Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

 

 

Premiul revistei „Tribuna” la Festivalul de poezie „Nicolae Labiș”

Elena Ailenei, absolventă a Colegiului Național „Petru Rareş” din Suceava, este studentă în anul I la Facultatea de Litere a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. În ciuda vârstei fragede, a obținut numeroase premii la festivaluri naționale de poezie, cel mai recent fiind Premiul revistei „Tribuna” acordat în cadrul Festivalul de poezie „Nicolae Labiș” (ediția a 52-a, Mălini, 1-4 octombrie 2020). Este prezentă în antologia Casa de poezie (București, Ed. Vinea, 2018).

 

 

un fel de sfârșit

poți să aștepți în locul
unde ți-a luat viața
să dai o șansă efemerului din tine
să treacă puntea dintre rai și iad
pentru a găsi moartea
mâinile oamenilor pipăie tot ce pot
inclusiv o bucată de suflet strivit
sub picioarele lor
moartea vine în orice moment să te ajute

 

 

Fake news

un pahar de vin îți dă mai multe șanse decât un om
o altă seară de poezie uitată
poți să dai restart secolului 21
dar amanta tot te va părăsi
cel mai fake sentiment e iubirea
de un an aceleași cuvinte
durerea nu trece peste noapte
totuși, ne prefacem că trece
rămâi în mocirla de minciuni numită viață
tot ce te scoate din situația aceasta
e factura de la lumină
acum înțelegi de ce nu se aprinde televizorul

 

 

mai bine te uiți la mine îmi este de ajuns

uită-te la mine să te pot privi să mă
pierd între cuvinte cu a și fără a

uită te în ochii mei să te topești
să simți tăcerea din ei
să simți fiorul care trece scurt și definitiv prin corp
ca un curent de înaltă tensiune

să nu poți să respiri să nu dormi zile întregi
să nu te trezești din vise ori cât de mult ai vrea
când te izbește realitatea
să vrei să mori să nu regreți visele

cazi în circuitele normale
care se învârt în jurul tău nu încerci să ieși din ele

te retragi așa mult în carapace
părăsești timpul şi spațiul
cumva e felul tău de a arunca în aer
casele durerii

 

 

fără basme fără unelte în plus

acesta e castelul porțile s-au închis
trebuie să zbori să ajungi la ea
legendarele povești cu prințese nu te ajută

prinții nu există balaurii da
cioburile stau la locul lor pe podeaua plină de praf
ți-e bine în dezordine
și nu dormi 100 de ani dacă te zgârie un ciob
te ridici te aranjezi
nici prințesele nu există
poate vrăjitori/ vrăjitoare

poveștile iau foc privești tavanul albastru
trebuie să fie alb
visele încă își fac efectul

 

 

***

cum poți sa îndeplinești
fiecare măsură de singurătate/siguranța pentru sufletul tău

să te cutremuri la fiecare atingere străină
în timp ce asculți muzică pentru sănătatea mintală

încerci să expiri tot dioxidul de carbon odată cu fiecare obiect scos din casă
și licitat pentru a-ți duce existența în acest oraș mic și părăsit

nu te mai simți înghesuită în propriul pat de gânduri
nu te mai simți înghesuită de gânduri în propriul pat

aștepți să vinzi și ultima bucată din tine
aștepți alte mâini care să te ridice din pat pentru a putea reveni la dezordinea de dinainte
și să pleci
ca și cum nimic nu s-a întâmplat

 

 

***

mă usuc la fiecare pas în afara casei
curg petale de flori pe mesele de lemn
din greșeală confundăm pesticidul cu îngrășământul și rădăcinile încep să putrezească la fel ca oamenii

poate mă vei uita cândva și atunci voi înțelege
cum să împart
câte o bucată din mine tuturor oamenilor care mă iubesc

 

 

drepturi și libertăți

o să-mi vomit viața după fiecare iaurt expirat
în timp ce alții își vor etala gradele în interecții

o să-ți bagi încărcătorul în fund în speranța că vei avea energie pentru ziua de mâine
dar ideea de reîncarnare de va curenta mai ușor decât un fir electric

tragi pe nas orice drept constituțional
și aștepți

 

Leave a reply

© 2021 Tribuna
design: mvg