Johannes Reuchlin (1455-1522) a fost primul ebraist german, un cunoscut umanist din Pforzheim care în urma sugestiilor lui Hermolaus Barbarus și-a grecizat numele în Kapnion, adică „fumul”, s-a interesat la rândul său de cabala din Italia și a descoperit mistica și teologia în cabală și la Caldei. În dedicația lucrării sale De arte cabalistica făcută Papei Leon al X-lea, fiul lui Lorenzo Magnificul amintește de epoca strălucitoare în care printre umaniștii din Florența l-a întâlnit pe Pico della Mirandola. Reuchlin și-a făcut studiile de drept la Poitiers și la Paris, venise deja în Italia în 1482, în acea Italie care nu era numai țara artelor frumoase, ci și aceea în care se găseau cărțile ebraice. S-a păstrat Biblia ebraică pe care a cumpărat-o de la Roma, unde a luat lecții de ebraică de la Obadia Sforno, autorul lui Or amin, lumina națiunilor, puțin înclinat spre filosofie. Aici l-a cunoscut pe medicul Papei, Bonet de Lates. Iar la Florența l-a trimis pe fratele său să-și continue studiile.1
Reuchlin este autorul primei gramatici ebraice, datorate unui creștin, publicată în 1506, eroul faimoasei contestații a oamenilor obscuri, care l-a opus evreului botezat Pfefferkorn2 și inchizitorului domenican Hoogstraten între 1510-1514 (…). Prima sa operă care l-a făcut celebru, asemănător lui Pico della Mirandola, a fost De Verbo mirifico, „Cuvântul minunat”, care a apărut în 1494. Este vorba de un dialog, după moda de atunci, între un filosof din școala lui Epicur, curios de toate cele, care călătorea pentru a se instrui, Sodonius, evreul Baruchias și creștinul Capnion, care s-au întâlnit la Pforzheim. Discuția a ajuns rapid la examenul credinței, la puterea cuvântului și a literaturii scrise. Fiecare își expune punctul său de vedere, epicureul în prima sa carte, Baruchias în cea de-a doua și Kapnion în ultima, în care strânge toate Numele dumnezeiești în Numele lui Isus.
De arte cabalistica, ne spune F. Secret, va fi Biblia cabalei creștine, cuprinde un dialog sincretic. Dacă Reuchlin, în dedicația făcută Papei Leon al X-lea, se prezintă ca un restaurator al pitagoreismului, nu se poate face din el numai un „Pitagora redivivus”, De arte este o dezvoltare a lui De Verbo mirifico. Cabala este este o alchimie3 care transformă percepțiile externe în interne, și apoi imaginile în opinie, în rațiune, în inteligență, în spirit și în sfârșit în lumină. Această deificare este simbolizată de locul microcosmosului Tif’eret, marele Adam, în mijlocul copacului Sefirot-ului. Și așa cum îl expune minunata Carte a formațiunii: Cele zece Sefirot, fără determinare (belimah): zece și nu nouă, zece și nu unsprezece. Înțelegi prin înțelepciune și știi prin inteligență. Examinează-le și încearcă să pleci de la ele. Stabilește ceea ce are mai pur și repune Creatorul pe tronul său.”.4
Deoarece, așa cum este Dumnezeu în lume, la fel și spiritul omului își duce diadema împărăției printre Sefirot-uri, pe care o numește Keter. Mișcarea naturii, care ne duce spre înalturi, este simbolizată de foc, din care Ginnath’egoz ne spune că este numele sufletului intelectiv pus în om, după Proverbe XX, 27: „Spiritul omului este flacăra Domnului”. Această zeificare nu se obține fără o implicare morală și intelectuală. Nu este suficient să te instruiești în matematici, care erau atât de imperfecte în vremea lui Aristotel, sau în metafisică; era de ajuns să ai o vârstă matură, așa cum ne învață răspunsul dat de Rab Eleazar maestrului său Johanan, căruia îi spunea „Vino, te voi învăța opera carului, adică cele mai înalte contemplații”.5
„Eu n-am încă părul cărunt”, a răspuns el. Mai mult, numai datorită unui dar al lui Dumnezeu ajungem la cunoaștere. Ne-a învățat Moise în Ieșirea XX, 19: „Vorbește Tu și noi vom asculta”; astfel că Onkelos se traduce prin Nakabel. În capitolul Părinților putem citi Moise Kibel, adică Moise a înțeles și a primit Legea pe muntele Sinai. Și de aceea cabala este numită receptare acustică. Dumnezeu nu poate fi pus într-un silogism. Bătrânii înțelepți spuneau: „Expicația scrierii Ma’asé Bereshith este imposibil de făcut unei ființe în carne și oase.” Ceea ce este adevărat despre știința lucrurilor naturale, este mai mult despre Ma’asé Merkavà, știința spirituală. Numai Moise, dintre toți Profeții, poate să asculte Cuvântul din gura lui Dumnezeu; este nevoie de aceea să urmeze tradiția sfinților care au primit cabala din revelația divină transmisă prin contemplarea benefică a lui Dumnezeu și a formelor separate. Este singura doctrină a restaurării universale a genului uman, care în ebraică se numește Iesu’ah, și în latină Mântuire. Începutul cabalei este în revelația Tetragramei lui Adam, după cădere, din partea îngerului Razièl. „Acest păcat originar va fi iertat: deoarece din neamul vostru se va naște un om drept și pacific al cărui nume constă în mila celor patru litere I.H.U.H.” De aceea Eva a exclamat (Geneza IV, 1) „Qanithi ish et YHWH, am dobândit un om din YHWH”.6
Este important în continuare să vedem diferența dintre talmudiști și cabaliști care, pe de o parte, sunt unanimi în a recunoaște două lumi, una intelectuală numită Olam haba, în curs de revelare și cea sensibilă, Olam haze, lumea actuală. Talmudiștii și cabaliști se diferențiază numai prin aplicarea meditației lor, deoarece primii se interesează de lumea prezentă, ceilalți de lumea viitoare. Cabaliștii care se ocupă de simboluri conform metodei numită de greci anagogică, și a sofiei, a înțelepciunii, de aceea își merită numele de înțelepți, deoarece își manifestă atenția spre ceea ce numim viața cu adevărat.
J.B. Blau, scrie F. Secret, a crezut că poate citi această distincție pe care a făcut-o Reuchlin, care până acum a apărat Talmud-ul, iar după aceea s-a ocupat de cabală, căreia i-a dedicat toată viața. Asta înseamnă a merge împotriva istoriei și împotriva textului însăși, deoarece Reuchlin, dacă a preferat cabaliștii, n-a spus nimic împotriva Talmud-ului.
Reuchlin va susține că, după Clementine, Talmud-ul trebuie să fie tradus în latină, și mai ales trebuie uitat faptul că ediția Talmud-ului îngrijită de Bomberg, patronată de Papa Leon al X-lea, este din 1520-1530.7 Shimon a dat un exemplu al diferenței de exegeză făcută de talmudiști și de cabaliști, referitor la primul veset din Geneză: „În principiu Dumnezeu a creat cerul și pământul”.
În timp ce talmudiștii înțeleg prin cer forma și prin pământ materia, cabaliștii menționează că Legea începe cu litera Bet, care valorează doi (2), și se gândesc că acest lucru înseamnă existența a două lumi, cea corporală, inferioară și cea necorporală, superioară.8 La fel, există un paradis pământesc și unul ceresc, și două infernuri; concepții care ne prezintă diversele opinii pe care le au cabaliștii și talmudiștii în ce-l privesc pe Mesia. Adevărata viață este cea spirituală, și de aceea cei drepți, în moartea lor, sunt numiți cei vii, și cei răi, morți în viața lor. Adam după ce a păcătuit a mai trăit nouă sute de ani; a murit în păcatul său, și cu el toată specia umană, până când a venit Mesia, care a readus paradisul ceresc, Mesia care, așa cum am văzut, poartă un Nume din patru litere, posibil de pronunțat prin adăugarea literei Shin.9
Așa cum în microcosmos domină Spiritul, în lumea cerească domină Metraton, în lumea angelică sufletul lui Mesia și în lumea cea fără asemănare Adonai. Asemănător luminii spiritului este intelectul agent, iar ca lumina lui Metraton este Shaddai, lumina lui Mesia este El Hai, Dumnezeul cel viu, și lumina lui Adonai este En-Sof, care este primul fără principiu și ultimul fără termen, abisul ce este ființa și non ființa. Numai cabala permite să ajungem la lumina sa, în familiaritatea îngerilor, și să punem în vedere miracolele. Dar acum este momentul să ținem sâmbăta, întrerupe dialogul Shimon.10 În cea de-a doua carte, în timpul absenței lui Shimon, se ocupă de originea pitagoreismului, a numerelor, înviere și metempsicosi.
„Pitagora, din marea infinită a cabalei, a făcut să curgă un râu în spațiul grecesc.”
În cea de-a treia carte, după o scurtă evocare a cazului Reuchlin, Shimon reia expunerea cabalei cu subiectul lui Shabbatai.11 Este misterul Dumnezeului celui Viu, numite Porțile luminii, simbol al lumii superioare, al jubileului etern, în care încetează orice încercare. Este shabbatul cabaliștilor, pentru care teologia, ca să vorbim de Pitagora, este simbolică: nu numai literele și cuvintele sunt semne ale lucrurilor, ci lucrurile înseși simbolizează alte lucruri. Acest shabbat trebuie să fie sanctificat în orice vreme. Aici nu urmărim voința cărnii, ci aceea a sufletului și punem în ea lucrurile divine.
De aici s-a născut enumerarea celor cincizeci de porți ale inteligenței: Maeștrii noștri ne-au spus că cincizeci de porți au fost produse în lume, și toate, mai puțin una, au fost deschise lui Moise, după cum a fost scris.(Psalmul al VIII-lea, 6) : „Și totuși ai făcut mai mult sau mai puțin ce au făcut îngerii”. Și Ramban, scrie F. Secret, la începutul Genezei, spune că prin intermediul celor cincizeci de porți i-a fost transmis lui Moise tot ceea ce este cuprins în Lege, în sens literar, alegoric, prin cuvinte, calculele aritmetice, figurile literelor, transmutările lor, legăturile lor, separațiile lor.
Și astfel Solomon, așa cum este scris în Prima carte a Regilor (V, 9), a discutat despre copaci, despre cedrul din Liban despre isopul care crește pe ziduri, despre patrupezi și păsări, despre reptile și pești.
Toate lucrurile din univers sunt de fapt împărțite în cinci ordine: elementele, lucrurile formate din elemente, sufletele, corpurile cerești și cele necorporale, cele supracerești, conform celor zece considerate: genurile generale, genurile speciale, lucrurile individuale constituite din materie și formă și care se caracterizează prin diferențe, proprietăți și accidente. Aceste zece multiplicate cu cinci dau cincizeci de porți, despre care Contele della Mirandola a enunțat enigma în Concluziile 68-69 ale celei de a doua serii:
„Cine va ști cât valorează numărul 10 în aritmetica formală și va cunoaște natura primului număr sferic va ști că eu până acum n-am citit la niciun cabalist, și baza cabalistică a Jubileului cel mare. În mod analog, de la baza precedentei teze, poate cunoaște secretul celor 50 de porți ale inteligenței lui Dumnezeu, și cele ale generațiilor următoare și a împărăției tuturor secolelor.”
A treia carte se termină cu expunerea altor nume ale lui Dumnezeu și a îngerilor cu virtuțile și sigiliile lor. Îngerii cei buni și îngerii răi. Și Shimòn după ce a amintit că arta cabalistică cere studii lungi, conclude: „Hamaskil yabin, înțeleptul va înțelege”, adăugând că, conform primei Concluzii din prima serie, în care preotul Mihael îi oferă lui Dumnezeu sufletele curate și diavolului pe cele murdare, este nevoie de amintit că aici jos este ca Sus, că lumea noastră inferioară simbolizează superioritatea. Întreaga noastră filosofie constă în a trăi bine și a muri bine.12
Deoarece De arte cabalistica se termină cu o Scrisoare către Leon al X-lea asupra chestiunii Augenspiegel13, același Papă, care a fost pentru mult timp în favoarea lui Reuchlin, a condamnat Augenspiegel numai după revolta lui Luter din 1520. Această condamnare duce după aceea la punerea la indice a tuturor operelor lui Reuchlin. Și dacă lui Reuchlin, cabalistul, nu i-au mai lipsit cenzorii, printre care Jean Bodin, nu se poate uita imensa admirație care i-a arătat-o Egidio din Viterbo. La o judecată rapidă conform căreia inclinația sa spre cercetările deranjante, mai ales cele din cabală (…), nu pot infirma credința sa puternică, trebuie să le alegem pe cele ale preotului Humbert: „Că aceste producțiuni unilineare ale spiritului scolastic contrastau, datorită multitudinii datelor noi, teoriile pe care Reuchlin le-a dezvoltat în De Verbo și în De arte cabalistica… în ciuda perfectei lipse de exactitate a sistemului aplicat de studioșii ebraizanți, a faptelor noi pe care le puneau în lumină textele despre care făcea deseori comentarii literare cu adevărat aprofundate, ideile înseși pe care le-a trezit nu-i puteau lăsa dezinteresați pe teologi”14
În De arcanis, istoria cabalei creștine scrisă de Galatino, locul cel mai important îl ocupă Cardinalul Egidio da Viterbo. Cel care până atunci a fost generalul Ordinului călugărilor Sfântului Augustin, ce i-a dedicat Cardinalului de Medici, viitorul Papă Clemente al VII-lea, un scurt tratat despre scrisorile sfinte. Dacă l-am putea suspecta pe Galatino de o formă de lingușire, istoria îi va da după aceea dreptate.15
Egidio da Viterbo, care a fost pentru mult timp un nume în lista autorilor care s-au ocupat de cabala, a lăsat de fapt o operă considerabilă. În mod sigur A. E. Waite a citit în Bibliografia universală, la vocea „Simeon ben Jochai” căruia i se atribuia o versiune latină a Zohar-ului realizată de Gui(Egidio) da Viterbo.16
Născut la Viterbo, de unde și-a luat numele, Egidio Antonini (1465-1523) a intrat printre călugării Sfântului Augustin. Acest tânăr religios foarte capabil a fost numit secretarul Fratelui Mariano, despre care știm că a fost un opozant al lui Savonarola. Muncind foarte mult a devenit un umanist de seamă, predicator celebru, poet admirat, este cel care a pronunțat faimoasa Predică la deschiderea Conciliului din Lateran în 1512, în care a denunțat fără nicio opreliște faptele negative din Biserica catolică, suscitând o profundă emoție printr cei prezenți, de la care ne-a rămas celebra frază: „Sunt oamenii cei care trebuie să fie transformați de religie, nu religia de oameni”. El era generalul Ordinului augustinian în timpul Reformei lui Luter, Nunțio apostolic, ambasador, a fost făcut Cardinal în 1517. Cunoscător al filosofiei lui Aristotel, criticată însă de el, a lui Platon și a platonicilor, pe care i-a studiat, a recunoscut necesitatea studierii limbilor orientale pentru studiul Bibliei și al luptei împotriva turcilor. A studiat limba ebraică, aramaică și arabă. Astfel a intrat în relație cu Giustiniani și l-a avut ca Maestro pe faimosul Jean Léon, geograful arab făcut prizonier de pirații creștini și pe care i l-au „oferit” Papei Leone al X-lea, care după ce s-a convertit la Creștinism, s-a întors în țara sa și la religia sa.17
Egidio da Viterbo, ne spune F. Secret, i-a cunoscut pe toți ebraizanții: dincolo de Giustiniani și de Galatino, Felice da Prato, după ce s-a convertit a intrat în Ordinul eremiților Sfântului Augustin. Se știe că Felice, care a fost maestrul de ebraică a lui Daniel Bomberg, a făcut o ediție a Bibliei ebraice din 1515-1517, criticată după aceea de Elia Levita. Felice da Prato s-a interesat și de cabală și, în 1515, în Salteriul său, a anunțat un tratat despre numele lui Dumnezeu. A tradus de asemenea, în multe nopți nedormite și mare efort, în latină Sefer Temunah, Imre Sefer și regulile gramaticii ebraice cu ajutorul dicționarului, opere extrem de importante pentru religia creștină. Poate acestea sunt Tratate de cabală pe care Bomberg și-ar fi propus să le publice, când în introducerea la gramatica ebraică a lui Abraham di Balmes scrie, în 1523: Voi publica, dacă voi primi dreptul, textele cele mai profunde, cu ajutorul preceptorului, învățatul Frate Felice da Prato, cărți cabalistice de o profundă teologie, demne de orice creștin.18
În 1512, Egidio da Viterbo l-a primit în casa sa, la Roma, pe expertul în gramatica ebraică Elia Levita (1468-1549), care a trebuit să fugă de la Padova după ce acest oraș a fost prădat în 1509. În opera sa despre Massora, Levita povestește împrejurările în care a fost primit în casa Cardinalului: „Am ajuns la Roma unde era un principe excelent, pentru demnitatea sa de Cardinal eminent ca Solomon. Am intrat în Palatul său. El m-a interogat despre operele mele. I-am răspus că sunt cufundat în studiul gramaticii și al Scripturii… După ce m-a ascultat, Cardinalul s-a înălțat și m-a îmbrățișat: tu ești Elia a cărui faimă, datorită cărților tale, este universală. Fie lăudat Dumnezeu că te-a condus aici. Te rog să rămâi la noi, o să fii Maestrul meu, iar eu voi fi protectorul tău și voi avea grijă de familia ta.” Levita a trebuit să se apere de acuzația de a fi trădat secretele doctrinei: „I-am învățat pe creștini, și sunt evreu, mulțumesc lui Dumnezeu. Înțelepții nu ne-au interzis să-i învățăm pe creștini, dacă nu este vorba de secretele cabalei… Învățații n-au spus că cine îi învață pe creștini păcătuiește. Deoarece, conform învățăturii lor este permis să-i învățăm pe străini preceptele lui Noe. Și acest lucru iartă conduita mea. Cum să le transmitem acest lucru, dacă ignoră limba ebraică ?… Mulți alții au făcut acest lucru, iar spiritul lor este în paradis…”19
Cardinalul Egidio da Viterbo a avut mulți alți colaboratori evrei, unii care s-au convertit. Este cunoscut Michael ben Sabthai, numit și Zematus, originar din Africa, despre care Widmanstetter ne povestește căteva lucruri curioase. Deoarece cardinalul, referitor la Leviathan, unul din elementele Banchetului pregătit pentru cei drepți, spunea mai mult râzând că Hristos după înviere le-a arătat de multe ori Paradisul care-i aștepta, Zematus a comentat astfel: „Vedeți deci că Mesia, care a venit pentru voi, n-a vrut să-i înșele pe de-a-ntregul pe discipolii săi însuflețiți de speranța acestui Banchet.”20
Egidio da Viterbo și-a trimis emisari să-i caute texte din Cabala până în Orientul apropiat. În 1514 îi scrie discipolului său Gabriel din Veneția să-i cumpere de la Damasc un exemplar din Zohar, în speranța de a putea completa ceea ce tocmai a terminat de copiat, în 1513 de către Isaac ben Abraham. Lui Gabriel i-a cerut socoteală despre cheltuielile făcute: „Pentru cărțile ebraice n-am cheltuit mai mult de două sau trei mii de ducați. La Recanati am găsit multe cărți pentru care n-am plătit un ban.” Biblioteca lui Egidio, dacă n-a fost distrusă în timpul prădării Romei, a fost împrăștiată după moartea sa. O parte a trecut la Seripando, la care s-au găsit manuscrise care certifică un interes deosebit pentru cabală, iar o altă parte a fost cumpărată de cardinalul Ridolfi și conservată azi la Biblioteca Națională (italiană). Dincolo de numeroasele traduceri făcute de Egidio da Viterbo ce ne arată imensa muncă înfăptuită într-o viață ocupată cu predici, cu reforma Ordinului augustinian și a misiunilor de îndeplinit de către Papi, putem nota, scrie Secret, o traducere a extraselor din Zohar, a Comentariului lui Recanati, a Cărții formațiunii, a Porților luminii, a lui Raziel, a lui Sefer ha temunah, a lui Ginanah egoz, a Bahirului.21
Dacă Egidio n-a publicat nimic în viață, a scris însă multe Tratate. De exemplu două tratate de cabală creștină, în care s-au conservat texte originale. Primul datat în 1517, dedicat cardinalului de’ Medici, este intitolat Libellus de litteris hebraicis vel sanctis. Acest text, rămas în manuscris, a fost cunoscut de mulți, deoarece dincolo de aluzia care o face Galatino, multe din texte au fost preluate în Introducere la limba caldeană, siriacă, armeană… cu multe considerații cabalistice și mistice, publicată la Pavia în 1539, de către Teseo Ambrogio.22
Cine ne spune că totul a fost declarat în Evanghelii, comentează F. Secret, tratatul Schechina, ne amintește că Apostolii n-au putut să ne prezinte toate faptele întâmplate. A rămas datoria de a scruta Scripturile, așa cum ne-a spus Sfântul Ioan: „Spiritul/Duhul vă va învăța tot.” De-a lungul secolelor se-ntâmplă o revelație continuă, și inteligența spirituală a Legii dată de Moise cu Legea însăși se petrece prin intermediul lui Shekinah care esre Spiritul/Duhul propus de către Profeți.23 Căile spre Împărăția cerască au fost revelate de tradiția ermetică împreună cu cea iudaică.
Fapt extrem de relevant și puțin cunoscut este că tradițiile ermetice care își au rădăcinile în Egiptul tolemaic, la fel ca cele iudaice, au furnizat inspirație pentru Tratatele Corpus-ului Ermetic, cum este cazul primului Tratat, Poimandres, cu al său „limbaj al rugăciunii”, la fel și pentru modelele cosmogonice care sunt evocate în Cartea Genezei. „În același fel am putea crede că schemele ermetice au dus mai târziu la construirea cabalei ebraice, cu teoria sefirot-urilor sau spre crepusculul lumii antice, aceste scheme au contribuit la viziunea itinerarului evreiesc prin curțile cerești, descrise în cărțile lui Heikhalot, pentru a ajunge la Merkavah, tronul lui Dumnezeu”.24

 

 

Note
1 Cf. Secret F., Johannes Reuchlin, în I cabbalisti cristiani del Rinascimento, Ed. Arkeios, Roma 2001, pp.65-87
2 Arhitectul controversei în ce privește cărțile ebraice între Reuchlin și alți umaniști și Pfefferkorn,care s-au opus unei interziceri generalizate.
3 De arte, p. 615
4 Ibid. p. 616
5 Ma’aseh Merkabah, este un text mistic ebraic, care derivă din misiuni extatice ca aceea a lui Ezechiel ( Stelele circumpolare, Marele Car, este același Pol Nord astral).
6 Ibid. p. 623
7 Cf. J.L. Blau, p. 53, in Secret F. op. cit., pp. 78-79
8 De arte, p. 633
9 Johannes Reuchlin, în Secret F., op. cit. p. 79
10 Ibid. p. 640
11 Ibid. p.685
12 Ibid. p. 719; G. Scholem, Zur Gescht. p. 184 a descoperit că Blau a recunoscut izvoarele de inspirație ale lui Reuchlin, în Secret F., p. 87
13 Pfefferkorn a publicat o lucrare intitulată Handspiegel, căreia Reuchlin i-a răspuns cu Augenspiegel (1511); această carte a fost trimisă inchizitorului din Koln, Hochstraten.
14 Egidio da Viterbo, Originile ..,p.167-168, in secret F. .p. 87
15 Egidio da Viterbo, Schechina, I, p. 9, în Secret F. p. 114
16 The doctrine and literature of the Kabbalah, 1912, p. 360
17 Cf Secret F. op cit. p. 115
18 Cf. Schechina e libellus de litteris ebraicis, I, pp. 9-14
19 J. Dukas, Notes bio-bibliographiques, p. 344, în Secret F., p. 116
20 J. Perles, in Encyclopedia Judaica,. p. 185, in Secret F. p. 117
21 Cf. lui Secret F. , op. cit. p. 118
22 Cf. Schechina e libellus de litteris hebraicis, ibid. p. 118
23 ibid. p. 110
24 Cf. Idel Moshe, Cabala, 1988, pp. 88-90, în Paolo Scarpi, Introduzione, La rivelazione segreta di Ermete Trismegisto, F. Lorenzo Valla, Torino 2009, p. XXXVII