Schemele acestea reprezintă structuri formale, analoge figurilor și modurilor silogistice din teoria formelor noetice ale Rațiunii. Aristotel le numea „scheme” (schemata). Immanuel Kant folosea termenul de „schemă” ca un fel de intermediar între concepte și sensibilitate în vederea aplicării conceptelor la fenómene. „Schematismul” la Kant era al Intelectului, aici este vorba despre „schematismul” Speculațiunii, despre schemele dialectico-speculative de aplicare a Supercategoriilor la toate domeniile de referință ale Speculațiunii, și anume la cele opozițional-antitetice, contradicțional-dialectice și contraro-antiologice. Aceasta, deoarece orice schemă speculativă trebuie să aibă cel puțin două componente opuse, contradictorii sau contrare.
Aici mai intervine un aspect care va fi discutat în mod special și care a mai fost amintit, acela referitor la aplicațiile sofistice ale formelor gândirii speculative, ceea ce necesită câteva considerațiuni despre semnificația aplicării corecte a schemelor dialectico-speculative.
Prin „aplicare” în genere, logico-clasic și aristotelic vorbind, se înțelege, la nivelul diferitelor forme noetice ale Rațiunii, concretizarea acestora. Ele sunt prezentate de regulă schematic, respectiv structural, în lucrările de logică, judecata, de exemplu, prin schema (S-P), de la (S este P) și respectiv (Subiectul este Predicat). Schema (S-P) poate fi concretizată sau aplicată în domeniul astronomic, de exemplu, adică înlocuindu-l pe „S” cu Soarele, să zicem, sau cu Pământul, iar pe celălalt component al schemei, respectiv „P” cu „astru” sau „planetă”, și obținând astfel judecățile concrete (propozițiile) adevărate: „Soarele este astru” și „Pământul este planetă”. În genere, termenul de Organon sau „instrument” al logicii tradiționale se referă tocmai la utilizarea sau aplicarea ei în diferite domenii, de regulă științifice. Lucrările de logică tradițională erau împărțite în teoria elementelor și metodologia sau logica pură și logica aplicată.
Datorită faptului că formele noetice ale Speculațiunii nu au fost tratate în cadrul unei teorii (unei logici) pure nu se poate face nicio distincție între teoria Speculațiunii sau logica speculativă și aplicațiile ei. Cauza principală, personificarea formelor noetice speculative, să zicem Conceptul în accepțiunea lui Hegel, ca fiind „liberul” (das Freie) și ca putere substanțială (substantiale Macht), face și produce totul, producându-se pe Sine. Și, mai mult, „face” toate acestea așa cum vrea El. Prin „El” înțelegându-se, firește, autorul cărții, adică Hegel. Faptul că ceea ce „face” Conceptul seamănă uneori cu ceea ce există deja, reprezintă aspectul speculativ al gândirii lui Hegel care încerca o reproducere catoptronică a celor existente. Faptul că reproducerea nu semăna de cele mai multe ori cu originalul se datora „oglinzii”, adică schemei dialectico-speculative pe care o aplica Hegel în toate cazurile. Corect ar fi fost să aibă câte o „oglindă” specială pentru fiecare caz.
Făcând abstracție de ceea ce marxiștii numeau „hipostazierea” și „fetișizarea” (vide Radu Stoichiță, Natura conceptului în Logica lui Hegel, Edit. Științifică, București, 1972) Conceptului, adică personificarea lui și, cum s-ar zice, „punerea lui la treabă”, a fost apreciată și mai este încă, în mod special, „metoda” lui Hegel, și anume „dialectica” (spre deosebire de „sistemul” acestuia „viciat” de „hipostaziere”).
Problema „dialecticii” a fost abordată chiar de la începutul Filosofiei Pentadice, ca însemnând și antitetică și antiologie, de care însă trebuie separată, cu toate că termenul de „dialectică” le presupune implicit și pe celelalte două.
Hegel vorbea numai despre dialectică și la fel au făcut și marxiștii, cu toate că Marx, chiar în Capitalul vorbește, în domeniul economic al forțelor de producție și al relațiilor de producție, despre opoziții (Gegenzätze) nu despre contradicții (Widersprüche).
Schemele dialectico-speculative sunt ale Supercategoriilor între care nu există decât relații de contrarietate și, ca atare, ne găsim în domeniul antiologiei. Le-am spus totuși „scheme dialectico-speculative”, deoarece aplicarea lor la domeniile corespunzătoare produce, prin exprimarea lor lingvistică în cadrul comunicării scrise pe care am adoptat-o aici, enunțuri contradictorii (kantian vorbind, antinomice, paradoxale). Ele sunt totuși scheme „dialectico-speculative” și nu numai „dialectice”. Acesta este și motivul pentru care marxiștii, preluând de la Hegel numai „dialectica”, au pierdut tocmai „speculativul”, prin care Hegel reproducea catoptronic (oglindea) câteodată, ce-i drept, la fel ca Schelling în domeniul fizicii, fenomene naturale sau sociale. Dar nu prin dialectică, ci prin meditație speculativă. Căci Conceptul absolutizat, ca „persoană absolută”, cum îi zicea Marx, care „face și drege”, era de fapt Hegel însuși. Hegel care, așa cum îi plăcea să spună, se dăruia „obiectului”, identificându-se cu acesta, cum „se face” fachirul pasăre și apoi povestește cum zboară aceasta, deși vede oricine că el meditează încremenit cu picioarele încrucișate și cu ochii închiși. Hegel medita la „obiectele” filosofiei, care sunt categoriile și Supercategoriile, despre care el citise aproape tot și știa, mai bine decât oricine din vremea sa, cum „zboară” și pe unde „zboară” acestea, de la presocratici și până la Kant. Și nu este de mirare că reușea, uneori, să ne ofere câte o Revelație pe care putea să o pună, nesuferind de prea multă modestie, chiar pe seama lui Dumnezeu, nu numai a Conceptului, căci oricum Hegel se considera „un trimis al Cerului”.
Schemele dialectico-speculative nu sunt altceva decât structuri mentale ale gândirii speculative a omului, firește, a filosofului speculator, cu ajutorul cărora poate să ajungă la Revelații speculative, fie în domeniile antitetice, fie dialectice sau antiologice, dar nu prin simpla înlocuire a unor „variabile” și nu prin „aplicarea” lor la întâmplare în orice domeniu sau fără suportul de pregătire prealabilă a meditației filosofice speculative.
Marxiștii obișnuiți, care au reținut de la Hegel doar „dialectica”, încearcă să recolteze de pe orice teren, fertilizat, cum zicea Georg Lukács, cu „îngrășământul contradicțiilor”, aceleași rezultate, care pe plan social-politic duc la lupta de clasă, la revoluție și, în cele din urmă, la dictatura care să-i liniștească pe toți. Excepție au făcut chiar clasicii marxismului, cu Revelația economică din Capitalul lui Karl Marx care, o spune singur, a lucrat acolo cu schemele dialectico-speculative ale lui Hegel, dar a și cercetat toate scrierile economice din toate timpurile. A avut într-adevăr Revelații deosebite, dar nu le-a pus, ca Hegel, nici pe seama Conceptului, nici pe seama lui Dumnezeu.
Schemele dialectico-speculative binare opoziționale pot fi de mai multe tipuri. Cele evident speculative sunt aplicabile la entități infinite sau eterne: numerice, de exemplu șirul numerelor pare – șirul numerelor impare (nepare), în care opoziția nu presupune o componentă negativă. Opusele de genul acesta presupun și unitatea opușilor (coincidentia oppositorum), în cazul de față, șirul numerelor naturale, care este compus din numere pare și impare.
Alteori, cum este cazul polilor magnetici, opoziția este ca de la „pozitiv” la „negativ”, prin excludere reciprocă, dar și prin presupunere reciprocă, respectiv dedublare catoptronică, inversare etc. Pe plan cosmic, teluric etc., se vorbește frecvent despre inversarea opușilor, adică cel considerat pozitiv (de atracție, de exemplu) se face negativ și invers, dar și despre apariția unui al treilea neutru (fără atracție sau respingere) – de fapt o „zonă”, toate trei fiind încadrate într-un al patrulea care le reunește. Planetar (teluric) am avea de a face cu doi poli magnetici (de Nord și de Sud) ale căror acțiuni n-au fost încă bine determinate. În plus, se constată pe restul suprafeței planetare că acționează numai atracția (gravitația). Immanuel Kant, care gândea speculativ în tinerețe, vorbea și despre forța „repulsivă”, de respingere, ale cărei zone ar trebui depistate sau evidențiate (și chiar utilizate ca mijloc de propulsie), prin combinațiile posibile dintre cei doi poli magnetici. Pe două bile magnetice pot fi depistate ușor cele trei zone; de atracție, de respingere și de „indiferență”. Aspectele speculative se referă la extensiunile spre Transcendența cosmică a zonelor polare magnetice și, firește, la amplificarea și utilizarea lor ca mijloace eventuale de propulsie cosmică.
Opozițiile binare care presupun pozitivul, negativul și neutrul, cu intervenția sau nu a polilor magnetici, au condus și mai pot să conducă încă la rezultate tehnice (de tipul celor inspirate de către Schelling) în domeniul electricității și al luminii, prin reproduceri catoptronice în mic ale fenomenelor cosmice sau, invers, prin miniaturizarea sau captarea celor cosmice și, cum se zice, „domesticirea” lor.
Meditația speculativă tehnică, vecină cu cea științifică, presupune exerciții speciale de dezvoltare a capacității de imaginație, în special vizuală (dar și pentru celelalte simțuri) și, firește, de reproducere catoptronică după asemănare (kathʼhomoiosis).
Se observă însă faptul evident că multe dintre „aplicațiile” schemelor dialectico-speculative, când sunt corecte, sunt mai degrabă descoperiri ale acestora în diferite domenii, în care sunt ilustrate de însăși desfășurarea fenomenelor din Existența Nemijlocită, sunt un fel de „proiecții”, de oglindiri ale acestora, adică de reproduceri catoptronice (speculative). Le putem numi „aplicații proiective”. Se observă însă că aproape fiecare aplicație proiectivă diferă de celelalte. Aceasta în măsura în care sunt corecte.
Aplicațiile neproiective ale schemelor dialectico-speculative ar putea fi numite „constructive”. Kant le zicea „constitutive”, deoarece se refereau la Idei și erau aplicate de către Rațiunea Speculativă. Când le aplică însă Speculațiunea, ele devin „constructive” nu de „obiecte ideale”, ci de fenomene propriu-zise. Numai că Speculațiunea nepersonalizată nu lucrează singură, ci este o facultate noetică a oamenilor în genere, dar poate fi utilizată prin aplicare constructivă numai de către persoanele care au o pregătire temeinică științifică și tehnică în vederea unei meditații speculative cu Revelații semnificative. Căci, în aceste cazuri, Revelația este anterioară producerii unor fenomene care să reproducă catoptronic schemele dialectico-speculative. Rezultatul însă ține de Existența Reală.
Ne putem referi și la schemele dialectico-speculative binare aplicate proiectiv (sau cel puțin cu pretenție proiectivă) de către Karl Marx, în lucrarea Capitalul, la fenomenele economice. Cea mai simplă este schema Marfă-Bani-Marfă a circulației mărfurilor, care amintește de o schemă hegeliană obișnuită prin care ceva se transformă în opusul său și apoi revine la sine ca altul. Schema poate fi continuată cu Bani-Marfă-Bani, respectiv Bani-Marfă-Mai mulți Bani, din care se vede mai bine că al doilea termen Bani, obținut prin transformarea Banilor în Marfă și a Mărfii în Bani poate să aducă ceva în plus. Marx recunoaște că a „cochetat aici cu modul de exprimare specific lui Hegel” și chiar adaugă un paragraf despre „caracterul de fetiș al mărfii și misterul său”, pe care îl elucidează prin alte două categorii economice: valoarea de întrebuințare și valoarea de schimb. Facem abstracție aici de pretinsele „opoziții” dintre acestea și de faptul că, tot „dialectic” vorbind, în șirurile acestea de „transformări” ale Banilor în Mărfuri și invers, prin încălcarea „identității abstracte” a Intelectului și a Rațiunii: Bani ≠ Bani și Marfă ≠ Marfă se pot obține Mai mulți Bani, dar și Mai puțini Bani (ceea ce este valabil și cu Marfa), căci nimeni nu se apucă să vândă o marfă și, pe banii obținuți, să cumpere aceeași marfă. Din perspectiva Intelectului și a Rațiunii se petrece ceva „misterios”, dar trebuie adăugat că și „modul de exprimare”, cu personificarea categoriilor, este de vină. Căci „fetișizarea” este făcută de către autorul economist speculator (hegelian sau marxist), înaintea cititorului inteligent sau rațional care, pe bună dreptate, se miră și, dacă va încerca și el să aplice această schemă dialectico-speculativă binară, este sigur că va pierde tot așa cum se zice că pierdea și Marx la bursă (banii lui Engels) și se tot mira că nu-i reușește nicio schemă.