Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Literatura de călătorie: etimologie, tipologie, scurtă istorie (VII)

Literatura de călătorie: etimologie, tipologie, scurtă istorie (VII)

 

 

Laurence Sterne şi O călătorie sentimentală (1768)

 

O călătorie sentimentală prin Franța şi Italia de domnul Yorick, pe scurt O călătorie sentimentală prin Franța şi Italia (în română chiar mai scurt, O călătorie sentimentală), este un roman-jurnal de călătorie de Laurence Sterne, scris şi publicat pentru prima dată în 1768, chiar în anul morții autorului irlandezo-britanic. Cu trei ani în urmă, în 1765, Sterne a călătorit prin Franța şi Italia până în sud la Napoli şi, după ce s-a întors, a decis să-şi descrie călătoriile „din punct de vedere sentimental”, deşi cartea poate fi privită şi ca un epilog la capodopera sa posibil neterminată Viața şi opiniile lui Tristram Shandy, gentleman, şi, de asemenea, ca o replică persiflantă la non-sentimentala carte a lui Tobias Smollett Călătorii prin Franța şi Italia, mai ales că Sterne îl întâlnise pe Smollett în timpul excursiunilor sale în Europa şi s-a opus cu tărie caracterului acestuia de om îmbufnat, acerb şi certăreț, căruia nu-i convenea nimic, Smollett însuşi fiind cel care a servit drept model pentru personajul sternian prea învățatul Smelfungus!1. Astfel, în cartea sa, Sterne spune că Smollett aka Smelfungus a purces la drum cu „posomoreală şi pizmă”, încât orice lucru pe lângă care a trecut a fost „pocit ori schimonosit”, scriind o istorisire despre cele văzute, dar aceasta nu era decât „povestirea simțămintelor lui mohorâte”2. Totuşi, în 1763, Smollett era bolnav, poate de tuberculoză, şi a suferit pierderea singurului său copil, Elizabeth, la vârsta de 15 ani, de unde poate şi starea sa psihică precară, mai degrabă, de om îmbufnat şi certăreț, el renunțând la funcția de redactor și, împreună cu soția sa Nancy, a plecat în Europa, ceea ce a dus la publicarea lucrării Călătorii prin Franța şi Italia (1766).3 Romanul sternian a fost extrem de popular şi influent în epocă şi a contribuit la impunerea literaturii de călătorie ca “gen dominant” al celei de-a doua jumătăți a secolului al XVIII-lea şi, în plus, spre deosebire de relatările sau jurnalele anterioare de călătorie care ofereau cunoştințe şi puncte de vedere obiective non-personale, O călătorie sentimentală prin Franța şi Italia a lui Sterne insistă pe cunoaşterea de sine, desigur ironică, pe prezentarea gusturilor şi sentimentelor proprii, a obiceiurilor şi manierelor în detrimentul cunoştințelor clasice, a prezentării monumentelor şi artei fiecărei țări vizitate etc.4 Mai precis, de-a lungul secolului al XVIII-lea pasiunea nedomolită de călătorie a englezilor a dat naştere la o vastă literatură, una dintre cele mai pertinente remarci despre autorii cărților de călătorie aparținând lui Samuel Johnson care afirma că: „Cel ce vrea să călătotească întru desfătarea altora cată să țină mintă că scopul cel dintâi al observației este viața omenească”5.Naratorul cărții lui Sterne este pastorul înzestrat cu o „sensibilitate remarcabilă” Yorick, care este reprezentat cu viclenie cititorilor sinceri ca alter ego-ul abia deghizat al autorului şi care povesteşte pe hârtie „senzațiile şi simțămintele” trezite pe meleagurile străbătute.6 La peste cincizeci de ani de la publicare, cartea a fost condamnată de Sfântul Scaun, astfel, printr-un decret al Sacrei Congregații a Indexului, din 6 septembrie 1819, a fost inclusă în „Indexul cărților interzise al Bisericii Catolice”7.Călătoria lui Yorick începe în portul francez Calais, unde el întâlneşte un „biet călugăr” din ordinul Sfântul Francisc care cerşea pentru mănăstirea sa, pastorul refuzând inițial să-i ofere vreun ban, dar apoi regretă decizia lui, el şi călugărul făcând schimb de tabachere cu tutun prizat!8 Înainte de a pleca spre interiorul Franței, naratorul face un fel de clasificare a călătorilor sau turiştilor, rânduindu-i în următoarele trepte: drumeți leneşi, iscoditori, mincinoşi, înfumurați, trufaşi, melancolici, apoi vin drumeții de nevoie, drumeții răufăcători şi trădători, drumeții nefericiți şi nevinovați şi drumeții de rând, şi în cele din urmă, desigur, „drumeții sentimentali”, precum Yorick9, autorul dezvăluind şi dubla motivație a efectuării acestei călătorii „sentimentale”: necesitatea şi nevoia de a călători. Ulterior, el îşi cumpără o trăsură veche sau diligență pentru a-şi continua călătoria, apoi vizitează Montreuil, unde la sugestia unui hangiu, angajează un servitor care să-l însoțească, un flăcău pe nume La Fleur, care nu ştia să facă nimic altceva decât „să bată toba şi să cânte unul ori două marşuri din fluier”!10. În timp ce se află la Paris, Yorick este informat de La Fleur că un locotenent de poliție l-a căutat la hotel, cerându-i paşaportul, fără acest document, – în timp ce Franța şi Anglia erau încă în Războiul de Şapte Ani, numit de Winston Churchill ca fiind „primul război mondial”11, din moment ce a fost primul conflict din istorie care a avut lupte pe toată planeta (Sterne a plecat din Londra spre Paris în prima săptămână a anului 1762, în timp ce se desfăşura răzbelul, cum spune pitoresc autorul, dintre Franța şi Anglia încheiat prin tratatul de pace din februarie 1763), – riscând să fie încarcerat la Bastilia sau la Chatelet. Atunci, Yorick decide să meargă la Versailles, la Contele de B. pentru a obține un paşaport şi observând că acesta citea din Shakespeare, a luat în mână cartea cu piesa Hamlet, şi deschizând iute la scena groparilor din actul al cincilea, şi-a pus degetul arătând Yorick, semnalându-i că au acelaşi nume!12. Contele francez îl ia drept măscăriciul regelui, Yorick/ Sterne eşuând în a-i arăta că se înşeală13 şi pleacă mulțumit de izbânda cvasi-rapidă a dobândirii necesarului paşaport. El se întoarce la Paris unde mai rămâne câteva zile şi îşi continuă călătoria sentimentală dincolo de Alpi, în Italia, până la Napoli.

 

Samuel Johnson şi O călătorie spre insulele vestice ale Scoției

 

A Journey to the Western Islands of Scotland/ O călătorie spre insulele vestice ale Scoției (1775) este o narațiune ori scriere de călătorie a lui Samuel Johnson despre o excursiune de optzeci şi trei (83) de zile prin Scoția, în special în insulele Hebride, la sfârşitul verii şi în toamna lui 1773.14Johnson, în vârstă de 63 de ani era însoțit de James Boswell, în vârstă de 32 de ani, care ținea şi evidența călătoriei, publicată în 1785 ca A Journal of a Tour to the Hebrides/ Jurnal al unui tur către Hebride.15 Cele două narațiuni sunt adesea publicate ca un singur volum, ceea ce este benefic pentru compararea a două perspective ale aceloraşi evenimente, deşi sunt foarte diferite în abordare – Johnson s-a concentrat pe Scoția, în timp ce Boswell s-a focalizat pe Johnson (Boswell a continuat să scrie o biografie faimoasă a lui Johnson).16 În acea biografie, Boswell a indicat că itinerarul călătoriei începea la Edinburgh după ce a acostat la Berwick upon Tweed, apoi la St Andrews, Aberdeen, Inverness şi Fort Augustus, de acolo au plecat spre insulele Hebridelor: Skye, Raasay, Coll, Mull, Inch Kenneth şi Iona; întorcându-se pe continent, în Argyll, au vizitat Inverary, Loch Lomond, Dumbarton, Glasgow, Loudoun, Auchinleck în Ayrshire (casa familiei lui Boswell) şi Hamilton, apoi au încheiat călătoria întorcându-se la Edinburgh.17 Boswell a rezumat călătoria astfel: „[Johnson] a văzut astfel cele patru universități ale Scoției, cele trei oraşe principale ale sale şi atât de mult din Highland şi din viața insulară cât a fost suficient pentru contemplarea sa filosofică”18.În 1773, Scoția era încă un loc sălbatic: corsarii în slujba seniorilor locali şi navele barbare au făcut raiduri de-a lungul coastelor (numai în 1774 au fost semnalate şapte dintre aceste nave); distrugerea pădurilor scoțiene a continuat fără încetare; sistemul de clanuri fusese demantelat printr-o lege a Parlamentului englez; whisky-ul scoțian era distilat ilegal şi din abundență (Johnson a remarcat obiceiul skalk-ului, constând în a bea whisky înainte de micul dejun).19 Johnson şi Boswell au fost uimiți când l-au vizitat pe Lord Monboddo la conacul lui şi l-au văzut într-o ținută primitivă de fermier, cu siguranță o imagine foarte diferită de cea a unui judecător de la Curtea Supremă Scoțiană, filozof şi om de ştiințe naturale.20 Johnson a ajuns în Highlands/ Ținuturile de Sus, puțin la vest de celebrul Loch Ness, unde erau foarte puține drumuri, chiar deloc pe Insula Skye, şi pentru aceasta a fost forțat să călărească, de obicei de-a lungul crestei unui deal cu un localnic, ghid care cunoştea terenul şi traseul cel mai bun pentru anotimp: „Călătoriile făcute în acest mod sunt destul de plictisitoare şi lungi.
Câțiva kilometri necesită câteva ore”, scria Johnson.21 Deşi S. Johnson a venit în Scoția pentru a-i vedea, chipurile, pe cei primitivi şi sălbatici, în 1773 Scoția se schimbase deja rapid, incredibil, şi se temea că a venit „prea târziu”, dar a văzut unele dintre lucrurile pe care le-a căutat, cum ar fi un domn purtând kilt tradițional în carouri şi cântând la cimpoi – dar niciunul din spiritul marțial pentru care Scoția era atât de faimoasă, cu excepția relicvelor şi poveştilor de toit felul.22Johnson înregistrează şi comentează multe lucruri despre viața scoțiană, inclusiv fericirea şi sănătatea oamenilor, antichități, economie, livezi şi copaci, obsedantul whisky, îmbrăcăminte, arhitectură, religie, limbă şi educație, el petrecându-şi cea mai mare parte a vieții la Londra şi călătorind pentru prima dată abia în 1771.23 În Anglia a existat mult interes pentru Scoția, iar cartea lui Johnson nu a fost prima care a relatat despre aceasta, de exemplu, A Tour in Scotland in 1769, a naturalistului galez şi scriitorului Thomas Pennant a fost publicată în 1771, o relatare mult mai detaliată şi mai lungă decât cea johnsoniană, Pennant stabilind un „nou standard în literatura de călătorie”: Johnson a spus despre el că este „cel mai bun călător pe care l-am citit vreodată; el observă mai multe lucruri decât oricine altcineva”24.

 

 

Note
1 Dominic Head, ed., The Cambridge Guide to Literature in English. Travels through France and Italy (3rd ed.), Cambridge, Cambridge University Press, 2006, p. 1124.
2 Laurence Sterne, O călătorie sentimentală. Jurnalul pentru Eliza, 2006, pp. 54-55.
3 Hamish MacPherson (14 March 2021), “Back in the Day – Pioneering novelist who turned to writing after falling on hard times”, în The National – Seven Days, p. 11.
4 Laurence Sterne, op. cit., p. 33 şi „Voyage sentimentale à travers la France et l’Italie”, în Wikipedia, 24 octobre 2019.
5 Mihai Miroiu, „O călătorie sentimentală şi funcția eliberatoarea a râsului”, în Lawrence Sterne, O călătorie sentimentală. Jurnalul pentru Eliza, 2006, pp. 7-8.
6 Mihai Miroiu (2006), op. cit., p. 7.
7 Jesús Martínez de Bujanda; Marcella Richter, Index des livres interdits: Index librorum prohibitorum 1600-1966 (en francés), Université de Sherbrooke, Centre d’études de la Renaissance, 2002, p. 856.
8 Laurence Sterne, O călătorie sentimentală. Jurnalul pentru Eliza, 2006, p. 25.
9 Laurence Sterne, op. cit., pp. 32-33.
10 Ibidem, p. 58.
11 H.V. Bowen, War and British Society 1688-1815, Cambridge, UK, Cambridge University Press, 1998, p. 7.
12 Laurence Sterne, op. cit., p. 126.
13 Ibidem, p. 129.
14 Cf. „A Journey to the Western Islands of Scotland”, în Wikipedia, 8 January 2022.
15 Ibidem.
16 Ibidem.
17 Ibidem.
18 James Boswell, Life of Samuel Johnson. Encyclopædia Britannica, Chicago, 1952, p. 227.
19 Cf. „A Journey to the Western Islands of Scotland”, în Wikipedia, 8 January 2022.
20 Ibidem.
21 Ibidem.
22 Cf. „A Journey to the Western Islands of Scotland”, în Wikipedia, 8 January 2022.
23 Ibidem.
24 Ibidem.

Leave a reply

© 2024 Tribuna
design: mvg