Ilustrului meu profesor Iosif Pervain

 

Foaia literară, din care s-au tipărit, între 1ianuarie și 25 iunie 1838, doar 26 de numere, Gazeta de Tansilvania (din 1849, cu titlul Gazeta Transilvaniei) și Foaie pentru minte, inimă și literatură, editate de G. Barițiu în același străvechi centru de cultură al Brașovului, au marcat, fără îndoială, un moment decisiv în acțiunea de realizare a ideii de unitate culturală și națională a românilor. Cele două periodice, Gazeta… și Foaie…, unul politic, celălalt cultural-literar, urmăreau să țină la curent cititorii cu ceea ce se întâmplă în lume și să ofere, în același timp, un cadru de manifestare favorabil luptelor politico-naționale. În acest context, G. Barițiu, redactorul publicațiilor transilvănene, a năzuit să promoveze în societatea românească un mai larg schimb de cunoștințe și convingeri politice și culturale. Animat de idei progresiste, G. Barițiu, împreună cu Timotei Cipariu, vizitează în 1836 capitala Țării Românești, București, unde poartă discuții cu Ion Câmpineanu, membru fondator al Societății Filarmonice. Cei doi cărturari transilvăneni au discutat și cu profesorul ardelean Aaron Florian de la Sf. Sava, istoric și publicist distins prin radicalismul convingerilor sale. La discuții ia parte și Cezar Bolliac, literat cu vederi înaintate, susținător al revoluției și apropiat tovarăș de luptă al lui N. Bălcescu. Se intenționa crearea unor noi societăți științifice, cu o bază mai largă, care să reunească pe cărturarii ardeleni, moldoveni și munteni în lupta de emancipare din cele trei țări române. Cu această ocazie, Barițiu și Cipariu îi cunosc pe Iancu Văcărescu și pe Ion Heliade Rădulescu. „Ieri, scrie Timotei Cipariu, la 13/25 (august 1836), am dat văzută d-lui I. Văcărescului (…). Avut-am cuvânt și de politica ce se urmează asupra noastră și despre starea de acum. În dulce, ne-au poftit la masa sa, slobod totdeauna”.1 Mai târziu, Barițiu reproduce în Foaia literară
(nr. 10, 13, 15 și 16)2 mai multe poezii de Iancu Văcărescu, copiate de Timotei Cipariu dintr-un manuscris ce circula în Țara Românească „din mână în mână”, cunoscut se pare în suficientă măsură pe atunci pentru ardeleni, din moment ce Vasile Pop (1827) și Zaharia Carcalechi (în 1830 și 1834) scriseseră despre el laudativ. Barițiu a făgăduit cititorilor, în prospectul Foii să-i țină la curent cu mișcarea artistică din Țările Române. Popularizarea lui Iancu Văcărescu de către Timotei Cipariu ține de această făgăduință și ea trebuie reținută pentru istoria relațiilor culturale ale Transilvaniei cu Țara Românească. Ample și interesante informații despre discuțiile de la București întâlnim în articolul lui G. Barițiu cu titlul Călătoria prima în Muntenia, în care, referitor la Heliade Rădulescu, Iancu Văcărescu și la alți scriitori, citim: „Cu toate acestea, Eliad ne asigură cum că cine vrea astăzi să stingă naționalitatea românească, să nădușe patriotismul și să înghită acele țări (Valahia și Moldova), nu face alta decât vrea să oprească cu degetu vântul. De aceea ne spunea și boierii de întâiul rang, cu cari am avut norocire a ne cunoaște. Logofotul Văcărescul, editorul Poeziilor românești, literatorul acest românesc, ne vorbea cu ferbințeală, Câmpineanul, sprijinitorul teatrului românesc, cu jale. Rosetti, Voinescu și alții, cu duh de bună nădejde pentru reînvierea românimii”.3
Legăturile lui G. Barițiu cu oameni de cultură se intensifică începând cu 1838. Încă din primele numere tipărite ale Gazetei de Transilvania, Barițiu întreține o intensă corespondență cu oameni importanți ai epocii sale, din Moldova, Țara Românească și Transilvania. Activitatea desfășurată de către G. Barițiu la Brașov în domeniul presei românești a însemnat un act de înaltă cultură. Acest lucru poate fi dedus și dintr-o scrisoare expediată pe adresa redactorului din extremitatea nordică a Moldovei, de către Iordache Mălinescu, datată la 19 aprilie 1838, când Foaia literară apărea abia de trei luni, Gazeta de Transilvania de o lună. Se pare că „este cea dintâi epistolă primită de Barițiu de la un moldovean”, presupunându-se chiar, după conținutul textului, că între ei existaseră schimburi de scrisori și înainte de 19 aprilie 1838. Din această scrisoare deducem că, la editarea celor două publicații românești de la Brașov, aportul moldovenilor a fost deosebit. Alte pasaje ale scrisorii trădează într-adevăr o mai veche afecțiune culturală comună față de Transilvania, arătându-se interesat asupra soartei și viabilității publicațiilor românești din Brașov: „M-am abonat prin d. paharnic Bojincă la foaia domniei tale (…), vă rog ca să binevoiți a le trimite foile de la nr. 1 înainte regulat”.4 În toate celelalte scrisori, Iordache Mălinescu comunică cu zel la Brașov liste de abonați, mulți cooptați chiar de el, și propuneri pentru pătrunderea optimă a revistelor în mediul moldovenesc. Răsplata eforturilor lui Iordache Mălinescu, ca și a altor sinceri patrioți, este propria lor satisfacție, ca și a „prenumeranților” lor, care „sunt mulțumiți cu foile d-tale, mai vârtos cu stilul articurilor ce se dau”.5 În primul rând pe Barițiu îl preocupau evenimentele politice ale vremii pe care le relata în genul major al articolului politic, necunoscut încă în Principate, astfel că pentru mulți cititori surse fidele despre mersul real al evenimentelor din Țara Românească și Moldova nu vor costitui nicidecum Curierul românesc sau Albina românească, ci Gazeta de Transilvania. În plus, cu moldovenii Nicolae Istrati, Gheorghe Săulescu, Gheorghe Sion, Costache Negruzi și alții, ale căror informații se vor regăsi tot mai îndrăzneț la rubrica Moldova, G. Barițiu se va afla într-o strânsă corespondență. Publicațiile conduse de Barițiu au făcut mai mult decât ziarele românești de peste munți și în direcția campaniei publicistice a mișcării naționale, „dezbătând larg și curajos revendicările românilor,”6 ceea ce l-a determinat pe Kogălniceanu să-l numească pe Barițiu, cu recunoștința datorată unui mare precursor și contemporan al său, drept „apărătorul cel mai înfocat al Principatelor, stimulatorul neobosit al naționalității lor”. Dintre foile lui Barițiu, Gazeta de Transilvania ocupă un loc aparte, devenind cel dintâi periodic românesc care a depășit vârsta centenară, transformându-se încă din primii ani ai apariției, așa cum preconiza însuși fondatorul ei, „într-o școală minunată a publicului”, publicând articole și studii pline de învățăminte semnate de Andrei Mureșanu, Timotei Cipariu și Aron Pumnul, ori de Mihail Kogălniceanu, Costache Negruzzi și Ion Heliade Rădulescu, străduindu-se, în acest fel, să nu fie doar o publicație strict transilvăneană. Așa cum s-a relevat de către cei mai buni cunoscători ai presei din Ardeal și ai lui Barițiu, Gazeta a fost cel dintâi ziar românesc, adresându-se tuturor românilor, indiferent de granițile politice, iar „energiile mobilizate pentru scrierea ei păreau capabile să mute și munții din loc”.7 Intuind rolul culturii din Țara Românească și Țara Românească și Moldova pentru viața spirituală a românilor ardeleni, G. Barițiu deschide paginile periodicelor conduse de el problematicii de peste Carpați, „făcând din modelul culturii transcarpatine o componentă a viitorului program național.”8 Ecouri prelungi a stârnit și programul Daciei literare, cuprins în celebra Introducție. Ion Heliade Rădulescu face adeseori aprecieri demne de a fi reținute cu privire la importanța apariției foii periodice Dacia literară, reproducându-i în mai multe rânduri articole în Curierul românesc, în nr. 28 din 29 martie 1840, transcriind în întregime Introducția. La fel procedează și Foaia… din Brașov, în nr. 18 din 28 aprilie, publicând din textele apărute în paginile Daciei literare și-i va urmări, cu românească tragere de inimă”, succesele și eșecurile, angajându-se, în plus, să sprijine și dezbaterile consacrate limbii române. În această privință și-au adus contribuția Ion Heliade Rădulescu și C. Negruzzi, Foaia literară reproducând în numerele 8, 10, 11, 12 și 19 fragmente din Corespondența între doi români, unul din Țara Românească și altul din Moldova. Foile literare ale lui Barițiu au cules roadele cele mai frumoase ale scriitorilor de pretutindeni, împărtășind cu consecvență pe cititorii lor cu „sporiul” ce-l fac românii din cele două provincii vecine în toate direcțiile literare. „Într-un oraș de așa pozițiune, remarca în 1851 Al. Papiu-Ilarian, putea să se facă Gazeta școală politică și literară a toată Dacia”. G. Barițiu până în 1848, iar după 1849, succesorul său, Iacob Mureșanu, reproduce cu regularitate articole apărute în revistele și ziarele din Principate, militând pentru integritatea patriotismului românesc pe toate planurile: politic, istoric și cultural. „Toată inteligența Principatelor și mai ales junimea lor, îi scria Al. Odobescu lui G. Barițiu în 1862, n-are alt vis, nici altă dorință decât unirea în idei și în lucrări cu frații de peste munți, spre a da înaintare culturii morale, curățirii limbii și explorărilor istorice în națiunea română”. În aprilie 1845, când se adoptă statutele Asociației Literare a României, alături de membrii fondatori (Iancu Văcărescu – președinte, N. Bălcescu și I. Voinescu II – secretar) se numără membri din Moldova (C. Negruzzi, M. Kogălniceanu și V. Alecsandri), din Transilvania (George Barițiu și Timotei Cipariu). Asociația își va asigura concursul tipografiei lui C. A. Rosetti pentru publicațiile progresiste pe care avea să le dea la iveală. Merită reținut, de asemenea, interesul arătat de Barițiu problemei circulației cărților și periodicelor, ca, în funcție de nevoile și gusturile publicului existent, să-și aleagă subiectele și modul de a le trata. Din aceeași dorință de afirmare a individualității naționale și a consolidării solidarității românilor din Transilvania și din alte ținuturi, G. Barițiu participă în 1861, alături de Ioan Pușcariu, Timotei Cipariu și Andrei Șaguna, la constituirea la Sibiu a Asociaţiunii Transilvane pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român (ASTRA). Debutând aici ca secretar, avându-i președinte pe Andrei Șaguna și Timotei Cipariu – vicepreședinte, G. Bariţiu a devenit în 1877 președinte al secției istorice și, din 1888, președinte al acestei prestigioase asociaţii și redactor al revistei Transilvania (1868 – 1893), unde va publica numeroase articole şi studii de istorie şi politică. „Un redactor, un publicist, scria Barițiu în primul an al revistei Transilvania, nr. 25, 1868, va prefira îndată lista abonaților, pentru ca să se afle din capul locului pentru cine scrie, cu cine are a face și prin urmare cum să-și aleagă și să-și clasifice materilalul ce-i stă dinainte, apoi în ce fel de stil să-l îmbrace”.9 G. Barițiu spune că Gazeta și Foaia au pornit în primul semestru (1838) cu o sută de abonați, ca să ajungă la sfârșitul semestrului al II-lea al aceluiași an, la 398 abonați, ca în 1842 cifra să devină 630. Dintre cărturari sau dintre cei stabiliți în Țara Românească mulți sunt abonați la cele două periodice din Brașov: I. H. Rădulescu, Iancu Văcărescu, I. Brezoianu, C. Lecca, iar printre abonații din Moldova locul îl ocupă mitropolitul Veniamin Costache. Urmează Gh. Asachi, C. Negruzzi, M. Kogălniceanu, D. Bojincă, Teodor Burada. După 1842 apar alți noi abonați: C. Conachi, Alecu Donici, A. Pumnul, A. Șaguna, Gr. Alexandrescu, V. Pogor, Ion Ionescu de la Brad. O dovadă a aprecierii de care se bucură G. Barițiu o reprezintă și retipărirea de către M. Kogălniceanu în Dacia literară a articolului Pământul moldo-
românesc, semnat de transilvănean, în legătură cu fixarea normelor de corectitudine și stabilitate a limbii literare. Acest articol este reprezentativ pentru toate contribuțiile sale în planul social-politic, în care, valorificând creator tradiția Școlii Ardelene, a înțeles că problema emancipării naționale și sociale a poporului român nu poate fi rezolvată din punctul de vedere al unui particularism regional, ci numai luând în considerare națiunea în totalitatea ei.
Existența celor două state românești de peste munți constituie pentru „acest vulture al Transilvaniei” (Al. Russo) suportul moral al tuturor acțiunilor sale. Moldovenii C. Negruzzi, M. Kogălniceanu și V. Alecsandri au recunoscut, prin articole și scrisori, meritele excepționale ale lui G. Barițiu, care servea cu atâta îndrăzneală interesele tuturor românilor. Contribuind la dezvoltarea gustului și ținând vie flacăra conștiinței naționale, publicațiile lui G. Barițiu au ilustrat interesele vitale, politice și culturale ale românilor ardeleni, prin ele manifestându-se, de fapt, conștiința unui întreg popor.

Note
1. Gheorghe Bariț, Călătorie primă în Muntenia, în Studii, 1958, nr. 1, p. 130. Apud Iosif Pervain, Foaia literară (1838) și Timotei Cipariu, în Studii de literatură română, Cluj, Editura Dacia, 1971, p. 299.
2. Iosif Pervain, op. cit., p. 299.
3. Ibidem, p. 300.
4. Vezi Scrisoarea I, în George Bariț și contemporanii săi. Vol. VI. Ediție de Ștefan Pascu, Ioan Chindriș și Ioan Gabor. Coordonator Ștefan Pascu. Documente literare, București, Editura Minerva, 1983, p. 21.
5. Scrisoarea IV, în op. cit., p. 24.
6. Maria Platon, Dacia literară. Destinul unei reviste. Viața unei epoci literare, Iași, Editura Junimea, 1974, p. 17.
7. Cf. Iosif Pervain, op. cit., p. 305.
8. Pompiliu Teodor, Semnificația „Gazetei de Transilvania”, în Steaua.. Anul XXXIX, nr. 3 (490), Cluj-Napoca, martie 1988, p. 9.
9. Vezi George Em. Marica, Studii de istoria și sociologia culturii române ardelene din secolul al XIX-lea. Vol. I, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1977, p. 11.