În vreme ce critica literară se arată tot mai ispititoare pentru numeroși condeieri (multi vocati, pauci electi!), remarcabilul istoric literar Stan V. Cristea se apleacă cu acribie și dăruire pe argumentele materiale ale judecăților de valoare, punând în lumină documente și date dintr-un spațiu cultural fecund, care nu trebuie trecute cu vederea, pentru că ele elimină subiectivismele de opțiune sau de interpretare ce pot greva (din neștiință sau din rea-voință) imaginea scriitorului onest, cu atât mai mult cu cât acestuia i-a fost orânduit să trăiască vremuri debusolante.
Aproape simultan cu debutul său poetic (Vârsta mă arde, 1987), Stan V. Cristea începe, cu pasiune evidentă, o sârguincioasă și împătimită documentare în urma căreia tipărește, cu toată știința genului, lucrări utile despre publicațiile periodice din Teleorman, apoi editează un la fel de util Dicționar biobibliografic al personalităților culturale din același perimetru spiritual (1996), întregit în 2002 sub titlul Introducere în istoria culturală a județului Teleorman.
Semnele receptării acestor strădanii se văd în presa de specialitate a vremii, ceea ce îl încurajează pe autor și îl motivează să angajeze teme documentaristice de amploare, uneori de pionierat, asumate cu responsabilitate și onorate pe măsură: Eminescu și Teleormanul (2000), Fotografii la periscop (2013) – cu care contribuie la elucidări documentare despre Radu Grămăticul, Grigor Gellianu, Şt. O. Iosif, Gala Galaction, Ion Pena, Constantin Noica, Marin Preda şi Mircea Scarlat. Despre Constantin Noica publicase în 2009 un amplu volum, intitulat Constantin Noica. Repere biobibliografice (București, Ed. RCR Editorial), la fel de util și la fel de bine primit în presa literară.
Continuând însă editările despre personalități emblematice ale județului său, Stan V. Cristea consideră că e cazul să îl abordeze din aceleași rațiuni pe Marin Preda, căruia îi consacră, în 2012, un consistent volum (608 p.), intitulat Marin Preda. Repere biobliografice (București, Ed. RCR Editorial).
Cartea, rațional concepută și riguros susținută de cercetare, este structurată pe reperele biografiei, ale operei, ale receptării, pe indici privind opera scriitorului și pe nume (de autori comentați, de comentatori și traducători).
În argumentul lucrării, Stan V. Cristea sintetizează rațiunile care l-au condus la magistrala „zăbavă”, între autor, operă și receptarea lui și a ei; viu contestat și autorul încă din timpul vieții pentru compromisurile pe care a trebuit să le facă, dar și opera lui, supusă, tranșant, aceluiași tratament. „Punctul critic” al reașezărilor în judecata postdecembristă a lui Preda pare să fi fost definitiv depășit, spune Stan V. Cristea, din moment ce și Gheorghe Grigurcu1, unul dintre criticii săi, recunoaște explicit că Marin Preda rămâne unul dintre scriitorii însemnați ai literaturii române după Cel de al Doilea Război Mondial (p. 8). Ca în final, citind fără îndoială aproape2 tot ce s-a scris despre Preda și mai ales citind atent tot ce a scris Marele Singuratic de la Siliștea Gumești, Stan V. Cristea notează: Prin proporțiile și valoarea operei sale, Marin Preda este unul dintre «clasicii» literaturii române contemporane, care, deși are parte de o posteritate dificilă, nu va înceta să stârnească atenția cititorilor și a criticilor, determinând deopotrivă admirații și controverse… (p. 10).
Minuțiozitatea cu care Stan V. Cristea zăbovește asupra operei lui Preda îl determină să trateze opera în volume a acestuia în 26 de subtitluri (ex.: ediții princeps, ediții ulterioare, versuri în antologii, reflecții și cugetări, pagini de jurnal, prefețe, traduceri etc.).
Capitolul al treilea al lucrării este consacrat, așa cum spuneam, receptării lui Preda și cuprinde referințe în volume și referințe în periodice, urmărind cronologii, studii, eseuri, articole, cronici, interviuri, dezbateri etc. Urmează însă capitolul al patrulea, consacrat indicilor privind opera scriitorului și indicii de nume, capitol care, de fapt, înseamnă mult timp de documentare (chiar mai mulți ani) de căutări în biblioteci, arhive, instituții de cultură, școli etc. pentru a așeza în 30 de subcapitole indicele operei și în alte cinci subcapitole indicele de nume, totul însumând nu mai puțin de 7135 de surse/repere.
Și, fiindcă toate acestea nu erau de ajuns, în 2015 Stan V. Cristea publică un nou volum din viața și opera prozatorului: Marin Preda. Portret între oglinzi (Craiova, Ed. Aius). Volumul anterior părea să nu fi scăpat nimic esențial cât să necesite o revenire într-un nou volum. Stan V. Cristea își ordonase atât de bine materialul biobibliografic încât era firesc să vină de data aceasta cu o punere a lui Preda în timp și în documente, urmărind anii de școală, serviciul militar, întregiri și controverse (cu trimiteri la un referențial divers), apoi corespondența și un bogat capitol iconografic intitulat Marin Preda în documente și fotografii.
Chiar și acest ultim capitol, cu cele 220 de articole ale sale, este riguros așezat tematic: Marin Preda și familia lui, Marin Preda elev la Siliștea Gumești, Marin Preda normalist la Abrud, la Cristurul Secuiesc și la București, debuturile literare, Preda în anii stagiului militar, scrisori și autografe către Moromeții, Preda în memoria timpului (I-II), imaginea de azi a școlilor în care a învățat prozatorul și încheie cu Centrul Memorial „Marin Preda” din Siliștea Gumești.
Stan V. Cristea simte totuși nevoia să iasă din sobrietatea rece, austeră a datelor biobibliografice: după ce va fi notat cu remarcabilă rigurozitate totul, după ce va fi făcut comparații și va fi analizat ce era încă nedumerire, dă viață reperelor cronologice și umple cu acestea filmul vieții lui Marin Preda când are certitudinea că leagă astfel, temeinic, miile de referințe și documente autentice pe care le ia în considerare.
Astfel, apare al treilea volum Preda: Marin Preda. Anii formării intelectuale (Craiova, Ed. Aius, 2016). Și de data aceasta suntem în fața unei respectabile lucrări de istorie literară care focalizează secvențial, cu ajutorul unor oglinzi virtuale, unele aspecte din viața scriitorului, pe baza investigațiilor de arhivă, peste care s-au suprapus, desigur, propriile confesiuni ale scriitorului însuși și elemente desprinse din opera sa…, cum spune în Argument istoricul literar Stan V. Cristea.
Într-adevăr, în acest nou volum se valorifică o mulțime de documente care fac lumină în jurul unor evenimente din viața prozatorului cunoscute fie din romanele sale, fie pe cale orală, în lumea foștilor colegi; Stan V. Cristea le leagă însă cu documentele. Așa avem, de pildă, episodul Vladimir Streinu, profesorul său, pe numele real Nicolae Iordache: Iordache se mai numea și Vladimir Streinu. Publicase poezii și făcea critică literară prin reviste. Am râs când am auzit că îl cheamă Iordache, dar se iscălește altfel. De ce? (…) Și de ce Streinu? (p. 144).
Cu profesorul are o discuție memorabilă pe seama virgulelor; Preda susținea că, într-o compunere liberă, le poate pune unde crede el că e necesar, pe motiv că virgulele sunt gesticulația gândirii. Profesorul însă îi replică tranșant: Iar eu, ca dascăl al dumitale, te previn că le pui greșit din punct de vedere gramatical! Meticulos cu documentele, Stan V Cristea constată și notează erori a căror îndreptare e deja tardivă, dar oricum le reține ca atare: … dacă observăm cu mai multă atenție foaia matricolă, observăm că media generală la Purtare este greșită – 6 în loc de 6,33. Și astfel, în loc de 8,16, atunci trebuie să constatăm că media generală cu care a încheiat, de fapt, clasa a IV-a este 6,50 (p. 151).
Alteori, când este vorba despre momente din viața personală valorificate în proză, Stan V. Cristea, când are documente sau relatări conexe credibile, le valorifică fără ezitare. Așa de pildă, evocarea „Ordinul de atac” (Luceafărul, 22 august 1971) dă câteva relații din evenimentele fierbinți ale lui august 1944, trăite personal de Preda în vreme ce batalionul din care făcea parte era detașat la Oltenița, cu misiune de luptă, și trecuse prin București-Triaj, prozatorul fiind la limita pedepselor aspre pentru dezertare (p. 260).
Nu mai puțin relevante sunt argumentele și detaliile despre viața amoroasă a lui Marin Preda, reconstituită după documente, relatări, interviuri și după un jurnal intim al acestuia. Cu Nadia Strugaru, aflăm de la Nina Cassian, Marin Preda a trăit de prin 1943 până prin 1952, cu perioade de crize mai lungi sau mai scurte, pe care adesea le-a mărturisit sau le-a recunoscut deschis, notează Stan V. Cristea (p. 294) adăugând că, potrivit convorbirilor Aurorei Cornu cu Eugen Simion, femeia aceasta se regăsește, în parte, întruchipată de Matilda, din Cel mai iubit dintre pământeni.
După parcurgerea acestui imens inventar de documente și după valorificarea lor în volumele amintite, Stan V. Cristea revine (Ed. Aius, Craiova, 2017), cu pertinentă acribie, într-o a doua ediție la volumul din 2012 (Marin Preda. Repere biobibliografice).
Încă dintr-o primă vedere, recenta ediție, impunătoare, sobră, de un angajament greu de egalat, este o întregire bibliografică – la zi, putem spune (2014) – ale cărei dimensiuni (791 p. și 11.255 de repere bibliografice) motivează și astfel nevoia acestei a doua ediții. Însă diferențele impuse de aceasta nu se referă doar la ceea ce s-a mai adăugat în cei doi ani (ediția I se oprea, firește, la anul 2012). Fiindcă Stan V. Cristea nu și-a abandonat cercetarea odată cu prima ediție, el găsește și adaugă noi informații legate de tot ce s-a scris cu și despre Marin Preda: interviuri, dezbateri, corespondență, antologii, istorii literare, traduceri etc.
Cea de a doua ediție a Reperelor biobibliografice urmează în general sumarul primei ediții, iar adăugirile nu sunt doar de ordinul cantității; autorul revede capitolele din perspectiva noilor informații și le restructurează, nu neapărat într-o nouă viziune, ci numai ca taxologie. Astfel, de pildă, în cap. 2 – Reperele operei –, prima ediție avea 26 de subcapitole; noua ediție are 30. La 2.1.14, de pildă, avem acum poezii, în volume colective, apoi poezii, în alte volume (2.1.15), am putea spune simple reformulări față de prima ediție: versuri, în antologii (2.1.13), respectiv, versuri, în alte volume (2.1.14).
Autorul aduce însă și înnoiri, impuse de informație, cum ar fi, de pildă, cele de la același capitol privind interviurile: Interviuri și convorbiri, în diferite volume (2.1.22), interviuri și convorbiri în volume colective (2.1.23), ori interviuri și convorbiri, în alte volume (2.1.24), altceva decât cele de la 2.1.22. Aceleași rațiuni operează revizuiri și la cap. 3 – Reperele receptării – unde, pe lângă reformulări impuse de conținut (vezi 3.1.4, bibliografii selective), interviurile sunt, de data aceasta, despre scriitor, în diferite volume (3.1.12), despre scriitor, în volume colective (3.1.13), respectiv, interviuri și convorbiri despre scriitor, în alte volume (3.1.14); noutățile capitolului se referă acum la corespondența (3.1.15; 3.1.16; 3.1.17), respectiv, primită de scriitor și despre scriitor (în diferite volume sau în alte volume).
Noutăți apar și la capitolul indicilor (cap. 4), unde prozele scurte traduse (4.1.4) și fragmentele de roman (4.1.5) se referă nu numai la alte volume, ci și la antologii. Iar la indicii de nume (4.2), ediția a doua se diversifică de la cinci subcapitole la unsprezece, cu noutăți și/sau reformulări referitoare la autorii traduși de scriitor (4.2.3.), indicele editorilor operei scriitorului (4.2.4), indicele prefațatorilor (4.2.5), indicele intervievatorilor scriitorului (4.2.7) și indicele unor personaje din operele scriitorului (4.2.1).
Și chiar dacă Marin Iancu ne-a dat un Dicționar de personaje, în colaborare cu Andreea Vlădescu (Ed. Festina, 1995) și De la Siliștea-Gumești la «Cheia» Rosetti. Dicționarul personajelor lui Marin Preda (Ed. Nico, 2013), Stan V. Cristea consideră că indexul său biobibliografic nu trebuie să ocolească aceasta și îi consacră indicele menționat cu 52 de nume constituite în personaje, firește, cele mai frecvent întâlnite. De alfel (vezi Notă asupra ediției), rațiunile celei de a doua ediții, revăzută și foarte mult adăugită, nu emit pretenția unei „bibliografii” exhaustive, ci vin să dea seama despre ansamblul „arhitecturii” operei lui Preda, precum și despre receptarea acesteia până în 2014, așa cum am precizat mai sus.
Așadar, cu acest Index omnium commemoris, cunoscutul istoriograf literar teleormănean aduce toate, categoric toate argumentele la zi în ideea că Marele singuratic de la Siliștea-Gumești este unul dintre clasicii literaturii române contemporane, care, deși are parte de o posteritate dificilă, nu va înceta să stârnească atenția cititorilor și a criticilor, determinând deopotrivă admirații și controverse… (Marin Preda. Portret între oglinzi, p. 10).
Strădania lui Stan V. Cristea, absolut salutară, de a definitiva cu noua sa ediție o trilogie Preda, nădăjduind și la un Centru de studii Marin Preda, va fi neîndoielnic semnalată ca atare, tot așa cum a mai fost semnalată3, fie și secvențial, atât ca instrument de lucru util pentru istoricii literari, cât și pentru generoasa dăruire cu care autorul a acoperit un spațiu de referință pe care, adesea, și-l asumă doar mari colective de autori.

 

Note
1 În volumul discutat, autorul face nu mai puțin de 105 trimiteri la Gheorghe Grigurcu.
2 Spun aproape tot pentru că revenirile ulterioare vor dovedi acest lucru cu prisosință.
3 Zenovie Cârlugea (Portal Măiastra, iunie 2017), Constantin Cubleșan (România literară, 13/2013), Constantin Coroiu (Convorbiri literare, 15/2013) și mulți alții.