Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

 

 

AVERTISMENT
PENTRU CITITOR

 

Încerc întotdeauna să scriu
poeme cât mai relevante,
să îmi împărtășesc emoția
și să domolesc critica.

După confirmare, trudesc
să nu-mi dezamăgesc confrații.
Scriu și lucruri primejdioase,
mediocrități fără haz sau înțelepciune.

Cititorule, să ai grijă mare,
unele poeme ce par reușite
conțin cuvinte mai otrăvitoare
decât E-urile din produsele alimentare.

 

DESPRE VIAȚĂ, MOARTE ȘI ALTE MĂRUNȚIȘURI

 

Deși nu-mi este străin nimic din ce este lumesc,
despre viață nu pot spune mai multe
decât ce am trăit și am învățat până acum.

Adevărurile laice și divine din spatele
cuvintelor rostite de demiurgul sufletelor călătoare
au fost tălmăcite în sute de capitole ori șure,
precum și în versurile unor pământeni.

Legat de moarte, mărturisesc cu mâna pe inimă,
că sunt departe de a epuiza teribilele scenarii angoasante
despre traversarea inevitabilă a Acheronului.

În jurul ceasornicului sferic și incandescent,
cete de suflete încarnate se învârt ca pisica în jurul cozii,
căutând compasiune, iubire și iluminare.
Intuiesc doar două posible variante de happy-end:
o mântuire divină, ori nimicnicia eternă.

 

DESPRE RUSU DE SUS

 

Din livezile arse de brumă
și din pădurea tăcută a satului Rus,
s-a îndepărtat ultima cântare.

Nici pe drumeag, nici pe cărări
nu mai vezi seara vreo suflare.
Pârâul susură subțirel sub deal,
pe înțelesul adormiților din cimitir.

S-au uscat florile de pe morminte,
dar ei visează mulțumiți la înviere.
Crucile drepte stau necontenit la sfat,
precum brazii din codrii semeți,
înfruntând veșnicia în ploi și-n zăpezi.

Îngerește îi priveghează pe creștinii
care nu s-au pierdut prin străinătăți,
în ghearele vreunui incendiu ucigaș,
în neantul întunecat, ori de apă sărată.

Anual somnul lor este luminat de preot,
de apropiați sau de alți oameni din sat,
care aprind lumânări pe morminte,
se închină și se roagă pentru ei,
să nu fie uitați la a doua venire.

 

VII ȘI MORȚI

 

Unor oameni le este frică
de semenii care nu mai respiră
și nu participă la înmormântări.

Majoritatea prietenilor
și cunoscuților nu ating răposatul
de teamă ori de greață.

Printre aceștia mă număr și eu,
însă când a murit tata,
l-am îmbrăcat și l-am așezat în sicriu.

Singurul mort pe care l-am mângâiat
pe creștet și l-am sărutat pe frunte
a fost mama.

 

SLUJITOR AL IERBARELOR

 

Eram acela care a devenit
slujitor al ierbarelor pentru cuvinte.

Sunt cel căruia, când i se va spune
încă odată rob al lui Dumnezeu,
nu va mai putea cânta.
Doar slujitori ai bisericii o să-i cânte.

Acela nu va mai avea glas nici durere,
doar văz, auz și poate cuget.

Îngerul păzitor îl va îmbărbăta
precum în copilărie bunicul său,
când era așezat pe un taburet în curtea
săteanului care îi scotea măseaua.

 

ÎNTÂLNIRE CU MIRCEA DINESCU

 

Într-o zi frumoasă de sfârșit de octombrie
l-am întâlnit a doua oară pe poetul Mircea Dinescu,
care mărunțea cu migală
acoperământul rece al unui mormânt.

În pământul reavăn înfigea
rânduri de lumânări albe,
cum se împlântă răsadurile
de ceapă verde pe straturi.

Nu era revoluționarul efervescent
de pe sticla televizorului,
nici carismaticul bucătar șef din showurile în care
condimentează iscusit delicatesele
cu politica ori cu poezia.

Într-o zi frumoasă de octombrie,
îngândurat, poetul Mircea Dinescu
scormonea cu lumânări albe
acoperământul mărunțit și reavăn
al unui mormânt,
gata să lumineze
sufletele dragi lui, plecate dintre noi.

 

CĂRĂRILE FREUDIENE

 

De câțiva ani buni străbat anevoios
întortocheatele cărări freudienne.
Ostenit, uneori mă las pierdut
în voia viselor și-a sorții.

Pe măsură ce mă apropii,
simt  miros  de moarte și o percep
ca pe o blândă căprioară,
ce își așteaptă puiul iubit acasă,
pe întinsul tainic, pe necuprinsul
luminii și veșniciei neschimbătoare.

Mai răbdătoare decât ceasul solar,
tăcută și flămândă mă așteaptă.
Cineva îmi dăruiește vise fabuloase,
desfătări reale, precum și
cu coșmaruri chinuitoare neașteptate.

Frica mi s-a scurs în broboane reci
pe frunte și pe coloana vertebrală.
Îndatorat, de sărbători creștine
aprind lumânări sau răsădesc o floare.
Nu știu când și cum să mă pregătesc
pentru întâlnirea cea mare cu ea.

De aceea mă cufund mai des în apa vie
și-mi spăl în focul inimii brațele vinovate,
care vor face semn de bun rămas
și cruce seninului, albastrului de apă sărată,
argintului din lună și aurului din soare.

 

ÎNCHIZÂND CERCUL

 

Călătorind pe căi arhaice comune
ne întoarcem pe rând de unde am venit
înfrânți în luptele cu morile de vânt.

Închizându-și cercul, fiecare trecător
lasă afară flori de gheață și de foc,
iubirea ca un fum, viața ca o apă.

Îngerul păzitor te lasă-n voia sorții.
Te întâmpină abisul din care ai apărut,
cu somnul etern de care te-ai temut.

 

SCĂFÂRLIA POETULUI

 

Când visează,
prin scăfârlia transparentă a poetului
se întrezărește
zbaterea involuntară de gânduri colorate
printre circumvoluțiunile gelatinoase.

Par pregătite
să se aștearnă pe albul nescris,
ori să se risipească
ireversibil în eterul uitării, dacă
le înghite un somn profund ca moartea.

Când îngerul păzitor
le deslușește sensul cuvenit,
binecuvântează
o muză să facă ascultare îndurându-se
de sărmanul poet și de zbaterile sale.

 

Leave a reply

© 2025 Tribuna
design: mvg