Pictorul Vladimir Ene expune la Galeria “Simeza” din București o amplă suită de picturi și câteva sculpturi demonstrând deplina sa maturitate artistică prin excepționale calități vizionare și o dotare de ingenios colorist. Optând pentru un expresionism bine strunit, artistul își propune programatic, în contextul unui dramatism omniprezent, cel al războiului din Ucraina, un program voit paradoxal, inclus în titlul generic al expoziției “Loc liniștit”, acordat forțat la străfulgerări ale spaimei și a unei posibile apocalipse. Născut în Ucraina, format ca pictor la Institutul Nicolae Grigorescu din București, artistul îmbină sensibilități slave și moldave, în înlănțuiri ingenioase, cromatice, grafice și vizionare. Contraste putenice, în zone spectrale adesea opozite, se întrețes cu repere ale spaimei și morții, predominant hipnotice, incluziuni de măști și traversări de spații iradiante, generatoare de lumină.
Grafician cu o bogată activitate pe lângă cea de pictor, artistul excelează în structurări inventive, excelente stilizări și soluții compoziționale. Predominant fiind registrul dramatic, expresionismul său, strunit cu înaltă competență, se regăsește și sub forme pline de savoare vitalistă, optimiste ca expresie și prețiozitate, calități alese distinctive, convergente, ca exemplu, în seria grădinilor.
Încadrabile, cu o individualizare distinctivă unui eclectism postmodern, expresionist, lucrările artistului apar parcă străfulgerate de accente cromatice și grafice imprevizibile și în acest fel sugerează eliptice evocări ale unei lumi magice cu iz fantastic medieval și rustic, vag sau enigmatic narative, amintind parcă, cu o pregnantă notă personală de maeștri ai artei moldovenești și moldavo-basarabene, ca Ilie Boca, Mihail Grecu sau chiar Igor Isac, la intersecția simbolismului istorico-fantastic moldovenesc, ca amintire a evului mediu, cu o cromatică ucraineană de mare densitate vizuală, subordonată raportului predominant de roșu cu albastru.
O exemplară și definitorie lucrare este pictura intitulată arhaic Pisicărească, în care stilizarea se subordonează structural unei stări paradoxale, optimist-maladive de bâlci festivist tragic.
De o mare forță de impact și robustețe compozițională este seria tripticurilor, izvorâtă parcă dintr-o lume a umbrelor, demonstrând totodată un înalt grad de implicare vizionară și o deosebită inventivitate cromo-grafică.
Uneori abisal, descins dintr-un fel de Circus Mundi, niciodată macabru (undeva, aproape de noi, se moare, este Bocet), dovedind o puternică vitalitate, artistul găsește mereu echivalențe ale unei contemporaneități sfâșiate și ale unei lumi penetrate de spaime și orori.
Există loc pentru împăcare (Un loc liniștit) și înflorire (seria grădinilor și poate a îngerilor), pentru triumful păcii și al vieții. Lucrările mici, cu rame somptuoase, par un fel de glume deschise spre public ca și sculpturile, oaze de liniște într-o lume măcinată de convulsii.