Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Lecție de estetică în formula memorialului

Lecție de estetică în formula memorialului

Despre „frumosul natural” s-au scris de-a lungul vremii nenumărate eseuri și tratate de estetică, care mai de care mai docte și mai teoretice, de obicei pentru uzul studenților în domeniile umaniste, așa încât o nouă disertație pe această temă pare, la prima vedere, un demers superflu. Numai că excursul lui Nicolae Busuioc, într-un atare teritoriu, e atractiv prin chiar titlul pe care îl avansează, Din memoriile unei frunze. Scurt tratat (ne)academic despre frumosul natural (Editura Vasiliana…89, Iași, 2020) și incitant ca formulă, inedită, de abordare. Adică, una lejer-eseistică, speculativ evocatoare, autorul construind o elegantă alegorie prin care să eludeze rigiditatea teoretică a explicitărilor de ordin didactic. Ceea ce îi reușește de minune. Căci, povestea frunzei desprinsă de pe o ramură de copac, pe care vântul o poartă în largul lumii, și care își povestește peripețiile unei atari peregrinări, relatând întâlnirile cu personaje de o incontestabilă ținută intelectuală (docte), într-o succesiune de tablouri, desprinse din natură dar și cu nenumărate intruziuni livrești, având fiecare tâlcul său, amintește oarecum fascinanta înlănțuire a poveștilor Șeherezadei, urmând unele după altele, la nesfârșit. Și, mai înainte de orice, se desprinde din totul o pledoarie pasionantă pentru natură, pentru frumusețea ei din totdeauna (frumosul natural, vezi bine!), ce vine din partea frunzei plutitoare: „De când mă bucur de propriu-mi zbor, văd altfel lumea, spectacolul ei îmi dă motive de contemplare și în același timp de meditație adâncă asupra vieții mereu surprinzătoare, mereu născătoare de revelații […] Poate nostalgia orizontului alunecă acum spre senzația mântuirii sub povara unei tristeți metafizice”.
Comentariul alunecă astfel pe o coardă lirică bine temperată, pentru a puncta chiar subiectul propus în… dezbatere: „Natura, prin vitalitatea și frumusețea ei aproape indescriptibilă, nu are conținutul fizic, etic și estetic al unei imense opere de artă? Cine-mi poate fi rivalul? În chiar sintagma definiție: natura este un amestec de ordine și dezordine se ascunde, paradoxal, forma cea mai înaltă a frumosului natural. Ordinea este predominantă, dezordinea controlată încât echilibrul este perfect atâta timp cât nu se fac presiuni dinafară”. E momentul unei atitudini polemice: „Într-o epocă în care întregul glob pământesc se află în primejdia de a sări în aer, din ceruri, din stele ne pândesc umbre mari – mai multă lumină, mai multă bunătate în sufletul omului și mai multă prețuire pentru universul natural armonic care să fie ca esență în lumea de azi”.
Adevărata frumusețe a introducerii în lumea esteticului o dă cadrul memorialistic al frunzei povestitoare despre lume și înțelesurile ei, orânduindu-se astfel descrieri de peisaje, de obiceiuri, de întâmplări de pretutindeni, toate având suportul unor citate, să le zic așa, din operele marilor savanți de odinioară sau contemporani. Eseul dobândește astfel un soi de caracter enciclopedic pe tema frumosului natural. Stilul de povestitor al lui Nicolae Busuioc se identifică de-acum cu acela me morialistic, desigur deghizat: „Cutreer în zbor lumea de-a lungul și de-a latul, înregistrez imagini fascinante, cu peisaje seducătoare, parcă totul e aranjat din perspectiva picturală. Și unde-s nostalgiile? Dacă acceptăm că «nostalgia» vine de la nostos, cu sens de revenire, reîntoarcere, atunci eu încerc să revin mereu acolo de unde am plecat. Văd cu ochii aproape miopi, și totuși văd, cum unele locuri se schimbă, se preschimbă (nu în bine), de parcă nu le mai place cum arătau la începuturi, vor să arate altfel. Mai original, mai modern? Să nu mai fie apreciate câmpiile idilice cu mirosurile lor de basm, cu spațiile paradisiace râvnite de oricine? Dar înșelătoare este firea omului, că de la el se trag multe”. Amplul eseu partizan al frumuseților naturale devine astfel o deplină și pitorească pledoarie pentru natură, pentru puritatea frumuseților ei care adaugă vieții omului frumusețea însăși a cugetării sale despre sensul vieții pe pământ. Nicolae Busuioc este aici pe cât de reporter pe atât de teoretician, pe cât de evocator nostalgic pe atât de combatant polemic, punând totodată la lucru, cum se zice, o vastă cultură în domeniu. Totul pentru a ne determina să ne responsabilizăm în apărarea a ceea ce ni s-a dat dintru început ca domeniu-cadru în care să viețuim, pe cât se poate, mai frumos.
Cartea lui Nicolae Busuioc se citește ca o poveste seducătoare („Viața însăși a Naturii este o poveste”), instructivă, nici vorbă, care emoționează prin frumusețea evocărilor și mai ales prin frumusețea gândului despre o natură (de pe toate meridianele pământului) care prin măreția ei simplă dă adevărata măreție a omului ca ființă aparținătoare acestui univers natural primordial.

 

Leave a reply

© 2021 Tribuna
design: mvg