Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

doar o mână de vânt

doar o mână de vânt

 

 

doar o mână de vânt

 

 

cum venea spre tine calul cu coama sprijinită de vânt,
copilăria încerca să te mai întâlnească sprijinită de vânt,
tot mai des nu te găsea acasă,
fiindcă zidurile, acoperișul, tu la masă și aerul din jur alunecau pe strada ca o sugativă sprijinite de vânt,
vântul casei are pașii mai lungi
decât ai copilăriei,
nu-s la concurență și nimeni nu ia în considerare
că ți-ar plăcea să fie egali, în vecinătate,
vântul casei e mai grăbit,
dacă te sprijini de el și de vântul copilăriei
parcă ești răstignit și știi că sună nebunește,
o s-o lași baltă desigur,
contrariile te obosesc și plictisesc,
odată o să te sprijini numai din tine pe tine
și ești doar o mână de vânt

 

 

adevărata frumusețe

 

 

cum aerul rebel e singurul pe care merită
să-l iei în cârcă,
o găsești în cuvintele aspre,
chiar în gloanțele ce-i aliniază șoseaua
de la o benzinărie la alta

frumusețea e ce învârt roțile automobilului
după ce ai învățat
să vezi și să simți până la sânge,
adevărata frumusețe se întoarce
în cuvintele aspre și în somnul izbăvitor al mamelor sărace,
isus face autostopul pe aici

când o fi să fie,
aleg să beau un mate cu che guevara,
nu un un whisky cu vreun președinte de stat

 

 

prețul setei

 

 

ca să înțelegi un lucru trebuie
să te lungești până nu-l mai vezi
sau să-l înconjori

adevărul are nevoie de absență
ca un pahar care știe prețul setei

 

 

un loc fără ipocrizie

 

 

mi-am scos locul meu de aer
dintre locurile celorlalți,
îl port mereu în buzurare, pe tastatura laptopului,
peste geacă și șapcă
oriunde intru intră locul meu înainte,
precum un cercetaș,
intră să-mi susțină articolele,
ceea ce scriu,
sigur că nu mă suportă toți
și zic: „uite cum umblă cu locul lui de parcă
ar avea aur!”
și mai zic: „i s-a urcat la cap,
nu mai vrea să stea la masa noastră,
lasă că o s-o încurce,
o să vadă el!”,
le aud vorbele și nici că-mi pasă,
am strâns zeci de ani din dinți
pentru locul meu de aer,
e locul în care vreau să mor,
un loc fără ipocrizie

 

 

cum stă deșertul numai după ușă

 

 

îl priveam pe clint eastwood în filmul său din 2021,
cum dansa încet cu o bunăciune mexicană încă focoasă,
era ușor penibil la peste 90 de ani,
nicio scamă de dirty harry,
cry macho nu este despre crime și polițiști,
cry macho este despre îmblânzire
și bătrânețea e ea însăși o îmblânzire,
pe cât de penibil, pe atât de omenesc era eastwood,
cu o privire ca o scuză a anilor,
cel mai curat din toate filmele,
îmblânzit ca și cum cerul și-ar scoate cizmele de piele,
iar cizmele de piele o să stea numai lângă ușă,
cum stă deșertul numai după ușă
odată pentru fiecare

 

 

vremuri ciudate

 

 

soarele e agățat unde nu te aștepți,
e un soare pentru nimeni și scapă cine poate,
un soare care te aspiră și te răcește,
oamenii care se ridică în el
nu mai sunt oameni,
oamenii care cred în el
n-o să mai creadă nimic,
sunt timpuri
ca un gangbang la a doua venire,
ca o băută între ce ai spune că-s îngeri
oprită la vomitoriu.
cum să nu te pierzi cu un singur soare vizibil?
doar ispitele sunt în termen de garanție

 

 

monotonia tihnită a aerului condiționat

 

 

cum știi că o iubești
când nu știi că o iubești?
uită-te la ea când își iese din fire
și dacă eventuala înjurătură
nu te doare sau nu te scârbește,
e ok, o iubești.
uită-te la depigmentarea pielii,
la coșurile de pe fese,
la unghiile încarnate de la picioare,
dacă nu-ți vine să bei
o votcă triplă cu prietenii,
e ok, o iubești.
iubirea e ca monotonia tihnită
a aerului condiționat.
dacă reușești s-o asculți până la capăt
(fără s-o întrerupi)
când meșterește din cuvinte
o tâmpenie monumentală,
atunci o iubești cu siguranță

 

 

până când apa nu se bea doar de sete

 

 

dacă ai ochii deschiși
nu înseamnă că și vezi,
privirea e târârea ta din lăuntru spre afară;
cu patru ochi,
cu șase, cu opt,
fără să fii ești mai orb ca orbul,
privirea e a calității, nu e în cantitate,
cum nu merită să fie iubite toate femeile frumoase,
târăște-te să fii în culorile luminii tale,
târăște-te până când o să știi
că apa nu se bea doar de sete

 

 

nimic în plus

 

 

e apa cea mai înțelegătoare pentru spălat păcatele,
vinul cel mai de soi,
care în loc să te îmbete
te pune în față cu limpezimea,
o să fiți cum sunteți,
unde pământul e cel mai bun demachiant,
legați-vă zilele și nopțile ca un dar din dar,
nu aruncați banii fără rost
și nu umblați după bani și ranguri fără rost,
pământul e cel mai bun demachiant
cu limpezime pentru fiecare,
moartea e cea mai înțelegătoare dintre ape

 

 

viața premeditată

 

 

dacă știam pe ce parte a aerului
e mai tihnită odihna,
învățam să-mi aleg prietenii mult mai atent,
sigur, învățam
să mă dezbrac mai repede de naivități,
învățam că nu merită
să iubești decât atunci
când ești iubit,
să te lupți numai pentru cine și cât merită,
dar oare cât de bună
poate să fie partea bună a aerului
ca viața să aibă haz premeditată?

Leave a reply

© 2021 Tribuna
design: mvg