Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Istoricul literar și comparatistul Iorga

Istoricul literar și comparatistul Iorga

Marele istoric și creator român nu numai că a cunoscut foarte bine istoria și cultura poloneză, dar încă din copilărie a manifestat dragoste și prețuire deosebite față de vecinii noștri din nord-vest. Istoricul, marele cărturar, bărbatul de stat, literatul a fost cel care a cultivat și a militat ca nimeni altul pentru stabilirea de relații de cunoaștere și de conlucrare cât mai bune între cele două țări și popoare, între culturile lor1.
Nu întâmplător, academicianul l-a trimis, la începutul anilor ’20, ca lector de limbă română la Universitatea din Cracovia, pe promițătorul istoric P. P. Panaitescu. Discipolul apropiat al lui Iorga, el ”a defrișat” pur și simplu arhivele poloneze din vechea capitală a Jagiellonilor.2 În România, oratorul a amintit mai rar, însă în Polonia, de fiecare dată, când a avut prilejul, a menționat că primul său profesor de istorie, pe vremea cât a frecventat cursurile gimnaziale la Botoșani, i-a fost un revoluționar polonez, unul dintre participanții la răscoala militară de la 1863, denumită insurecția din ianuarie sau powstanie styczniowe. Tokarski îl chema; el se refugiase în Moldova împreună cu mulți alți polonezi, pentru a trăi și munci alături de români. Acel profesor de gimnaziu, străbătuse același drum bătătorit cu multe decenii în urmă și de înaintașii săi, începând cu secolul la XVIII-lea, de pe vremea în care pe meleagurile poloneze mai era încă la modă chemarea: Kto kocha ojczyznę niech jedzie na Wołoszczyznę /Cine își iubește patria să fugă în Valahia!/
Pentru libertatea voastră și a noastră
Nu știu dacă marele istoric de mai târziu a cunoscut această maximă rimată, care intrase până și în paremiologia poloneză și în care Moldova și Muntenia î m p r e u n ă figurau ca ținte salvatoare în fața opresorilor Poloniei, mai ales a muscalilor.3 Pentru că, împilatorii nu erau nimeni alții decât rușii, prusacii sau austriecii, toți la un loc înfrățiți pentru a nu pierde prada frăgezită la 1772, 1793 și 1795. De mare nevoie insurgenții au părăsit meleagurile natale pentru a se instrui în Apus și a reveni mai bine căliți și pregătiți pentru eliberarea țării lor. În chinurile și în mintea reprezentaților Marii emigrații poloneze de pretutindeni: Mickiewicz, Lelewel, Czartoryski etc. s-a născut ideea de a lupta pentru dezrobirea țării lor și-a altor națiuni care se ridicau pentru eliberare de sub opresiune străină. Pașoptiștii români au învățat de la polonezi ce înseamnă și cum să aplice chemarea: Pentru libertatea voastră și a noastră – înfrățindu-se pe baricadele revoluției de la 1846 și de la 1848 pentru realizarea acestui deziderat. În 1849 Nicolae Bălcescu va colabora strâns, în Transilvania, cu generalii Bem, Dembinski și alții pentru unirea eforturilor împotriva opresorilor. Un istoric de seamă englez, Norman Davies, i-a găsit Patriei acestor revoluționari polonezi denumirea de Teren de joacă al lui Dumnezeu.4 Românii n-au îndrăznit atât de mult cât au visat și au dorit aceștia: pașoptiștii doreau să vadă în ei un aliat împotriva subjugării comune: ruse și austriece. Bălcescu a încercat cu obstinație să îi atragă de partea sa pe revoluționarii polonezi, inclusiv împotriva exploatării crude ungurești, încercând a-i apropia, în 1849, pe militarii polonezi și pe alții, pentru a sprijini cauza românității în Ardeal.5

Privind mai atent în urmă, constatăm că primul dascăl de istorie al lui Iorga a fost acel luptător care i-a insuflat o dragoste aparte față de țara sa și de trecutul polonez. Când zorii eliberării Poloniei au apărut spre sfârșitul primului război mondial, chiar dacă păreau a fi destul de nebuloși, Iorga a scris și a publicat în Neamul Românesc cel mai frumos imn la adresa steagului polonez /alb roșu/, înălțat de militarii polonezi chemați la arme sub comandă țaristă și care se aflau printre trupele rusești staționate la Galați. Nu există un text similar, atât de înflăcărat în publicistica altor țări.6 Un veritabil i m n la adresa steagului polonez şi al bărbăţiei poloneze în lupte:
La Galaţi s-a ridicat steagul polon, al vulturului alb care a biruit de atâtea ori crucea de pradă a Teutonilor şi a păzit Răsăritul întreg – şi cel rusesc şi cel românesc – de cucerirea germană. El a fâlfâit mândru şi liber, aclamat cu entuziasm de nobilii soldaţi în arme cu ochii plini de lacrimi la vedenia ţării lor ieşite din mormânt. Şi a găsit de la început un tovarăş în steagul României, care şi el a s-a zbătut şi zbate încă pe atâtea câmpuri de mucenicie ale poporului înfăţişat de dânsul. Unul lângă altul în frăţească apropiere, ele ne-au anunţat nouă o garanţie de viitor pentru poporul nostru chinuit şi sacrificat: un vecin de care ne leagă atâtea tradiţii mai vechi, pe lângă elemente esenţiale în sufletul însuşi al acestor două naţiuni, de o gingaşă simţire, de o pornire devotată către ideal, de un adânc despreţ faţă de sila copleşitoare a materiei brute.
Acest steag polon noi îl cunoaştem. El a fost multă vreme ascuns în casele noastre, atunci când, la capătul unei revoluţii nenorocite, el era urmărit împreună cu ultimele rămăşiţe sângerate ale apărătorilor săi, cărora noi li-am deschis larg, cu tot riscul nostru, ce nu era mic, porţile unei frăţeşti ospitalităţi. Între patru păreţi româneşti a stat el, păzit cu sfinţenie pentru ziua cea mare care trebuia să vie, şi o ştiu Polonii cari în muzeul din Sviţera au între chipurile lupătorilor şi martirilor lor şi chipul ocrotitor desinteresat al lui Cuza-Vodă.
Iorga despre Eminescu la Universitatea Jagiellonă
În noul context istoric de după Marea Unire și de redobândire a independenței de stat de către Polonia, Nicolae Iorga va stabili relații de colaborare științifică dintre cele mai rodnice româno-polone, iar rezultatele eforturilor depuse în această direcție nu au încetat să vină. Pentru prestigiul de care se bucura în lume, în 1923, istoricul român avea să fie ales printre membrii de onoare ai Academiei de Știință de la Cracovia. Academicianul român va fi invitat al statului polonez în iunie 1924 pentru a i se înmâna înalta distincție. Cunoscutul orator a ținut sub cupola vechii Universități Jagiellone trei conferințe. Una despre artiști italieni în Țările Române și în Polonia, a doua despre viața și creația lui Eminescu, a treia despre România cu prezentarea de pe diapozitive a unor imagini color autochrome. În Memorii va consemna lapidar: Foarte mult public, foarte înțelegător și călduros.7
Nu se cunoaște conținutul exact al niciuneia dintre alocuțiuni. Curioși am fi dacă o fi expus oare vreuna din tezele sale cu privire la Eminescu ca: „expresia integrală a sufletului românesc”, sau pe cea cu privire la realizarea „celei mai vaste sinteze făcută de vreun suflet de român”?
Peste un an eruditul de la Vălenii de Munte va publica, în colecția Biblioteca pentru toți, însemnările sale din această călătorie, sub titlul Note polone – un volum cordial sub forma unor însemnări și reportaje despre ceea ce însemna Polonia renăscută. În cărțile de memorialistică găsim evocarea despre întâlnirea avută cu mareșalul Poloniei, Józef Piłsudski, în conacul Miluszin de la Sulejówek. Toate capitole de istorie… De istorie cordială.

O întâmplarea fericită a făcut apoi ca unul dintre poeții de seamă din perioada interbelică, transilvăneanul patriot Aron Cotruș, să ajungă atașat de presă la Varșovia, exact în perioada în care Iorga deținea funcția de prim ministru. Împreună cu confratele său polonez, Emil Zegadłowicz, cei doi au convenit transpunerea în polonă a liricii românești, așa că după apariția primei antologii de poezie românească: Teme românești, apărută /în 1931/ și a poemului Împărat și proletar, ediție bibliofilă, tipărită în 1932, dedicată „Marelui voievod al sufletului național românesc, savantului, filosofului, poetului, cârmuitorului corăbiei Statului”, lider pe care Zegadlowicz îl cunoscuse cu un an mai înainte la Cursurile Universității de vară de la Vălenii de Munte. Cotruș îl va însoți personal, conducându-l și la mormântul poetului, la cimitirul Bellu din capitală.
INEDIT
Primele poeme eminesciene în limba lui Mickiewicz prefaţate de Iorga
În iunie 1933, grație eforturilor scriitorului și traducătorului polonez, Emil Zegadlowicz, apare al treilea florilegiu. Acesta conţinea 26 din cele mai importante poeme din creaţia eminesciană, 23 din ele văzând pentru prima dată lumina tiparului în polonă.
Nu excludem posibilitatea ca la Vălenii de Munte, pe Valea Teleajenului, să se fi născut ideea ca volumul să fie prefaţat de istoricul, savantul, poetul şi dramaturgul român. Din conţinutul florilegiului făceau parte poemele: Że umrzeć mam (Odă), Ponad szczytami (Peste vârfuri), Las (Ce, te legeni … ), Diana, Do gwiazdy (La steaua), Przez fale przez zawieje (Dintre sute de catarge), Jutrem życia dzień się zwiększa (Cu mâine zilele-ţi-adaugi), Północ (Se bate miezul nopţii), Testament (Mai am un singur dor), Kamadewa, Wszystie ptaki w borze (La mijloc de codru des), Jezioro (Lacul), Jaskółki (De ce nu vii), Gdy gałęź w okno me uderzy (Și dacă…), Uliczka (Pe aceeași ulicioară), Jak ? Co ? (De-or trece anii … ). Rozłączenie (Despărţire), Daleko (Departe sunt de tine), Sonet pierwszy (Sunt ani la mijloc), Sonet drugi (Când însuşi glasul), Gwiazda wieczorna (Luceafărul), Cesarz i proletariusz (Împărat şi proletar), List I, II, III (Scrisoarea I-a, a II-a, a III-a), Modlitwa Daka (Rugăciunea unui dac), toate în transpunerea de mare har a poetului wadowicean.8 Cât de mare a fost surpriza produsă printre criticii literari şi asupra cititorului polonez

Reproduc doar câteva cuvinte dintr-o recenzie apărută într-un cotidian varşovian, semnată de St. Szpotański şi în care se spune: …..traducere din Eminescu îl aşează pe Zegadlowicz pe treapta cea mai înaltă a valorii poetice.
Prefața trimisă de premierul român spre publicare lui Emil Zegadłowicz, prin Aron Cotruș, a apărut alături de Nirvana lui Caragiale. Predoslovia a fost redactată de Nicolae Iorga în limba franceză, având conținutul olograf de mai jos:
Iată textul nepublicat în România până în
prezent:

Le public polonais goûtera plus qu’un autre l’esprit qui anime la poésie de Michel Eminescu.
Comme les grands romantiques de la Pologne, le poète moldave, né en marge de la Bucovine, dans une région où le nombre des émigrés de la dernière révolution polonaise était important, est un passionné du mystère par-delà la vie. Comme eux, il tâtonne dans l’inconnu traversé par les rayons de notre rêve désespéré. Comme eux, au fond des choses il trouve toujours un peu de son âme à lui, éprise d’un amour que le monde ne peut pas donner et dont lui, il ne veut pas abandonner la poursuite fiévreuse.
Comme ceux qui ont fait connaître au monde le fond de l’âme polonaise, il sent le besoin de vivre à travers les espaces et par-dessus les siècles : de l’Egypte
mystérieuse aux faubourgs de la révolte parisienne, des Aralds de la steppe barbare à Calin qui revient vers l’abandonnée dans le village d’une Moldavie sans âge. Comme ceux qui chez vous se sont montrés fiers d’un passé de lutte et de triomphes, il se plaît à célébrer les cliquetis de lances des guerres du vieux Mircea contre les Turcs du XIV-e siècle et un poème épique qu’il a négligé de terminer au cours d’une vie banale et malheureuse pose la figure légendaire du créateur de la patrie moldave.
Ne se croît-on pas dans la mystique polonaise lorsque le héros de son roman Le Pauvre Denis passe par les métamorphoses d’un Faust sans compagne, dans l’essor de son rêve insensé?
Les nations se rapprochent par le travail des humbles et par les élans des esprits créateurs. Eminescu aura sans doute sa part dans cette communion d’âme entre Polonais et Roumains qu’auraient désirée nos ancêtres, souvent camarades de la bonne guerre chrétienne. N. Iorga

Conţinutul în limba română, în transpunerea de azi a scriitoarei Elena Dan, sună: Publicul polonez va aprecia mai mult decât oricare altul spiritul care animă poezia lui Mihai Eminescu. Ca și marii romantici ai Poloniei, poetul moldovean, născut la hotarele Bucovinei, într-o regiune unde numărul refugiaților ultimei revoluții poloneze era destul de mare, este un pasionat al tainelor de dincolo de viață. Ca și ei, el sondează în necunoscutul traversat de razele visului nostru fără de speranță. Ca și ei, poetul găsește mereu în adâncul lucrurilor ceva din sufletul lui cuprins de o iubire pe care lumea nu i-o putea da și a cărei urmărire înflăcărată nu dorea s-o abandoneze.
Ca și ei, care au făcut cunoscute lumii adâncurile sufletului polonez, el simte nevoia de a trăi dincolo de spații și de secole: de la Egiptul misterios la suburbiile revoltei pariziene, de la Aralzii stepei barbare la Călin, care se întoarce la cea pe care o abandonase într-un sat al unei Moldove de dincolo de timp.
Ca toți cei care, în Polonia, s-au arătat mândri de un trecut de lupte și victorii, și lui îi place să celebreze zăngănitul lăncilor în războaiele purtate de Mircea cel Bătrân contra turcilor, în secolul al XIV-lea, iar un poem care a rămas neterminat glorifică chipul legendar al întemeietorului țării moldovene.
Nu ne simțim oare în plină mistică poloneză când eroii romanului său Sărmanul Dionis trec prin metamorfozele unui Faust fără consoartă, în desfășurarea visului său nesăbuit ?
Națiunile se apropie unele de altele prin truda celor de jos și prin elanul spiritelor creatoare. Eminescu are, fără îndoială, partea sa de contribuție la această comuniune de suflet între polonezi și români, comuniune pe care o vor fi visat strămoșii noștri, care s-au întâlnit nu o dată ca tovarăși în frumoasa luptă pentru creștinătate.
N. Iorga
Observăm cum, în câteva fraze dense, Iorga a făcut ceva mai mult decât o evocare a liricii eminesciene; el a realizat o incursiune istorică plină de aluzii evidente pentru polonezi, a dat şi o veritabilă lecție de comparatistică literară pe care puțini critici ai acelor timpuri ar fi putut să o facă atât de exact și de competent. Azi nici nu mai vorbesc. Compară poetul Iorga spiritul eminescian cu cel al marilor romantici polonezi, subliniind că aceștia sondează în necunoscutul traversat de razele visului nostru fără de speranță. Și găsește: „în adâncul lucrurilor ceva din sufletul lui cuprins de o iubire pe care lumea nu i-o putea da și a cărei urmărire înflăcărată nu dorea s-o abandoneze.”

Mai evidențiază savantul că Eminescul românilor, la fel ca poeții polonezi, cari au înfățișat atât de măiestrit pentru lumi largi adâncurile sufletului polonez și autorul Luceafărului, Odei sau Glosei a simțit nevoia de a: „trăi dincolo de spații și de secole: de la Egiptul misterios la suburbiile revoltei pariziene, de la Aralzii stepei barbare la Călin, care se întoarce la cea pe care o abandonase într-un sat al unei Moldove de dincolo de timp.” Iată cum n-a uitat Iorga de apariția din anul precedent a poemului Împărat și proletar; amintind că poeții polonezi au ilustrat trecutul glorios al înaintașilor, remarcând că și lui Eminescu i-a plăcut, la fel: „să celebreze zăngănitul lăncilor în războaiele purtate de Mircea cel Bătrân contra turcilor, în secolul al XIV-lea”. Evidentă aluzie la Scrisoarea a III-a – probabil remarcată de prefaţator în cuprinsul florilegiului alcătuit de Zegadłowicz .
Autorul a peste douăzeci mii de contribuții din istoria și cultura universală, scriitorul enciclopedist amintește, precum marele cronicar Jan Długosz cu șase veacuri în urmă, că strămoșii noștri s-au întâlnit nu o dată: „ca tovarăși în frumoasa luptă pentru creștinătate”.
Vorbea de această dată Iorga, un istoric al religiilor sau un contemporan al nostru din mileniul al III-lea?

 

 

Note
1 Nicolae Mareș, Raporturi româno-polone de-a lungul secolelor, pp. 276-333, edițiată II-a adăugită și revizuită, Editura TipoMoldova, Iași 2016
2 Cf. lucrarea de doctorat Influență polonă în opera și personalitatea cronicarilor Grigore Ureche și Miron Costin, Cultura Națională, București 1925, dedicată prof. Stanisław Wędkiewicz
3 Nicolae Mareș, Gânduri nemurioate, Proverbe și cugetări poloneze, Editura Albatros, București 1986
4 Norman Davies, Istoria Poloniei /Terenul de joacă al lui Dumnezeu, Ed. Polirom 2014
5 Nicolae Mareș, Raporturile lui Bălcescu cu exilul și revoluționarii polonezi în anii 1848-1849, în Istorie – Diplomație, eseuri, vol. II, Tipo Moldova, pp. 37-59 și 61-81.
6 Nicolae Mareș, op. cit . p. 278
7 Nicolae Iorga Memorii, vol. 3, 19 iunie 1924, p. 162.
8 Michal Eminescu, Poezje /Poezii/ Przeklad Emil Zegadlowicz, Poznan 1933 a ae a unui daceersonal, conducându-l și la mormântul poetului, la cimitirul Bellu din capitală.

Leave a reply

© 2021 Tribuna
design: mvg