Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Teatru despre teatru care nu e teatru!

Iubitorii Thaliei știu că Edmund Kean a fost Marele Actor englez al secolului XIX, cel care a „spart” limbajul teatral prin extrema sa originalitate și e primul, în lume, care a înființat un Laborator al actorului: a jucat Gerick cu perucă roșie, „intra” în personaje cu atâta forță că scuipa sânge, uneori, pe scenă. Era pitic, cu părul creț și toți râdeau de el, la început – mai târziu toată Anglia și străinătatea îi stăteau la picioare! Acum e numele unei ingenioase puneri în scenă în regia și adaptarea lui Mihai-Florian Nițu după texte de Shakespeare, Dumas Fiul și J.-P. Sartre: Kean. Premiera din stagiunea trecută la Naționalul clujean a avut un bun succes și reluarea, după șase luni, a umplut sala cu mult tineret.
Suntem în salonul faimosului interpret shakespearian – scenografia și costumele Ilona Lorincz: patru fantoșe / fantome de personaje (pe sârme!) – Hamlet, Horațio, Othelo și Ofelia, sus, pe cei patru stâlpi „cardinali”, prevestind, „superior”, angoasele și fobiile subiectului; lângă „Hamlet” (neîntâmplător) e măsuța de machiaj cu nelipsita oglindă, un fotoliu și o măsuță joasă; sub „semnul” lui Horațio, fidelul prieten hamletian, Salomon / Matei Rotaru repară și periază costumația pentru seara respectivă; încă un fotoliu cu o măsuță în alt colț – totul în clasicul stil empire al epocii. Pe jos e plin de cărți și pagini cu piesele și rolurile sale… Dar, ce „rol” are viața sa?!
Ea n-o să vină!, se plânge, disperat, Kean. Fumează, bea vin mult, mâna îi tremură… – Vin celelalte, îl consolează Salomon. Kean: Celelalte nu mă interesează! Salomon: Îți pasă numai de bani… Ești falit! Kean: Salomon, tu mă iubești, dar cum cred ceilalți proști că cel mai mare actor al secolului poate juca în curul gol!? Asta e situația „socială”, cum o numește Marcel Proust. Dar „Kean-ul biologic”? Kean: O țară care n-are cultură, nici educație! Dacă mai sunt iubit, oamenii îmi acordă încredere. Câți au luat bilete? Salomon: 10. Kean: Tu ești fericit: dimineața mă înveți textul, seara mi-l sufli… Simt că am să decad! Autorii contemporani sunt niște nulități! Salomon îi cere să nu mai cheltuiască nebunește, e în pericol să fie arestat pentru neplata datoriilor. Kean: Atunci se vor închide teatrele! E prototipul actorului genial, care pendulează, bipolar, între maniac și depresiv-disperat.
Treptat intrăm în „budoarul” intim al marilor artiști ai scenei: Nu joc pentru bani, eu sunt un preot care urc pe scenă și aduc ofrande! Bătăi la ușă, dar nu e contesa cu bani, ci… Ana Demby / Alexandra Tarce – o tânără admiratoare, care i-a văzut toate spectacolele: Îți știu toate replicile pe dinafară! Și erorile, ca atunci când ai luat-o pe Ofelia drept mama sa. Bei cam mult! Kean (amețit): Toți marii actori au fost bețivi! Cu „Femeia-iubire” începe „cezura” în viața bărbaților: e revenirea (uneori primul! „contact cu») la realitatea lucrurilor. Ana: Ești fericit? Kean trece la „rolul” vieții sale: Sufăr ca un câine! (plînge) Eu mă supun la chinuri să încânt lumea! Iată „culisele” actorului, nu „fericirea scenică” de public; îi redă toată suferința pentru a fi un mare actor, când aude că vrea să fie actriță: Trebuie să renunți la orice, la viață! Ce rol ai vrea? – Ofelia. Joacă și recunoaște că are „ceva” talent. Ana: Mi-ar place să trăiesc din asta. Kean: Stop. O faci pentru tine! Joci pentru că altfel ai înnebuni, joci pentru că te-ai săturat de tine!
Se trece la adevărurile crude, puțin cunoscute: Pentru o femeie, mai ales frumoasă, în teatru, trebuie să te vinzi, să te culci cu directorul, cu autorul, cu actorul principal și alții! Ești cinstită? – Da. – Du-te la mănăstire! Ana e și isteață: Autorul a murit de mult, iar directorul face ce zice actorul principal… Deci numai cu tine! Kean e atins de aripa lui Amor: Te ajut fără să-ți cer nimic. Ana: Dar înainte spuneai… Kean: Înainte eram beat. (mai toarnă un pahar) Acum beau să mă trezesc. Umorul e mereu prezent, dar subtil, de calitate și plin de realitate umană – spectatorii sunt absorbiți de acțiune, înțeleg că în această seară nu e doar teatru, ci Teatru despre teatru care nu e teatru: adică viața intimă și dramatic reală a „fericiților” protagoniști ai scenei. De aceea și jocul actorilor devine tot mai intim, mai emoționant, mai autentic, și pentru că avem trei actori plini de talent, care știu despre ce vorbesc.
Kean îi oferă Anei șansa să joace Ofelia cu el, în seara următoare. Desigur, vine beat în ultima clipă, desigur, strigă Nu mai joc niciodată!… Ana nu mai are nici o speranță, dar Salomon o liniștește: Așa face de fiecare dată, iar eu îl liniștesc și-i redau încrederea! Prietenul fidel dispare să vadă sala. Cei doi își repetă scena, dar el începe, eronat, cu replica dată mamei sale, Regina: Ai venit sulemenită… Kean o inițiază pe Ana: În teatru n-ai nici o sărbătoare, nu ești niciodată singur… Să n-ai înceredere în nimeni – toți sunt ticăloși! A sosit ora adevărului și a geniului actoricesc: Hamlet a fost un mare prinț! Eu sunt un cabotin, schimb cuvintele, uit replicile… Uneori am senzația că sentimentele adevărate sunt prost jucate. Eu sunt doar patetic! Iartă-mă, vei avea un debut bun. Apare Salomon: Sala e goală! Kean: Nu mai înțeleg nimic – ieri era plină!
Acesta e teatrul… Pardon: aceasta e viața! Kean: În seara asta voi juca acasă, fără nici un spectator, și voi muri cu-adevărat! O singură dată mi s-a părut că-l văd pe Hamlet – am ieșit din mine, eram undeva sus și el era jos, pe scenă!
Mihai-Florin Nițu dovedește că e, deja, un regizor și dramaturg matur, care știe să împletească acțiunea cu „senzaționalul” profunzimii interioare, a dozat bine „creșterea” personajelor și a suspansului. El creează un Kean veridic până la identificare, plin de nuanțări, pendulând instantaneu între trăiri contrarii, un artist pur-sânge, dar care știe să rămână uman și romantic până la final – însă numai el știe prețul care trebuie plătit. Realul Kean a murit „arzând lumânare la ambele capete” la 45 de ani, după orgii intense – îi dorim viață lungă celui „actual”! Alexandra Tarce și Matei Rotaru l-au secondat dând viață, cu acribică dragoste de detaliu, unor personaje aparent simple, dar conștiente de măreția misiunii și sacrificiului lor.

Leave a reply

© 2019 Tribuna
design: mvg