Îmi amintesc destul de des emoționanta întâlnire pe care am avut-o prin toamna lui 1987 cu fosta mea profesoară de engleză din primele clase de gimnaziu. Dna E.H. dispăruse din școala noastră de cartier subit și inexplicabil, în timpul unei vacanțe de vară. Difuz, începuseră apoi zvonuri despre emigrarea ei.
Am întâlnit-o întâmplător într-o după-amiază, chiar în dreptul școlii. Era o umbră ridată și chinuită, numai piele și os, a persoanei energice și volubile care fusese pe vremuri. Mi-a povestit că fusese dată afară din învățământ, ca „exemplu negativ”, după depunerea cererii de emigrare în Germania, iar acum era zilieră la marea fermă agricolă de la marginea orașului, în așteptarea unui răspuns care nu mai venea de peste un an. Povestea ei m-a cutremurat și emoționat până la lacrimi, însă n-am spus-o decât în familie. Dar și acum, când trec pe lângă școala din colțul străzii, am un gând pentru dna H.
Un gând pentru ea mi-a declanșat și spectacolul regizat de Carmen Lidia Vidu, Oameni. De vânzare, de la Teatrul German de Stat din Timișoara. Narat cu o anumită răceală/distanță cerebrală, punând astfel în valoare cinismul frust și pragmatic al „afacerii”, spectacolul sondează, cu mecanismele pure și dure ale teatrului documentar, vânzarea etnicilor germani de către statul român de-a lungul a peste două decenii.
Carmen Lidia Vidu a parcurs o documentare spectaculoasă până să-și articuleze discursul scenic, astfel că montarea ei are și o doză de inedit. Oameni. De vânzare mixează atât mărturii ale unor etnici germani „cumpărați” de fosta Republică Federală a Germaniei, cât și interviuri cu principalul negociator neamț, dr. Heinz Günther Hüsch, personaj important al structurilor politice de la Bonn, și cu unul din negociatorii români, Stelian Octavian Andronic, fost ofițer de informații. (Printre reprezentanții statului nostru s-au aflat și fostul general de Securitate Nicolae Doicaru ori politrucul Emil Bobu, la un moment dat ministru de Interne – aspect nu întâmplător, pentru că Securitatea avea printre misiuni „aportul valutar special”.)
Ce se conturează din această mixtură de confesiuni, amintiri, clarificări, puneri în context istoric? Istoria cinică și pragmatică unui „târg” trans-național, în care contau nu persoanele, ci capita și valoarea financiară obținută; istoria meschină și dureroasă a bișniței cu indulgențe (adică traficul de influență – real ori fictiv – al unor angajați din administrația românească de a grăbi procesul obținerii pașapoartelor și vizelor, în schimbul unor beneficii, evident). Ce a rămas nițel estompat – probabil că propria mea memorie mă face mai aderent la acest tip de discurs – a fost istoria tribulațiilor personale, a speranțelor disperate și deznădejdilor cumplite a celor care-și așteptau „salvarea”. Dar un contrapunct emoțional a existat: acel cântec, pe melodia imnului Transilvaniei, intonat de ultimul sas din Richiș, Johann Schaas, care celebrează nostalgic patria ardeleană a sașilor și șvabilor.
Spectacolul adresează net spectatorilor două întrebări, cumva retorice în orizontul factualității istorice: „Negociezi sau nu cu un dictator?” și „Care e prețul tău?” Ele așează de fapt discursul artistic într-o zonă etică, dar într-un etos destul de ambiguu, foarte provocator pentru privitor. A fost afacerea dintre România și Germania un troc murdar sau o operațiune de salvare? Cred, ca un om care am trăit vremurile alea, că nuanțele sunt – și la nivel macro, și la nivel individual – extrem de semnificative. Oare cât prețuia – în dimensiune strict omenească, nu etică – viața dnei E.H. când m-am întâlnit cu ea, acum 35 de ani?
Oameni. De vânzare e configurat în marca stilistică specifică spectacolelor lui Carmen Lidia Vidu, cu o bogată iconografie multimedia (realizată inspirat și grafic, și cromatic, de Cristina Baciu), cu costume și decoruri ilustrative pentru situațiile dramatice – de la costume oficiale la port popular săsesc (Ioana Popescu), cu o imagine live bine condusă și o muzică apropriată montării, cu sonuri tradiționale uneori (Ovidiu Zimcea). Remarc în mod special – și nu se întâmplă prea des asta, din păcate – lămuritorul și deștept conceputul (ca un „dosar”) caiet-program redactat de Rudolf Herbert.
Din distribuție fac parte Ioana Iacob, Oana Vidoni, Daniela Török, Alexandru Mihăescu, Harald Weisz și Robert Bogdanov-Schein, care au interpretat partituri multiple cu acuratețe și precizie, servind impecabil demonstrația dramatică, accentuând punctele de inflexiune și preluând ipostazele personajelor reale din interviurile filmate, fie că era vorba de negociatori cu limbajul lor precaut sau de emigranți cu replicile lor directe, ori întruchipând eroi fictivi, meniți să creioneze contextul unui moment istoric.
Oameni. De vânzare este un spectacol acut ca tăietura unui bisturiu. Compensează amintirea emoțională (familiară multor ardeleni, de orice etnie) prin precizia nemiloasă a cifrelor, a statisticii. E un raport, mai mult decât o mărturisire. Și tocmai prin asta devine un apel la memorie. Probabil că tonul său riguros este mai relevant și mai puternic pentru generațiile care n-au – din fericire, poate – acele cute sufletești pe care generația mea și cele dinainte încă le mai poartă cu sine…