Cea de-a 27-a (!) ediție a Galei de Jazz Blues Kamo de la Timișoara a stat sub semnul unei duble aniversări: doi dintre corifeii jazzului din Banat − și, prin extensie, din întreaga Românie − au împlinit șapte decenii de viață. E vorba despre percuționistul Eugen Gondi și pianistul Paul Weiner. Desigur, spațiul acestei cronici ar fi insuficient pentru a prezenta, fie și rezumativ, prodigioasa lor activitate și contribuția lor la edificarea unei tradiții jazzistice autohtone. În această din urmă privință, ambii muzicieni s-au înscris pe traiectoria trasată de genialul lor concitadin Richard Oschanitzky. În adevăr, prin monumentala sa creație, acesta merită a fi considerat (cu o sintagmă enesciană) drept părinte al jazzului în caracter românesc.
Ceea ce a uimit în prestația scenică a celor doi sărbătoriți a fost depășirea inerentei condiții de „nume mari”, cantonate în gloria trecutului. Din contra: agerimea, prezența de spirit, valoarea intrinsecă a exprimării au conferit strălucire exprimării lor spontane, pe deplin valide într-o receptare axiologică la zi. Pe de altă parte, Paul Weiner nu a ezitat să-și manifeste, în cea mai mare parte a recitalului, atașamentul față de „legatul universal” lăsat improvizației pianistice de către Bill Evans. Arhitecturile dens-diafane care se succedau pe claviatură erau complinite prin dantelăriile croșetate de Gondi pe baterie, cu expertiză, migală și concentrare de mijloace. Nu doar în teme standard semnate de Evans, dar și în propriile compoziții weineriene, am detectat un soi de … reacționarism sănătos, sugerând îndrăznețe ipoteze: oare nu astfel ar fi improvizat Chopin în zilele noastre? Ebluisantele variațiuni pianistico-bateristice ale protagoniștilor Weiner și Gondi au avut parte de un contrabasist de confiență − germanul Johannes Schaedlich (nu e de mirare, din moment ce printre maeștrii cu care a studiat se numără Arild Andersen și Sigi Busch). Piesele semnate de Weiner degajau un învăluitor parfum romantic, evocator al începuturilor sale muzicale din fertilul microcosm intelectual timișorean. Astfel, de exemplu, Flora Bossa se referea la localul omonim unde, în anii 1970, jazzmanul cânta împreună cu percuționistul Puba Hromadka & comp.; dar titlul conține și o ambiguitate pe gustul filo-brazilienilor, trimițând cu gândul la celebra vocalistă Flora Purim (mariată succesiv cu percuționiștii Dom Um Romao și Airto Moreira). Un blues de-a dreptul paradigmatic era dedicat unui vechi amic, piesa Home Again fusese creată special pentru reîntâlnirea cu publicul urbei natale (ocazie pentru autor de a sulbinia calitatea pianului pus la dispoziție de Filarmonica Banatul), iar splendida sa Colindă ne-a răscolit amintirile legate de albumul Spirale, pe care Weiner mai apucase să-l editeze la Electrecord acum vreo jumătate de secol, înainte de emigrarea spre Germania.
Pe același album, memorabilul fundal percusiv fusese configurat de Georg Puba Hromadka, invitat și el la festivalul despre care relatez aci. Expatriat asemenea lui Weiner în Germania, după 1990 jovialul muzician avea să contribuie decisiv la apariția „fenomenului Gărâna”: primele întâlniri jazzistice de pe Semenic s-au ținut în șura casei sale din Brebu Nou; în decurs de câțiva ani, festivalul avea să atingă faima mondială în spațiul mai cuprinzător al Poienii Lupului din Gărâna, grație implicării organizatorice a lui Marius Giura. Trupa condusă de Hromadka pe scena Filarmonicii din Timișoara i-a reunit pe remarcabilii instrumentiști Nicolas Simion/sax, Piotr Wojtasik/trompetă, Ion Vârlan/contrabas, plus invitatul special Paul Weiner. Revelația recitalului au constituit-o cele câteva piese în care bateristul și-a etalat potențialul componistic. Într-adevăr, temele create de el sunt inspirate, impetuoase, angulare, revizitând din perspectivă actuală vocabularul hard-bop; termenul de comparație proxim mi se pare a fi Horace Silver. Am sesizat, de asemenea, capacitatea bateristului-compozitor de a transcende soluțiile comode și de a-și organiza „blocurile tematice” în structuri complexe, pigmentate cu soluții neașteptate. Apropo: însăși utilizarea flautului de către Nicolas Simion, în una dintre piese, fu o supriză în sine; tot astfel, Paul Weiner ne-a dezvăluit fațete inedite ale pianisticii sale, pe care aș califica-o drept „un lirism de forță, cu efecte înduioșătoare”. La rândul său, prodigiosul muzician Nicolas Simion ne-a oferit patru piese proprii, acoperind un larg spectru estetic: Balcan Afro, Old Saga, Polish 3/4, Harmolodic Snowden (aceasta din urmă readucând în actualitate conceptul avangardist propus de Ornette Coleman odată cu mișcarea free jazz, juxatapus numelui unui personaj legat de epoca dependentă de internet în care trăim). Excelentă mi s-a părut și contribuția − discretă dar superprofesionistă − furnizată de contrabasistul basarabean Ion Vârlan la succesul Cvartetului Georg Puba Hromadka.
Cea mai longevivă formație a jazzului nostru actual − Bega Blues Band, fondată de părintele întregului festival, regretatul Bela Kamocsa − reușește să se reinventeze de la un an la altul. „Creierul” acestei ascensiuni valorice e basistul/violonistul Johnny Bota (totodată și directorul artistic al Galei de Blues Jazz Kamo). Alături de membrii fondatori Bota și Lică Dolga/baterie, grupul reunește interpreți ce îmbină talentul cu versatilitatea: Lucian Nagy − jonglând la o multitudine de instrumente de suflat (saxofoane, flaut, caval etc.), Toni Kühn − dezinvolt și persuasiv pe claviaturi, ghitară, melodica, Maria Chioran − o voce cu reală personalitate, Mircea Bunea − ghitarist jovial și expansiv. Programul a cuprins numeroase piese originale, relevând cu precădere aptitudinile componistice ale liderului, Johnny Bota. De data asta el ne-a prezentat și o piesă mai „intimă”, interpretând-o la ghitară-bas în duet cu bateristul Dolga. Varietatea repertorială a BBB se susține prin maturizarea deplină a ansamblului, susținută de flexibilitatea sporită a secției ritmice. Astfel, sunt bine puse în evidență solo-urile de imparabilă vitalitate ale lui Kühn și Nagy, unisoanele vocalistei cu saxofonul tenor, sau momentele quasi-hilare din compoziția lui Bunea Urma scapă turma (pe o temă amintind de iconoclastia lui Frank Zappa). Marele câștig al actualului stadiu în evoluția BBB constă în colaborarea cu un dezinvolt cvartet de coarde, alcătuit din junii instrumentiști ai Filarmonicii Banatul: Ștefan Colompar/vioara întâi, Carmen Paulescu/vioara a doua, Irina Vizir/violă, Sebastian Pascu/violoncel. Lor li se adaugă, ca invitat special, vibrafonistul Ovidiu Andris, cu o culoare timbrală inedită, demnă de a fi cultivată și pe viitor în muzica grupului BBB.

Continuarea în proximul număr