Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

O restituire esențială din istoria exilului românesc

O restituire esențială din istoria exilului românesc

În seara zilei de 29 octombrie 2021, la München, în Germania, primeam de la Părintele Ioan-Irineu Fărcaș o carte „pentru interesul arătat exilului românesc”, după cum spunea Părintele atunci, la sfârșitul unei întâlniri avute cu membrii Cenaclului Apoziția, ocazie cu care mi-am prezentat cel de-al doilea volum al „Biografiilor exilate” (1).
Volumul (2) – de peste 400 de pagini, dedicat unei personalități a Bisericii Române Unite, Monseniorul Octavian Bârlea (3), semnat de Ioan-Irineu Fărcaș – nu-mi era cunoscut, chiar dacă fusese publicat cu câțiva ani în urmă. Dar, cum tema mă preocupă de ceva vreme, iar unul dintre textele de pe ultima copertă, cel semnat de Virgil Ierunca (4), mi-a părut a fi mai mult decât ademenitor, am considerat lectura bine venită și darul Părintelui cu folos.
Încă de la început se înțelege că lucrarea are în spate o cercetare amplă, că personalitatea Monseniorului Octavian Bârlea, căruia Părintele Ioan-Irineu Fărcaș i-a succedat la conducerea Misiunii Române Unite din Germania, ca temă centrală a cărții, este de fapt instrumentul prin care se radiografiază o perioadă importantă a exilului românesc. Chiar dacă autorul ține să precizeze (5) că lucrarea nu se pretinde a fi o monografie completă, felul în care este construită, multitudinea de surse citate (și dovedite a fi fost consultate prin scanările după documente din capitolul „Anexe”, urmată de indicarea bibliografiei stufoase) fac din acest volum o veritabilă și amplă cercetare științifică. Nu există nicio îndoială în acest sens, am intuit chiar că este vorba despre o temă doctorală, ceea ce mi s-a confirmat imediat ce am căutat această informație în spațiul virtual. „Monseniorul Octavian Bârlea sau o altă față a Bisericii Române Unite 1946-1978” –titlul tezei de doctorat susținute în 2016 – a devenit „Omul tuturor Monseniorul Octavian Bârlea și patimile exilului românesc 1946-1978”, volum care a văzut lumina tiparului un an mai târziu la Editura Vremea. O idee bine venită deoarece ar fi fost regretabil ca publicul larg cititor să fie privat de multitudinea de date și informații despre exilul românesc, adunate cu sârg, coerent și cronologic într-un volum care face ca accesibilitatea lor să fie facilă și eficientă.
Fără îndoială că unghiul principal din care ni se propune să privim bogata activitate a Părintelui Bârlea și să-i cunoaștem complexa personalitate este delimitat de pozițiile și rolurile ocupate de acesta în cadrul Bisericii greco-catolice românești (a Bisericii Române Unite, cum este cel mai frecvent denumită), mai exact din punctul de vedere al misiunii pe care a avut-o în cadrul acestei Biserici în străinătate. Așadar, implicit, ni se oferă o serie de informații despre istoricul B.R.U. în perioada la care titlul face referire, ba chiar anterior acesteia. Dacă ar fi însă doar aceasta perspectiva, categoria largă a cititorilor, mai sus pomenită, ar fi fost, poate, mai puțin interesată. Dar autorul cărții are grijă să ne prezinte nu doar personalitatea ecleziastică ci și pe cea culturală a Părintelui Bârlea, aceasta din urmă fiind de mare importanță pentru promovarea culturii române în afara granițelor statale într-o perioadă de mare dificultate pentru libertatea de exprimare și manifestare a culturii noastre, precum și pentru susținerea unor nume mari ale ei, aflate atunci în exil. Nu am cunoștință de existența unei ediții (un dicționar, sau o altă lucrare de această factură) care să reunească toate publicațiile românești din exil apărute de-a lungul timpului, dar cu siguranță lucrarea Părintelui Fărcaș oferă o multitudine de informații în acest sens, dovedind, și în acest caz, o cercetare minuțioasă. Revista „Perspective” (6) la München, înființată și susținută de Octavian Bârlea, ziarul „Patria” din München, „Suflet românesc” la Roma, „Țara. Tribuna oamenilor liberi”, tot la Roma, „România. Organul românilor liberi din Argentina”, „Îndreptar. Foaie pentru gând și faptă creștinească”, înființat de asemenea la München grație eforturilor Părintelui Bârlea (încă de la prima apariție publică aici Mircea Eliade, Vintilă Horia, Flaviu Popan, Gheorghe Racoveanu, Alexandru Mircea), sau „Caete de dor” (Paris), „Însir’te mărgărite” (Rio de Janeiro), „Vers” (New York), „Cuget românesc” (Buenos Aires), „Orizonturi” (Stuttgart), „Destin” (Madrid) – sunt doar câteva dintre ele. Prima dintre cele enumerate aici, Revista „Perspective” din München, a apărut neîntrerupt din 1978 până în 2022, anul morții Monseniorului Bârlea. Unele surse spun că Monseniorul a fost găsit mort în apartamentul său din München în dimineața zilei în care avea programată o întâlnire la bancă pentru a plăti costurile apariției unui nou număr din „Perspective”. După moartea sa, revista a avut o întrerupere, abia cinci ani mai târziu, în 2007, după sosirea la München a Părintelui Ioan-Irineu Fărcaș, „Perspective” își va relua apariția.
„Eforturile Sfinției Sale (Mons. Bârlea, n.m.) de a sprijini publicațiile românești din exil, fie ele ziare, reviste, broșuri sau albume, trebuie înțelese în strânsă legătură cu cele de ajutorare a studenților. Mai întâi pentru faptul că multe dintre aceste publicații au apărut prin eforturile studențimii, apoi pentru că ele deschideau studenților drumul spre afirmarea academică în țările de adopție. La acestea se adaugă și străduința de a prezenta o imagine frumoasă a României în străinătate”(p.95). Faptul că Monseniorul Bârlea nu făcea deosebire, din punctul de vedere al cultului religios de care aparțineau, între cei pe care-i sprijinea (cei mai mulți dintre românii care-și căutau refugiul în străinătate, în acele vremuri, erau ortodocși) a făcut să fie catalogat drept „omul tuturor”, după cum se autointitulează, o ipostază care „pe cât era de impresionantă, pe atât era de riscantă” și care „așa cum îi putea atrage dragostea și simpatia multora, tot așa îi putea aduce și ura și antipatia multora” (p.77). Ceea ce, inevitabil, s-a și întâmplat până la urmă, o notiță nedatată a Părintelui, lăsată pe un colț de hârtie, redată de autor în finalul cărții, cuprinde o mărturisire în acest sens: „Unii mă acuză de «ortodoxism», ortodocșii mă acuză de proselitism, frații mă dușmănesc pentru «străinism», străinii pentru spirit de independență… Dumnezeu să aibă milă de mine!”(p.384).
Dincolo de activitatea permanentă de susținere a publicațiilor românești, de opera sa bogată (este autorul a peste 15 volume de studii istorice și teologice), nu trebuie uitat faptul că Octavian Bârlea este fondatorul a două importante instituții de cultură românească în exil, Societatea Academică Română (1957) și Academia Româno-Americană de Arte și Științe (1975), la ale căror congrese conferențiau cei mai de seamă oameni de cultură români ai vremurilor, iar membrii acestora fuseseră aleși în urma unor riguroase selecții, ce pretindeau, deopotrivă, renume și operă. Înființate pentru a crea cu adevărat o rezistență prin cultură, prestigioaselor societăți academice le preced unele nu mai puțin răsunătoare, înființate de intelectuali români de marcă aflați în exil: „Pe plan cultural, asociațiile, institutele și centrele de studii apar unele după altele: în mai 1948 se înființează la Paris, la inițiativa lui N. Herescu și M. Eliade, Asociația Mihai Eminescu cu revista «Luceafărul». Tot la Paris, un an mai târziu, matematicianul Petre Sergescu, istoricul Constantin Marinescu și lingvistul Sever Pop pun bazele Centrului Român de Înalte Studii. La Freiburg im Breisgau, din inițiativa lui Virgil Mihăilescu și cu ajutorul Prințului Nicolae, se inaugurează Biblioteca și Institutul Român de Cercetări, pentru ca, în decembrie 1950, în urma solicitării Regelui Mihai, să se reînființeze la Paris, la numai doi ani după desființarea ei de către regimul comunist de la București, Fundația Regală Universitară Carol I, cu periodicele «Revue des Études Roumaines» (cu caracter umanist) și «Bulletin scientifique roumain» (cu caracter științific)” (p.219-220).
Ipostaza de „om al tuturor”, dublată de polemicile și frământările din sânul comunităților diasporei românești (atunci și-ntotdeauna), preocuparea permanentă de a face cunoscute valorile culturii române dincolo de hotarele țării, părerea frecvent exprimată că nu trebuie să se permită politizarea culturii, că este imperios necesar ca ea să se dezvolte în afara partidelor politice, i-au adus Monseniorului Octavian Bârlea suficiente antipatii pentru ca, mai târziu, acțiunile sale să fie privite, uneori, doar prin prisma dosarelor de la Securitate. Delimitându-se de aceste viziuni, dar păstrându-și obiectivitatea, în asentimentul expresiei atribuită Papei Leon al XIII-lea „Prima lege a Istoriei este să nu se afirme nimic fals, iar a doua să nu se tacă ceea ce e adevărat”, Ioan-Irineu Fărcaș face o cercetare temeinică și în arhivele Securității române, în dosarele întocmite pentru Octavian Bârlea (vedem o serie dintre rapoarte scanate în capitolul „Anexe”). Concluziile sunt cât se poate de elocvent comprimate în ultimul paragraf al paginii 376: „Acțiunile Monseniorului Bârlea din anii 1968-1978, dacă sunt privite numai prin prisma dosarelor de la Securitate, pot face din el «un trădător al cauzei greco-catolice». Privite însă și prin prisma Ostpolitik-ului vatican, ele ne apar ca încercări de a recupera un «spațiu vital suficient, dacă nu satisfăcător» pentru Biserica sa în condițiile de prigoană. Desigur, multe întrebări rămân fără răspuns. Baza documentară la care am avut acces nu ne permite să dăm răspunsuri clare. Un lucru putem totuși să-l afirmăm: că toate aceste acțiuni au fost inspirate de dragostea Sfinției Sale pentru B.R.U.”.
Tot despre dragoste este vorba și în cartea Părintelui Ioan-Irineu Fărcaș. O dragoste pentru memoria înaintașului său, o dragoste pentru istoricul Bisericii Române Unite, la a cărui completare contribuie prin acțiunea de față, o dragoste pentru istoria exilului românesc și nu în ultimul rând o dragoste pentru restabilirea adevărului istoric în general. Evocând pagini importante din trecutul glorios al exilului românesc, Părintele Fărcaș din München se expune eternelor neconcordanțe și divergențe de păreri ale românilor aflați în afara granițelor, versus cei care trăiesc în țară. Unghiurile diferite din care privesc, au făcut mereu ca impresiile lor să fie diferite: cei care trăiesc în străinătate considerând prea puțin apreciată activitatea lor pentru promovarea culturii române, în contrapondere, cei aflați în țară acuzând supralicitarea meritelor celor care nu au trăit teroarea comunistă din interior. Ori de care parte ne-am situa, pentru perioada pe care Ioan-Irineu Fărcaș o analizează în cartea sa, nu putem să nu remarcăm amploarea și importanța acțiunilor de promovare a culturii române în lume, pe care societățile înființate în acest sens, intelectualii români de marcă, publicațiile românești, lipsite de orice susținere din țară, le-au desfășurat. Mă întreb, azi oare câte publicații culturale românești mai există în străinătate? Într-o perioadă în care există și susținerea unor instituții ale statului din țară.
Prin evocarea unei strălucitoare personalități a exilului românesc, Ioan-Irineu Fărcaș ne permite să vedem fenomenul în adâncime, în plan cultural (care pe mine m-a interesat în mod deosebit scriind acest text), în plan spiritual-ecleziastic și în plan social. O radiografie completă, după cum bine s-a spus. Adăugând unghiul prin care ni se permite cunoașterea și în plan personal a Monseniorului Bârlea, prin trimiterile la aspectele mai intime ale suferinței exilului său (și aici mă gândesc la emoționantele paragrafe care evocă dorul de mamă și amintirea fratelui, cunoscutul folclorist Ovidiu Bîrlea), putem spune că avem de-a face cu un volum rotund, care a depășit granițele rigide ale cercetării științifice. Ceea ce face lectura fascinantă și garantează curiozitatea dincolo de paginile sale. Exact scopul pe care și-l dorea autorul.

 

 

Note
1 Ani Bradea, „Țara de la capătul drumului. Biografii exilate”, Editura Tribuna, Cluj-Napoca, 2020
2 Ioan-Irineu Fărcaș, „Omul tuturor. Monseniorul Bârlea și patimile exilului românesc. 1946-1978”, Editura Vremea, București, 2017
3 Monseniorul Octavian Bârlea a fost istoric, cercetător și teolog de reputație internațională, născut în 1913 la Mogoș, în județul Alba. A studiat la Academia de Teologie din Blaj, între anii 1930-1934, iar în 1937 a fost hirotonit în Catedrala din Blaj. Și-a continuat studiile la Roma, între anii 1937-1945, obținând în 1943 doctoratul în teologie, urmat în 1945 de doctoratul în științe, și tot în 1945 a obținut o licență în istorie ecleziastică. A îndeplinit rolul de preot misionar pentru românii greco-catolici (și nu numai, după cum se poate vedea și în volumul comentat aici) din exil, din Germania, Austria, Franța, S.U.A.; a fost Director al Secției Române de la Radio Vatican; Vizitator Apostolic pentru credincioșii români de rit bizantin din S.U.A.; iar din 1978 până la moartea sa, în 2002, a fost rector al Misiunii Române Unite din Germania, cu sediul la München.
4 „E greu să slobozești lauda, și totuși trebuie. Știu, nu ne stă bine să ne fălim singuri cu înfăptuirile din pribegie. Mulți ar putea vedea în aceasta o alunecare spre ușurință, ca să nu mai pomenim de aceia care – în țară și peste hotare – își fac din ponegrire când un blazon, când distanță «obiectivă». Deși tot atât de puțin obiectivă este și fereala – sistematică – de a spune binelui bine. Să nu cuteze deci nimeni să-mi ia cuvântul! Vreau să vorbesc – sus și tare – despre un sacerdot și cărturar ciudat care, în pofida vremurilor și a oamenilor sub vremi, împotriva scepticismelor noastre de toate zilele, împotriva mai ales a noastră a celor câțiva care am ridicat amărăciunea la rangul unui îndreptar de luciditate, ne-a dovedit tuturor că exilul e capabil de o comunitate spirituală, de o întâlnire și o confruntare între vorbă și faptă, exigență și act. Părintele Octavian Bârlea – cine nu l-a recunoscut? – a câștigat acest pariu cultural al exilului, excomunicând inerțiile de orice natură.” – Virgil Ierunca
5 „[…] motivația alegerii temei lucrării de față nu mai necesită prea multe explicații. În lipsa unor prezentări cât de cât exacte, despre cel care a fost un «simbol al exilului întreg» și, în același timp, «unul dintre cei mai dinamici și prolifici reprezentanți, sub raport istoriografic, ai Bisericii Române Unite din exil», lucrarea de față a devenit aproape un imperativ. La aceasta se mai adaugă o motivație de ordin personal. În 2006, prin hotărârea mai-marilor bisericești, am fost numit preot-rector al Misiunii Române Unite din Germania, cu sediul la München, cu alte cuvinte, succesor al Mons. Bârlea. […] despre lucrarea de față nu se poate spune că umple un gol în istoria B.R.U. și a exilului românesc. Ea nu este nici măcar o monografie completă. Își propune să fie doar o invitație la studierea mai aprofundată a vieții și operei Monseniorului Bârlea. Pe cel ce se hotărăște să facă acest lucru, îl asigurăm că se va apropia de un om fascinant și de o operă fascinantă.” – Ioan-Irineu Fărcaș
6 „«Perspectivele» vreau deci să constituie o mică insulă de certitudini în mijlocul oceanului de incertitudini. Vreau să fie un liman, de pe care să lumineze cât mai departe farul ideilor creștine. Vreau să fie un radar, care să capteze pericolele din depărtare. Vreau să deschidă orizonturi spre îmbunătățirea omului, și așa spre o lume mai bună. Spre un viitor mai bun se va strădui acest buletin nu numai pe seama celor din lumea liberă, ci și pentru cei din țara părinților, strămoșilor noștri, cărora vremurile grele de după războiu le-au impus unele perspective neromânești. A adresa acestora cuvânt de bine va constitui deci pentru buletin nu numai o cinste, ci și o datorie” – O. Bârlea, „Către cetitori”, în „Perspective” nr. 1/1978, citat de Matei Mihai Surd în articolul intitulat „Revista Perspective «Insulă de certitudini în mijlocul oceanului de incertitudini»”, din seria nouă a revistei, nr. 76/2007

Leave a reply

© 2022 Tribuna
design: mvg