Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Reportofonul

 

 

Concursul Național de Literatură „Ioan Slavici”, 2021
Premiul III, secțiunea Roman

 

 

Schiță de roman

Costel Vasilescu era mai mic decât Titi cu doi-trei ani, dar cu cât se adună anii, diferențele se şterg. I-a fost toată viața cel mai bun prieten şi dacă sapi mai adânc la rădăcină, îi poți găsi ca neamuri, veri buni la a treia sau a patra spiță. Dar nu era nevoie, căci viețile li se împletiseră mai strâns decât dacă ar fi fost frați. Pe bucata de pământ oferită de Costel şi-a ridicat Titi casa cea nouă, la şosea, între şosea şi calea ferată, la jumătatea distanței pe ruta Piteşti şi Câmpulung, când s-a întâmplat nenorocirea de i-a ars casa bătrânească din deal, rupându-se atunci ceva în el.
Venisem special în Rădeşti, să stau de vorbă cu Costel Vasilescu despre Titi, avertizându-l că am un reportofon şi vreau să-l înregistrez, să nu scap nimic din ce avea să-mi spună. Ştiam cum arsese casa, îmi făcusem deja o imagine din amintirile soției. Ce am aflat în plus de la el, a fost doar unde erau plecați amândoi, Titi şi Victoria, derămăseseră copiii, cele trei surori singure, când şi-a făcut de cap focul.
Casa din deal, cochetă, cu pridvor de lemn în față şi foişor, cu beci unde vara tihnea răcoarea, iar butoaiele cu țuică şi vin, două mai mari şi alte două mai mici, tronau neclintite la locul lor, fără grija că li se usucă doagele, căci niciodată nu se goleau până-n toamnă, când se umpleau din nou. În grădină avea Titi tot felul de pomi, meri, peri şi mai ales pruni, toate soiurile de pruni, d’Agen, tuleu gras şi încă un soi care făcea nişte prune mari, rotunde, galbene. Ăştia erau mereu încărcați şi aveau nevoie de proptele, să nu li se rupă crengile. Lângă gardul din față, se întindeau două rânduri cu viță de vie întinsă pe spaliere, iar în spatele grădinii, zece stupi de albine. Casă de gospodar, numai că Titi mai pleca în delegație, aşa-i era serviciul şi rămânea Victo înghesuită cu toate treburile.
Până s-au făcut fetele mari, o mai ajutau surorile, Veta şi Nicuța şi a’bătrână Gardista, uneori. Terminau repede ce era de făcut şi se aşezau în foişor, trimițând-o în beci pe Victo să umple o sticlă de un kil. Când se termina, mai aducea una, căci era imposibil să nu apară careva dintre vecine.
– La muncă nu venişi fă!… Doar la miere pe pâine! Le mai zicea Gardista.
– Mă strigaşi dumneata şi n-am venit?… Las’ că vin mâine! Vasilescu îşi potrivi perna la spate şi se rezemă mai bine de tăblia patului. Continuă.
Muierile în Rădeşti sunt toate țuicărese. Vinul le-ar sta în gât! Titi, la el în gospodărie, era responsabil doar cu curățitul şi stropitul viței de vie şi al pomilor. Ba nu, în grija lui mai erau şi albinele. Când pleca în vreo delegație, îi lăsa masca din plasa de sârmă lui Stănică, soțul Nicuței, cumnată-său. Ăsta bolborosea că-l încaieră albinele, că nu-l cunosc. Avea o vorbă mai repezită, abia de-l înțelegeai, până apărea sticla de țuică pe masă. Pare că mirosul acela de țuică era pe placul albinelor lucrătoare.
(Când am intrat eu în beci prima dată la casa cea nouă de la şosea, vis a vis de căminul cultural, după ce m-am însurat cu Ioni, mascat cumva de câteva lăzi puse una peste alta lângă butoaiele mari, exista un butoi mai mic, cu doage noi, încă neimpregnate de patina vremii, plin cu vin de Niculițel, ominune de vin! Îl ținea Titi pentru musafiri speciali – tras pe furtun într-o cană de sticlă, galben auriu – aducea la culoare probabil cu mierea din borcanele aşezate pe rafturi de Victo, în beciul casei din deal ce arsese până latemelie.)
La Niculițel, Titi îşi făcuse prieteni pe inginerul şef şi directoarea stațiunii viticole, o femeie de toată isprava, care-l cam plăcea. Măcar de două ori pe an tot ajungea acolo în interes de serviciu. O dată să contracteze comenzile pentru budanele lui de la fabrică, – era maistru principal, şeful secției de budane la Fabrca Stâlpeni, singura fabrică din țară pe care o ştiu eu, care pe vremea comuniştilor făcea budane mari, – şi a doua oară, când se recepționa marfa contractată. Într-un an n-a găsit inginerul şef,plecase în concediu.
– Şi eu diseară cu cine mai merg la chef? Cu cine beau adălmaşul? O întrebă Titi pe directoare.
– Da eu ce sunt aici Titi, glugă de coceni? Bag de seamă că te cam încearcă frica!… Petrecem la mine la Murighiol în doi, cina festivă! Eu gătesc peştele şi tu dacă te pricepi, mesteci în mămăligă… Acum văd eu dacă ştii să petreci sau numai gura-i de tine! Ce zici, dai înapoi? Titi în nicio situație n-ar fi dat înapoi!
Ştia Titi să mestece mămăliga ca nimeni altul! M-a luat o dată şi pe mine cu el la Niculițel. Am dus budanele cu un camion din şantier, eram atunci şef de autobază. Am cunoscut-o pe Sanda, faină femeie! Ochii lui Vasilescu parcă primiseră o rază ascunsă, strălucind.
I-a dat drumul Sanda lui Titi din Murighiol după trei zile – cu un butoi de cinci vedre plin cu vin. Parfum!… Refuzat calitativ în acte, butoiul, în eventualitatea unui control al miliției şi umplut cu apă din Dunăre, să nu se dogească pe drum. Era de unde şi merita să fie recompensat pentru serile documentate, unde a prestat tot ce învățase el ca soldat în garda regală cu fetele, la Felinarul roşu în Dudeştii Crucii de piatră.
Inginerul şef îl onora de obicei cu un bidon de două vedre. (Recunosc, atunci când am transcris de pe reportofon cuvintele, singure au căpătat un spor de imaginație.)
Femeia aceea nemăritată, inginer şi director, aspră la înfățişare, purta pe față o mască dintr-un aliaj de bronz şi gheață, ca să poată menține în frâu bărbații de pe plantație şi pe cei din cramă. Sanda avea o casă a ei conspirativă, de fapt o vilă în Murighiol, unde pe Titi l-a tratat în seara aia fără mască, regeşte. Ea l-a învățat cum se prepară storceagul şi se fierbe la foc mărunt, şi cum se pune în tavă morunul pe pat de legume şi unt, ca să iasă o minune la cuptor pentru cina lor festivă. În timp ce el pe patul de alături a învățat-o ce ştia mai bine, cum iese soarele prin vine din nori şi se îndulcesc trăsăturile pe obraz, potrivindu-se în extaz măsurile, destinse de glumele lui fără ruşine…
Cu Titi am fost şi a doua oară la Murighiol, într-o excursie cu Dacia mea personală şi nu ştiu dacă am făcut o greşeală că am luat cu noi şi nevestele, Am plecat total nepregătiți, fără cazare asigurată, cum se zice, câine surd la vânătoare. Nu ne luasem nici mâncare, dar aveam undițe să prindem crap din Dunăre.Tot pomenind-o pe Sanda în discuție, eu şi Titi, Victo devenise cam geloasă.
– Vreau s-o cunosc şi eu pe Sanda asta a voastră! Titi a vorbit la telefon din Tulcea şi am tras la ea în Murighiol. Vila ei avea camere suficiente. L-am găsit acolo şi pe inginerul şef, nu mai era în concediu. I-a trecut gelozia lui Victo. A fost convinsă că cei doi sunt cuplați, nu mai era nici o spaimă.Seara a fost de pomină, cu peşte şi vin de Niculițel, am terminat-o beți ca nişte porci scăldându-ne în nămol. În spatele vilei Sanda avea un bazin cu nămol îndoit cu apă sărată, adus cu o basculantă din Lacul Techirghiol, dacă n-aş fi văzut, n-aş fi crezut că există aşa ceva. Nudiştii de noi, beți, am înotat negrii precum dracii, de-a valma.
*
Casa de pe deal avea grajd în spate pentru animale şi tot ce se mai putea găsi în curtea unui gospodar. A dat drumul la foc, a deschis uşița de la coş să afume şunca în podul casei, tăiase porcul cu câteva zile înainte, s-a asigurat că dorm fetele şi pentru că Victo nu era acasă, fiind internată în spitalul de la Câmpulung cu o problemă uşoară, ce s-a gândit el? Noaptea e lungă, pe Zinca o lăsase azi bosumflată. Greşise. Îi promisese că o ia cu el într-o delegație, să nu-i cunoască nimeni, să nu fie nevoie să se ascundă câteva zile, amândoi. Le şedea atât de bine împreună şi se iubeau atât de mult!
Titi tocmai ce instalase în Braşov la Cerbul Carpatin două budane mari şi i se trimisese o invitație oficială la fabrică, să participe la inaugurarea cramei cu toate cheltuielile asigurate. Se organiza un mare bal cu această ocazie şi pentru că făcuse treabă bună, era invitat cu soția. Totul era posibil când o strângea în brațe pe Zinca, dezbrăcată de haine. Intrase în el şi se înfăşurase toată în mângâierile şi sărutările lui. nu voia să mai iasă… Îi spusese că e gravidă, în scurt timp corpul ei o va trăda şi nu vor mai găsi altă ocazie. De ce n-ar merge ea în locul lui Victo… Eliberat din îmbrățişare, lăsând de-o parte plăcerile, Titi s-a mai gândit şi a dat înapoi…
Altfel se legau lucrurile afară, cu siguranță s-ar fi auzit! I-ar fi făcut Victo scandal! Îi mai făcuse şi altădată, îl amenințase că se duce la director. Prestigiul lui de şef de secție, cea mai mare secție din fabrică s-ar fi dus dracului. Şi-l croise greu căci s-a angajat la fabrică după ce într-o împrejurare nenorocită, când era activist, i se luase carnetul de parrtid.
A greşit când a angajat-o pe Victo la fabrică!… Cu siguranță a greşit! E drept că nu în sectorul lui. Se alcătuise o echipă de femei, necalificate, care aranjau în stive frizele de parchet, cheresteaua şi deşeurile din lemne. Femeile ca femeile, toată ziua melițau! Se mutau de colo-colo ca ciorile prin curtea largă a intreprinderii şi la depozite, tocând mărunt tot ce se întâmplă, sau doar se bănuia că se întâmplă în fabrică.
Titi, bărbat frumos şi galant, venea pe la Victo în trecere, să-i spună că întârzie, nu ajunge acasă la ora 17, avea şedință, sau trebuie să onoreze o comandă, să nu-l aştepte vine el când vine! De fiecare dată îi atrăgea atenția să nu-şi mai umple geanta cu frize furate, că-l face de râs! O prevenea că a vorbit cu portarul să o caute special. Muieruştile alea râdeau, îl luau peste picior sau îi făceau ochi dulci, ăle mai tinere. La o adică, niciuna nu s-ar fi dat înapoi!… Toate plecau acasă cu frize în sacoşă. Măcar atât, lemne să aprindă focul, că dinspre salariu, se făcea şi statul că le plăteşte dar şi ele se făceau că muncesc!
Când fu cu scandalul, Vatica lui Zdranc se întorcea de la poartă unde aranjase ceva cu portarul. Avea de scos din fabrică, vorbise cu un şofer. În dreptul lui Victo, care îşi înghesuia porția de frize(cinci-şase nu mai multe) în sacoşă, întrebă cu voce tare ca să audă toate.
– Fă Victorie, unde are şedință Titi al tău, că l-am văzut ieşind pe poartă şi mai înaintea lui am văzut-o urcându-se pe bicicletă pe fufa aia de Zinca, îmbrăcată la patru ace. Trăgea tare Titi al tău la pedale s-o prindă din urmă. Or fi întârziat la şedință…
– S-o fi dus să-şi cumpere țigări că se văita dimineață că nu-i ajung şi se întoarce…
– Aşa e fă Victorie! tot la tine se întoarce!
Ştia casa unde se întâlnesc, i se mai spusese. A ieşit pe poartă. Portarul n-a băgat-o în seamă, a văzut-o furioasă. S-a urcat pe bicicletă şi a oprit în fața acelei case, în marginea satului unde începea pădurea. A intrat în curte. Rezemată de zid, bicicleta lui Titi şi cealaltă peste ea, ca într-o îmbrățişare. A împins în uşă. Uşa încuiată. L-a strigat.
– Titi ieşi afară! Nimic!… Titi ieşi afară că sparg geamurile! Am frize în geantă!… Nu s-a îndurat. A luat bicicletele şi le-a împins în mijlocul curții. Au rămas una peste alta într-o poziție obscenă… A plecat plângând, doi km pe jos… Nervoasă cum era i-a rămas bicicleta ei rezemată de poartă.
Seara, Titi a adus amândouă bicicletele pe jos acasă şi a împăcat-o pe Victo cumva, spunându-i de invitație şi că în sâmbăta viitoare vor merge la Braşov amândoi…
*
Sala lungă cu mesele aşezate pe cele două laturi era undeva la subsolul clădirii vechi cu ziduri groase şt tavan sub forma arcadei din care coborau mai multe candelabre mari din coarne de cerb luminate puternic. Un covor roşu gros traversa încăperea până la ringul de dans şi estrada unde se afla orchestra, din celălalt capăt. Forfota din jur dar mai ales rochiile decoltate cu croiala adâncă ce dezgolea mare parte din sâni ale învitatelor şi costumele colorate ale celor care serveau la mese, o copleşiseră pe Victo, îmbrăcată în costumul ei tradițional, cusut de mână cu ie înflorată şi arnici specific zonei Câmpulungului. Îi venea ca turnat costumul, dar parcă acum o strângea şi părea nepotrivit.
Roşie toată de emoție şi tremurând, îi pierise graiul, nu a îndrăznit să păşească pe covorul gros în care ți se afundau picioarele şi, până la masă unde au fost conduşi a mers pe lângă covor trăgându-l de braț pe Titi să coboare şi el. Numai că pantofii lui erau noi lustruiți şi se potriveau cu covorul. Sigur pe el, în momentul acela se întreba cum s-ar fi comportat Zinca. Cu siguranță Zinca s-ar fi descurcat mai bine.
– Stai dreaptă Victorie şi zâmbeşte, să nu mă faci de ruşine!
Toată viața, după evenimentul acela care i-a rămas în memorie, Victo a povestit cui dorea să asculte, mândră de el, cum Titi al ei a învârtit în acea seara o negresă la dans. Era soția unui ambasador dintr-o țară africană. Întâmplător, mai dansase cu ea la un bar, cu altă ocazie, tot în Braşov, când după ce instalase budanele, ieşise cu echipa la distracție şi curajos, a făcut un pariu cu băieții, că până se va închide barul va dansa cu negresa un dans. L-a câştigat!
A venit şi la noi la masă, s-a aşezat pe scaun lângă mine, Titi vorbea cu ea în ruseşte, aia studiase la Moscova. Mi-a pipăit iia. Titi mi-a spus că i-a plăcut iia mea. Nu înțelegeam nimic! Ei ştiu ce-au vorbit.
*
Avea timp să se şi întoarcă până la răsăritul soarelui. Ăl necurat l-a împins, sau vreun blestema scos scânteia pe uşița deschisă la coşul casei, în pod… Cum să pedepsească Dumnezeu copiii nevinovați?… Norocul a fost că a ieşit Nicuța noaptea să se pişe la nuc în spatele casei şi a văzut flăcările şi fumul. Abia a apucat să treacă drumul țipând după ajutor, să trezească fetele şi să le scoată afară, şi s-a prăbuşit tavanul. Au sărit oamenii. Degeaba! A ars tot, n-a mai rămas nimic din gospodăria de pe deal. Doar teiul de la poartă a rămas în picioare.
*
Discuția despre Titi îi făcea bine lui Vasilescu. Era nevorbit, bolnav. Glasul parcă prindea puteri povestind.
Un om bun Titi, sufletist, drept, ajuta pe oricine la o nevoie, peste treizeci de fini a botezat şi i-a cununat, dar avea slăbiciune la muieri. Mama Dida, nevasta lui Vasilescu, aşa îi spuneam noi ai casei pentru că era mămoasă, a adus din beci o cană cu vin roşu şi un singur pahar pe o tavă. Am întrebat-o din ochi.
– Unchi-tu Vasilescu nu bea, a zburat puiul cu ața! A băut destul la viața lui! Bea numai nasturi. Propriu zis mie nu-mi era unchi, dar cum Ioni şi cumnată-mea Mara îi ziceau la fel, prin extensie(doar Dona putea să-i zică aşa de drept, după Gela, maică-sa). Mă învățasem să-l strig unchiul Vasilescu, nu era greu. Trecuse de optzeci de ani.
– Unchiule, ştii ceva despre rusoaică? Şi cât a stat Titi, socru-meu prizonier la ruşi? Cât a lipsit din țară?
Ştiu doar că îl căuta Curtea Marțială, într-un timp. Îl dăduseră dezertor de pe front. El, doar voia să fie tată pentru copilul său, să le ia pe amândouă şi pe rusoaică, şi fata, cu el acasă. N-am vorbit cu Titi niciodată serios despre acea perioadă!Dacă-l întrebam, la început zâmbea mânjeşte, după care îl vedeam cum înnorează şi schimbă vorba. Lăsase ceva acolo din viața lui!…
În căutare de serviciu când s-a întors din Rusia în Bucureşti, s-a angajat la ziarul Universul cu recomandarea unei cunoştințe. Aici lucrurile erau tensionate şi tulburi. Puținii tipografi nu făceau față apariției la vreme a ziarului. Ritmul infernal nu lăsa timp de odihnă. La un moment dat este luat de piept şi îmbrâncit de unul cu banderolă albă pe braț.
– Tu ce cauți aici bă, cine te-a trimis!? Spărgător de grevă ce eşti! De unde era să ştie el că tipografii şi linotipiştii sunt în grevă pentru drepturile lor salariale!
S-a întors în Rădeşti. Vremile erau complicate după război. Dacă încă îl mai căuta Curtea Marțială?… Cei mai răsăriți din comună se adunau să se sfătuiască. Nu ştia nimeni care mai e drumul corect. Costel Vasilescu, adică eu, eram cel mai tânăr secretar de partid social democrat, partidul lui Titel Petrescu. Împreuna cu învățătorii Titel Pătrășcanu şi Nic Petrescu, unul făcuse şi şcoala de ofițeri, discutam îndelung. Noi ce facem? Cum ne organizăm?… Partidul se fracționase. O parte a plecat cu Voitec şi am hotărât să mergem cu el.
Formațiunea lui Voitec s-a unit cu Partidul Comunist. La celula Stâlpeni, secretar era Vochin Crasin. Dar Vochin, chiar dacă era ilegalist vechi, nu era agreat, avea un caracter rău şi din acest motiv nu a reuşit să mărească organizația. Atunci a fost schimbat cu mine. Eu am adus mulți tineri, printre ei şi pe Titi Dumitrescu. Ca membru al PMR Stâlpeni, care cuprindea vreo zece comune, Titi a fost trimis la cursuri de partid de o lună de zile la Câmpulung Muscel. De acolo nu s-a mai întors, a fost luat direct între cadrele de bază ale partidului la Câmpulung. Când s-a unificat formațiunea lui Voitec cu Partidul Comunist s-a făcut o verificare a cadrelor si membrilor de partid. Şeful comisiei de verificare era o evreica, tovarăşa Ana (Ana Pauker). Fiind convins că e bine să fii corect şi cinstit cu partidul care ți-a dat o pâine de mâncat, Titi a crezut că e bine să spună tot. Doar la Curtea Marțială n-a spus tot nerecunoscând faptul că Titi Dumitrescu şi Epure Dumitru sunt una şi aceeaşi persoană.
I-a povestit Anei, cum a fost soldat în Garda Regală, cum a fost luat prizonier de război şi apoi căutat de Curtea Marțială ca dezertor de pe front. Altădată, tot el, celăalalt, a fost citat pe Unitate prin ordin de front pentru fapte de arme şi decorat(I-am văzut şi eu medalia, o păstra într-un sertar plin cu acte). Apoi, întâmplarea de la ziarul Universul când a nimerit între spărgătorii de grevă. Cum i-a murit prima soție, Valeria, din joacă, împuşcată cu un pistol, trecând dealul dinspre Pițigaia, abțiguiți, el şi văru-su, învățând-o cum să tragă după ciori. Veneau de la o întrunire şi s-au oprit la o nuntă. Au băut acolo şi au mai luat o sticlă pe drum. Rana în picior era adâncă, dar nu trebuia să se moară din asta. Până s-o coboare de pe deal băuți cum erau şi speriați, să găsească o căruță cu care s-o ducă în Cămpulung la spital, a pierdut mult sânge, a făcut septicemie şi a murit.
Ana în uniformă militară cu o figură gravă, asculta. Avea şi ea pistol, îl ținea pe masă şi nota de zor într-un caiet. Singura femeie pe care Titi n-a făcut-o să zâmbească!
Nu a fost greu să i se facă dosarul de excludere. Nu imediat, au mai trecut nişte ani, nu mulți! S-au găsit doi amatori să declare ceva compromițător, să-i completeze dosarul deschis la cadre de tovarăşa Ana. Unul dintre ei era tocmai Vochin Crasin. Din declarația lui se înțelege că Titi Dumitrescu(alias Epure) a fost crescut sub influența unor importante personalități liberale, mama lui, mută, slujind la familia Petreştilor, bunicii Irinei Petrescu, renumita actriță de mai târziu. Le ştii şi tu casele din deal, lângă grădina lui Titi!
După excluderea din partid, îl părăseşte și Gela, soru-mea,următoarea nevastă, cu care se însurase între timp, datorită mie. Nu mi-a ascultat sfaturile, nu eram frați buni, Gela fiind înfiată şi mai ales încăpățânată, se desparte de Titi după excluderea lui din partid. Viselede mărire şi trai comod fiindu-i amenințate, se orientează spre altă pistă (o găsise deja?…). Titi resimte că orgoliul lui de bărbat este grav rănit şi alunecă pe panta băuturii, cum mai făcuse şi când a murit Valeria.
Între timp oameni de bună credință din partid care-l cunoscuseră bine, îl ajută să-şi găsească de lucru şi devine casier la CAR în Câmpulung. Viața dezorganizată, naveta zilnică pe tren la Rădeşti, grijile cu creşterea copilului, căci Gela i-o lăsase şi pe Dona în seamă de la două luni, băutura, l-au adus în situația să rămână lipsă în gestiune. Pe Dona, până s-a însurat Titi, a crescut-o maică-mea Fira. Pentru lipsa în gestiune Titi primeşte trei luni condamnare şi le execută ca muncitor în mină la Schitu Goleşti. Nu le face întregi. (Nimeni nu-mi spusese vreodată că socrul meu fusese condamnat. Ba chiar au contestat cu vehemență când le-am spus ce-am aflat. Câte oare vor rămâne necunoscute?…
După şase luni de când se despărțise de Gela, o ia cu condicuța în căsătorie pe Victo. Dona ar fi avut nevoie de o femeie în toată firea care s-o îngrijească, nu tot de un copil! Dar până la urmă, ajutată de Gardista, a’bătrână, s-a descurcat. (Când am auzit exprimarea, cu condicuță, am crezut că Victoria era prea mică, dar nu a fost așa, era tânără, mi-a explicat Vasilescu, dar condicuța i se dăduse pentru că încă nu se terminase divorțul lui. Obosise, vocea îi devenise aproape stinsă. Mi-aş fi dorit să mai aflu câte ceva, darnu mai era posibil…)
…Soru-mea Gela îşi urmează cursul ei, separat. Nu m-a ascultat, eu aş fi vrut să rămână lângă Titi, să o crească pe Dona. Printr-o cunoştință, tot a mea la forțele de muncă, am angajat-o la Textila unde a rămas până a ieşit la pensie. Acolo se orientează repede, maistrul ei era mai în vârstă, şi ce conta!… Avea bani mulți şi casă în buricul târgului, lângă piața mare din Piteşti. Era şchiop, avea un picior de lemn, cel de carne i-l smulsese strungul, dracu ştie cum! Îi trecea cu vederea infirmitatea, se obişnuise. Noaptea când îşi dădea jos pantalonii, la adăpostul întunericului, era mai greu. Din căsătoria cu el a Gelei, Dona a mai primit o soră, dar celelalte două cu care a crescut, Ioni şi Mara, au fost surorile ei adevărate.
I s-au închis ochii, am oprit reportofonul şi tanti Dida a intrat în cameră să-l învelească cu o pătură. Aveam deja romanul pe reportofon, rămânea să-l transcriu, să adaug descrieri, să caracterizez personajele, să stabilesc conflictul, să dezvolt firul epic, aveam de lucru!

Leave a reply

© 2022 Tribuna
design: mvg