Una dintre definițiile date de David Armeanul filosofiei, prea puțin comentată şi pusă în inferioritate față de celelalte definiții este: melete thanatou – pregătirea pentru moarte.
Spinoza, în Ethica, spune: Homo liber de nulla re minus quam de morte cogitat; et ejus sapientia non mortis, sed vitae meditatio est – Omul liber nu se gîndeşte la nimic mai puțin decît la moarte şi înțelepciunea lui nu este o meditație asupra morții, ci asupra vieții. Este o definiție total contrară celei amintite aici, şi reflectă în întregime mentalitatea modernă, profund diferită de cea a anticilor.
Platon, ca să vorbim de lumea antică, referindu-se la ideea de pregătire pentru moarte, spunea: „Filosoful îşi desprinde sufletul cît mai mult de tovărăşia cu trupul spre deosebire de ceilalți oameni (Phaidon, 65 a). Această desprindere vizează de fapt o stare de catharsis, şi ea se realizează, cum spune Platon, printr-o: „despărțire cît mai mult a sufletului de trup şi deprinderea lui de a se concentra în sine, de a se retrage peste tot din trup şi de a trăi – cît este cu putință – şi în ceasul de acum şi mai tîrziu, el singur, cu sine însuşi, dezlegat ca de nişte lanțuri ale trupului” .
Să vedem ce scrie, despre acest fapt, David Armeanul: „De aceea, se şi spune trup (demas) ca un lanț (desmos) al sufletului, iar corp (soma) ca şi cum ar fi îngropare şi mormînt (sema) al lui” .
Platon, în Gorgias, scria: „Şi poate că în realitate sîntem morți. Am auzit-o din gura unui înțelept. Spunea că noi acum sîntem morți, că trupul nu-i pentru noi decît un mormînt…”. Iar în Kratylos: „Cuvîntul trup poate fi luat în mai multe sensuri… Şi într-adevăr, unii spun că el este mormîntul (sema) sufletului, acesta fiind îngropat în el în clipa de față. Apoi, prin faptul că datorită lui semnifică sufletul toate cîte le semnifică, şi prin aceasta ar fi numit pe drept semn. Totuşi, mai ales discipolii lui Orfeu îmi par a fi cei care au stabilit numele acesta, în sensul că sufletul ispăşeşte pentru cele ce trebuie să ispăşească, iar spre a se păstra el are acest adăpost, care întruchipează o închisoare”.
În Die Philosophie der Griechen, Eduard Zeller arată că principalele izvoare ale filosofiei greceşti ar fi religia şi misterele. După el, religia grecilor s-ar afla în raport cu filosofia parte în opoziție, parte în înrudire.
Concepția religioasă a grecilor era una naturistă, ancorată puternic în raționalism. Religia lor a încercat să explice omul prin spiritul său, zeii avînd, ei înşişi, caracteristici specifice umane, fiind un soi de transcendentalizări ale lui, în măsura în care putem vorbi despre transcendental sau transcendent în viziunea grecească asupra lumii. Această spiritualizare a religiei greceşti a jucat un rol decisiv în naşterea şi formarea filosofiei greceşti. Eduard Zeller spune: „Activitatea fanteziei, prin care se dă o semnificație generală individualului sensibil, este următoarea treaptă în activitatea intelectului care caută de aici să ajungă la esența generală şi la temeiurile fenomenelor”. Acelaşi autor afirmă că religia grecească nu avea propriu – zis o dogmatică bine constituită, ci doar o mitologie, fiind lipsită de un sistem conceptual rigid. Astfel, a fost posibilă o mare libertate de mişcare în cîmpul gîndirii şi ştiințelor. În viziunea lui Ed. Zeller inițiatul în mistere, numit epoptes, era de fapt un individ care se ocupa cu contemplarea, iar participarea la mistere nu era decît o contemplare – theoria. Teoreticianul german crede că mişcările orfice şi dyonisiace au avut un rol decisiv în dezvoltarea ulterioară a filosofiei greceşti.
Deşi am văzut că însuşi Platon ne trimite, referitor la problema lui melete thanatou, la misterele greceşti, ca şi Platon, David Armeanul spune că soma este sema pentru suflet, adică faptul că trupul este mormîntul sufletului. Problema rămîne încă destul de neclară, mai ales datorită faptului că nu există pînă în prezent o radiografiere exactă a ceea ce însemnau misterele pentru eleni.
În linii mari, studiile existente asupra misterelor au reliefat faptul că acestea erau nişte ceremonii secrete în care erau împărtăşite inițiaților anumite cunoştințe socotite esoterice. Aceştia erau legați prin jurămînt că nu le vor împărtăşi altora. Mircea Eliade, în Istoria credințelor şi ideilor religioase a afirmat chiar că adevăratele secrete ale Marilor Mistere nu au fost niciodată divulgate. Această idee este omniprezentă şi în lucrarea lui Victor Magnien, Les Mysteres d’Eleusis, leur origines, le rituel et leurs initiations. Mai mult, pentru el, întreaga filosofie greacă a avut „un caracter obscur şi misterios”.
Dacă am putea lua în serios această afirmație atunci ne-am rătăci deja într-un labirint de eresuri şi raționalitatea întregii filosofii greceşti ar putea fi pusă sub semnul îndoielii. De aceea, vom încerca să reținem ceea ce este relevat ca esențial de către cercetătorii care s-au ocupat de aceste mistere.
Acelaşi Victor Magnien ne spune că existau o mulțime de asemenea mistere atît în Grecia dar şi în Egipt, Siria, Persia, Frigia, Cappadocia sau în Tracia. Referitor la misterele greceşti, patronate fiecare de o zeitate determinată, acestea erau: Misterele Cabirilor, Corybanților, ale Marilor zei, Misterele lui Chronos şi ale Titanilor, Misterele lui Zeus în Creta, Misterele Hecatei în Egina, Misterele Dioscurilor, Misterele lui Antinous la Mantineea, Misterele Herei la Argos şi Nauplia, Misterele lui Sagra în Attica, Misterele Aphroditei în Cipru, Misterele lui Dionysos în Creta, Delphi sau Athena, ca să enumerăm doar cîteva dintre ele.
Cele mai cunoscute dintre ele erau însă Misterele de la Eleusis. Aici se găsea un sanctuar numit Telesterion. In greceşte, Telesterion însemnează: locul unde au loc ceremoniile de inițiere.
Mircea Eliade arată că acest sanctuar pare să fi fost construit în secolul al XV – lea î.e.n. Aceste mistere, se pare, ar fi fost celebrate timp de două mii de ani, dar unele ceremonii ar fi suferit modificări de-a lungul timpului. Să vedem, totuşi, ce erau aceste mistere. În cele ce urmează, vom sintetiza expunerea lui Mircea Eliade privitoare la aceste misterii din lucrarea mai sus pomenită.
Aceste ceremonii de inițiere erau graduale şi se dezvoltau treptat. Unele din scenele acestor ceremonii care se refereau la primele inițieri sînt reprezentate pe vase şi basoreliefuri care au ajuns pînă la noi. Aristofan, dar şi Sofocle şi Euripide, au făcut unele aluzii la aceste ceremonii. Misterele Eleusine erau separate în două categorii: Micile Mistere şi Marile Mistere. Micile Mistere erau programate în luna Anthesterion – februarie. Marile Mistere se țineau în luna Boedromion – septembrie, ambele ținîndu-se o dată pe an. Ceremoniile durau opt zile şi toți cei purificați, oameni liberi sau sclavi, aveau dreptul să participe la ele. Avînd în vedere că participarea la aceste mistere era liberă, deducem că nu putea fi vorba de nişte secrete propriu-zise. De altfel, spune Mircea Eliade, nu ştim aproape nimic despre riturile oficiate în ziua a doua a ceremoniei, prima zi fiind rezervată diferitelor formule incantatorii şi diverselor invocații. Din ceea ce ştim cu siguranță putem spune următoarele: misterele erau nişte ceremonii ce presupuneau o anumită inițiere purificatoare – katharsis – scopul lor fiind acela de a obține aşa numita epopteia, starea de contemplare.
În celebrul său dicționar, Bailly ne spune că mysterion are ca rădăcină pe my care are şi sensul de a tăcea, a închide ochii şi gura. Aşadar, misterele erau nişte ceremonii care provocau o stare de tăcere, de non-vedere, însăşi rădăcina tel cu care se formează cuvîntul telete – inițiere – are şi sensul de desăvîrşire şi realizare. Acesta este şi sensul verbului teleo care înseamnă a realiza un lucru, a desăvîrşi ceva.
Mircea Eliade ne spune că în Micile Mistere neofitul se pregătea pentru o înțelegere simbolică a morții. Plutarch, în Despre originea sufletului, afirma: „Moartea consistă în a te exila de trup; şi somnul consistă în a fugi de trup aşa cum sclavul fuge de stăpînul său”. Acesta, se pare, era scopul tuturor acestor telete – ceremonii – de a muri simbolic. Magnien crede că inițiații erau socotiți morți şi primeau un mormînt ca, mai apoi, după diverse ritualuri să revină la viața corporală. Apoi ei pot participa la epopteia, la viziunea supremă, la starea de theoria – contemplare.