Actualul număr al Tribunei este ilustrat cu lucrări ale cunoscutului artist plastic Petre Velicu (stabilit la Paris, dar extrem de prezent pe simezele caselor de licitații din România), lucrări incluse în albumul1 publicat anul trecut la Editura Tribuna. Fragmentele care urmează constituie o selecție din referințele critice incluse în paginile albumului. (Redacția)

 

 

„A descoperi opera lui Petre Velicu e ca și cum ai descoperi un univers, totodată organizat și dispersat. O tensiune între ordine a spiritului și dezordine a lumii îi definește piesele expuse la galeria lui Paul Amarica. În centrul pânzei apare o figura emblematică a gândirii universale, mistică sau mitologică, împrejmuită de scene de viață cotidiană, de animale fantastice, de apariții angelice care pot fi și raportate la motivul central dar și privite izolat.
Petre Velicu semnează pânze memorabile ce se articulează în jurul antinomiei constant afișate între evidența unui motiv filozofic și varietatea realului, nu de azi, ci un real pictural ce evoca o altă lume, dar lume conservată în noi. O lume plastic fascinantă de o inventivitate rară ce amintește pe marii flamanzi, Breughel sau Bosch al căror spirit îl reînvie artistul de azi.
Tablourile lui Petre Velicu se situează între Unul și Multiplu. De aici le provine împlinirea.
Și totodată puterea mnemonică. Ele sunt
de neuitat.” (George Banu)

 

„Artist născut din măiestrie și pentru măiestrie, Petre Velicu așază culori în povești și personaje care n-au existat nicicând până la el, dar care, prin voia artei sale, există acum (cu o forță imposibil de evitat de către orice privitor) într-o lume fără timp, însă plină de veșnicie. Burlesc și tragic, acest univers pictural n-are cum sa nu te cuprindă-n el, deoarece la Petre Velicu nu doar culoarea fascinează, nu doar poveștile construite de personajele sale fabuloase, ci mai cu seama mișcarea și sunetul, dansul și cântecul care nu răzbat din pictură, ci te atrag înlăuntrul ei. Artistul creează, în fapt, un continuum pe care-l putem numi «viațămoarte» sau «moarteviață», în interiorul căruia distingem sărbătoarea. Sărbătoarea de a trăi lumea palpabilă, pe care ne închipuim că o știm, și în același timp lumea nepalpabilă, pe care știm să ne-o închipuim.
M-am jucat în acest prim paragraf cu vorbele, căutând pendularea între metaforă și calambur, nu de dragul artei scriitoricești, ci doar de dragul artei pe care ne-o oferă artistul. Căci Domnia Sa este maestru al cuvântului pictat, al acelui Cuvânt care a fost la început de tot, înainte ca artele să se despartă și lumea să se așeze în ordinea pe care o cunoaștem, deși ar fi putut la fel de bine să curgă într-un infinit de alte ordini. Îmbrăcându-și arta cu toată forța acelui Cuvânt primordial, Petre Velicu a ales din infinitatea de variante a lumilor una singură, pe care și-a însușit-o în scopul creației și pe care, de atunci, ne-o oferă tuturor.
Îi urmăresc deja de ani buni această creație și de fiecare dată mă descopăr și mă autodescopăr în acele ființe și acele povești care doar ne par străine, dar care de fapt ne sunt atât de naturale, atât de recognoscibile. Singurul efort pe care trebuie să-l facem pentru a ne împrieteni cu ele este să închidem pentru câteva clipe ochii noștri fizici și să le privim cu ceilalți ochi, de care cu toții dispunem: cei ai închipuirii. Așa-i că e, până la urma, un exercițiu simplu? Îl găsim acolo imediat pe artistul Petre Velicu, cu toata lumea lui fabuloasă. Însă avem norocul sa o facem dintr-un motiv simplu: muncind permanent la creația sa, el deja i-a creat un loc stabil în închipuirea noastră. Pentru că odată ce i-ai văzut lucrările, ele s-au înscris în neuroni, ți-au trimis culorile prin sinapse și, fără să ne dăm seama, ne-au înveșmântat creierul.
Despre Petre Velicu se poate și relata, pur și simplu, comentând povestea pe care ne-o oferă. Despre Petre Velicu se poate și teoretiza la fel de bine, căci un mare artist deschide calea spre subtilități de interpretare nelimitate. Eu am ales sa-l prețuiesc însă, în scurtul meu comentariu, mergând spre metafora supramundană pe care maestrul o cultivă și o îmbogățește. Petru că arta, până la urmă, oricât de bine s-ar simți atunci când i se alătură cuvinte meșteșugite, va rămâne înainte de orice altceva și după orice altceva locul în care se rafinează sentimentele. Iar Petre Velicu se afla în mijlocul artei, trăind-o și creând-o fără oprire.” (Lucian Dan Teodorovici)

 

 

„Lumea picturii lui Velicu este continuarea tradiției inițiată și dezvoltată de către marele Jeronimus Bosh. Tablourile lor, aceste spații de la «limita realității», sunt, de fapt, magistrale «viziuni» estetice jalonând un parcurs inițiatic al celui care le privește.
Mesajele lui Velicu sunt compuse într-o estetică și simbolică în afara timpului. Analiza fiecărui tablou necesită o mare atenție și trebuie studiat în profunzime. Ca și la Bosh și linia «inițiaților» care au urmat până la Velicu, trebuiesc petrecute în fața tablourilor multe ore într-o concentrare constantă. O dată «contactul» stabilit, cu siguranță el va fi deschizătorul unor imense porți, iluminând noi drumuri și transmițând noi mesaje și informații din lumea atât de profundă, plină de mistere și secrete, cea de la «limita realității».
O adevărată experiență.” (Petrică Ionescu)

 

 

„Una dintre cele mai cunoscute teme ale artistului Petre Velicu o constituie atmosfera de carnaval, masca fiind laitmotivul personajelor sale. Obiect de recuzită care eliberează, operând ca un fel de catharsis, masca în pictura lui Petre Velicu nu ascunde ci, dimpotrivă, dezvăluie intenții, laturi întunecate ale personalității care se vor scoase la lumină și lepădate. În cadrul manifestărilor publice în care măștile sunt purtate, personajele devin conștiente de locul lor în timp și spațiu, participarea la spectacolul colectiv legitimându-le sensul propriei existențe.
Dar lumea artistului nu se limitează la aceste personaje misterioase, la obiectele care le însoțesc și care dezvăluie obsesiva preocupare pentru curgerea timpului (ceasuri, oglinzi, globuri de cristal etc.). Ea este populată, chiar suprapopulată, cu numeroase scene care compun tabloul (un fel de labirinturi care se cer a fi parcurse cu multă atenție, ca o cale inițiatică pentru privitor), în care artistul acordă o minuțioasă grijă fiecărui detaliu.
Arta lui Velicu excelează de asemenea prin culoare. Pânzele sale, lucrate în ulei sau vopsele acrilice, oferă un spectacol cromatic cu adevărat memorabil. Acest context, extrem de atractiv pentru ochi, contribuie la impresia de existență, de viu, pe care personajele artistului o transmit. Nu doar senzația de mișcare este percepută de cel care privește. Muzica, dansul sunt de asemenea perceptibile în aceste lucrări.
Odată ce ai interacționat cu pictura lui Petre Velicu, este cu neputință să nu rămâi captiv o vreme în lumea stranie, fabuloasă, vivantă și strălucitoare a temelor și personajelor sale.” (Ani Bradea)

 

 

 

Note
1 Petre Velicu, Pictura ca rugăciune, Editura Tribuna, Cluj-Napoca, 2023