite,
cu toate bătăile de inimă, vezi, poate că marea,
marea cea mare este chiar sângele meu albastru,
poate că marea este chiar sângele meu cosmic…

Vindecă-mă, vindecă-mă de iubire.
Vindecă-mă de iubire cu iubire.
Știu că tu deja citești în pieptul meu
poemele de dragoste pe care le voi scrie pentru tine,
ia seama, toate florile de cireș și toate vrăbiile
pe care ți le-am trimis sunt, de fapt,
metaforele cu care te îmbrățișez,
nu te mai fă că nu înțelegi, năzuroaso,
și deschide-ți odată brațele
și ia-mă în brațe cu o mie de brațe,
cu toată pădurea, cu toate vrăbiile,
cu toate stelele acestei nopți, femeie de aer,
femeie de foc, femeie de noapte,
vindecă-mă de iubire cu iubire,
femeie de foc, femeia mea de Parma!…

 

 

Nu te uita…

Nu te uita la mâinile mele.
Sunt triste… De ce?
Nu aș putea să-ți spun.
Și orele, care au dat năvală
și se aruncă-n calea mea din Turn,
ce vor de la mine? Ce mai vor?
Încă aud, aud atât de bine
cum printre roțile acestui ceas de fier
s c r â ș n e ș t e Timpul! Împăratul Timp…

Soldații lui trimiși să mă găsească
aleargă toată noaptea după mine,
bat la uși… Deja, soldații Timpului
au dat năvală în camera perdelelor de pluș.
Privește: acum soldații
deja citesc scrisorile pe care
nu le-am trimis; acum, soldații,
cu săbiile lor sunt gata
să îmi ia lumina și
chiar poemele pe care nu le-am scris…

Soldații Timpului… Acum aud
cum printre roțile acestui ceas de fier
s c r â ș n e ș t e Timpul! Împăratul Timp…
Acum, soldații lui se pregătesc
să-mi ia lumina, despre care cred
că e surâsul Domnului. Lumina!
Și mai presus de toate să îmi ia
îmbrățișarea-n care te aștept.
Îmbrățișarea din care nu mai plec.

Nu te uita la mâinile mele.
Sunt triste…

 

 

Femei, strălucitoare femei…

Femei, femei tinere,
strălucitoare femei.
Femei de lux, risipite de Domnul
pe unde nici nu te-aștepți,
care dau buzna în privirile tale
cu frumusețea lor năpraznică,
femei, care sunt chiar visurile tale,
deși pentru moment ele fac dragoste cu alții,
cu gulerele albe ale acestei democraturi color,
femei de gală, la braț cu acești domni 4 x 4,
care demarează în trombă,
femei șarmante, femei de lux,
care își întind ispitele pe canapele jeepului,
femei care gem pe bancheta din spate,
bă sărăntocule, mișcă-te din drum,
că îți zbor iluziile cu aripa,
femei strălucitoare, lolite,
desfăcute pe bancheta de piele,
ca niște piersici coapte, zemoase,
ah, femeile-piersici, pline de sevă,
ah, zemoasele desfăcute pe canapele,
cu țara făgăduinței ascunsă între pulpe,
care nu încape decât în 4 x 4,
poftiți, serviți, sper că ați plătit la intrare,
o, du-mă fericire în sus și izbește-mi tâmpla de stele,
spunea poetul din jumătatea lui de Stalinskaia…

Femei șarmante, strălucitoare femei,
care umplu străzile, zilele, nopțile,
femei, care ți-au pierdut adresa,
pentru că între timp au găsit un cont bancar
și pentru că ușa jeepului tocmai s-a deschis,
iar ea s-a strecurat înăuntru plină de grație
și s-a desfăcut pe canapele…
„Poftiți și dumneavoastră domnule, îndrăzniți,
țâțele mele tocmai s-au trezit la viață,
zemoasa vă așteaptă, nu fiți ursuz,
de parcă ați fi de la Școala de maici,
aveți curaj, în curând veți fi printre stele…
Și lăsați-i naibii pe paparații ăștia care salivează la ușă
și nu vă mai gândiți la Prințesa cu ochii-n pământ
și cu mâinile triste… La Prințesa cu picioarele strânse,
la năzuroasa Prințesă… Hei, ieșiți din transă,
nu vă mai gândiți la Prințesa care v-a spulberat
toate visurile! Nu mai trăiți din iluzii de lux,
meritați mai mult, mult mai mult,
mai ales că dumneavoastră scrieți poezii, vai, ce frumos!,
scrieți poezii, așa mi-au spus băieții care m-au angajat
și m-au trimis în secret la dumneavoastră cu acest bolid,
cu farmecele mele naturale, ca să vă inspir, da,
ca să vă inspir, pentru că și eu am scris o vreme
poezii în formă fixă, însă dacă nu mă găseau băieții albaștri
rămâneam doar un vers clasic din lumea a treia,
dar dumneavoastră aveți alt stil, cu totul altul,
și meritați mai mult decât glorioleta starurilor politice, decât
toți ghiolbanii ăștia cu gulere albe și costumați în Armani,
meritați mai multă atenție decât peștișorii cu carnet de partid,
care se înghesuie la râmele Puterii și care din economiile lor
atât de modeste și-au tras câte zece case și conturile grase,
mă scuzați, iar o iau rimele înaintea mea și mă dau de gol.
Dar nu vă luați după rimele mele, poezia dumneavoastră
trebuie să intre în Europa, însă nu-i mai criticați
în versurile dumneavoastră pe broscoii care se cred prinți,
pe caprele care se cred dive și pe porcii care fac politică,
doar știți că la noi se înregistrează și filmează totul…
Și intrați mai repede și închideți ușa,
nu vă mai codiți atâta, ca o elevă de la Școala de maici,
nu va costă nimic, totul este plătit de stat,
intrați în ritmul versului clasic, zemoasa vă așteaptă…
Intrați în ritm, nu tratați cu indiferență oferta zilei,
pentru că a doua oară nu se mai repetă…
Poftiți, băieții oricum înregistrează totul,
chiar și cu ușile închise, chiar și acum,
când ați intrat până-n plăsele în oferta noastră…
Dar nu vă fie teamă, mai ales că dumneavoastră
sunteți cel care m-ați nemurit în poezia pe care
mi-ați dedicat-o! Nu, nu vă faceți probleme
cum am aflat despre poezia pe care aveți de gând
să o scrieți la noapte, în care eu sunt personajul feminin.
Cum să nu știu despre poezia pe care urmează să o scrieți,
atâta vreme cât la noi se înregistrează totul?
Știți prea bine că noi nu lăsăm să se piardă niciun vers,
nicio poezie de dragoste, vedeți, acesta este păcatul
poeților care scapă între țâțele tinere,
între picioarele tinere:
ei își trec repede pe hârtie experiențele erotice,
le încuie pe toate în metaforă, în limba lor păsărească,
sperând că în acest fel ne înșală vigilența, însă noi
avem cele mai sofisticate programe de decriptare,
așa că putem să dezlegăm imediat orice limbaj poetic
și să aflăm toate sensurile ascunse…
Vă imaginați la ce performanță am ajuns?
De când am implementat în departamentul nostru
PROGRAMUL DE DECRIPTARE A POEZIEI,
noi putem să dezlegăm toate rebusurile poetice,
toate figurile de stil! Și, mai mult decât atât,
noi știm dinainte tot ce veți scrie,
iar dacă dumneavoastră sunteți recunoscut drept autorul
necontestat al acestui taifun de metafore, noi suntem,
în schimb, cunoscătorii absoluți ai pre-poeziei,
deci cunoscătorii chimiei poetice din toți neuronii
dumneavoastră, ai chimiei care, prin impulsuri electrice,
ne spune dinainte tot ce urmează să scrieți…
Vă imaginați la ce performanță am ajuns?
Nu, nu vă faceți probleme, noi nu ne asumăm
paternitatea creației dumneavoastră,
ci doar o salvăm din haosul acesta informațional,
da, serviciul nostru vă arhivează atent toată creația,
iar dacă vreun critic literar va dori vreodată
să vă răsfoiască gândurile, visurile, iubirile, să știți
că la noi găsește totul! Dacă cineva vrea să audă
șoaptele de dragoste ale lolitelor dumneavoastră,
dacă vrea să le admire zâmbetul, să știți că la noi
se află înregistrat totul, surâs cu surâs,
șoaptă cu șoaptă… Aici pot fi auzite chiar și
înjurăturile la adresa Guvernului Absurdistan,
pentru că noi suntem siguri că frumosul va salva lumea,
fiți fără grijă, noi deja v-am tradus toate metaforele,
toată poezia, ca să o ferim de orice ambiguitate
și de sensurile duble, deci pentru ca poezia dumneavoastră
să fie înțeleasă într-un singur fel și să devină cu adevărat
un bun național… Pentru că noi vrem să fiți recunoscut
la nivel național, chiar și de către critica literară,
de acești mâncători de șuruburi, care au impresia
că arta poetică nu există fără savantele lor cronici literare…

Poate că acum vă dați mai bine seama
de cât efort am depus și cât de mândră sunt
că v-am inspirat în noaptea aceasta,
că trupul meu, țâțele și picioarele mele
au revigorat poezia română pe bancheta din spate
și că am intrat până-n plăsele în poemul românesc,
în vigoarea masculină a poemului românesc în vers liber,
adică a poemului în vers dezlănțuit, vă dați seama
cât de mândră sunt că am dat în sfârșit de poetul
care să mă facă nemuritoare pe bancheta din spate,
în fine, acum știu și eu cum se intră cu adevărat
în cultura română 4 x 4, în poezia română…”

Pitești, octombrie 2023

 

 

Fructe secrete

Îmbrăcată sumar,
doar într-o metaforă,
ea aleargă spre mine.

Într-o metaforă atât de lipită de trup
că i se vede zmeura sânilor.

Iubita mea trece strada direct spre mine.
Un poem se opreşte drept în inima mea!

În seara aceasta, în loc de cafea,
voi gusta câteva fructe secrete.

Voi da năvală la zmeură.

Voi mânca zmeură cu zmeur cu tot,
cu pădure cu tot!

 

 

Locuiesc într-un crin

Înspre tine duc mai multe cărări:
degetele lungi şi de culoarea lămâii,
sânii abia treziţi din somn. Şi cearşafurile
pe care le-ai învolburat toată noaptea.

Eu locuiesc într-un crin şi tu eşti crinul acela.

Celulele mele te iau în braţe cu o mie de braţe.

Foamea mea este de carne tânără,
îmbrăţişările mele sunt carnivore!

De când te-am luat în braţe am dat în mintea crinilor.

Doamne, mi-a căzut la pat o rază!

Nici nu mai ştiu dacă voi coborî din această îmbrăţişare,
din crinul care mă ţine în braţe cu o mie de braţe.

Eu locuiesc într-un crin şi tu eşti crinul acela.

 

 

Întâmpinare

Tu erai sprijinită de propria-ţi frumuseţe
ca de o pajură.

Eu veneam plin de pământuri,
de ierburi şi spini,
cu o gălăgie de păsări pe umeri.
Cu un nor de vrăbii,
care intrau în vorbă cu toată lumea.

Eu veneam plin de polen şi în căutare de faguri.

Eu te priveam din cele patru anotimpuri
aşa cum cineva îşi privise crucea.

O, fără vise cădeau fructele pomului!