Abia într-un târziu

E dimineață.
Și
dimineața aceasta mă găsește
la casa mea.
Aproape de ușă, corespunzător îmbrăcat.
Gata să ies la o plimbare prin parc.
Păcat că va ploua… Deja plouă!
Tună hotărât.
Ușa stă înțepenită-n ecouri.
Abia
într-un târziu se deschide singură.
Surpriză,
vântul ținutului
apare în verandă
deghizat în tufe de mălin.

 

 

Casa

Casă,
la marginea câmpiei.
O jumătate de lună
rotindu-se
în jurul ei
și-un infinit întrerupt.
Încă neterminate,
prăpăstiile umplute cu sclipiri
se ridică de-a valma
în
văzduhul absent.

 

 

Era frig

Era frig cu adevărat.
Se auzea un dârdâit și țopăiala
unei păsări…
Nu eram în stare nici măcar să-mi închipui
c-o să mă nasc, de data aceasta
cu un alt trup.
Era frig pentru un asemenea joc
iar pasărea clocea un
foc.

 

 

Fântână în mers

Din fântâna de pământ iau apa.
Urc muntele iubitor.
Jos,
amintirile mării au îmbătrânit!
Depărtarea absorbise
aurul infim al țărmului.
Într-o nișă pitică dispare scrierea de pe nisip
cu largi suprafețe viitoare.
Beau
apa imaterială.
Apa după apă.
Fântâna în mers ajunge setea din urmă.

 

 

Înviere

Mormintele
au rămas ferestre
în rugăciune.
Dosindu-ne
suirea spre Cer,
la cea de-a șaptea și ultima
dimensiune.

 

 

Întreaga întâmplare

Fiecărei ieșiri dintr-o lună anume, din an, îi corespunde ieșirea din lume, de pildă, intri-n noiembrie
lună îndelung clătinată
în prisosuri de vin
și încă de la intrare constați că, există vinuri capcană din care, dacă,
în orice oră din noapte, degști
de câteva ori – pe o terasă cu ciori – tocmai acolo chiar ție celui, acum aplecat
peste mărunțișuri de viață amară îți vine să plângi
căzând într-o poveste lângă tejghea, pe podeaua mult luminată ți se întâmplă să prinzi
un purice blând, printre lacrimi, când tot norodul se uită la tine cu băgare de seamă, necrezând – deși văzând –
că, în loc să-l strivești, îi redai al libertății jug
și zbang! blestematul face un salt uimitor printre copaci
taman în mijlocul străzii… în continuare
globuri de-argint privirile lor se agață de crengi tot mai sus, împodobind întreaga întâmplare
până ce luna dispare și deodată dispare vinul din damigene și globurile întregi…
doar văzul tău nevăzut ar vrea să mai trimită salutări tuturor în zărite speranțe,
destul de târziu, totuși, căci ei deja își lipiră unii altora,
pe ochi, bandă scotch.
(Bistrița, noiembrie 2018)

 

 

La dreapta muntelui

Soarele iscoadă a intrat
prin crengile stivuite direct în copacii
de altădată.
La dreapta muntelui,
ademenit de vaga vârstă
cobor urcând cărările
în balans.
Admir această zi mereu lungindu-se
în interiorul altor
zile
văzute și nevăzute.

 

 

Nostalgii

Un
arc stelar săgetează
corăbiile
abia sosite
cu
oasele mele din Egipt, ale zorilor
lire.
Corăbiile se pierd
în
resturi de noapte…
Urmărind cântarea plină
de făgăduințe.
(Bistrița, februarie 2018)

 

 

O plecare la vânătoare

Somnul
e o plecare la vânătoare…
apropierea pleoapelor deschide larg
întâiul crâng
și celelalte priveliști, culminând cu munții turtiți.
Pârâul țiparilor atârnă de rădăcinile lunii
încovoiat slugarnic în aerul
plin de cucuie.
La ieșirea din văgăuni,
ceața face dese jonglerii ținând caprele negre
sub linia de ochire…
Maestre,
un fa major!
Ies din somn pe ușa adăugată în pripă,
pufăind din pipă
la miezul nopții cânt ca niciodată
pușca și cureaua lată.

 

 

Strunele ploii

Ce înțeles a dat toamna
strunelor
ploii
întinsă pe tencuiala întregului zid!
În zid,
au rămas câteva crestături
pe unde
se strecoară
cântarea
mărilor îngropate.