Fac slalom printre tarabele și vînzătorii ambulanți care își înșiră marfa direct pe jos, pe marginea trotuarului care se lungește pe lîngă Canalul Morii, segmentul din Piața Mihai Viteazul. Se vînd de toate, de la haine, încălțăminte, umbrele, brelocuri, jucării la cuie ruginite, aparate foto și casnice stricate, șuruburi preistorice, fotografii îngălbenite parcă de spaimă, ba chiar și cărți!! Cu puțină voință garnisită cu umor îți poți imagina că pășești printre… buchiniștii de pe malul Senei! Dar noi mai avem și vînzători agro-alimentari care oferă contra cost, desigur, ceapă, dulcețuri de casă, ciuperci ori boabe galbene de cătină, explodînd de vitamine. Ia, vitamina, șefule, scapi de răceală definitiv! Eu le-am cules, direct din copăcel!
În spatele tarabelor se pitesc cîteva birturi. La Mela, La Flo, La butoiul de dud. „Buchiniștii” mioritici sînt clienți permanenți. Acolo dialoghează, se ceartă, își deșartă sacul cu povești. Dacă nu-i sac, e măcar o pungă din plastic.
Cobor treptele cenușii, jilave, crăpate finuț ca un parbriz murdar și intru la Flo. Cum mă zărește, îmi oferă un zîmbet profesional. Moldoveanca s-a adaptat, rapid, mediului, dominînd micul teritoriu bîntuit de aburi etilici și vorbe răgușite. Loc numai bun ca să scriu cîteva rînduri despre romanul de debut al lui Dorin Petrișor intitulat Diavolul în paradis, tipărit de editura Școala ardeleană pe la sfîrșitul anului trecut. Experiența de reporter vulcanic a autorului se „vede” și în paginile cărții. Incizii scurte, portrete rapide, executate din cîteva trăsături, descrieri precise, seci, la obiect, psihologii minime și biografii schematice. Un amestec de literatură și reportaj, bine strunit de autor, într-un ritm antrenant care te incită, pînă la urmă, să continui lectura. Limbajul „dur” se împletește, corect, cu momente de umor, făcînd ca edificiul romanului să își consolideze structura. Un roman care se dorește polițist, într-o primă intenție, dar eu îl văd și într-o lumină… sefeistă! Concursul propus de televiziunea locală denumită Orașul TV (aluzie, poate involuntară, la jalnicul post OTV) și intitulat, de-a dreptul melodramatic, Orașul bunelor maniere, ține, clar, de domeniul SF!! Cine poate crede că locuitorii unui cartier bogat, numit de autor Paradis, s-ar muta, pentru o vreme, într-unul jalnic numit Container? Denumiri cam forțate, cam schematice, motivate pînă la urmă. Ca și cum de exemplu, în orașul nostru, cei care habitează în vilele din Făget ori Andrei Mureșanu s-ar muta în cocioabele din Pata Rît! Dar literatura are alte legi iar Dorin Petrișor își vede de țintele sale pe care le și nimerește. Scrie cu nerv reportericesc, uneori ai impresia că te afli în plină anchetă. O lume în care se petrece o adevărată „viermuială” de personaje și întîmplări mai mult ori mai puțin surprinzătoare. Crime în scene gen Tarantino, violuri în grup, incendii provocate din ură, invidie ori doar din pură distracție, corupție peste tot, la toate nivelurile și-n poliție, evident, curve, femei nesatisfăcute ori „doar” nimfomaniace, bătăi executate cu sînge rece, gîturi tăiate cu nonșalanță, sînge țîșnind ca din fîntîni arteziene, crîșme mizerabile, afaceri oneroase făcute în vile somptuoase… Un mizerabilism post revoluționar care pare să nu aibă nici o perspectivă „luminoasă”. Desigur, exagerările din unele pagini, hiperbolizările, țin de „armele” artei literare. Important este ca autorul să ne transmită ceea ce și-a propus de la bun început. Dorin Petrișor reușește acest lucru iar debutul său e unul care promite. Mi-a plăcut că la sfîrșitul lecturii paradisul, cuprins de flăcări, se transformă în container iar containerul, pentru unii, în… paradis! Ce mi-e o pubelă, ce mi-e o vilă cu piscină? pare a se întreba, de-a dreptul retoric, autorul. Pînă la urmă, tot un drac! Acest schimb de identități, această „confuzie” indusă, ține de domeniul artei și este un cîștig clar al ziaristului Dorin Petrișor, care s-a hotărît, după mai mulți ani de ezitări, să debuteze în literatură.
Flo se mișcă printre scundele mese, cu grație lipsită de ostentație. Buchiniștii de pe Canalul Morii veniți să-și mai odihnească oasele și să-și ude gîtlejul, o urmăresc cu coada ochiului. Nici unul nu ar îndrăzni să-i șoptească vreo vorbă deocheată. S-ar putea trezi cu beregata tăiată, așa, ca într-o scenă regizată de Tarantino. Ori descrisă de Petrișor.