Gheorghe Jurma
Reşița literară
Reşița, Editura Tim, 2016

 

Seara zilei de 4 februarie 2016, în Sala Albastră 2, cum e cunoscut, de câțiva ani ani încoace, spațiul în care se întâlnesc săptămânal membrii cenaclului literar „Semenicul” din Reşița. Nu vă grăbiți cu categorisirea pripită a acestor rânduri de început. În sensul că vă puteți mira zgomotos: ce mai poate spune o întâlnire de cenaclu de la margine de țară, azi, când aceste forme de întrunire culturală nu mai sunt „cool” ?
Îndrăznesc să cred că, totuşi, debutul ex abrupto al cronicii mele la o carte aparte nu e anacronic. Dimpotrivă. Pentru că, în acel spațiu cultural privilegiat, aveau loc atunci două evenimente literare de vârf pentru Reşița, fostul mare centru industrial.
Mai întâi, în programul amintitei seri, criticul şi eseistul Radu Cernătescu (alias poetul Constantin Rupa) ne trimite (argumentat) cu gândul la un centenar important pentru literatura universală. Spicuind şi din articolul său publicat în România literară, el reconstituie atmosfera şi ideile care pluteau, în urmă cu un secol, în aerul cultural al oraşului elvețian Zürich. Unde în 1916, la cabaretul Voltaire, românul Tristan Tzara, împreună cu Marcel Iancu şi alții, au pus bazele mişcării literare Dada. O dată de referință în istoria avangardismului european.
Nu cred că vreunul din cei care, în 1949, într-o sală a singurului liceu din oraşul de atunci – muncitori, profesori, ziarişti – puneau bazele cenaclului „Maxim Gorki”, pentru promovarea noii orientări literare zise realist socialiste, şi-ar fi putut imagina că, la „Semenicul” continuator, un fel de strănepot, va avea loc o astfel de dezbatere elevată privind literatura de avangardă. Care de pe atunci devenise un subiect demn de afurisenie, de neabordat.
Al doilea punct forte din programul amintitei seri reşițene l-a constitut lansarea cărții Reşița literară. Un volum de 370 pagini, bogat în informații şi ilustrații. O carte temeinic gândită şi alcătuită de Gheorghe Jurma. Model pentru ceea ce profesorul timişorean Cornel Ungureanu promovează insistent drept geografie literară, el lansând chiar în aceste zile un nou volum dedicat literaturii Banatului.
Dar, înainte de-a trece la prezentarea analitică a cărții lui Gheorghe Jurma, să mai fac o precizare importantă pentru demersul meu. Am ținut ca aceste rânduri să apară anume în eleganta revistă clujeană Tribuna, nu doar pentru că debutul meu poetic e legat de această publicație. Din paginile cărții ies la lumină legăturile statornice dintre „tribuniştii” profesionişti ai literaturii şi animația intelectuală, creatoare, din acest centru muncitoresc. Delegații scriitoriceşti, în frunte cu redactorii-şefi D. R. Popescu şi Vasile Sălăjan, au făcut vizite de neuitat la Reşița. Revista Tribuna a dedicat numere speciale vieții spirituale de aici. Scriitorii şi pictorii reşițeni au fost invitați, în 1976, în redacția clujeană, la un fecund schimb de experiență, profitabil cu asupra de măsură pentru tinerii aspiranți de-atunci la mâna muzelor. Stau mărturie: fotografii, informații, impresii, publicate şi în alte reviste literare din țară. Toate de găsit şi puse într-o lumină favorabilă în volumul consistent ce constituie subiectul rândurilor de față. Ele dovedind că sunt deja câteva decenii de când Reşița nu există doar ca loc de documentare şi de inspirație, prin valențele sale industriale, ci ca un centru literar viu şi pregrant.
Am ținut să subliniez mai întâi contextul în care vede lumina tiparului Reşița literară, noua carte semnată de criticul, istoricul literar şi editorul Gheorghe Jurma. După ce a acordat atenție, în volume separate, vieții muzicale, Casei de cultură a sindicatelor, cronologiei faptelor culturale locale de după 1950, a venit vremea să intre viața literară sub lupa documentaristului şi analistului. De data aceasta, Gh. Jurma privind lucrurile din interior, cu ochiul celui care a condus cenaclul şi revista „Semenicul” un mare număr de ani şi a tipărit multe din cărțile vizate, la editura pe care o conduce.
Întâi de toate, merită remarcat efortul documentar cu care autorul îşi susține teza unei vieți literare în acest puternic centru industrial. Sunt rezervate capitole anume pentru: Reşița industrială şi culturală, Reşița – sinteză de istoria literaturii, Presa şi tiparul la Reşița, Edituri şi reviste, Cenaclul şi caietele Semenicul, Viața literară mai nouă, Reşița ca temă literară, Au trecut prin Reşița. Avem posibilitatea să apreciem cum trecerea de la cenaclul „Maxim Gorki” la „Semenicul” nu înseamnă doar o schimbare de nume. Aşa cum depăşirea unei metafore precum Cetatea de foc, lansată de Mihail Davidoglu, a mers mână în mână cu debarasarea de dogmatism şi proletcultism. Capitolele Au trecut prin Reşița şi foarte consistentele Fişe de emoție sunt complementare. Obişnuitele vizite de documentare nu aveau, în ultima vreme, doar un caracter obligatoriu, formal, festiv, ținând de fişa postului unui scriitor militant.
Dacă Mircea Martin scrie despre Virtuțile şi seriozitatea Reşiței, Ion Cocora descoperă un Aliaj de suflet şi metal, iar Toma George Maiorescu se bucură de Mirificele daruri, lucrul nu surprinde pe nimeni. Ei sunt scriitori originari de aici, cunosc dinăuntru, temeinic şi în complexitatea lui „fenomenul Reşița”. Dar o plăcută surpriză este să-i regăseşti, printre cei care depun convingătoare mărturii, pe Aron Cotruş şi Gala Galaction, pe Ştefan Bănulescu, Fănuş Neagu şi Adrian Păunescu, pe Laurențiu Ulici, Cornel Ungureanu, Petre Stoica, Nicolae Prelipceanu şi Petru Poantă. Scriitori diferiți, care s-au întâlnit pe lungimea de undă a Reşiței creatoare în spirit. Destul de controversat, mai ales după 1989, Arthur Silvestri a lansat ideea „Oraşul cu poeți” (în 1982), sintagmă care s-a dovedit ulterior exactă şi fecundă.
Mai mult de jumătate din acestă originală şi consistentă Reşița literară o dedică Gheorghe Jurma unui capitol de Scriitori reşițeni. Cel care susține de fapt titlul cărții şi care, la o adică, poate stârni unele întrebări, nedumeriri şi controverse. Autorul avea la îndemână două variante. Să-şi argumenteze teza Reşiței literare prin câteva nume cunoscute, reprezentative, care au deja o operă. Sau să recurgă la un inventar în extenso, care să lase implicit impresia, oarecum dezagreabilă, a unei inflații, care supralicitează şi aplatizează. Cu toate riscurile asumate, Gheorghe Jurma optează pentru a doua variantă. Pentru că astfel se obține un tablou mai aproape de realitate.
În această suită de medalioane literare se regăsesc 150 de nume, înşirate pe 200 de pagini. Sunt unii scriitori care, personalități complexe şi cunoscute fiind, îi prilejuiesc lui Gheorghe Jurma ocazia să-şi demonstreze adevăratele sale valențe de critic literar. Mă refer în primul rând la portretele critice, cu interesante observații privind trăsăturile definitorii, pe care le face scriitorilor: Sofia Arcan, Mircea Martin, Toma George Maiorescu, Ion Cocora, Mircea Cavadia, Costel Stancu, Ion Chichere, Olga Neagu, Radu Cernătescu, Constantin Brânduşoiu, Iacob Roman, Octavian Doclin, Marcu Mihail Deleanu, Nicolae Sârbu, Gheorghe Zincescu, Nicolae Irimia. Regăsim în aceste medalioane embrionul unor viitoare studii, unde valoarea literară poate deveni mai evidentă.
Deşi miza e diferită, surprinde faptul că reflectarea operei unora e incompletă, chiar cu mari lacune. În ceea ce priveşte numele menționate aici, ele ar fi fost convingător scoase în evidență, dacă autorul mergea pe prima variantă, cu un număr restrâns de nume. Alegând modalitatea cvasicompletă, Gheorghe Jurma îşi asumă riscul de a fi subiectiv, de a trata la fel scriitori adevărați şi nume care au doar vagi tangențe cu literatura: profesori, lingvişti, ziarişti şi chiar veleitari, cu foarte puține legături cu fenomenul viu care se vrea susținut în Reşița literară.
Cu toate inegalitățile şi ezitările, unele inerente, altele apăsat subiective şi asumate, e clar că Gheorghe Jurma a scris o carte bună şi necesară. Făcând dovada unui documentat istoric literar şi al presei, a unui bun critic literar, care deocamdată scrie pentru geografia literară. Documentele pe care el le descoperă au relevanță în context. Azi, când imaginea de puternic centru industrial păleşte şi se impune tot mai mult cea a „Oraşului cu poeți”, Gh. Jurma „încearcă să dea o imagine a spiritualității literare, a unei fațete mai puțin cunoscute a Reşiței”. Este ceea ce afirmă că-şi propune autorul, în Prefața cărții. Ceea ce, în mare parte, îi reuşeşte. Mai puțin subiectivitățile rezultate din slăbiciunile omului, în fața autorului conştient de misia demersului său.
Având o copertă simbolică – locomotiva nr. 2 (de fapt, prima construită în România), ducând parcă în viitor antologia Oraşul cu poeți, între revistele Semenicul şi Reflex – volumul Reşița literară este o carte care militează argumentat pentru o idee. Bunăoară, dacă la Piteşti sigla rememorării este „Glorioşii ani ai ratării”, Gh. Jurma ne aduce în față şi ne propune o altă abordare, un altfel de reper de geografie literară. Poate chiar câteva nume pentru o viitoare istorie literară. Bogat ilustrată, bine documentată, redactată stilistic adecvat la fragmentul în cauză, Reşița literară este o carte vie despre un fenomen viu, complex, dinamic. În condițiile în care nu mai există o critică de întâmpinare şi susținere decât pentru unele grupări care dețin puterea literară.
Iată, domnilor, Reșița Literară chiar există. Ca o carte şi ca o realitate vie, aproape optimistă!