Înflorirea artei engleze în sec al. XVIII-lea a dus la dezvoltatea portretisticii, mai ales că aristocrația și burghezia doreau să fie reprezentate în pictură, asemeni membrilor casei regale. Sir Joshua Reynolds și Thomas Gainsborough și-au disputat primul loc în rândul celor mai buni portretiști englezi. Diferendele lor artistice au dus la una dintre cele mai aprige rivalități din epocă.
Istoria potretisticii pleacă din Egiptul antic, unde portretele erau efigii în encaustică pe panouri. Aceste efigii extrem de apreciate în urmă cu 5000 de ani, erau atârnate pe pereții încăperilor, iar la moartea celui reprezentat erau prinse cu fâșiile care înveleau mumia.1 Evoluția istoriei artei a făcut din portretistică unul dintre cele mai apreciate genuri. Un bun portretist trebuia să-i confere personajului său numeroare calități, pentru a-l flata: putere, frumusețe, virtute, bogație, eleganță.
Sir Joshua Reynolds (1723-1792) a deprins bazele picturii la Londra, și-a desăvârșit tehnica picturală în timpul unui sejur de trei ani în Italia (1743-1746), unde a studiat operele lui Michelangelo, Rafael, Veronese, Tintoretto și Tițian2, dar și pe cele ale lui Rubens și van Dyck întâlnite în colecțiile italiene. Și-a format un stil personal, dublat de subtilitățile unui bun psiholog, care i-a adus succesul la întoarcearea în Anglia: „în portretele sale bărbații au caracter, femeile sunt încântătoare, elegante și nobile (…), iar copiii sunt inocenți.”3
Clienții lui erau persoane cu un înalt statut social care doreau să fie reprezentați cu stil și grandoare, iar Reynolds s-a dovedit sensibil la interesele lor artistice și sociale.4 În portrete, Reynolds a dezvotat un stil formal, cu accentul pus pe personaj și pe ținuta acestuia. Lucra mult, după un program bine stabilit: în unele zile primea chiar și sașe persoane care îi pozau pentru portrete și ținea un carnețel cu pretendenții care urmau să pozeze. Atelierul lui era plin de cei care voiau să vadă cum evoluează pictarea portretelor lor. Oameni de stat, duci, conți, familliile și amantele lor, toată protipendada engleză a trecut prin atelierul lui Reynolds: familia lui Henry Herbert, Conte de Pembroke, Ducele și Ducesa de Devonshire, Horace Walpole, Conte de Orford, Archibald Montgomerie, Conte de Eglinton, Contele de Mount Edgcumbe (i-a adus numeroase comenzi din partea aristocrației engleze), John Stuart, Conte de Bute, Vicontele Augustus Keppel (a fost unul dintre cei mai mari comanditari ai artistului5), Ducii de Grafton și de Marlborough, curteazanele Kitty Fisher și Nelly O’Brien.6
Din toată această suită, lipsește perechea regală; George al III-lea nu era un admirator al lucrărilor lui Joshua Reynolds, ci îi prefera pe Allan Ramsay (1713-1784) și pe Thomas Gainsborough. Când Archibald Montgomerie, Conte de Eglinton, i-a propus regelui să pozeze pentru un portret, acesta i-a răspuns: „Dl. Ramsay este pictorul meu, my Lord.”7 Deși Reynolds a fost numit prim pictor al regelui în 1784 (după moartea lui Allan Ramsay), regele nu i-a cerut niciodată să-i facă portretul. A pictat doar o pereche de portrete oficiale (din proprie inițiativă) al lui George al III-lea și al reginei Charlotte așezați pe tron, expuse la Expoziția anuală din 1780, cu ocazia instalării Academiei Regale la Somerset House.8
Deși pictura istorică a fost genul preferat al lui Joshua Reynolds, el a realizat puține lucrări de acest gen, din cauza comenzilor mari pe care le avea pentru portrete. În 1786, Ecaterina a II-a a Rusiei i-a comandat lui Reynolds o lucrare cu temă istorico-alegorică.
Reynolds era un mare iubitor de teatru (era prieten apropiat cu David Garrick, scriitor, actor și managerul unui teatru londonez) și deținea o garderobă impunătoare de costume cu care își îmbrăca clienții pentru a fi portretizați. Pe Ducesa de Rutland a pus-o să schimbe 12 rochii până să se hotărască asupra ținutei în care să o portretizeze. După ce alegea ținuta, artistul se concentra asupra poziției și gesticii personajului, acționând ca un regizor.9
Pe măsură ce faima sa creștea, creșteau și prețurile portretelor. Dacă la începutul anilor 1750, cerea pentru pictarea unui chip trei guinee, în 1764 taxa ajunsese la 30 de guinee; portretele în picioare au crescut de la 48 la 100 de guinee, iar busturile de la 24 la 70 de guinee. Acestă situație a dus la bunăstarea artistului, care și-a cumpărat o casă în cartierul cel mai la modă din Londra, Leicester Fields.10 Artistul era adesea invitatul clienților săi la masă, la operă sau la evenimene sociale. Societatea înaltă care frecventa casa sa a făcut ca Reynolds să fie foarte atent la felul în care își amenaja interiorul; cabinetele, biroul și oglinda din atelier erau făcute la comandă, argintăria purta emblema sa, sfeșnicele aveau gravat numele lui (o parte dintre aceste obiecte le proiectase chiar el) și deținea o colecție impresionantă de naturalia.11
Cu siguranță că acet fast se potrivea cu statutul artistului, care a fost înnobilat în 1769, iar distincția i-a adus un număr și mai mare de comenzi. Întrebat de Lordul Holland cât îi ia să picteze un portret, Reynold i-a răspuns, ofensat de această întrebare:„Toată viața, my Lord!”12
Joshua Reynolds a fost primul președinte al Academiei Regale de Artă (înființată în 1768), iar Thomas Gainsborough a fost unul dintre cei mai marcanți membrii ai acesteia. În 1784, poziția de Prim pictor al regelui („Principal Painter in Ordinary”) a rămas vacantă, după moartea lui Allan Ramsay. Datorită numeroaselor comenzi din partea familiei regale, candidatul preferat la acesată poziție era Thomas Gainsborough. Însă Joshua Reynolds considera că această funcție trebuia ocupată de președintele Academiei și a amenințat că dacă nu este numit pictorul curții demisionează de la conducerea Academiei. Alegerea pictorului curții a făcut obiectul a numeroase dezbateri publice, inclusiv în presa vremii. În toamna anului 1784, Reynolds a fost numit prim pictor. Concurența dintre cei doi s-a accentuat datorită unui incident care a avut loc în primăvara aceluiași an.
Deși Joshua Reynolds era atent la locul unde îi plasa lucrările în expoziție, nemulțumit de locul de expunere al lucrărilor lui în cadrul Expoziției din anul precedent, în 1784 Gainsborough a cerut ca acestea să fie expuse mai jos pentru a avea luminozitatea dorită de artist. Artiștii erau adesea sfătuiți de conducătorii Academiei să-și acordeze tonurile în funcție de linia de expunere stabilită.13 Cererea lui Gainsborough a fost respinsă; în conscință, Gainsborough și-a retras lucrările și le-a expus în atelierul său de la Londra; nu a mai expus niciodată la vreo expoziție a Academiei.14 Cum în epocă se obișnuia ca lucrările să fie amplasate mai sus decât centrul vizual al privitorului, pe mai multe rânduri și chiar deasupra tocurilor de ușă (lucru care stârnea nemulțumirea artiștilor), Gainsborough cerea de fiecare dată ca lucrările să-i fie amplasate mai jos, pentru o mai bună lumină și vizibilitate.
Rivalitatea dintre cei doi artiști a durat până cu puțin înainte de moartea lui Thomas Gainsborough.

 

 

Note
1 Germain Bazin, op.cit., p. 24.
2 Fitzgerald Molly, Sir Joshua Reynolds and his circle, vol. 1, Hutchinson & Co., Londra, 1906, Hathi Trust Digital Library, p.42, ​https://babel.hathitrust.org/cgi/pt?id=nyp.33433065983763, accesat la 30 iunie 2020.
3 Max Rooses, op. cit., p. 355-356.
4 Julian Bell, op.cit., p. 282.
5 Richard Wendorf, Sir Joshua R eynolds. The Painter in Society, Harvard University Press, Cambridge, Massachusetts, 1996, pp.160-161, https://books.google.ro/books?id=rqfj-puvRToC&pg=PA161&lpg=PA161&dq=duke+commodore+reynolds&source=bl&ots=apkqXqLEz0&sig=ACfU3U27vyVwrHqsQh05iE5dEBv4Vac3Jw&hl=ro&sa=X&ved=2ahUKEwjwmaDXzanqAhULx4UKHUnfCtYQ6AEwCnoECAoQAQ#v=onepage&q=duke%20commodore%20reynolds&f=false, accesat la 1 iulie 2020.
6 Fitzgerald Molly, op.cit.,, vol. 1, pp. 63-67.
7 Royal Collection Trust, https://www.rct.uk/collection/404353/the-marriage-of-george-iii, accesat la 1 iulie 2020.
8 Richard Wendorf, op.cit., pp. 263-265.
9 Ibidem, p. 131.
10 Fitzgerald Molly, op.cit., vol. 1, pp. 74-77.
11 Richard Wendorf, op.cit., pp. 107-108.
12 Ibidem, p. 108.
13 William T. Whitley, op.cit., p. 218.
14 Royal Academy, https://www.royalacademy.org.uk/art-artists/name/thomas-gainsborough-ra, accesat la 30 iunie 2020.