Notă: Începută din nouăsprezece, anul două mii unsprezece, luna lui decembrie, într-o sîmbătă, de Gherasin, adică de mine, la vîrsta împlinită de optzeci de ani şi gătată în patru, anul două mii doisprezece, luna lui martie, tot într-o sîmbătă, de către Duhu’ Sfînt.

Cînd i-ai văzut ți-ai zis: „Gherasine, Gherasine, pe oamenii ăştia care au venit în Ungureni tu i-ai adus, că-s de la Televiziunea din Bucureşti şi caută trecutul vieții în satul tău, că şi tu ai căzut la rînd mai demult să cauți şi aşa ai ajuns căutător cu cîntările tale.
Adică, mai clar, ai căutat una, apoi alta, şi-apoi alta, pînă ai ajuns unde ai ajuns.
Cu birja la început ai mers la Baia-Mare, pe linii de tren te-ai dus la Bucureşti şi-n alte locuri. Te puteai deplasa, te duceai cu hora ta din grumaz, căutată, găsită, iară căutată şi iară găsită, una, alta şi alta, şi alta”.
Acuma oamenii ăştia de la televiziunea din Bucureşti îți întorc drumurile tale.
Aşa ți-ai petrecut, petreci, viața ta, Gherasine, cu horea din grumaz, cu taragotu’, cu tilinca, cu fluierele, şi de-i mai avea putere, mai ai, da’ nu ca la douăzeci şi şapte de ani, tot în crucile drumurilor îi cînta, pînă acolo mai poți ajunge pe picioarele tale, că la voi în crucile de drum, aproape, se adună izvoarele acolo, la rîu.
Cînd ai fost şi tu, cîndva, oarecînd, Gherasine, tînăr, tăiai porc ca lumea, grăsun, țineai şi oi şi cai, dar acuma nu mai ai nimica. Tot ai dat la copiii tăi. Şi nu vin pe la tine. Taie porcii lor, grăsunii, şi nu te cheamă. Nu-ți zic: „Hai, tată, că mîine om tăia şi-om sta toți împreună la cina de tăiere de porc, de grăsun”. De adus îți aduc ei şi-ți zic: „Na!”, ca la un străin. „Na! Ți-am adus coştolău.”
Da’ tu, calm, nu le zici nimica. Ei cred că au tată fără valoare care le-a dat tot. Numai casa în care stai n-ai trecut-o pe ei la notar, Gherasine. Adică, tatăl lor, omul ăl vestit, omul care a împlinit optzeci de ani şi care cîntă la televizor din grumaz, şi care stă singur, cît mai are de trăit, în casa lui, adică tu, Gherasin, n-ai valoare. Bine c-ai avut cînd i-ai chemat şi le-ai împărțit tot găzdăluitu’, în afară de casă. „Dă-ne-o şi pe-aia, tată. C-om avea noi grijă de tine”, ți-au zis. Da’ casa ta n-ai trecut-o la notar.
„După ce-oi muri, a voastră să fie”, le-ai spus, Gherasine. Şi de-atunci îți aduc coştolău, da’ la masa de tăiat porcu’, la cina de-mpreună, nu te mai cheamă.
No, eşti bătrîn, eşti bătrîn, Gherasine, şi nu mai ai putere, pe la colindat nu-i mere. Nici în sat nu mai poți ajunge uşor, da’ nu-i bai, că şi-n sat oamenii s-au lăsat de Dumnezeu, c-aşa-i lumea de-amu’, au de toate cei ce suduiesc, nu duc lipsă nici de bani, nici de horincă. Şi tu ai de toate, chiar dacă nu suduieşti. Cine n-are pe masa lui bucate? Numai acela care n-are credința copilului față de-al lui tată.
Te-ai supărat, da’ rău de tot, cînd ai fost ultima dată în casa lor, n-ai luat nici de mîncare, şi fata ta s-a uitat urît. Ai plîns. N-ai spus. Ai înghițit în tine. Îți venea să pleci în munți. Nu te-a lăsat Duhu’ Sfînt ce era în tine şi nici picioarele tale ce-s oloage. Ți-ai spus că aşa se apropie sfîrşitul lumii, Gherasine.
Cazi pe gînduri, ce să faci, stai unde stai, casa ta o mai ai, singur, eşti bătrîn. „Stai pe loc”, zice Duhu’ Sfînt. „Am ajuns, adică, la capătu’ lumii”, zici tu.
„Piei, Diavole care mă ispiteşti, am cunoscut ispitirea, am fugit de bine, oi mai trăi şi-oi mai vedea”, mai zici tot tu.
Ai optzeci de ani, s-ar putea să mai trăieşti şaptesprezece. Vremea-i grea, tu n-ai putere, numai pînă afară poți mere, să faci pipi pe ninsoare. Dar apoi e bine sus, în pat, lîngă leagăn. Pruncu-i demult răsturnat în lume.
Era cîndva. Bunicuța ta te legăna. Apoi ai lucrat, ai construit, ai zidit, ai cîntat la clăci ori la ospețe şi aşa te-ai petrecut, trecut, petrecut.
Iată, frații tăi, mama ta, tatăl tău.
Cine mai aude aceste cuvinte? Eşti bătrîn şi-i vai de tine, te-ai duce, da’ n-ai la cine. Lumea s-a întoarce, da’ tu n-o vei mai lua de la capăt vreodată, niciodată. Binele se mănîncă cu răul. Drumu-i amestecat. Mamele cu fetele s-au duşmănit. Soacrele cu nurorile şi ginerii cu socrii nu-şi vorbesc. Du-te Gherasine-n casa ta de pe malul rîului, aproape de crucile drumului, că te-aşteaptă moartea.
Cînd posteşti, iei în gură doar aeru’ de-afară.
Asta-i supărarea, asta-i singurătatea, cînd te gîndeşti la rău te pierzi, vrei să laşi casa şi tot ce mai ai, să te duci să trăieşti cu sălbăticiunile din munte, apoi îți zici: „Stai, măi Gherasine, ai ce mînca, ai ce purta, rămîi în casa ta”.
Multe neveste ai sărutat aici în Ungureni şi gura şi poveştile satului s-au pornit.
Multe lucruri ai văzut, da’ nu toate ți-au plăcut, ai văzut şi buni şi răi, da’ nu te-ai lipit de ei.
Aşa că-n sat te-ai făcut şi mut şi prost. Ți-ai văzut de drumu’ tău. Aici îți vorbesc despre contactul sexual, Gherasine. „Hai aici, nevastă, către rîu, că tu poți desface plăcerea”, aşa ziceai.
Făceați tot ce voiați, apoi vă duceați fiecare în treaba voastră.
Tu cu sudoarea ta ți-ai cîştigat anii ăştia, optzeci. De diavol ai scăpat pentru c-a plecat prin lume şi te-a lăsat în pace. Da’ s-a sătura de umblat şi iară s-a-ntoarce în Ungureni. Ți-ai luat o muiere, de ea ai divorțat că s-a luat cu altu’, c-aşa se-ntorc drumurile tale rele înapoi la tine.
Ca să-ți facă viața amară, muierea umblat-o pe la vrăjitoare. Te-ai rugat, iară te-ai rugat şi ai scăpat, Gherasine.
Şi de s-a apuca iară să-ți întoarcă mintea, vei socoti ce-i de făcut, că ți s-a-ntors în sat muierea, sătulă de cît s-a iubit cu ăia de prin Germania.
Ți-ai făcut testamentu’ şi pe ea n-ai trecut-o.
Cînd s-a dus, ți-a lăsat în casă o lingură şi o farfurie plină de lapte otrăvit cu şoricioaică. N-ai mîncat atunci şi nu mai doreşti acuma să te-ntîlneşti cu ea.
Muierea ta a uitat că şi din Germania va veni vremea să tragă la satu’ ei. De-acuma, lumea din sat zice că nu eşti bărbat. Că ai trăit ca un păgîn curat, curat ca un păgîn, adică, Gherasine.
Da’ nu faci ca țiganu’ ăla din capăt de Ungureni, de la covăcie, care cînd a fost flămînd şi-a dat de pere a mîncat pîn’ s-a săturat, şi-apoi s-a pişat sau s-a căcat pe ele.
Tu, Gherasine, te-ai săturat de lume, da’ nu te-ai pişat ori căcat pe ea.
Mai mult n-ai mai vrut să trăieşti în curvie. Ai primit de veste de la un cetățean din Ungureni, de la primărie, că Instituția Culturală din Bucureşti s-a desființat. Păcat. Acolo era puterea horii tale din grumaz. Da’ să n-ai grijă, ai multe diplome, ai şi-o diplomă faină de excelență, dată, primită de la Sibiu.
Eşti bătrîn şi n-ai putere la genunche, nu-i mai mere, ai mare noroc că nu stai în pat de tot, te poți duce-n treaba ta, pînă vei mai rezista.
Te dor picioarele rău de tot, mînurile-ți amorțesc, văd că-ntruna tot slăbeşti.
Ai început în anul o mie nouă sute treizeci şi unu, în brațele bunicuței şi-n leagănu’ de lîngă pat, şi ai continuat pînă acuma. Cu Răduca pisica ai făcut Crăciunul ăsta.
Atîta te-ai rugat, Gherasine, că de diavol ai scăpat iară. „Doamne, atîta m-oi ruga pîn’ de diavol oi scăpa”, ai zis.
De cinci zile stai în pat. Vai de coastele tale, de genunchele tău, ca un om fără de minte ai căzut. Că n-ai putut sta în casă ori sus în pat. Bine că nu eşti în spital sau mort călcat de-o maşină.
Te-a chemat Dumitraş şi te-ai dus pînă la el acasă. Te-ai pornit pe cîntat, da’ nu mai era cine cînta.
Dacă umbli pe drum înghețat pînă la Dumitraş şi bei, dai de diavol la-ntors acasă, ți se arcuiesc picioarele şi cazi în nas şi n-ai putere.
Dumitraş îi mort, Gherasine, tu eşti în pat, în casa ta, te uiți la televizor şi fumezi ca un turc.
Cînd cobesc corbii la crucile drumurilor din Ungureni, adică ieri, observi şi-auzi că se trag clopotele de parcă ar trage să moară Dumitraş. Şi corbii au inimă mare cînd nu mai cobesc. Cînd apare porumbelul cu o crenguță de mălin în Ungureni, e semn de viață şi se naşte un prunc în sat.
De la şapte ani împliniți ai început să te gîndeşti la timpul tău. Şapte copii au fost la maică-ta-n ogradă. Dumitru şi Ioan au murit de mici, frații tăi.
Ai muncit ca Furnica Mare. Viața nu se poate lungi, Gherasine, cîtă-i atîta-i. Viața ta-i aşa, dacă ajungi Paştile, apuci şi Rusaliile.
N-ai putere în corpul tău, ai făcut bine şi rău, ai zidit, ai tencuit, ai tăiat scîndură cu fierăstrăul manual, ai arat, ai semănat, ai cosit pîn’ te-ai săturat.
„Multe mai vede omu’ la viața lui, mă gîndesc la trecutu’ vieții mele, Duhule Sfînt”, ai zis, Gherasine.
Şi-ai mai zis aşa: „Io la crîşmă n-oi mai mere, de-acuma nu am putere. Doamne, nu ştiu ce-i cu mine de mă duc din rău în bine. Sînt aşa de zăpăcit că nu mai am loc niciunde. Sînt un om stricat în lume, bătrînețea mă răpune şi necazul mă omoară, am o viață de om singuratec, n-am parte de-o femeie ca lumea ori de-o proastă, am răbdat, am suferit, da’ nu-mi pare rău de viața trecutului meu”.
Iată, Gherasine, că ai terminat. Nu-i tare greu să-ți spui povestea vieții trecutului tău şi al altora, al tău, al altora.
Iată, Gherasine, că-i uşor să spui drum bun la cei din urma ta.
„Hai, suflete, la Iad ori Rai, cum ai slujit aşa ai”, îți şopteşte la ureche Duhu’ Sfînt.