Mugur Andronic
Fluturi din cuvinte
Cluj-Napoca, Ed. Limes, 2017

 

Trecând cu dezinvoltură de la versul alb la cel cu rimă, de la formula (relativ) avangardistă la cea clasică, Mugur Andronic se dovedeşte un abil versificator, fiind în esenţă un poet de sorginte livrescă. Modelele, asimilate, sunt devoalate nonşalant, într-un joc elaborat, construit, deşi nu lipsit nici de o anume spontaneitate a scriiturii: când bacovian („Şi-n toamna aceasta se usucă şi cad tot mai multe frunze / Şi muribunzi alcoolici se prăbuşesc pe caldarâm” – “Şi piesa merge mai departe…”, p. 12), când fals-arghezian în accentul final al textului (“Călătoresc prin sticla încă înfundată, / În care zac desfrâul unei epoci şi dezmăţ de vinuri, / Cu biciul năravurilor prea dorite de îndată / Mân insistent femeia-n pat, spre alte chinuri” – “Sfârşit previzibil…”, p. 19), când incantatoriu („Mă rog tuturor zeilor / tuturor rimelor / […] / Să aibă puţină grijă de tine, / Tu, poezia mea” – „Baptisteriumul alfabetului mut”, p. 62), ş.a.m.d. Autorul accesează toată gama diapazonului liric, când mai discret, când mai impetuos, fără inhibiţii, reuşind adesea să facă recognoscibil sunetul propriu în marea de sugestii şi, cum spuneam, influenţe livreşti.
Există un tragism bine temperat în anumite poeme, de un patetism cenzurat, reţinut („Un fluture pe-o cruce schilodită de război / un fluture pe-o rază de lumină […]” – „Stop-cadru la filmare”, p. 10; sau „A murit balerinul, / Cu ursuleţul copilăriei în braţe / Şi ţigara făcută scrum la colţul gurii / Din care ieşeau, înşiruiţi, / Ca mărgelele pe aţă, / Dinţii săi de lapte […]” – „Moartea balerinului”, p. 78), după cum întâlnim şi versuri filigranate, metafore majore concentrate în câteva cuvinte, nuclee cu tentă aforistică, rezistând ca poeme în sine în cadrul unor construcţii lirice mai ample („Tu erai doar o boabă de grâu, nerodită / de niciun îndrăgostit…” – „Dragoste minoră II”, p. 83).
O dimensiune nu de ignorat a poeziei lui Mugur Andronic este ironismul, niciodată persiflant, dar suficient pentru a stârni şi susţine interesul cititorului: „Te voi iubi în noaptea post-eternă” („În sufletu-mi…”, p. 9); „Aş da orice, chiar moartea mea incertă / să pot închide ochii sub cer senin” („Business class”, p. 11); „Oprească-se şi oprească-se timpul / Cât mai este timp / […] / Doamne, dacă mai eşti sus, acolo, / Dacă n-ai plecat la cules căpşuni” („Ultimul bocet în Piaţa Vaticanului”, p. 68) ş.a., ş.a. Sunt notaţii din care nu lipseşte nici o anumită doză de autoironie, dovadă a unei detaşări care îi conferă autorului o mai mare mobilitate printre mode şi modele literare.
Fluturii din cuvintele lui Mugur Andronic zboară lin într-un spaţiul delicat, dar nu fragil, primordial: „Se născu fluturele din / Sămânţa de trandafir / Muşcat de ger / […] / Şi atunci Dumnezeu făcu / Iubirea” („Memento mori”,
p. 84).
Lipsit de inhibiţii, dispunând de dexteritate în elaborarea textului poetic, Mugur Andronic are datele unei evoluţii scriitoriceşti care poate oferi, într-un viitor nu prea îndepărtat, plăcute surprize.