Chiar înainte de izbucnirea pandemiei, la începutul lui 2020, British Museum lansa o expoziție itinerantă de desen contemporan, cea mai mare de acest gen din ultimul deceniu : „Pushing Paper: Contemporary Drawing From 1970 to Now”, cu peste cincizeci de lucrări reprezentative ale unor cunoscuți artisti contemporani, de la David Hackney și Anish Kapoor la Tracey Emin. Această inițiativă nu e întâmplătoare: ea reflectă un reviriment al interesului pentru desen ca mediu de exprimare artistic examinând subiecte legate de loc și spațiu, de relația integrativă sau disonantă a artistului cu lumea, de transsubstanțierea sau chiar alterarea realității, de protestul personal și demersul filosofic al actului creativ. În acest nou-regăsit interes al criticii și publicului pentru desen ca formă artistică majoră e integrată și expoziția artistului german Bruno Maria Bradt, originar din Timișoara, la Muzeul de Artă din Cluj, HOMO SUM, prima sa prezență artistică în România.
Concepută ca o spirală epică și punctată de accente autobiografice, expoziția este o incursiune în lumea interioară a lui Bradt, populată de reflecții personale, de reinterpretări ale unor experiențe marcante de viață, de personaje care aparțin memoriei artistului, de la familie și mentori («Mutti», «Familie», «Nelu», «Speranța»), la cunoscuți cu fabuloase povești de viață («Paule», «David») și la monumentala serie «12», care transformă personaje contemporane marginalizate în noii apostoli ai mesajului divin.
«Homo Sum» (un fragment din cunoscutul dicton «Homo sum, humani nihil a me alienum puto», «Om sunt, și nimic din ceea ce e omenesc nu îmi e străin») închide un ciclu de activitate artistică pentru Bradt, început în urmă cu exact patruzeci de ani, în 1980, când – elev în clasa a XI-a la Liceul de Artă din Timișoara, obținea, la Cluj, premiul I al Olimpiadei Naționale a Liceelor de Artă din România, cu lucrarea «Studiu de Portret», singura din prezenta expoziție care nu reflectă stilul său actual, dar mărturisește excepționalul talent al graficianului în devenire. Deși realizată la ceas aniversar, la inițiativa și invitația Revistei de cultură Tribuna, această expoziție nu este deloc o retrospectivă – pentru că nu prezintă lucrări din diferite etape creative ale artistului, ci lucrări reprezentative pentru teme, formule și mijloace de exprimare artistică actuale, dar și pentru că Bradt este încă în ascensiune artistică, iar evoluția sa din ultimul timp stă marturie pentru aceasta.
Cu numeroase premii și recunoașteri în doar câțiva ani, Bradt (re)dezvăluie privitorilor desenul ca limbaj de exprimare partajat, reușind să transmită cu aparentă ușurință emoții nuanțate și – mai cu seamă, așa cum îi place artistului să spună, «povești». Sunt poveștile sale, ale apropiaților săi, ale cunoscuților care l-au marcat în diferite momente, retrospectiv recunoscute drept definitorii, povești în care străinul-spectator se simte inexplicabil implicat – căci firul epic e prezent chiar și în portrete, dar mai ales în seriile dinamice, dedicate unui personaj sau unui grup de personaje. Această relație naturală între creator și consumator, deși nefiltrată, nu este una a emoțiilor primare, ci este caracterizată de o sensibilitate perfect asumată de artist, care se dezvăluie în toată imperfecțiunea sa, anticipând conștient impactul asupra privitorului.
De la ubicuitatea folosirii sale în viața cotidiană (desenele copiilor, notițele, hărțile, mindmap-urile creative, planurile noastre schițate pe hârtie sau pe ecranul interactiv), la «inteligența desenului versus instinctul culorii» în artă, teorie dezvoltată de Vasari și confirmată de cei mai străluciti reprezentanți ai Renașterii (Dürer, Leonardo, Michelangelo au fost desenatori excepționali), desenul este, poate, arta cea mai frustă, exprimând neunivoc relația de continuitate între propria noastră persoană și lumea înconjurătoare. Cronicile desenate ale lui Bruno Bradt sunt instrumente ale analizei și reflecției, purtătoare ale unui sistem filosofic perfect integrat în viața cotidiană a artistului, care insereaza citate și texte poetice în lucrările sale, așa cum și Michelangelo își insera poemele în desene. Învățând de la maeștri pentru care desenul a fost cu mult mai mult decât o «etapă pregătitoare» – Goya, Käthe Kollwitz, Schiele – Bruno Maria Bradt s-a dedicat acestei practici laborioase, care cere timp și infinită răbdare, reușind să cizeleze un stil propriu, impregnat de modernitate, nu doar prin teme și reprezentări contemporane, ci și prin elementele compozițiilor sale.
Perspectiva neobișnuită este caracteristică artistului, care o folosește atât în compozițiile-succesiuni ale aceluiasi personaj, cât și în dinamica grupurilor, mai cu seamă în lucrările cele mai recente. Aceste «jocuri de perspectivă» presupun nu doar o perfectă cunoaștere și înțelegere a anatomiei și proporțiilor umane, dar și a geometriei spațiului, Bradt utilizând textura pentru sugestii volumetrice care frizeaza iluzia optică. Un alt element definitoriu pentru arta sa îl reprezintă spațiul alb din jurul personajelor, un spațiu pozitiv, care focusează atenția privitorului către subiect, excluzând aprioric orice imixtiune a mediului în narațiunea vizuală. Analog «tăcerii active» din muzică, spațiul alb amplifică puterea sugestivă a eroilor săi și lasă loc, uneori, inserțiilor de text cu rol mai degrabă sinergic decât explicativ.
Lucrările lui Bruno Maria Bradt sunt elaborate studii de compoziție narativă, care comunică idei și sentimente, alături de «poveste», și în care vitalitatea personajelor e tulburătoare. Marcate de simboluri importante, nu atât pentru echilibrul compozițional, cât mai ales pentru subtilitatea cu care își definesc personajele pe care le însoțesc sau le completează, lucrările sale se remarcă prin folosirea repetitivă a personajelor-cheie, în atitudini și chiar momente de viață diferite, ca o întărire a mesajului prin iterație.
Dintre toate lucrările prezente în expoziție, «Lupta Forței-Suferință» și «12» sunt cele mai cunoscute și cele mai mediatizate. Au fost prezentate publicului din Nürnberg, Erlangen și Würzburg, au fost elogiate în presa critică și în cea populară. Nu e întâmplător: autoportretul artistului-crucificat și povestea celor doisprezece «apostoli» suferinzi și fără adăpost, pentru care Bradt s-a documentat extensiv, fac apel la valorile creștine – compasiune, toleranță, speranță, smerenie, și stârnesc o puternică emoție, chiar și celor puțin familiarizați cu arta.
«Homo Sum» e o altfel de Poveste de Crăciun – una dezbrăcată de beteală, dar plină de senină și autentică pietate, o conversație cu divinitatea pe care Bruno Bradt o poartă fără pic de vanitate, mânuind creionul cu măiestria, bunătatea și umilința lui Fra Angelico, cel care suspina pictând Patimile lui Christos.