În istoria speciei noastre tinere încă, volumul cutiei craniene s-a dublat într-o perioadă foarte scurtă de timp, ajutîndu-ne să cucerim social Terra, dar și să generăm aproape o apocalipsă globală, observă savantul proeminent al biologiei contemporane, Edward O. Wilson. Profesor emerit la Harvard, Wilson a debutat studiind insectele eusociale (furnici, termite etc.), ajungînd să scrie tratate care investighează hegemonia speciilor sociale – de la viespe la om. I-am citit Cucerirea socială a pămîntului aproape în stare de levitație, într-atît limpiditatea științifică flirtează aici cu marile teme ale artei/culturii; apoi Originile creativității umane, Sensul existenței umane și, în fine, Geneza. Originea profundă a societății – cărți traduse la Humanitas în ultimii ani – mi-au amplificat fascinația față de spiritul savantului (cine mai vorbește cu naturalețe despre chestiuni ca… mirmicidul?), plasîndu-mi-l (mental) în proximitatea unor Dominique Lestel, Richard Dawkins, Michel Serres și, bineînțeles, Charles Darwin. Edward O. Wilson ne-a părăsit pe 26 decembrie 2021, la aproape 92 de ani. Avem creierul supradezvoltat, spune și romancierul Houellebecq, pe scena unui festival literar danez (într-o înregistrare de 50 de minute de vizitat pe Youtube), iar pentru viața reală folosim doar o mică parte din el; ca să nu înnebunim, trebuie să folosim cealaltă parte, uriașă, pentru viețile/identitățile noastre virtuale – de aceea este vital să citim literatură. Dacă tribul avea nevoie de narațiuni religioase, cum am văzut la Wilson, individul se atomizează într-o baie de identități (urmărind serialele lui preferate, re-citind anumiți autori, mergînd la teatru și la cinema, practicînd hobby-uri ș.a.m.d.) Probabil că această necesitate de a surmonta cenușiul cotidian, te face într-un decembrie de toamnă-iarnă să revizitezi scrierile lui Wilson, două-trei seriale remarcabile de pe Netflix sau HBO, să vezi un film, să recitești pasaje din romanele care ți-au „făcut” un 2021 agreabil (dintre autorii români: Bogdan Crețu, Cristian Fulaș, Raluca Nagy și Sebastian Sifft) sau un catalog de artă senzațional, Felix Aftene. Architectures of memory, cuplat cu inclasabilul eseu Ștefan Bertalan. Emigrarea interioară produs de Erwin Kessler (mai vechi, editat minunat la Vellant). Volumele de poezie stau ordonate pe edituri. Parazitează rafturi și policioare, birou și pervaz – într-atît au devenit uzuale. Edituri ca Nemira, Casa de Editură Max Blecher, Charmides, OMG sau Casa de Pariuri Literare au provocat, și în 2021, cititorii făcîndu-ți imposibilă misiunea de a nu nedreptăți un titlu în dauna altuia la o enumerare rapidă.
Mi-am propus să scriu cîteva rînduri despre Sam Riviere, poetul englez (n.1981) pe care Vlad Pojoga îl traduce în cocheta antologie apărută la OMG (Alba-Iulia, 2021), Sper să-ți rezolvi problemele și să te bucuri de toamnă. Scriu despre Sam Riviere pentru că numele are muzicalitate fresh. Scriu despre Riviere pentru că am „investit” în el o lectură de noapte. Scriu despre Riviere pentru că îmi place adesea să decopăr poeți străini apropiați de vîrsta mea (Ilyia Kaminsky sau englezul acesta acum). Și, în cele din urmă, scriu despre Riviere pentru că le place tinerilor poeți români (altfel nu-l traducea Vlad Pojoga) și pentru că a dat un titlu memorabil pînă acum, Kim Kardashian’s Marriage (2015). Titlul ăsta comunică aptitudinea pentru satiră, pentru umor sănătos și te aștepți ca, slalomînd cele 8-9 calupuri de texte selectate de traducător să rămîi cu ceva memorabil. Experiența mă învață că poezia contemporană occidentală, ce scriu autorii la 20-30-40, e cam fără relief, oricîtă curiozitate ar injecta în discursuri de însoțire editori, antologatori, critici-publicitari. Rar ai norocul să dai peste ceva cu adevărat original – Frank Bidart, Miile de tehnologii ale extazului, traducere de Tiberiu Neacșu la Tracus Arte în urmă cu niște ani, este cu adevărat o excepție. Riviere scrie ok, fără exces de adverbe și adjective, fără imagini frapante, fără ganglioni de metafore. Are sensibilitate zero și temperatura corporală a unei reptile. Poemele, cele mai multe scurte, selectează & ordonează & imprimă în pagină particule din narațiunea interioară, cotidiană, continuă sau glumițe cărora le-ar trebui urgent steroizi ca să aibă un miminm efect literar.
Sam Riviere e un nume muzical și scrie o poezie atinsă de muzicalitate rar spre deloc. Uneori trimite la lucruri care îmi plac/pe care le-am frecventat: mitologia romanescă RABBIT instaurată de Updike, cinemaul lui Vincent Gallo (cunoscut, iată, de mai mulți decît ar fi fost igienic), strălucirea transumană a chipurilor din afișele publicitare, din reclamele tv etc. Uneori poemul e format din coliziunea unor replici/observații din cîmpuri/medii diferite – cum făcea acum treizeci de ani Mihai Ignat în ciclul Klein. Efectul, aici, e mai mult un rictus decît zîmbetul sau rîsul puternic, ca la un număr de stand-up comedy prea subtil sau nereușit.
„Femeia din reclamă are o privire de cunoscătoare care indică o satisfacție trecută sub tăcere dar complet reală//Și sunt sigur că cineva//Nu ea dar cineva scapă basma curată//Un bărbat s-a prăjit pînă la moarte sub duș//Un ecran inactiv verifică patul ca un hipnotizator//mîncarea thai m-a enervat așa tare că aproape le-am lăsat un review//Și m-am gîndit la prietenul meu ciudat care colecționa figurine cu schelete naziste înarmate care stăteau pe munți de cranii//Chiar dacă n-am înțeles niciodată ce voia să demonstreze cu ele//Bănuiesc că tenisul mă face mereu să mă gîndesc la sex//N-am mai găsit Palatul lacrimilor a doua oară//Și am fost mult prea timid să-ntreb//În caz de și mai multe vești triste//Te rog trimite nuduri”. Am citat integral Crăciun la Berlin, ultimul și cel mai bun poem din antologie. Chiar dacă pe mine Sam Riviere nu m-a convins – citeam piruetele unui comentator din The Guardian care se chinuia fără succes să-l facă interesant – e important pentru cititorul autohton să cunoască volume/antologii semnificative pentru ce se scrie în lume la ora asta. Micile edituri de poezie au un rol salutar, poate chiar mai important decît al coloșilor editoriali specializați în traduceri de proză. Dacă Sam Riviere, cu micul lui narcisism ironic, e un poet căruia să-I dedici cîteva ore de lectură, Frank Bidart e un zeu care abia așteaptă să fie celebrat și recitit.