Maria Vaida
Yvonne Rossignon sau poezia ca destin
Cluj-Napoca, Editura Grinta, 2016

 

Unul din cele mai interesante volume de critică și istorie literară, apărut recent, este, indiscutabil, cartea cercetătoarei clujene Maria Vaida, intitulată Yvonne Rossignon sau poezia ca destin. Cartea reia o preocupare ceva mai veche a criticului, care a realizat, mai devreme, o splendidă ediție a poeziei lui Yvonne Rossignon, Cântec de lumină frânt, apărută la aceeași editură în anul 2015, prevăzută cu un consistent ”Cuvânt înainte” semnat de reputatul Mircea Popa. Ambele cărți constituie o restituire literară deosebit de valoroasă, prin care Maria Vaida a reușit să readucă în literatura română figura unei poete importante, despre care Monica Lovinescu scria într-o emoționată evocare: ,,Yvonne Rossignon se odihnește acum într-un cimitir din Roma. Mai rămâne să-i facem loc și în literatura română”.
În ciuda numelui său exotic, Yvonne Rossignon era născută la 26 ianuarie 1912 la Studina, în fostul județ Romanați, ca fiică a unei românce și a unui tată francez, venit în țară ca administrator al moșiilor lui Brătianu. Ca urmare a profesiunii tatălui, cea de inginer agronom, familia poetei va migra în diverse zone ale țării, astfel că tânăra poetă va face studii la liceul ”Domnița Ileana” din Sibiu (1924-1930). Devine studentă a Facultății de Litere și Filozofie a Universității ”Regele Ferdinand I” de la Cluj (1930-1935), afirmându-se cu vigoare în spațiul poetic din perioada interbelică, cu predilecție în câteva din revistele ardelene. A debutat în revista ,,Abecedar” de la Brad, la 9 noiembrie 1933, va colabora la ”Pagini literare”, ,,Gând românesc”, ,,Brașovul literar și artistic”, ,,Lanuri”, ”Înnoirea” (Arad) ș.a. Poeta are, de pe acum, un nume cunoscut, frecventa cenaclul literar de la Cluj al lui Victor Papilian și era destinată unei glorioase cariere literare. Dovada recunoașterii sale în epocă e dată de prezența ei în antologia Noua lirică ardeleană, alcătuită de Octavian Șireagu, în 1935. Tânăra poetă va trăi în curând drama cedării Ardealului și mutarea Universității clujene la Sibiu. E anul în care poeta e prezentă în antologia Tinerii poeți ardeleni (1940) a lui Emil Giurgiuca, apărută la București, cu reproducerea splendidelor portrete în lut realizate de Ion Vlasiu. În același an, 1940, poeta va pleca în Italia ca atașat cultural.
După război, Yvonne Rossignon va împărtăși soarta tuturor diplomaților români din perioada războiului, fiind silită să rămână definitiv în exil, fără să-și uite limba și țara. Căsătorită cu un anume domn Menchinelli, va rămâne în curând văduvă de război, cu povara creșterii celor trei copii rezultați din căsătorie. Va publica în revistele românești ale exilului („Caete de dor”, „Ethos”, „Revista Scriitorilor Români” și altele), iar în 1952 va ține la Roma o conferință dedicată lui Aron Cotruș, cu ocazia împlinirii vârstei de 60 de ani a marelui poet desțărat. În 1956, Iosif C. Drăgan îi oferă postul de redactor șef la revista ”Pro Azzione Catolica Romena”, unde publică, printre altele, poemul Cu ce vers?, dedicat revoltei anticomuniste din Ungaria anilor 1956. Maria Vaida reconstituie cu minuție viața dramatică a poetei, reînviind etape cum ar fi studiile la Facultatea din Cluj, perioada debutului, dar și perioada exilului. Prin forța împrejurărilor, dată fiind dificultatea de a cerceta viața din exil a poetei, cercetătoarea insistă cu predilecție asupra operei poetice a lui Yvonne Rossignon.
Creația lirică a poetei exilate e situată, judicios și nuanțat, în zodia expresionismului și a panismului blagian. Maria Vaida analizează pertinent nu numai etapa de tinerețe a poetei, ci și filiațiile creației ei cu cea a grupării literare formate în jurul revistei „Pagini literare”: Teodor Murășanu, Emil Giurgiuca, Mihai Beniuc, George Boldea. Pasionata cercetătoare analizează cu finețe poezia filosofico-religioasă a Yvonnei Rossignon, motivele și temele predilecte ale liricii sale, situând-o în orizontul epocii, decelându-i noutatea, dar și punctele de convergență cu anumiți poeți români sau străini. În egală măsură, Maria Vaida cercetează, cu atenția cuvenită, singurul volum antum al poetei, publicat în limba italiană, La vendemmia di Pan (Milano,1943), dar și activitatea sa de traducătoare, corespondența cu alți membri ai exilului, fragmentele memorialistice, evidențiază prezența sa în antologii precum cea realizată de Vintilă Horia (Poezia românească nouă, Madrid, 1956), traducerile din Giuseppe Ungaretti.
Într-un cuvânt, s-ar părea că Maria Vaida nu a lăsat necercetat nici un aspect al vieții și operei poetei ”florilor de prun”, readucând acasă, în conștiința literară actuală, o prezență lirică de primă mărime, o figură tragică a exilului românesc. Indiscutabil, cercetătoarea clujeană a reușit să biruiască toate opreliștile, nu puține, ale acestui tip de restituire, subliniind militantismul anticomunist al autoarei în cadrul mediilor românești din exil, din perioada 1940 -2000, anul în care se stinge la Roma ”unul din cei mai valoroși, inteligenți, religioși și cultivați poeți”, după cum o consideră pe Yvonne Rossignon, cu reală îndreptățire, devotatul său biograf și exeget clujean.