Zilele acestea, Muzeul de Artă Cluj-Napoca propune publicului o expoziție inedită, numită inspirat ,,Rondul scriitorilor în dialog cu lucrări din patrimoniul Muzeului de Artă Cluj-Napoca”. Invitația adresată scriitorilor de către doamna Irina Petraș, președinta Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor și acceptată de domnul Lucian Nastasă-Kovacs, directorul Muzeului de Artă, de a-și alege și a face un comentariu în versuri sau proză, având ca punct de plecare tablourile propuse de curatorii muzeului s-a convertit într-un proiect reușit al celor două instituții de cultură din orașul nostru. Este vorba de expunerea pe simeze a unui număr de câteva zeci de lucrări din patrimoniul muzeului, care nu sunt expuse decât ocazional. Expoziția reprezintă doar o parte a proiectului realizat de scriitorii Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor împreună cu Muzeul de Artă din orașul nostru. Cealaltă parte a proiectului a luat forma unui elegant album de artă, care are același titlu și care cuprinde lucrări de artă plastică însoțite de unul sau mai multe texte ale scriitorilor clujeni: poeme, eseuri și proze poematice.
Din grijă față de sănătatea concetățenilor, expoziția s-a deschis fără un vernisaj, dar publicul beneficiază de un text cu explicații referitoare la demersul curatorial care a făcut posibilă organizarea acestei expoziții. Deși nu-și propune o ordine cronologică sau tematică și nu privilegiază un artist sau altul, rezultatul este impresionant. Muzeograf și poet totodată, curatorul Dan Breaz expune lucrări care fac posibilă dezvăluirea spiritului contemporan al exemplelor plastice oferite ca imbold creativ literaților, chiar dacă unele nu se înscriu propriu-zis în perioada contemporană. Mai importantă pare să fie deschiderea vizuală deopotrivă spre formele contemporane, dar și spre tehnica tradițională care are darul de a intriga și de a provoca, capacitate specifică spiritului contemporan autentic.
Prezentarea demersului curatorial funcționează ca set de instrucţiuni care ghidează interpretarea și crearea semnificaţiei lucrărilor expuse. În teoria receptării textul este înţeles ca structură comunicaţională, în care lectorul produce o semnificaţie textuală prin actul interpretării, sensul fiind controlat de felul în care este structurat conţinutul imaginii și are ca rezultat înțelegerea semnificației intenționate de autorul textului vizual. Alegerea pe care o face autorul relativ la forme, culori, structură, compoziţie, unghiuri de vedere poate să sugereze prezenţa privitorului, ceea ce contribuie la producerea semnificaţiei. Selecţia elementelor pictoriale de către autorul imaginii poate fi considerată ca bază a interpretării. Acest control este dat de structura textului vizual, care poate să arate sau să ascundă, dar el este cheia pentru a descifra semnificaţia imaginii. Fiind creat de o experienţă interactivă, textul vizual este constituit într-un anumit context. Iar lecturarea demersului curatorial și vizionarea exponatelor configurează tocmai acest context format parțial din controlul interpretării și semnificării deopotrivă de către artiști și curatori și completat cu rezultattul experienței interacțiunii cu lucrările de artă. Astfel, se conturează strategia de interpretare și semnificare, ceea ce presupune atât înțelegerea semnificației intenționată de autorul textului vizual cât și semnificația creată pe baza cunoașterii codurilor folosite de autori și a experienței personale a lectorului operei de artă. De aceea, sugestiile referitoare la interpretarea imaginilor și producerea semnificației pot fi văzute ca un act co-creativ al lectorului textului vizual.
Identificarea strategiilor înţelegerii textelor vizuale ia în considerare şi noţiunea de logică holistică prin care înţelegem forme şi relaţii care nu sunt structurate proporţional. S-a sugerat că logica holistică este similară inteligenţei vizuale. Ea reprezintă o alternativă a gândirii lineare, se prezintă ca un mozaic, ca un bricolaj de diverse elemente. Imaginea (fiecare lucrare plastică, dar expoziția în sine, în cazul nostru) este un compus holistic care prezintă o lume fragmentată, ale cărei bucăţi sunt aranjate conform unui nou pattern de semnificare. Acest tip de vedere complexă a fost mai întâi folosită în arta modernă de cubişti, suprarealişti, impresionişti abstracţi şi pop art. Trebuie precizat că este nevoie de o bună cunoaştere a codului pentru ca audienţa să poată produce un sens care să concure cu sensul intenţionat de autor, lăsând totuşi deschisă posibilitatea unor alte interpretări.
Expoziția cuprinde numeroase lucrări de mari dimensiuni care sunt oferite publicului spre a fi admirate și descifrate dincolo de bogăția coloristică, schematizări, interogări sau compoziția sofisticată. Aranjarea lucrărilor în sălile destinate expoziției urmează strategia curatorului Dan Breaz de dezvăluire a spiritului contemporan animat de exercițiul gândirii critice, în lucrări foarte diferite ca stil, dimensiune sau perioadă de creație. Astfel, ne sunt prezentate lucrări care demonstrează că arta contemporană apelează la mecanismele gândirii și ale cunoașterii într-un efort de recuperare a evenimentelor interioare, a trăirilor subiective și a realităților spirituale sugerate de imagini. Este cazul unor pictori care proiectează pe pânză aspecte ale universului subiectiv (Ioan Sbârciu – Vultur, Florin Maxa – Victorie, Kancsura Istvan – Studenta, Vasile Crișan – Misterul pietrei) sau artiști care dezvăluie subtil realități metafizice (Silviu Oravițan – Poarta, Komives Andor – Îngerul cenușiu, Marius Ghenescu – Meteora, Sorin Ilfoveanu – Anabasis XIII, Onisim Colta – Lumina interioară, Radu Șerban – Compoziție 3, Georgeta Arămescu Anderson – Veacuri trecute). Recuperarea universurilor originare și instalarea în atemporalitate prin muncă și creație se bucură de contribuții figurative și nonfigurative (Alin Munteanu – Compoziție, Mariana Bojan – Cină la câmp, Vasile Gheorghiță – Recolta, Miron Duca – Dealuri cu meri, Pallos-Schonauer Jutta – Compoziție cu figuri, Florin Maxa – Plaiuri, Titu Toncian- Laookoon). Meditația asupra condiției umane oferă privitorului modele de artiști, mame, soți, elevi, sportivi sau muzicieni surprinși în atitudini specifice (Cornel Brudașcu – Compoziție, Nagy Anna – Inspirație, Corneliu Baba – Modele, Dan Hatmanu – Cicliști). Alte lucrări dedicate reprezentării figurilor și portretelor insistă asupra procesului de pierdere a identității în varii circumstanțe facilitate de fragmentarismul și relativismul paradigmei culturale postmoderne, dar și a posibilității de reconstruire a identității în conformitate cu etapele vieții sau perioadei de creație a artistului (Virgil Svințiu – Actori în avatar, Aurel Nedel – Meditație, Alexandru Rădvan – Imperator, Liviu Suhar – Regele melancolic, Walter Widman – În atelier). O serie de lucrări propun imagini simbolice ale construirii de orașe, case, baraje, punți dezvăluind esența mecanică, repetitivă sau umană a efortului edificării unor noi forme cu scopul descoperirii unui sens comun și având opțiunea moralității actului artistic sau a unei atitudini constructive (Gheorghi Apostu – Blocuri noi, Adriana Morales – Punte, Victor Ciato – Barajul de la Tarnița, Gheorghe Anghel – Dig viu împotriva apelor, Andrasy Zoltan – Orașul copilăriei mele).
Diversitatea tematică și a tehnicilor de creație artistică sporește bogăția conținutistică și de semnificare a lucrărilor amintite. Privite în ansamblu, ele construiesc un univers în care se întâlnesc deopotrivă artiștii, specialiștii și publicul în încercarea de a crea o lume plină de semnificații care să-i unească și să le dea posibilitatea să se exprime potrivit năzuințelor lor. Descifrarea simbolurilor exprimate de imagini înseamnă intuirea semnificaţiilor dincolo de acestea, dar care sunt sugerate printr-o convenţie. În toate timpurile, dar mai ales în arta contemporană, cunoașterea codurilor de semnificare ușurează înțelegerea intențiilor autorului permițând totodată noi interpretări și conturarea unui sens mai profund. Această abordare reflectă mutarea atenţiei dinspre autorul textului vizual spre lector.
O altă abordare a interacţiunii audienţei cu textul vizual pune în valoare calitatea receptorilor de a forma comunităţi interpretative. Mutarea accentului de la conţinut la strategiile de interpretare înseamnă eliberarea de tirania textului ca set de instrucţiuni care ghidează crearea semnificaţiei. Acum rolul principal revine lectorului textelor vizuale. Interpretarea privitorului nu este doar un răspuns la ceea ce a intenţionat autorul mesajului, dar și o expresie a strategiei interpretative a lectorului care există înainte de citirea textlui şi provine din comunitatea interpretativă din care fiecare lector face parte. Înţelegem că strategiile interpretative se referă la relaţiile sociale şi sunt aplicate la interacţiunea audienţei cu textul, sub forma unui punct de vedere public şi convenţional. În cazul nostru este vorba de asumarea producerii semnificației unui număr de lucrări de artă, de către scriitorii Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor. Ei se deosebesc şi se aseamănă deoarece, dincolo de accentele personale, ei împărtăşesc experienţe şi interese comune, care vor avea ecou în procesul producerii semnificaţiilor lucrărilor plastice propuse spre lectură. Este vorba de relaţia unui anume grup de lectori cu un grup de texte, iar experienţele şi interesele împărtăşite de aceștia conduc la consens în producerea semnificației sau la producerea de sensuri diferite ale aceluiaşi text vizual
Avem în vedere acum volumul care cuprinde atât picturile cât și textele scriitorilor, iar calitatea reproducerilor și frumusețea textelor cuprinse în el mă îndeamnă să amintesc că, oricâtă bucurie ne aduce contemplarea și descifrarea resorturilor intime ale discursului vizual, lectura poemelor și eseurilor care-l însoțesc îmbogățesc și rafinează subtil limbajul vizual. Fiecare text inspirat de o lucrare dă amploare semnificațiilor latente sau explicite prin cuprinderea lor într-o semnificație mai largă, prilejuită de sensibilitatea literară actuală, capabilă să se conecteze la realitățile spirituale și evenimentele subiective sugerate de imagini. Dialogul unui literat cu o lucrare de artă plastică poate fi exprimat ca experiență a celuilalt artist, ca perspectivă asupra lui însuși, asupra celuilalt şi, în acelaşi timp, ca o metaperspectivă care implică felul în care fiecare îl vede pe celălalt. Descrierea exactă a acestei experienţe poate să clarifice și să valorizeze în mod neașteptat creația celuilalt, libertatea creatoare fiind semnul egal în aprecierea celor două texte, cel vizual și cel literar. Alăturarea lucrărilor plastice și a textelor inspirate de acestea dezvăluie deopotrivă preocupările artiștilor plastici și a literaților de a recupera trecutul, de a interoga și a comenta prezentul, acceași înclinație spre meditația asupra condiției umane și asupra condiției artistului, preocupat totodată de atingerea unui sens etic al artei și de a se impune în timp prin creația sa.
Toate acestea sunt posibile pentru că trăim într-un mediu vizual preponderent simbolic, care permite înţelegerea construcţiei sociale a realităţii într-o imagine, la fel ca şi prin termeni lingvistici. Identificarea strategiilor de interpretare ale privitorilor în practica vieţii cotidiene permite înţelegerea procesului de semnificare discursivă şi socială totodată. În acest caz imaginea este considerată un text, iar audienţa o comunitate de semnificare vizuală.