Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Maeștri ai filosofiei – Academicianul Gheorghe Vlăduțescu la 85 de ani

Maeștri ai filosofiei – Academicianul  Gheorghe Vlăduțescu la 85 de ani

În data de 8 septembrie 2022 filosoful și Academicianul Gheorghe Vlăduțescu a împlinit frumoasa vîrstă de 85 de ani. Noi, generațiile dinaintea anilor 1990 am crescut cu cărțile de filosofie greacă ale maestrului Gheorghe Vlăduțescu, alături de cele ale lui Aram Frenkian, Anton Dumitriu, George Banu, Adelina Piatkowski sau Stella Petecel, ca să amintesc aici doar cîțiva dintre cei mai mari savanți pe care i-a avut țara noastră într-ale filosofiei eline.
Gheorghe Vlăduțescu, prin întinderea operei, prin profunzimea analizelor și ineditul interpretărilor este, cred eu, cel mai însemnat dintre filosofii care s-au ocupat cu filosofia antică, greacă și romană în cultura română. Autor a peste 30 de cărți și Profesor la Universitatea din București, la Facultatea de filosofie, Gheorghe Vlăduțescu și-a pus amprenta asupra multor cercetători ai gîndirii grecești și latine, printre care și asupra subsemnatului.
Desigur, înainte de a-l cunoaște personal l-am cunoscut din scris, iar scrisul lui mi-a stîrnit întotdeauna admirația. Această admirație nu am disimulat-o nici măcar în fața maestrului meu Anton Dumitriu, în anul 1987, odată cu apariția unei cărți foarte dragi mie și de o valoare interpretativă incontestabilă, pe lîngă caracterul ei de informație adusă la zi, lucru extrem de greu de realizat în acele vremuri.
Îmi aduc aminte entuziasmul cu care am vorbit despre cartea Domniei-Sale, Deschideri către o posibilă ontologie – Interpretări la presocratici (Ed. Științifică și Enciclopedică, București 1987), în fața lui Anton Dumitriu, la rîndul lui, un foarte bun cunoscător al limbii și filosofiei grecești. Ceea ce am discutat atunci cu maestrul meu, despre interpretarea conceptului de hypokeimenon, mi-a rămas în minte pînă în ziua de azi și s-a tradus pînă și în apariția în curs a cărții: Între spirit și spadă (Tribuna, Cluj-Napoca, 2022), ca rezultat a ceea ce am înțeles eu din acest concept strălucit interpretat de către Gheorghe Vlăduțescu în cartea sa, mai înainte amintită:
„Încă Anaximandru spune că lucrurile se nasc şi pier, în conformitate cu timpul, din şi în apeiron. Vom porni, pentru început, de la valenţa substanţială a acestui in – determinat.
Chiar faptul că aşezăm acest apeiron sub semnul unui subiect ce conţine un conţinut, adică un element inteligibil, ne face să ne mişcăm deja în interiorul unei în – temeieri, al unui arhe.
Or, acest subiect – apeiron – este, prin însăşi definiţia lui, o determinare care creează un spaţiu (o întindere) de inteligibilitate metafizică, un hypokeimenon. Gheorghe Vlăduțescu, într-o interesantă interpretare, ne spune că hypokeimenon (1) ar fi ceva de felul unui ceva aşezat în plan orizontal şi ocupînd un loc. Acest lucru care stă doar la orizontală şi ocupă un loc este prezenţa. Prezența nu poate să ocupe un loc decît în spațiul imaginativului poietic rațional aprioric care este și esența subiectului și obiect al său. Din acest spațiu al imaginativului poietic rațional aprioric lumea lumește, adică creează lume cu valoare și conținut. Astfel, lumea este ca esență un spațiu al creației. Este creația însăși ca manifestare plenară a imaginativului poietic rațional aprioric în spațiul deschis al capacității imaginative apriorice.
Această prezenţă trebuie înţeleasă potrivit cu timpul, ca o continuă naştere şi pieire, adică ca o statornică ajungere la prezenţă. Astfel, ajungerea la prezență este o constantă a imaginativului poietic rațional aprioric care dă lumea și ființa. În termeni heideggerieni am putea spune că imaginativul lumește” (2).
Ceea ce ce spun eu aici este doar puținul pe care am reușit să îl desprind din magistrala interpretare a maestrului Gheorghe Vlăduțescu la noțiunea de hypokeimenon.
Ocupîndu-se cu filosofia serioasă și nu cu cea a trotinetiștilor tembelizați de Antonio Gramsci și restul neomarxiștilor, progresiștilor și nihiliștilor care culminează cu aberațiile unui Saul Alinsky, Gheorghe Vlăduțescu a creat la București o adevărată școală de filosofie greacă și romană, aceste merite culminînd cu invitația, neverosimilă pentru un filosof autohton, de a ține cursuri, în anii 1990, la Centrul de studii „Leon Robin” de la Sorbona, unde, repet, nu ajung să predea toți nechemații.
Opera lui Gheorghe Vlăduțescu este una de o importanță covîrșitoare pentru contribuția românească la interpretarea filosofilor greci și romani. Acest lucru, eveniment rar în țara noastră, a fost recunoscut inclusiv de reprezentanții statului român care i-au acordat o importantă funcție guvernamentală fiind numit Secretar de Stat pentru Culte în cadrul Ministerului Culturii începînd cu primul guvern liber al României și pînă în anul 1995. Este de asemenea membru în Asociația internațională pentru apărarea libertății religioase de pe lîngă Consiliul Europei și UNESCO. Tot ca o înaltă recunoaștere a meritelor sale a ocupat fotoliul de Vicepreședinte al Academiei Române fiind, în prezent, membru titular.
Dar ceea ce este, cred eu, mai important pentru cultura națională și pentru exegeza mondială a filosofiei grecești, este opera absolut impresionantă pe care Gheorghe Vlăduțescu a creat-o și o creează pentru cultura românească. Dincolo de toate vicisitudinile care s-au abătut asupra ei într-o anumită perioadă istorică. De asemenea, trebuie remarcată deschiderea și apetitul nedisimulat de a promova noi cercetători care să se ocupe de filosofia antică, printre aceștia numărîndu-se, mă repet, și subsemnatul.
Nu pot să nu semnalez aici și să-i mulțumesc pentru referatul pozitiv făcut de către Acad. Gheorghe Vlăduțescu și Acad. Alexandru Boboc cărții mele Metafizica greacă apărută în 2013 la Editura Academiei și care a fost premiată de către Academia Română cu Premiul Ion Petrovici pentru anul 2013.
Pe de altă parte, este exclus să închei acest mic omagiu maestrului Gheorghe Vlăduțescu fără să amintesc măcar cîteva titluri de mare importanță pentru cultura română și europeană apărute pe parcursul timpului și să îi mulțumesc, încă o dată, pentru că a făcut parte din Consiliul Consultativ al Revistei Tribuna pe care o conduc din 2013 și despre care, iată, au scris pagini întregi Suddeutsche Zeitung, Münchener Merkur, Corriere della Sera sau Il Resto del Carlino, ziare cu tiraje uriașe și de importanță mondială și în care nu s-a scris niciodată despre o publicație culturală din țara noastră. Nici măcar un rînd. Meritul pentru acest fapt aparține și academicianului Gheorghe Vlăduțescu din partea căruia am avut întotdeauna o necondiționată susținere.
Aceste cărți remarcabile, desigur nu le voi enumera pe toate, ale filosofului Gheorghe Vlăduțescu sunt: Personalismul francez: geneză și împlinire (1971), Etica lui Epicur (1972), Filosofia neotomistă în Franța (1973), Experiență și inducție la Aristotel (1975), Introducere în istoria filosofiei Orientului antic (1980), Deschideri către o posibilă ontologie – Interpretări la presocratici (1987), Filosofia în Grecia Veche (1991), O istorie a enciclopediei grecești (1994), Filosofia primelor secole creștine (1995), Ontologie și metafizică la greci. Presocraticii (1998), O enciclopedie a filosofiei grecești (2001), Thales din Milet (2001), Teologie și metafizică în cultura Evului Mediu (2003).
Desigur, fără a enunța toate cărțile filosofului Gheorghe Vlăduțescu, articolele, studiile, conferințele, mă întreb ce poate fi în capul actualilor tineri „filosofi” „culți în telefon”, obraznici nevoie mare și analfabeți funcțional, atunci cînd văd descrise doar o asemenea bogăție de cărți și informație rarefiată? Ce înțeleg aceștia din munca titanică depusă de filosoful Gheorghe Vlăduțescu pentru cultura noastră, din cît de greu se ajungea cîndva la informație și cît „sînge s-a vărsat pentru idee” în acele timpuri, pentru a-și permite să-i pună în discuție opera și personalitatea? Dar, în opinia mea, discuția nu-și are sensul.
Pentru tot ceea ce a făcut pentru spiritul românesc, îi transmit cu întregul meu respect și al generației mele frumoasa urare: Vivat, Crescat, Floreat!

 

 

Note
1 Vide, Gheorghe Vladutescu, Deschideri către o posibilă ontologie: interpretări la presocratici, București 1987.
2 Mircea Arman, Între spirit și spadă, pag. 109, Ed, Tribuna, Cluj-Napoca, 2022 (în curs de apariție).

 

Leave a reply

© 2022 Tribuna
design: mvg