Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Ion Agârbiceanu într-o ediție restitutivă

Ion Agârbiceanu  într-o ediție restitutivă

 

 

Ion Agârbiceanu
Opere, vol. III. Schițe și povestiri (1923-1959); vol. IV. Povestiri și nuvele (1906-1964). Ediție îngrijită, notă asupra ediției, bibliografie, note și comentarii, referințe critice și glosar de Ilie Rad, București, Academia Română. Fundația Națională pentru Știință și Artă, 2015.

 

În urmă cu doi ani, istoricul literar Ilie Rad și-a asumat sarcina unei noi ediții Agârbiceanu, în prestigioasa colecție „Opere fundamentale” a Academiei Române în care au apărut cărți elegante din scriitori români după felul celor din colecția „Pleiadelor” franceze. Ediția Agârbiceanu e proiectată să apară în zece volume și să înmănuncheze opera cvasiintegrală a autorului Arhanghelilor.
Primele patru volume sunt consacrate prozei scurte: schițe, povestiri și nuvele. Punctul de plecare este ediția Pienescu, devotatul editor al lui Agârbiceanu, din care au apărut 18 volume – ultimele, din cauza îmbolnăvirii autorului ediției, fiind realizate de Victor și Maria Iova. Criteriul adoptat de Ilie Rad este în principiu același, criteriul cronologic și al speciilor literare: și în ediția Pienescu-Iova, volumele 1-4 cuprindeau povestiri, 5 și 6 povestiri și nuvele, iar 7-18 romane. Apărută în anii comunismului, ediția Pienescu a lăsat pe dinafară unele texte care puteau leza sau nu conveneau ideologiei oficiale. Un instrument de lucru indispensabil ambelor ediții și, de altminteri, oricărui cercetător al operei lui Ion Agârbiceanu este ampla și documentata Bibliografie alcătuită de
D. Vatamaniuc. Nici ediția Pienescu și nici ediția Ilie Rad nu au putut retipări întreaga proză scurtă a lui Agârbiceanu risipită într-o mulțime de ziare și reviste și apoi adunate în numeroase volumașe apărute de-a lungul anilor, uneori două sau chiar trei într-un an, căci autorul Fefeleagăi a fost un scriitor prolific. Dar ediția Rad este mai bogată decât ediția Pienescu: în intervalul 1923-1959 (obiectul vol. III), Bibliografia lui D. Vatamaniuc consemnează 291 titluri în ziare și reviste (198 reluate în volum); ediția Pienescu publică, din acestea, 47 de texte, iar ediția Rad adaugă încă 151 de texte. Îmbinând criteriul cronologic (1923-1959) cu cel tematic, în vol. III se retipăresc 10 volume de povestiri de la vol. Primăvara (1928) până la vol. File din cartea naturii (1959). Criteriile de selecție și normele de transcriere sunt cele precizate în nota asupra ediției la vol. I. În ediția Pienescu, schițele și povestirile ce zugrăveau cu inspirat condei frumusețile naturii sau întoarcerea la natură (Amintirile, 1940, De vorbă cu Ilarie, 1941, Din copilărie, 1956, Povestirile lui Mărunțelu, 1956, Din munți și din câmpii, 1957, File din cartea naturii, 1959), prin care Agârbiceanu este un veritabil poet al naturii, erau în mod nejustificat omise, iar acum ele completează sumarul vol. III. Dacă prozele din vol. III au pus probleme dificile de transcriere (ezitări și inconsecvențe de vocabular și ortografie), la vol. IV acestea au fost considerabil mai puține pentru că, urmând vol. 5 și 6 din Opere (ediția Pienescu), nuvelele și povestirile din aceste volume urmează în transcriere normele limbii literare actuale.
O problemă (minoră de altfel) este apartenența discutabilă a unor proze din vol. IV la o specie literară: nuvelă sau roman. E vorba de nuvele ca Popa Man, Stana, Dolor, Păscălierul, Jandarmul, Faraonii ș.a. pe unele dintre acestea autorul însuși considerându-le romane: Jandarmul se subintitulează „roman” și completat cu explicația „o mare dramă în Maramureș”, Stana (în ediția italiană, 1931, a cărei copertă se reproduce în Anexe, „romanzo di Ion Agârbiceanu”), Dolor (mic roman), Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1930 – dar aceste încadrări în specii literare sunt aproape întotdeauna relative. În vol. IV se reeditează pentru prima dată două scrieri importante, pe nedrept ignorate de editori: Țară și neam (1928), scriere lirică din anii Primului Război Mondial – când scriitorul și familia sa se aflau în pribegie prin Moldova, celebrând bucuria reîntregirii țării, (asemănătoare cu vibrantul poem în proză Cuvinte către oastea țării) și Rană deschisă. Povestire de azi după poveștile străbune, apărută în 1942, ani de restriște pentru țară, în care utilizând formula basmului, Agârbiceanu arată „ciuntirea” hotarelor țării, dar și puterea de viață a națiunii române, iar la sfârșit, prin obișnuita formulă de încheiere a povestirilor, dezvăluie alegoria: „Și-am încălecat pe-o șa/ Și am povestit așa./ Am încălecat pe una bună/ Ce-am povestit nu-i minciună!/ Fetele împărătești / Sunt Țările românești./ Împărăteasa rănită/ E patria ciopârțită/ Și iarăși reîntregită”. Este o reușită a ediției ce trebuie semnalată.
La apariția celor două volume, consemnată în 10 cronici și recenzii, s-a spus, pe lângă evidențierea calităților ediției – (vorbindu-se, pe drept cuvânt, ca de un eveniment editorial) că nu este o ediție critică. Și Ilie Rad arată de ce nu este o ediție critică: nu a avut acces la manuscris (și nu a pornit de la manuscrise); apoi era o operație editorială redundantă reproducerea diferitelor variante din periodice sau volume, mai ales că în unele texte Agârbiceanu a consimțit sau a acceptat „colaborarea” stilistică a unor editori. Autorul ediției își însușește unele recomandări din recenziile apărute: un volum de scrieri creștine, ca o componentă esențială a scrisului său, necesitatea unui tiraj corespunzător pentru ca această ediție să fie cu adevărat o restituire literară etc. Aparatul critic, alcătuit cu acribie filologică (bibliografie, note și comentarii, referințe critice și glosar) conferă acestei ediții împlinirea rostului cu care a fost gândită: o bună ediție restitutivă, o reeditare cvasiintegrală a operei lui Agârbiceanu, ca punct de plecare pentru noi evaluări critice.

 

Leave a reply

© 2024 Tribuna
design: mvg