“Tri-unitatea tuturor lucrurilor este misterul fundamental al gândirii inițiate”1.
“… omul, situat între Cer şi Pământ, trebuie considerat în primul rând ca produsul sau rezultanta influențelor lor reciproce; […] prin dubla natură ce ține de ambele, el devine termenul median sau «mediator» care le uneşte şi care este […] conform unui simbolism asupra căruia vom reveni, «podul» dintre ele. Aceste două puncte de vedere se pot exprima printr-o simplă modificare a ordinii în care sunt enumerați termenii Triadei: dacă aceştia sunt enumerați «Cer, Pământ, Om», Omul apare aici ca Fiul Cerului şi al Pământului; dacă sunt enumerați «Cer, Om, Pământ», el apare ca mediator între Cer şi Pământ”2.
“…toate lucrurile din lume, fie ele mari sau mici, la orice scară, se bazează pe două legi fundamentale care, în sistem, sunt numite Legea lui Trei şi Legea lui Şapte.”3.

 

Odată cu primirea simbolică a luminii, un neofit cu simț dezvoltat al detaliului va descoperi o ilustrare ingenioasă şi aproape omniprezentă a Principiului Trinitar; pentru a desemna acest fenomen, cu conotații apropiate sunt utilizate frecvent cuvinte precum: Trigon, Triadă, Treime, Trilaterală, Trimurti etc. În mod alegoric, Principiul Trinitar este prezent peste tot în templu fiind evidențiat, ca atare, sub cele mai diferite aspecte. Pe de altă parte, mai toți autorii4 care au aprofundat această problematică scot în evidență mesajele ce se impun a fi reținute şi însuşite. În toate mitologiile, fără excepție, componentele universale ale Triadei au fost relevate simbolic, după cum urmează: (i) Cerul unde sălăşluieşte Tatăl ascuns şi incognoscibil; (ii) Pământul sau Mama Gaia/Geea/Terra; (iii) Omul/Lumea ca rezultant(ă) şi, totodată, median(ă) între aceste două polarități cosmice extreme. Nota bene: Cerul (principiul activ, masculin, spiritul) este reprezentat printr-un compas, (instrumentul care trasează cercul sau, mai general, sfera), în timp ce Pământul (principiul pasiv, feminin, materia) este simbolizat printr-un echer (instrumentul care trasează pătratul sau cubul).
Uneori, interacțiunea Cerului cu Pământul este simbolizată printr-o cruce, alteori aceasta este sugerată printr-o coloană5 care face legătura între Tatăl ceresc şi Mama Terra pentru a se naşte astfel „sistemul Lumii”6. Această coloană (Axis mundi) era și este în continuare pilarul în jurul căruia se întinde întreaga lume cunoscută, situată în centrul universului, „în mijloc“, în „buricul pământului“ etc.; numai aşa sentimentul de comuniune a omului cu divinitatea poate fi trăit la propriu şi, ca atare, exprimat prin imagini atât de expresive.
În antichitate, templului i se atribuie utilitatea de a reproduce aici, pe pământ, un model transcendent al Cerului, al lumii „de dincolo”. Templul era, în acelaşi timp, o alegorie a universului, a lumii şi a omului ca opere esențiale ale Creației – rezultate ale interacțiunii celor două forțe cosmice fundamentale. „Dumnezeu este un principiu, un model al omului despovărat de concret şi efemer, este o instituire prin gândire a omului în absolut, un temei axiologic la care omul se raportează permanent încrezător în salvarea lui de impuritățile unei lumi trecătoare în care viețuieşte şi care îl încarcerează existențial, dar nu-l poate împiedica să năzuiască spre o săvârşire prin transcedere.”7 În mod similar, Omul, ca fiu al Tatălui ceresc şi al Terrei este şi el o esență divină, căci, cum știm din Biblie, Adam a fost creat „…după chipul şi asemănarea Celui de Sus”.
În creştinism, ființa lui Dumnezeu subzistă ca o alcătuire de persoane (Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh), în această Sfântă Treime existând o identitate de natură, voință şi lucrare8. Omul poartă în adâncul sufletului său o scânteie de natură divină; această scânteie nu este altceva decât Logosul (Sfântul Duh, n.n.) pe care Tatăl îl naşte în sufletul fiecărui om. Sufletul omenesc este de fapt o Fecioară Maria în care Dumnezeu Tatăl îşi naşte Fiul său, Logosul9.
Iudaismul îl proclamă pe Adam Kadmon ca fiind primul mare inițiat care a realizat analogia dintre macrocosmos şi microcosmos. Adam se comportă ca şi cum ar fi conştientizat cele trei mai condiționări umane precizate explicit, mai târziu, de M. Heiddeger: (i) ființa întru moarte (viața trăită în fața morții, trecerea finală într-o altă realitate, moartea ca unică certitudine fundamentală, de unde, frica de moarte, tema nemuririi, angoasa etc.); (ii) chemarea conştiinței (vocea interioară, Sinele transpersonal ca judecător suprem, omul locuit de două entități, a responsabilității, a culpabilității, împăcare cu sine, stăpânire de sine, nevoia de iubire a aproapelui, toleranță/iertare); (iii) starea deliberativă (liberul arbitru, succesiunea situațiilor decizionale, necesitatea, determinarea, trecut/vină – prezent – viitor/moarte, temporalitatea asumată, angoasa, destinul ca rezultant al deciziei personale, decizia ca dilemă etc.).
Doctrina inițiatică occidentală referitoare la Triadă a rezultat în urma unor „împrumuturi” din alte sisteme ezoterico-sapiențiale anterioare. Astfel, se pot constata similitudini semnificative între Triadele extrem-orientale şi Delta din doctrina masonică şi, ca atare, se pot susține inclusiv acele ipoteze privind originea primordială comună şi identitatea de principii. Triada taoistă, de pildă, are doi poli contrari şi complementari, dar şi un al treilea factor – produsul subtil al interacțiunii celor doi poli. Triada hindusă la rându-i, conține un principiu primar, din care derivă doi factori contrari şi complementari (Purusha – activ, masculin şi Prakriti – pasiv, feminin).
Ilustrarea Triadei în decorarea Casei Domnului este evidentă, ezoterismul occidental preluând in corpore viziunea prezentată succint mai sus. Ca teritoriu sacru şi inviolabil, centrul Templului, anume edificat pentru a sublinia sacralitatea Omului, a Lumii şi a Universului, deopotrivă, este marcat de ansamblul celor trei atribute divine (Înțelepciunea, Frumusețea şi Forța). Prin analogie, acest loc (Sancta sanctorum) trebuie căutat, aşadar, nucleul întregului Cosmos, al Lumii şi al esenței divine din centrul ființei umane, Sinele traspersonal.
Prin urmare, Delta cu un ochi în interior este reprezentarea simbolică a Divinității ce veghează permanent asupra vieții pe pământ, a Supraconştientului şi ca voință supremă şi ca ordine implicită. În Egiptul antic, Piramida – în fond, tot o Delta – era, de asemenea, și o reprezentare a Creatorului şi, concomitent, un templu închinat acestuia. Pe de altă parte, Horus era fiul născut din cooperarea principiului masculin (Osiris) și a celui feminin (Isis). Creație a spiritualității egipteane, Ochiul lui Horus – un simbol consacrat, preluat, ca atare, în spiritualitatea greacă şi apoi, în creştinism – face trimitere la Conştiința supremă ce veghează asupra Creației. De altfel, despre litera Delta (Δ) din alfabetul grecesc s-a afirmat că ar fi o literă perfectă şi universală, o sinteză a Universului şi a Creației. Dată fiind forma sa specială, Delta întruchipa pentru pitagoreici inclusiv un arhetip al fecundității universale. În acelaşi timp, pentru popoarele celtice, Delta era ochiul zeului atoatevăzător10.
În decorarea Templului masonic, s-a păstrat centralitatea ochiului în interiorul Deltei, aceasta fiind dublată de o poziționare mediană a simbolului în raport cu Soarele (rațiunea, gândul, logica) şi Luna (intuiția, emoția, sentimentele). Prin această situare a sa pe panoul de la orient, simbolul respectiv lansează inclusiv o axă centrală imaginară, punctată de tronul venerabilul, altarul jurămintelor, pasajul mozaicat și intrarea în templu.
În cadrul ritualurilor (exo)ezoterice, unele gesturi consacrate pot fi şi ele asociate Triadei. Avem în vedere că gestul ritualic11 este o mişcare deliberată prin care se trasmite către exterior un mesaj codificat. În egală măsură, lipsa gestului poate constitui o expresie a unui (re)sentiment sau, în orice caz, o intenție de a transmite un gând lăuntric. În acest caz, gestul ritualic este aşadar, proiectarea, în plan fizic, a ceea ce se urmăreşte a fi exprimat în plan spiritual.12 Ansamblul gesturilor este în corelație cel al stărilor de conştiință; de aici, necesitatea stringentă de a cunoaşte Sinele, ca esență a ființei umane, pentru ca astfel să putem descifra „semnele” în toată profunzimea lor. Un om obişnuit nu vede decât dimensiunea fizică şi acțională a gesturilor cu care vine în contact, un inițiat însă, se obişnuieşte să privească latura subtilă a lucrurilor, cea care ține de gândurile şi sentimentele care au provocat acele gesturi.
Simbolistica trinitară este relevată, de asemenea, prin regalie. Din cele mai vechi timpuri, omul, fiu al Cerului şi al Pământului, a fost reprezentat simbolic, ca fiind microcosmosul în care se regăsesc exact aceleaşi trei elemente fundamentale (Spiritus, Anima, Corpus) precum cele aflate în alcătuirea Macrocosmosului. Şi astfel s-a ajuns să se vorbească analogic despre un univers holografic13 în care, cum spunea Hermes, Ce este sus, este şi jos. Microcosmosul (omul ca tri-unitate) este Mica Triadă; în contrapartidă, Macrocosmosul (Cer-Pământ-Om sau Cer-Om-Pământ) este creditat
a fi Marea triadă. Din perspectiva divizării esenței celeste în două forțe opuse/complementare, dualitatea astfel născută nu poate fi decât iluzorie şi artificială dacă nu se menționează unitatea treimică. În fond, bifurcația primară nu poate exista decât în măsura în care cele două componente sunt raportate la întreg. În consecință, nu poate exista binar în afara Triadei, aceasta din urmă fiind, de fapt, „întregul” la care ne raportăm ca înițiați. În aceste condiții, simbolizarea Tradei printr-un triunghi decurge firesc, din natura intrinsecă a fenomenului căci, aşa cum se ştie, primul poligon (triunghiul, ca figură geometrică) nu poate fi obținut având la dispoziție doar două laturi/unghiuri.
Corespondențe ale Trigonului pot fi regăsite şi în simbolistica alchimică, în numerologie sau geometrie. Triada alchimică, de pildă, este alcătuită din Sulf (principiu activ, masculin), Mercur (principiu pasiv, feminin) şi Sare (ca element neutru, mediator). Sulful şi Mercurul sunt elemente complementare, primul, fiind asimilat Focului (Yang), ține de activitatea interioară, iradiind din centrul ființei, iar cel de-al doilea, principiului Yin, umed şi rece, asimilat Apei ca fortă centripetă şi compresivă. Mercurul se opune acțiunii centrifuge şi expansive a Sulfului. Din acțiunea interioară a Sulfului şi acțiunea exterioară a Mercurului se cristalizează Sarea. Raport dintre Sulf şi spirit este evident; tot aşa, cel dintre Mercur şi suflet. Sarea însă nu poate fi identificată fără rezerve cu trupul, acesta din urmă corespunzându-i doar sub un anume aspect şi într-o aplicație particulară a triadei alchimice. Într-o altă interpretare alchimică, individualitatea în întregime corespunde Sării. Sulful poate fi comparabil cu o rază luminoasă, Mercurul cu planul de receptare iar Sarea cu produsul conlucrării dintre cele două elemente alchimice. Voi sunteți Sarea Pământului! – spunea Iisus ucenicilor săi în predica de pe munte prefigurând astfel, cel de-al treilea element alchimic.
În numerologie, Delta, ca simbol al trigonului divin, este similară cu cifra Trei14. Numerele impare corespund Yang-ului, fiind masculine şi active, „celeste”, în timp ce numerele pare corespund Yin-ului, fiind feminine, divizibile, „terestre” şi pasive. Unu (unitatea, întregul, totul) nu este un număr ci însuşi Principiul Suprem. În această optică, cifra 2 ar fi, de fapt, primul număr, el aparținând Pământului (materia, întunericul), în timp ce cifra 3 revine Cerului (spirit, lumină). De reținut că în ezoterismul european, Pământul este înaintea Cerului, tot astfel cum în taoism, Yin este înaintea lui Yang. Toate perechile de contrarii (cifra 4), indiferent de natura lor, îşi au sorgintea în prima dintre dualități. Pitagoreicii considerau cifra 5 ca fiind „numărul nupțial” – suma primului număr feminin (2) şi a primului număr masculin (3). În continuare, din punct de vedere a manifestării şi nu în sine, cifra 5 exprimă măsura Pământului, cifra 6 pe cea a Cerului, cifra 10 (Yang fiind în legătură cu Soarele, Focul, Sudul) fiind atribuită Cerului, iar 12, Pământului (numărul 12 este Yin fiind în legătură cu Luna, Pământul, Apa, Nordul); în toate tradițiile, cifra 11 (5 plus 6) reprezintă uniunea Cerului şi a Pământului.
În geometrie şi în arhitectură, datorită formei sale, triunghiul echilateral, armonios din toate punctele de vedere, este asociat Deltei luminoase de la Orient sub care este aşezat tronul venerabilului. Menționăm că pentru definirea formei geometrice, în limbajul masonic se insistă îndeosebi asupra unghiului şi nu asupra laturei (spunem triunghi/trigon şi nu trilaterală); această opțiune evidențiază faptul că Delta este, mai ales, o „vizare” (o perspectivă, atitudine, sens, punct de vedere etc.), nicidecum o măsurare a lungimii. De fapt, putem constata că, în decorarea clădirilor, sunt utilizate mai multe tipuri de Delta. Există, de pildă, o Delta lățită care are baza mai largă decât lateralele, respectiv un unghi cental de 108º şi două unghiuri de 36º la bază; acest triunghi special corespunde Numărului de Aur, 36 fiind numărul Cerului, 108 numărul omului și al lumii, în timp ce numărul 72 se atribuie Terrei.
Desigur, în afară celor menționate succint cu privire la simbolistica tri-unității, mai pot fi şi alte conotații, interpretări şi înțelesuri ce se conferă îndeobşte reprezentărilor de acest gen. Ele se referă la: triada gând-vorbă-faptă; tripticul temporalității – trecut, prezent viitor; regnurile existențiale: mineral, vegetal, animal; libertate, egalitate, fraternitate; teză, antiteză, sinteză; cele trei mari lumini ale francmasoneriei: Compasul, Echerul şi Cartea legii sacre etc..

Note
1 Wirth, Oswald – Francmasoneria pe înțelesul adepților săi, Ed. Rao, 2005, p. 140.
2 Guenon, R. (2005) – Marea Triadă, Ed. Herald, pp. 50-51.
3 Ouspenski, P.D. (2004) – A patra cale, Ed. Prior Pages, p. 16.
4 Eliade, M. (1995) – Sacru şi profan, Ed. Humanitas; Guenon, R. (1997) – Simboluri ale ştiinței sacre, Ed. Humanitas, pp. 65-126; Tămaş, M. A. (2005) – Arta regală şi Franc-masoneria, Ed. Aion, pp. 168-255.
5 Guenon, R. (1997) – Simboluri… Ed. Humanitas, pp. 311-400; Ferré, J. (2004) – Dicționar de simboluri masonice, Ed. Paralela 45, pp. 256-259.
6 Eliade, M. – Op. cit., Ed. Humanitas, 1995, p. 14.
7 Teodosescu, I. (1996) – Metafilosofie, Ed. Fundației România de mâine, p. 227.
8 Calinic Botoşăneanul (2005) – Logica Trinității, Ed. GEDO, Cluj-Napoca
9 Blaga, L. (1996) – Gândire magică şi religie. Trilogia valorilor II, Ed. Humanitas, Buc.
10 Guenon, R. (1997) – Simboluri… Ed. Humanitas, pp. 425-428.
11 Atmananda, S. (2008) – Mudra-cartea gesturilor sacre, Ed. Premium.
12 Boucher, J. (2006) – Simbolurile Francmasoneriei, Ed. Rao, pp. 279-300.
13 Talbot, M. (2005) – Universul holografic, Ed. Daath
14 Jacq, C. (2005) – Francmasoneria – Istorie şi inițiere, Ed. Lucman, pp. 243-245.