Isteria vaccinării se reia cu succes cu fiecare ocazie și nu este de mirare. Oamenii simt că viața lor poate fi pusă în pericol, prin urmare au datoria de a căuta „adevărul salvator” care nu stă la suprafață. Deși viața lor este pusă în pericol zi de zi, în moduri evidente (poluare, alimente de proastă calitate, lipsa unui sistem sanitar, degradarea sistemului de învățământ etc.) acest lucru nu pare fi de ajuns atunci când, precum în cazul unei pandemii, salvarea devine o „urgență”. Uscinski și Parent au cercetat între 1990 și 2010 conspirațiile citind scrisorile primite la redacția New York Times. În capitolul „Conspiracy Theories Are for Losers”, cercetătorii concluzionează că teoriile conspirației sunt pentru pierzători, pentru cei lipsiți de putere, care își canalizează energia pentru găsirea unor vinovați. O concluzie destul de simplistă pentru vremurile noastre în care, conspirațiile și fake newsurile au devenit o afacere de miliarde pentru companiile social media, iar naturii umane i se adaugă puterea bots-urilor. Totuși Uscinski și Parent recunosc în Trump „excepția care confirmă regula”, ascensiunea lui bazându-se pe știrea falsă, cercetătorii vorbind despre un nou tip de conspirație, „conspiracy without theory” care se bazează pe simpla repetiție a unor afirmații fără nici o bază. Ele nu au ca scop „explicația” unor evenimente, ci doar delegitimarea opozanților sau a guvernelor și instituțiilor. În 2018 un studiu masiv care a urmărit traiectoria știrilor false timp de 10 ani pe Twitter publicat în Science (The spread of true and false news online) arată însă că excepția a devenit regulă, deoarece oamenii „aproape preferă” să posteze știrile false. Ele au șansa de a fi repostate în proporție de 70%. O știre falsă ajunge să fie văzută de 1500 de oameni de 6 ori mai repede decât una adevărată. Deci, cu bună știință sau nu, un utilizator care va căuta să devină vizibil pe rețelele sociale nu va avea mult succes cu adevărul (care mai nou se numește fact-check și sălășluiește și el pe websiteuri). A căuta adevărul pe internet seamănă cu încercarea de a tăia capetele hidrei mai rapid decât pot ele să crească.
Adevărului îi lipsește calitatea de bază pentru a supraviețui pe net: rapiditatea, caracterul aproape instantaneu al apariției sale. În cazul vaccinurilor acest lucru este evident. În timp ce vaccinurile s-au dezvoltat pe parcursul a mai mult de două secole, conexiunea lor cu 5G-ul se poate realiza instantaneu. Deși tehnologia mARN este studiată de 30 de ani, ea este „nouă” în măsura în care jurnaliștii au auzit abia acum de ea. Primul vaccin a fost realizat cu succes în 1796 de către Edward Jenner, „un medic de țară” care îngrijea familiile fermierilor. Dar „vaccinarea” în lipsa cunoașterii agentului care provoacă variola nu este nouă. Anglia a fost prima care să aplice „variolarea” sau „altoirea” (o vaccinare rudimentară dar eficientă) care se folosea în Imperiul Otoman și China. „În 1713, dr. Emmanuel Timoni, medicul ambasadei Angliei la Constantinopol trimite către Societatea Reglă un raport cu privire la variolare, iar interesul stârnit este atât de mare, încât academia solicită de urgență informații suplimentare din Turcia” (Povestiri despre epidemii și vaccinuri, Alexandru Toma Pătrașcu). Variolarea devine larg practicată după ce „excentrica” Lady Mary Woertely Montagru (și ea soție de ambasador al Angliei în Imperiul Otoman) își variolează copilul cu succes. Variolarea se folosea și în China („se spărgeau bubele deja coapte ale cuiva peste care a dat vărsatul și ștergând acea materie cu un pic de vată, pe care o ține într-o cutie închisă și apoi o bagă în nările celor pe care vor să-i infecteze”). Metoda din Imperiul Otoman era deschiderea unei vene „cu un ac mare” după care se punea pe venă „atâta puroi cât se ia pe vârful acului”. La noi, doctorului Constantin (Constantinache) Caracaș, fondatorul spitalului Filantropia din București răspândește vaccinarea „în toate clasele poporului”, căci „altoirea se făcea numai în clasa boierească”. În plus, „Comitetul Carantinelor emite la începutul anului 1835, cu aprobarea domnitorului Alexandru Dumitru Ghica un regulament ce prevede obligativitatea predării meșteșugului vaccinaristului elevilor din seminariile teologice”. După intense campanii de vaccinare în întreaga lume, variola este declarată dispărută în 8 mai 1980. Se estimează că în secolul XX au murit 300 milioane de oameni.
Am găsit toate aceste informații și multe altele despre felul în care funcționează vaccinurile citind cartea lui Alexandru Toma Pătrașcu. Oricâte tweeturi sau postări facebook aș citi, ele nu pot însuma și nici pe departe sintetiza informațiile așa cum o face o carte (în cazul de față 320 de pagini, fără să includ notele), iar cartea oricât de concisă ar fi nu va putea niciodată atinge dimensiunea și rapiditatea de glonț a unui tweet. Cartea se adresează „omului obișnuit, interesat de subiectul vaccinării, dar care nu are cunoștințe bogate în acest domeniu”. Dacă aș dori să aflu și mai multe, cu siguranță, aș găsi sute de articole la o simplă căutare cu google, dar m-aș lovi de bariera lipsei de cunoaștere în acest domeniu. Tocmai această barieră este ușor de străpuns de către orice conspirație, cu sau fără teorie. Majoritatea timpului oamenii acceptă și se bazează pe informații pe care nu le pot verifica. Majoritatea dintre noi nu știm nimic despre fabricarea lucrurilor pe care le folosim zi de zi (cum ne-am descurca dacă brusc ar trebui să trăim înconjurați și ajutați doar de lucrurile pe care le putem produce singuri în condițiile în care o pană de curent de câteva minute ne aruncă în panica de a fi „deconectați de la deviceuri”?). Sunt întrebări logice, dar nu le mai punem deoarece ne-am născut în „tehnosferă”. Problemele apar la punctul de întâlnire între această tehnosferă și propriile noaste limite (psihologice, gnoseologice) care au devenit acum produsul de bază al „economiei atenției”.