Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Poezii alese

Poezii alese

Elaine Feinstein s-a născut la 24 octombrie 1930, în Bootle, Lancashire (Anglia). Este o prolifică poetă britanică de origine evreiască rusă; autoare, de asemenea, a numeroase romane, culegeri de povestiri, piese de teatru, traduceri din literatura rusă (Marina Țvetaieva) sau biografii (dedicate unor nume importante ale poeziei universale: Puşkin, Ana Ahmatova, Țvetaieva, Ted Hughes). Din 1980 este membră a Societății Regale de Literatură. Deținătoare a numeroase premii şi burse (Fundația Rockefeller), a participat la numeroase festivaluri internaționale de poezie, iar în 1995 a fost preşedinta juriului care acordă Premiul T.S. Eliot. Poezia ei a fost influențată de lirica modernă rusă şi de poeții americani din Şcoala Black Mountain (corespondînd chiar cu teoreticianul Versului proiectiv, Charles Olson). (Ştefan Manasia)

 

Ierusalim
1

Lespezile tale țin căldura de iunie
pân’ce noaptea coboară din deșert
ca o mantie albastră-ntunecată deasupra străzilor

dintr-odată, precum e mereu în Levant.
Când te-am văzut întâia dată,
Inima-ți era-nșirată de sârma ghimpată.

Iar ale tale stele limpezi mă străpungeau –
ca pe-un Zeu tribal al antichității.
Mi-am amanetat multiplele mărunțișuri de argint

pentru a mai putea rătăci pe aleile strâmte
încă un timp, cu praful alb
în sandale,
să mai sorb împreună cu iubitul meu marocan din ceaiul de mentă
sub focuri de arme iordaniene înainte de a mă-ntoarce
la ploioasa Londră, la bărbatul pe care l-am luat.

2. Abu Tor

Și am zburat împreună, după Războiul de Șase Zile,
– cu un strat straniu de sare pe buzele noastre –
să-l vizităm pe Arieh Sachs în Abu Tor
deasupra văii înșirate cu pietre în Kidron,
ale cărei ape duc la Valea Hinnom,

locul presupus al Judecății de Apoi.
Arieh oferindu-ne o petrecere cu băuturi
îmboldit fiind de o ciudată uimire
ca a unui copil care l-a înfruntat pe bătăușul școlii
doborându-l la pământ cu un pumn din senin.

Ne-am contrat cu poeții recruți până’n orele dimineții
despre vitejie și ghettouri,
Varșovia și Sobibor. Am conversat
despre pace, despre moartea unor prieteni dragi
și despre cum bărbații-și adună puteri periculoase în război.

Nimeni n-a vorbit cu euforie despre Victorie,
sau să pretindă că trecut-au urile de aici.
Iar la ivirea zorilor pornirăm pe drumul Nablusului
spre Colonia Americană, hotel
ca un palat de Pașă, unde sălășluiesc jurnaliștii.

3

La Mishkenot Sha’ananim după douăzeci de ani
în vremea primei Intifade
Amichai ne sfătui cu-nțelepciune:

Da, intrați în Orașul Vechi
dar nu prea des, și nu
prea mult. Când jaluzelele

încep să coboare, nu uitați că
negustorilor le e teamă și lor de cei înarmați.
Încât să nu mai târguiți după auzul clopotului.

4

În Mahane Yehuda, câțiva bătrâni ruși
joacă table într-o curte.

Iar eu sunt singură la un festival
tremurând într-o jachetă subțire.

Aprilie e adesea rece la Ierusalim
dar nu ăsta e motivul.
Mi-am întâlnit vechiul prieten
ce s-a dovedit dezamăgitor.

Dar nu ăsta e motivul. De data asta Ierusalimul
nu mai era un oraș al nereligioșilor,

ci parte a fanaticului Orient Apropiat.
Și-mi era teamă. Oare Domnul îl va proteja?

 

5 Postscriptum, Londra

 

Ploaie de august și știrile curg
înfățișând ruine în Liban,
și jurnaliști înfierbântați

de un război ce se prezintă mai bine decât Campionatele Mondiale
cu atâta adrenalină, emoție brută
și-ndignare,

împotriva Israelului, de fapt, aflându-se la o distanță sigură –
precum Cehoslovacia în anii treizeci –
în timp ce Londra stă confuză pe falia ei de demarcație,
temându-se ca nu cumva plăcile tectonice să miște, și
să aducă o altă zi, roșie precum ura
și palidă precum moartea.

Și iată un licăr argintiu pe cer.
Privim în sus și ne imaginăm:
Sînge. Oase. Creier. Suflare.

Borșt (borscht) în Odesa

 

pentru Adam
Îți mai amintești de septembrie cel cald parfumat de salcâmi?
Atunci când am ajuns acolo prima dată?
Pe negustorul de pe stradă
încercând să vândă un dragon verzui
legat doar cu un fir în jurul botului fioros?
Iar tu l-ai așezat pe braț pentru a-ți face o poză

pe când noi căutam urmele bunicilor
care au trăit în oraș demult.
Chiar dacă sinagogile știute s-au mistuit în foc,
iar evreii rămași aici sunt cu siguranță morți,
cât de ciudat, alții s-au reîntors:

medici și poeți, jurnaliști de televiziune,
chabadnici sau laici, unii chiar din Vest,
alții după o copilărie în Uzbekistan.
Cu toții-și aminteau de deportare și evacuare,
rememorându-le cu aceeași nostalgie,

a unui oraș cosmopolit precum New York-ul,
cu al său Deribasovskaya, unde
cafenelele străzii încă mai oferă heringi și bere.
Am ascultat vorbele
din curtea hotelului Londonskaya,
– odată, aici era sediul KGB – lângă Trepte.
Zile-ntregi am explorat grațiosul centru,
luând un taxi la Moldovanka lui Babel.
Ce păcat, arhivele nu l-au găsit pe bunicul meu –
iar cei ce-mi purtau numele nu-mi erau rudenii.

La Odesa, se mănâncă cel mai bun borșt.
Iar eu voi pregăti acestă supă deseară,
pentru tine, fiu drag și curajos, cu încălțări à la Belmondo –
pentru că ai călătorit cu mine-mpreună
şi mi-ai acceptat greșelile cu acel râs sănătos.

Pierdere

Ciudat cum atât de târziu pe panta vieții noastre,
două femei îmbătrânind, eu singură,
femei ce-au trecut prin pasiuni, boli,
dezamăgiri, și au râs de umilințe,
realizăm acum cât de mult ne-am îndepărtat,

înapoi în lumile noastre, a mea încă la Cambridge
sau în Nordul evreiesc al Londrei, a ta cea ascuțită
a literaților de la Notting Hill. Vizitându-ți casa –
acum treizeci și patru de ani – am zărit câini șezând pe trunchiuri de copaci
și-am ascultat un cântec cântat de stafiile familiei.

De atunci am mai luat masa împreună,
florile zilelor de naștere, petreceri, telefoane,
taine, păstrate toate cu loialitate. La ultima
întâlnire amândoi ne-am spus prea .puține.
Probabil te-am plictisit. Când am plecat,

m-am simțit stânjenită și nefericită: deși n-a fost
vreo ceartă, doar ceva ce n-am apucat să-nțeleg,
zise scrisoarea ta. E trist. Odată te-am iubit,
și te-aș fi strigat și de la Poțile Iadului.
Cum oare reînvii o vrajă-ntreruptă?

St Petersburg

Țvetaieva i-a dăruit Moscova lui Mandelştam
ducându-l ca pe un venetic
până la Capela Fericirii Întâmplătoare,
peste cele șapte coline,
în biserici, prin cimitire,
până când se-ndepărtă și se-nălță
de parcă era o călugăriță învăluită-ntr-un halou de ceață,
înapoi în Petrogradul parizian,
orașul pe care Petru l-a inventat şi de care lui Pușkin i-era dor –
pe Nevsky Prospect, cu străzi frumos luminate și malul elegant.
Dar iată că imagini rupte transpar în rândurile sale.
Cum altfel ar putea să scrie
într-o astfel de urbe neverosimilă?
mormăi un prieten.
Gândește-te la Gogol sau la Dostoievski!

Candela românească

 

În ciuda pestilenței eșapamentelor din București
Ori a zăpezii înghețate-n gene și a țâncilor de opt ani
tragându-mă de mâneci fără a-i putea îndepărta,
cicălind, „te iubesc, frumoaso,
dă și mie cinci sute de lei”,

ceea ce m-a atins la suflet în ciuda oboselii era lumina
din fețele oamenilor iubitori de poezie.
Pe câmpiile albe încremenite, unde
sate părăginite se huluie precum privatele sparte,
sau în rococo-ul Habsburg

de la Oradea, unde vorbele alunecau anevoios
despre ultimii ani de război.
Reușeam să-ntrezăresc aceeași lumină:
era precum o candelă sub pielea
fețelor lor luminate.

Jurământ de credință

 

Ce plăcut e să mănânci privind bărcile. Seara
în portul Jaffa, întreaga mare e scăldată-n lumini
cu plutele fosforescente ale pescarilor locali.

Prietena mea englezoaică cu ochi albaștri iscoditori
nu simte niciun pericol. Străbunii ei neînfricați
întâi au explorat, apoi au ocupat planeta.

Acum, în timp ce ne-ndestulăm cu vinete yemenite și aluat copt,
Vorbim despre cotropirea romană
A Cesareei, de acum două mii de ani

și vedem amândouă istoria la fel.
Politica aici în vremurile astea e cu totul altceva.
Fețele deschise și îngândurate ale soldaților

par a fi asupritoare pentru ea, însă moștenirea mea
– Kovno, Odesa, în timp ce ne-mpachetam și fugeam –
îmi spune să fiu îngrijorată pentru soldați, de parcă sunt propriii mei fii.

Așadar nu voi împărtăși aceeași vină. Și nici ea
nu va fi în stare să guste ebraica lui Adam
din țărâna-nroșită a locului: fierul, sarea și sângele de aici.

Traducere din limba engleză
de Paul Farkas și Ștefan Manasia

 

Leave a reply

© 2024 Tribuna
design: mvg