The road to hell is paved with adverbs

 

 

În ultimii 20 de ani, în SUA, literatura de ficțiune a devenit majoritar feminină; sau, altfel spus, femeile scriu romane într-o proporție covârșitoare. De asemenea, cititoarele de romane (de dragoste, thriller sau istorice) sunt citite mai ales de femei. În anul 2004, lista The New York Times de bestseller era, dacă nu chiar dominată, dar cel puțin condusă de bărbați. Zece ani mai târziu ei reprezintă în cel mai bun caz o treime dintre titluri. Iar 80% dintre cititorii de ficțiune sunt femei. Davis J Morris, profesor de scriere creativă și autor el însuși, spune că la cursurile sale din 2023 și 2024 au fost uneori și clase întregi formate doar din femei. Vice președintele casei de editură Simon&Schuster spunea într-un interviu că bărbatul tânăr (alb) autor de romane a devenit o specie rară. Joyce Carol Oates, autoare a Valetului de Pică, a povestit în social media că editorii refuză din start să citească un nou roman dacă este semnat de un tânăr (tânăr însemnând sub 35 de ani), bărbat, caucazian. Reacțiile la această observație au fost controversate, iar adevărul este mult mai complex, ca întotdeauna, de altfel. Este adevărat că de-a lungul istoriei scriitorii bărbați au dominat net piața. Este la fel de adevărat că nu ar trebui să conteze cine ce citește – adică nu este posibilă o regulă de tipul bărbat scriitor = bărbat cititor pentru că ar ucide însăși ideea de lectură. Există cel puțin încă o explicație, pe lângă presupusa marginalizare a bărbatului alb, și anume declinul
educațional al tinerilor, în general, și al băieților/bărbaților în special. Sub 40% dintre băieții care se înscriu la colegiile publice, în SUA, ajung să le și termine. Acest lucru se corelează cu faptul că tinerii nu mai citesc, ci alunecă rapid și ușor în lumea jocurilor video și a pornografiei. Era o glumă bazată pe niște statistici aiuristice – în ziua de azi se scrie și se citește enorm, mult mai mult decât în urmă cu 10-20 de ani, dar este vorba despre textele scurte (agramate și ușor tâmpițele) din social media, din descrierea reels-urilor și din conversațiile de pe whatsapp. Bărbații tineri americani se simt, se pare, marginalizați, izolați, lipsiți de identitate, și nu mai au nici literatura care să îi reprezinte. Un roman, un autor, o voce în care să se recunoască.
Soluția nu este să nu mai publice femeile, evident; autorul nici nu propune o soluție, ci își exprimă îngrijorarea pentru faptul că literatura va avea o evoluție imprevizibilă dacă vocile masculine vor dispărea, alături de bărbații tineri care citesc. Istoric, mereu a fost mai ușor pentru bărbați să meargă la școli și facultăți și mai apoi să publice o carte. Azi este mult mai greu să inventezi o carte tip documentar, de exemplu, sau un jurnal de călătorie, pentru că informația e pretutindeni și cititorii pot judeca și analiza. Cartea unei femei trebuia să fie foarte bună ca să fie luată în seamă, mult mai bună decât cartea unui bărbat – barierele și standardele erau setate mult mai sus pentru femei. Există evident, pseudonimele literare care ascund identitatea inclusiv de gen a autorilor care scriu pentru altă „tabără” (de exemplu femei care scriu SF sau bărbați care scriu romance) (The New York Times, 2024). Un autor de ficțiune din SUA scria un fel de petiție de protest, pe jumătate cu umor, pe jumătate cu tristețe, afirmând că deja lumea este a femeilor, că directorii de edituri, de școală, de universități sunt preponderent femei; că atât acasă, cât și la școală un băiat care citește este împins afară, la joacă, la sport, este privit ironic sau catalogat drept gay, „bărbații adevărați se fac avocați sau fotbaliști, nu scriitori”; că băieții sunt împinși către armată și burse sportive, în timp ce fetele primesc burse și granturi pentru studii filologice, arte, teatru. Scrisoarea este lungă și exagerată de dragul demonstrației (el încheie afirmând că singura lui șansă este să se însoare cu o femeie editor sau scriitoare de succes). Este foarte posibil ca respingerea repetată a manuscriselor sale (și ale altora) să fie determinată de lipsa talentului și nu de faptul că e bărbat, alb și eventual tânăr. Dar statistic are dreptate.
Boris Sterling în Daily Mail (2021) analiza și el situația încercând să explice cauzele. În SUA în ultimii ani lumea publicisticii este dominată de femei – majoritatea directorilor de mari edituri, cele care contează, cum se spune, sunt femei albe de vârstă medie și cu o anumită orientare ideologică. Capabile, harnice și bune profesioniste, dar, inevitabil, favorizează un anumite gen de scriitură. De exemplu, la un premiu prestigios (Costa First Novel), deci dedicat romanului de ficțiune, nu apărea niciun bărbat pe lista scurtă a nominalizărilor. Bărbații care apar în ultimii ani în topuri, pe liste de bestseller sau câștigători de premii sunt doar excepția care confirmă regula, crede Sterling. Cine vine să ia locul în Marea Britanie giganților precum Ian McEwan sau Julian Barnes? Sau în SUA – cine urmează după Philip Roth, Updike sau Saul Bellow? Evident că există nume, dar puține și răzlețe. Există și varianta autopublicării pe o grămadă de site-uri dedicate. Cei pomeniți mai sus, acum septuagenari sau decedați, erau deja scriitori de succes la 40-50 de ani, nicidecum în căutarea unei edituri care să îi ia în serios. John Banville spunea că nu și-ar dori să fie acum la început de carieră pentru că situația unui bărbat alb și straight în ziua de azi este extrem de fluidă (sic!). Elizabeth Strout (Frații Burgess) a afirmat și ea în social media că sunt prea mult femei care scriu, în detrimentul bărbaților, și a avut parte de „un val de hate”, cum se spune zi, mergând până la amenințări. Deja acest gen de comportament la nivel de grup, de individ, de bulă virtuală este o regulă, indiferent de subiect; nu doar că nu mai miră pe nimeni, dar nici nu schimbă nimic pentru că indignarea răsuflă exact cum a început. Brusc și inutil.
Revenind la celălalt aspect, al educației, ne aflăm în fața unei tendințe ce pare ireversibilă pentru că începe din copilărie și continuă pe băncile școlilor. Obiceiul de a citi în mod constant cărți „neobligatorii” este mult mai întâlnit în rândul fetițelor. (Și nu doar de acum – cândva, în dota fetelor, în România, erau înscrise și cărți, cititul făcea parte din zestrea lor). Iar acest obicei continuă în viața adultă. Peste 80% dintre cititorii de ficțiune sunt femei (după cum spuneam și mai sus), conform mai multor date culese de publicații, biblioteci și cluburi de lectură. 42% dintre cititoare preferă ficțiunea (față de doar 29% dintre bărbați), iar 22% dintre bărbații chestionați în cadrul programului YouGov nu au citit în viața lor nicio carte, spre deosebire de 12% dintre femei. Din băieții și bărbații tineri care nu citesc nimic este greu de crezut că poate ieși un scriitor de orice fel. În ce privește interesul editurilor, probabil că roata s-a întors prea mult. Sterling însuși povestește că și-a trimis romanul The Law of the Heart mai multor edituri, iar răspunsul a fost, invariabil, „este bună cartea, dar ne îngrijorează subiectul – un alb care vorbește despre femei asiatice”. Și totuși – bărbații de culoare, de exemplu, sunt și ei marginalizați. Authors’ Licensing And Collecting Society arăta într-o statistică faptul că 94% dintre autori sunt albi, deși procentul albilor din respectiva societate nu este atât de mare.
Desigur, nu ai cum să cuantifici aceste fapte fără să omiți motive mai subtile sau să tragi concluzii greșite. Nu poți obliga pe nimeni să scrie dacă nu vrea sau nu poate, așa cum nu-l poți obliga să citească. Trebuie luat în calcul și faptul că scrisul fără un suport financiar este greu – veniturile scriitorilor nu sunt fabuloase nici în vest sau în SUA. Marea majoritate a scriitorilor nu își permit să hălăduiască pe plaje idilice până le vine inspirația pentru simplul motiv că nu au cu ce. Iar bărbații sunt în general mai puțin dispuși să-și asume venituri mici (mai ales când au familie) de dragul unui eventual succes în viitor. Unde există încă o dominație masculină netă este televiziunea. Bărbații sunt majoritari în industria filmului – scenariști, regizori, prezentatori de talkshow-uri; sunt și mari consumatori de filme și seriale. The Sopranos, The Wire, Line of Duty, Succesion fiind producții urmărite (și realizate) preponderent de bărbați. Cu alte cuvinte, scriitorii bărbați sunt încă „vii”, doar că nu mai scriu romane (Boris Starling, Daily Mail, 2021). Tim Lott, autorul Învățăturilor lui Don Juan, se întreabă și el cine a „ucis” romancierii tineri (bărbați)? El analizează și felul în care se văd și se contracarează inechitățile din industria editorială; în urmă cu 30 de ani apăreau o serie de premii și granturi literare strict pentru femei, reactive la dezechilibrele dintre sexe cauzate nu neapărat de talent; dar care în ziua de azi par inutile, chiar absurde, pentru că împart, chiar și involuntar, literatura/romanele în „pentru femei” și „pentru bărbați”. Din moment ce nu există premiul literar cutare sau cutare „pentru literatură masculină” de ce ar exista celelalte? Calitatea, spune Tim Lott, trebuie să fie gender-neutral, pentru că modalitatea prin care se încearcă repararea unei nedreptăți poate să acționeze ca un bumerang, nedorit, exact ca în colorarea în negru a Albei ca Zăpada sau a Julietei. Probabil că în istorie au existat o grămadă de femei talentate care nu au avut șansa să meargă la școală, să scrie, să picteze. Dar istoria nu poate fi schimbată. Îndreptaterea nedreptății înseamnă șanse egale și ignorarea sexului sau culorii pielii când faci judecăți de valoare, nu forțarea, împingerea cu orice preț în față a celui cândva nedreptățit (pe de altă parte dacă talentul nu ține seama de sex, de ce mai contează că predomină femeile-romancier?). Dar dincolo de aceste probleme (care sunt de altfel ciclice în istorie, mereu au fost exagerări, nemulțumiri, anulări ale unor valori și principii în favoarea altora), există, cum spuneam mai sus, o tendință de reorientare a tinerilor bărbați către orice altceva decât literatura. Rămâne de văzut dacă este doar un moment, o întâmplare, sau dacă vocea masculină va dispărea cu adevărat din romanul de ficțiune.
Statisticile de acest gen sunt mult mai rare pentru România, dar cu ochiul liber pare că situația este mai echilibrată (o privire aparent mai relaxată asupra egalității de șanse sau mai puțin influențată de feminismul vestic? sau o pură întâmplare?). În plus, statistica e îngreunată și de faptul că, la noi, publicarea nu depinde de acceptarea manuscrisului de către editor; nu întotdeauna funcționează selecția calitativă a manuscriselor. Sunt diferențe semnificative și în privința accesului la educație, iar la nivel european suntem mereu pe ultimul loc la citit și cumpărat cărți (am putea presupune că avem mai mulți scriitori decât cititori – suntem pe locul 86 în lume, din 217 țări sau regiuni calculate, dar cu un share mai mare decât multe ale state, http://ideas.repec.org). Dar ar fi interesant de lansat un chestionar.