Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

„Conspirații fără teorii” (II)

„Conspirații fără teorii” (II)

Dacă școala este nevoită să devină cu fiecare an tot mai „altfel”, să se transforme într-un produs cât se poate de atractiv, repudiind atât de hulita repetiție care stă la temelia învățării din vremuri imemoriale, conspirația, în special, „conspirația fără teorie” nu se ferește de repetiție. Practic, este cea mai puternică armă a sa. Ea mai este uneori însoțită de un catchphrase (o formulă goală sau un slogan), de genul celei folosite de Trump: „a lot of people are saying/ mulți oameni spun” și de o aserțiune gen „rigged/ trucat”.
În The Consequences of Reading Inaccurate Information, David Rapp, specialist în științele cognitive scrie despre felul în care știrile false afectează memoria și învățarea. El arată că atunci când citim o astfel de știre avem tendința ca mai târziu să o considerăm adevărată chiar dacă inițial o consideram falsă. Simpla citire a unei știri false creează o „breșă” în mintea noastră chiar dacă noi nu suntem conștienți de ea. Un al doilea pas, spune Rapp, este realizat cu ajutorul sus-numitei repetiții. Din moment ce, asemeni unui refren, un anumit mesaj este mereu vizibil pe paginile de social media, creierul are tendința să îl considere ca adevărat deoarece este simplu de ținut minte. Singurele modalități de a nu ne lăsa prinși în acest joc de miraje este fie să căutăm informații din cât mai multe surse, fie să facem o „notă mentală” prin care să atașăm cuvântul „fals” informațiilor neadevărate pe care le citim. Nu trebuie să ne aducem aminte doar refrenul, ci și faptul că nu este adevărat. Alte metode de a face față conspirațiilor constau în inserarea unor avertismente („s-ar putea ca acest text să conțină informații false”), dar cine și când ar putea tria cu puterea unui algoritm milioane de texte? În plus, există riscul ca tocmai acest avertisment să întărească credința în conspirație, din moment ce ar trebui să fie produsul unei surse „sigure”, „oficiale”. Pentru un reprezentant QAnon acest tip de mesaj nu ar face decât să întărească încrederea în oculta satanistă mâncătoare de copii. Majoritatea cercetătorilor par să fie dezarmați când sunt întrebați despre metodele de combatere a conspirațiilor și știrilor false. Preferă să vorbească despre prevenție, considerând „pierdut” individul care deja face parte dintr-o „bulă informațională”. Van der Linden vorbește în termeni medicali despre metoda de prevenție: “I think one of the best solutions we have is to actually inject people with a weakened dose of the conspiracy… to help people build up mental or cognitive antibodies/ cred că cea mai bună soluție pe care o avem este să injectăm oamenii cu doze slabe de conspirații… pentru a-i ajuta să construiască anticorpi mentali”. Acest lucru se realizează prin folosirea unui joc numit Bad News (https://www.getbadnews.com/#intro) în care indivizii își asumă rolul creatorului de știri false care încearcă să atragă cât mai mulți cititori. În cele 15 minute cât durează jocul, individul ar trebui să devină conștient de felul în care informațiile și știrile false se propagă. Jocul a fost creat în 2019 și în urma cercetărilor efectuate pe 14.000 de subiecți s-a ajuns la concluzia că „anticorpii mentali” rezistă până la trei luni în mințile celor care l-au jucat. Aceeași cercetători au creat, cu suportul UK și OMS jocul Go viral!, având ca țintă infodemia corona.
Ceea ce s-a schimbat în ultimii ani în privința conspirațiilor și știrilor false este viteza și uneltele de răspândire ale acestora. Celebra „bulă informațională” pe care o creează social media în jurul fiecărui individ (prezentându-i doar informații care îi confirmă prejudecățile) este deplânsă de sute de mii de pagini virtuale. Chiar creatorii acestor sisteme sunt speriați de efectele pe care acestea le pot avea asupra societății. În documentarul The Social Dilemma, câțiva dintre tinerii care au avut poziții de conducere în companiile gigant (google, facebook, twitter etc.) vorbesc despre aceste pericole. Unul dintre ei susține că cel mai frică îi este de un „război civil” (s-a văzut cu ocazia evenimentelor de la Capitoliu cum funcționează dezbinarea accelerată și întărită de rețelele de socializare), alții vorbesc despre dispariția unei „lumi comune” sau a ceea ce Karl Popper ar numi „lumea 3, lumea produselor obiective ale spiritului”. Absolut toți vorbeau despre nevoia de reglementare a felului în care aceste rețele funcționează, lăsând desigur, în umbră faptul că ele au fost concepute ca „modele de business”, afacerea fiind găsirea metodelor celor mai eficiente de a crea dependență, o afacere care a profitat din plin de lipsa reglementărilor (celebra deregulation) economice, plasând aceste companii pe poziții semnificative de putere. Cel mai la îndemână exemplu este interzicerea lui Trump pe rețelele de socializare (din moment ce nu mai era ocrotitorul ocolirii plătirii taxelor). Politica însăși devine „victima” unei „colonii penitenciare” kafkiene pe care a creat-o. Probabil cel mai dezamăgitor aspect al documentarului nu este ipocrizia vorbitorilor, ci lipsa lor de viziune. Una dintre tinerele intervievate spunea că „la început internetul era un loc nebunesc, unde puteai găsi tot felul de ciudățenii, acum e un mare mall”, iar cei care au creat acest sistem au fost și ei înghițiți de acest mare mall. Tot ce pot face este să vorbească de „îmbunătățirea” sistemului pe care tocmai l-au descris ca fiind mai rău, mai puternic și mai incontrolabil decât dracul. O mână de corporatiști care făcut avere construind acest Frankenstein virtual cu puteri reale cred că vor putea rezolva problema tot prin metode corporatiste. Este clar că pentru ei nu există nicio altă cultură în afara celei corporatiste (nici măcar o subcultură), nici un „exterior” din care să se nască o altă perspectivă asupra „falsei dileme” pe care o trăiesc, în măsura în care modelul de business va continua să scuze orice fel de derapaje. Dacă răspândirea știrilor false generează profituri mai mari decât orice altceva cine va controla „modelul de business”? Cum poate fi îmbunătățit un Frankenstein? Cine decide ce informație este acceptabilă și ce informație nu? Conform cărei ideologii? Care vor fi noile comportamente pe care rețeaua le va accepta? Deocamdată se pare că cele mai profitabile sunt cele „instagramice”, neproblematice. Produse promovând alte produse în decoruri idilice. Este ironic cum îi rămâne tot individului liber sarcina de a se feri cum poate de lumea care îl devorează, stochează și vinde la bursă. El trebuie să devină un fact-checker, el trebuie să fie propria sa agenție mass-media, propriul său avocat și medic. Pentru că va fi tot vina lui dacă va eșua să iasă cu mintea întreagă din brațele unui Frankenstein care deja „știe” totul despre el. Pe măsură ce școala devine tot mai „altfel”, ferindu-l de repetiții plictisitoare și de prea multe informații, rețeaua preia aceste metode de „intoxicare” și le aplică fără probleme. Până și cercetătorii speră că niște jocuri virtuale ne vor salva de la totala degringoladă mentală care ne paște odată trecuți prin rețea. Și metodele de dezintoxicare trebuie să fie cel puțin la fel de „fun” precum cele de intoxicare. Îmbunătățirea este și ea profitabilă.

Leave a reply

© 2021 Tribuna
design: mvg