În materie contractuală este aplicabil principiul consensualismului, potrivit căruia contractul se încheie prin simplul acord de voință al părților.
Astfel, pentru încheierea valabilă a unui contract este suficientă întâlnirea acordului de voință, consimțirea fiecărei părți la angajarea într-un raport juridic determinat.
Un rol important revine astfel consimțământului, condiție esențială de validitate a oricărui contract, impunându-se ca părțile să exprime un consimțământ serios, liber și în cunoștință de cauză.
Înainte de a analiza condițiile consimțământului și eventualele cauze care îl pot vicia, se impune a prezenta formele și dinamica exprimării consimțământului, precum și mecanismul de formare al contractului.
Contractul se încheie prin acceptarea fără rezerve a ofertei de a contracta. Astfel, luând exemplul unui contract de vânzare, având ca obiect un autoturism, acesta este încheiat în mod valabil la momentul și locul în care oferta de a vinde autoturismul, identificat prin marcă și alte elemente de identificare, cum ar fi serie motor, la prețul de 4.000 euro este acceptată de cumpărător fără a aduce alte observații privind prețul sau bunul vândut.
Formarea acordului de voință se poate realiza spontan sau poate fi rezultatul negocierilor mai ample sau mai restrânse purtate de părți. Revenind la exemplul dat, cumpărătorul poate propune vânzătorului prețul de 3800 euro. Această din urmă propunere are natura unei oferte, care pentru a conduce la încheiere contractului trebuie să fie acceptată de vânzător. Dacă acesta din urmă propune prețul de 3900 euro, revine din nou cumpărătorului rolul de a accepta sau nu prețul oferit. Presupunând că acest din urmă preț este acceptat de cumpărător, contractul se consideră încheiat în momentul în care răspunsul acestuia ajunge la vânzător. Doar din acest din urmă moment între părți există un contract valabil încheiat, acestea fiind ținute să își execute obligațiile asumate.
Oferta de a contracta trebuie delimitată de simpla propunere, căci nu orice inițiativă privind încheierea unui contract produce consecințele juridice ale ofertei, întrucât aceasta din urmă trebuie să conțină suficiente elemente care să determine clauzele contractului care urmează a fi încheiat. De exemplu, oferta privind încheierea unui contract de vânzare trebuie să conțină suficiente elemente de determinare a bunului vândut și prețul solicitat. De asemenea, oferta trebuie să cuprindă intenția ofertantului de a se obliga în cazul în care oferta întâlnește acceptarea destinatarului. Astfel, o propunere constituie ofertă dacă are toate elementele necesare pentru încheierea contractului, precum nu vor fi întrunite condițiile ofertei în toate ipotezele în care propunerea nu conține suficiente elemente privind bunul vândut sau prețul solicitat ori când din modul în care este formulată reiese că pentru încheierea contractului este necesar un nou acord de voință al ofertantului.
Dacă A, care deține un parc auto, propune destinatarului B vânzarea unui autoturism la un preț cuprins între 4.000 euro și 6.000 euro, propunerea acestuia nu va constitui ofertă întrucât nu este identificat bunul vândut, putând fi oricare dintre autoturismele din parcul ofertantului, precum nu este identificat nici prețul solicitat. În această ipoteză, chiar dacă destinatarul ar accepta propunerea formulată de A, nu ar exista un contract încheiat în mod valabil, nefiind determinat cu suficientă precizie ce anume se vinde și ce se cumpără, întrucât A, prin propunerea formulată, poate avea reprezentarea vânzării unui autoturism fabricat în anul 2008, în schimb destinatarul poate avea credința că urmează să cumpere un autoturism fabricat în anul 2015, neexistând practic un acord de voință, un consimțământ exprimat de ambele părți, fiecare având reprezentarea încheierii unui alt contract având ca obiect un bun și un preț diferit. Determinarea bunului vândut și a prețului, presupune un nou acord de voință.
Astfel, o propunere constituie ofertă în ipoteza în care, întâlnind acceptarea destinatarului poate conduce la încheierea contractului, fără a fi necesari pași intermediari.
Negocierile privind încheierea unui contract pot fi purtate în cadrul unei discuții, între părțile prezente, prin intermediul unor mijloace de comunicare la distanță care asigură transmiterea mesajului în timp real, cum ar fi o convorbire telefonică, ori pot fi purtate prin intermediul unor mijloace de comunicare la distanță care presupun un timp necesar transmiterii și receptării mesajului.
De asemenea, prin inițierea negocierilor privind încheierea unui contract, părțile nu sunt ținute să ajungă la rezultatul preconizat, respectiv încheierea contractului. Părțile au libertatea de a iniția, desfășura și de a rupe negocierile, fără a fi ținute răspunzătoare de eșecul acestora, având însă obligația de a acționa cu bun credință, respectiv de a nu iniția sau continua negocierile fără intenția de a încheia contractul.
În acest context, în care, pe de o parte oferta conduce la încheierea contractului prin simpla acceptare a destinatarului, iar pe de altă parte, părțile au libertatea de a renunța în orice moment la continuarea negocierilor, se impune a cerceta care e forța juridică a ofertei și în ce condiții poate fi modificată, retrasă sau revocată.
Reîntorcându-ne la exemplul dat, dacă ofertantul A propune lui B vânzarea unui autoturism, identificat prin marcă, model și serie motor, pentru prețul de 4.000 euro, se impune a vedea cât timp este obligat A să mențină oferta, așteptând răspunsul destinatarul, precum și care sunt consecințele dacă A vinde autoturismul lui C, de la care a primit un preț mai bun.
Conturarea unui răspuns diferă după cum oferta este cu sau fără termen, respectiv dacă este adresată unei persoane prezente sau unui destinatar absent.
Dacă ofertantul se obligă să mențină oferta un anumit termen, oferta este irevocabilă, orice declarație ulterioară referitoare la revocarea ofertei nu va produce niciun efect.
Astfel, dacă de exemplu, ofertantul se obligă să obligă să mențină oferta adresată destinatarului timp de o lună, acesta din urmă are la dispoziție acest interval de timp în care să analizeze oferta și să decidă dacă încheie sau nu contractul în condițiile stipulate în cuprinsul acesteia. În acest interval, vânzătorul nu poate modifica conținutul ofertei și nu poate încheia contractul cu o altă persoană, nici în aceleași condiții și nici în condiții mai avantajoase, decât cele stipulate în ofertă.
În schimb, dacă ofertantul nu s-a obligat să mențină oferta un anumit termen, se impune a distinge după cum aceasta este adresată unui destinatar prezent sau unuia absent.
În prima ipoteză, destinatarul trebuie să accepte oferta de îndată. Această regulă fiind aplicabilă și în ipoteza în care negocierile privind încheierea contractului se poartă prin telefon sau alte mijloace de comunicare la distanță care asigură transmiterea mesajului în timp real.
Dacă destinatarul nu accepta oferta de îndată, ofertantul este liber să se adreseze altor posibili parteneri contractuali, fiind liber să încheie cu aceștia contractul proiectat sau chiar să modifice condițiile ofertei. Destinatarul care nu a acceptat oferta de îndată și care după un timp de reflecție a decis să accepte oferta nu are la dispoziție niciun mijloc juridic bazat pe acest mecanism prin care să solicită și să obțină desființarea contractului având ca obiect bunul ofertat.
În cea de a doua ipoteză, în care oferta este adresată unui destinatar absent, ofertantul este obligat să mențină oferta un termen rezonabil stabilit prin raportare la intervalul de timp necesar pentru ca oferta să ajungă la destinatar, să fie analizată de acesta și să transmită răspunsul său autorului. Astfel, autorul trebuie să mențină oferta un anumit interval de timp, în care destinatarul poate analiza oferta primită, fiind ținut să comunice răspunsul său ofertantului.
Spre deosebire de oferta cu termen, în care autorul stabilește intervalul de timp în care se obligă să mențină oferta, în ipoteza ofertei adresate unui destinatar absent, intervalul de timp nu este determinat de ofertant fiind stabilit potrivit împrejurărilor. În acest interval, autorul ofertei poate revoca oferta transmisă, însă pentru ca revocarea să producă efecte, se impune ca aceasta să fie transmisă destinatarului înainte ca acesta din urmă să transmită răspunsul său privind acceptarea ofertei.
Astfel, spre deosebire de ipoteza în care autorul se obligă să mențină oferta un anumit termen, interval de timp în care oferta nu poate fi revocată, oferta adresată unui destinatar absent, chiar dacă presupune ca autorul ofertei să aștepte răspunsul destinatarului un anumit timp, nu îngrădește posibilitatea autorului de a revoca oferta.
Desigur, în toate ipotezele analizate, indiferent dacă oferta este sau nu afectată de un termen sau este adresată unui destinatar prezent sau absent, autorul poate retrage oferta înainte ca aceasta să ajungă la destinatar sau cel mai târziu concomitent cu ajungerea ofertei la destinatar. Retragerea ofertei nu se confundă cu revocarea acesteia.
Astfel, dacă A adresează lui B oferta de a vinde autoturismul său în schimbul prețului de 4.000 euro și transmite acestuia oferta prin poștă la data de 20 iulie 2020, iar oferta ajunge la destinatar la data de 25 iulie 2020, ofertantul poate retrage oferta dacă declarația acestuia ajunge la destinatar cel mai târziu la data de 25 iulie 2020. După acest din urmă moment sunt incidente regulile privind revocarea ofertei.
Oferta de a contracta, prin ea însăși, nu conduce la încheierea contractului, în acest sens, fiind necesar și acordul de voință al destinatarului manifestat prin acceptarea ofertei.
Acceptarea ofertei poate fi expresă, exprimată verbal sau în scris, precum poate fi exprimată și printr-un fapt din care să reiasă fără echivoc intenția de a încheia contractul, cum ar fi plata prețului sau efectuarea unui alt act de executare a contractului. De regulă, tăcerea sau inacțiunea destinatarului nu valorează acceptare. Astfel, nu se consideră că a acceptat oferta destinatarul care rămâne inactiv și nu formulează un răspuns, până la expirarea termenului prevăzut în cuprinsul acesteia.
De asemenea, acceptarea ofertei nu poate cuprinde modificări sau completări privind oferta. De exemplu nu constituie acceptare ci o contraofertă, dacă destinatarul propune ofertantului un alt preț sau ca alături de bunul vândut, în același preț, să ofere și anumite accesorii ale bunului.
Există însă cazuri când legea impune condiția formei scrise sau autentice pentru încheierea valabilă a unui contract, cum ar fi vânzarea unui imobil când legea impune forma autentică pentru încheierea valabilă, contractul de arendă pentru a cărei încheiere valabilă este impusă condiția formei scrise. În aceste ipoteze, atât oferta cât și acceptarea trebuie să îmbrace forma cerută pentru încheierea valabilă a contractului, nefiind suficientă acceptarea verbală a ofertei.
Prin întâlnirea ofertei cu acceptare se formează contractul, act juridic bilateral, de prevederile căruia părțile sunt ținute cu puterea unei dispoziții legale.
Distincția dintre etapa negocierilor, caracterizată prin schimbul de propuneri, ofertei și încheiată prin acceptarea ofertei, și încheierea contractului își găsește justificare nu doar în acuratețea raționamentului juridic ci și în rațiuni de ordin practic. În etapa negocierilor, nefiind încheiat contractul proiectat de părți, raportul dintre acestea va fi guvernat de regulile răspunderii delictuale, orice prejudiciu cauzat partenerului de negocieri obligând la reparații, potrivit principiilor aplicabile acestei forme de răspundere, aplicabile în cazul producerii oricărei fapte ilicite, cum ar fi un accident auto. În schimb, odată cu încheierea contractului, vor fi aplicabile regulile răspunderii contractuale.