La închiderea expoziției  „Michael Lassel – Lumea ca Alegorie și Mit”, organizată de Revista Tribuna la Muzeul de Artă din Cluj, curatorul expoziției, Cristina Simion, propune câteva considerații despre simboluri proprii copilăriei în opera artistului, despre relația specială a copiilor cu lucrările sale și despre spiritul ludic pe care adulții și copiii, deopotrivă, îl descoperă în lumea construită de Lassel.

 

 

Îl însoțesc pe Michael Lassel în călătoria sa artistică, în calitate de iubitor și admirator al artei sale, ca galerist și curator (am curatoriat expoziții ale sale și la Nürnberg, München și Berlin), ca prieten și modest colecționar. Am privilegiul de a putea admira și înțelege artistul, cunoscând omul, și vă asigur că îi prețuiesc deopotrivă. Percepția din poziții diferite mi-a permis o serie de observații foarte interesante – iar perspectiva pe care v-o propun aici nu este cea a criticului sau curatorului de artă, cel care analizează, interpretează, construiește concepte și gaseste perspective și abordări originale, ci mai degrabă cea a galeristului, care observă prin natura profesiei sale, pentru că e prezent, reacțiile fruste ale vizitatorilor, atenția, interesul, comportamentul necenzurat, emoțiile nefiltrate. Galeristul e receptorul primelor impresii ale consumatorului de artă, cele de care depinde popularitatea unui artist și mai cu seama puterea operei sale de a comunica neintermediat cu privitorul. Și din această perspectivă, Lassel dovedește un talent magistral.
Cu câțiva ani în urmă, la Mannheim, o fetiță de nici nouă ani, timidă, obosită după un drum lung și impresionată de mulțimea elegantă și zgomotoasă, vedea pentru prima oară lucrările lui Michael Lassel („Allegorie des Unbewussten”/„Alegorii ale Subconștientului”, Galerie Grandel, 2015). E vorba despre fiica mea, care, surprinzător, nu a vrut sa plecăm până nu a identificat semnatura artistului – bine ascunsă – în fiecare dintre lucrările prezentate. Nu a fost nici ușor, nici rapid, dar – absorbită de dezlegarea unui puzzle pasionant pentru ea, a ignorat complet trecerea timpului și a părăsit expoziția cu fericirea resimțită în fața unei mari descoperiri. Nu mai văzusem niciodata la ea atât interes și concentrare în fața unei opere de artă. Poate că atunci m-am întrebat, pentru prima oară, de ce complexul microcosmos al unui artist consumat nu doar de detalii, ci mai cu seamă de semnificații, e atât de atrăgător pentru un copil. Există un mesaj ludic în universul impregnat de filosofie al lui Lassel și, dacă da, rezistă acesta dincolo de prima impresie? De ce ramân copiii minute întregi în fața unei lucrări? Ce observă ei? ce îi atrage? și, mai ales, poate reprezenta opera lui o poartă inițiatică, de transmutație spre arta vechilor maeștri, plină de simboluri și de sensuri care, pentru a fi descifrate, necesită dincolo de imaginație, cultură, inteligență, sensibilitate, analiză?

 

Păpuși, jucării și jocuri

 

Bancher în Înalta Societate, poate cea mai re-cunoscută lucrare a lui Lassel, deoarece imaginea sa a fost „împrumutată” de Deutsche Bank într-un mult difuzat clip video promovând trecerea de la marca germană la euro, în anul 2000, folosește ca personaj central păpușa de lemn, acest Don Quijote personal. Îl regăsim, de obicei ca pe un alter ego al artistului, în numeroase lucrări ale sale, luptând, odihnindu-se, mânuind pensula ca pe o armă, cercetând globul de cristal. Deși compozițiile lui Lassel sunt complicate arhitecturi cu aparență statică, există în multe dintre ele elemente dinamice, iar viteaza păpușă, a cărei inocență e sugerată de însăși alcătuirea sa simplă, din bucățele de lemn articulate, este aproape întotdeauna unul dintre acestea.
În Impunătoarea Cupolă, cărțile de joc, mâna articulată, platforma mobilă uzată, din lemn, care a rezemat cândva jucăria preferată a unui băiețel, constituie o colecție de „locuri comune” ale primei copilării, o inedită fundație pentru cupolele catedralelor viitoare. În Reflexia Timpului, zarurile sunt și un instrument al jocului, nu doar un simbol al hazardului – la fel și cuburile din lemn, omniprezente în pruncia tuturor, care compun, litera și cubul, semnătura artistului.
Compasul, pensulele de pictură și tuburile de culoare, creioanele, călimara (devenită între timp obiect de anticariat), cărțile și cărțile de joc, păpușile, dozele metalice, măiestrit pictate, cândva pline cu bomboane sau turtă dulce, jocurile, instrumentele muzicale – cele mai multe dintre obiectele cu prezență recurentă în lucrările lui Lassel sunt familiare copiilor. Devoalate de semnificațiile contextuale, sunt obiecte de interes pentru aceștia, care gasesc in recunoașterea lor un univers intim și sigur în același timp, în explorarea căruia pornesc cu interes și ocazional amuzament.
Luptele purtate de artist în multe dintre lucrările sale, între care – poate cea mai impresionantă – lupta cu un trecut personal marcat de tragedie (a se vedea Mesaj către J., un veritabil testament artistic), sunt de-dramatizate prin folosirea unor obiecte cunoscute, transformând adeseori teatrul de luptă în teatru de păpuși. Un cadru familiar și prietenos relativizează suferința cea mai profundă!

 

Exerciții de atenție

 

Să ne întoarcem, însă, la Bancher în Înalta Societate și fantastica acribie cu care zeci de bancnote și sute de monede sunt prezentate privitorului uimit, în prima instanță, de bogăția și perfecțiunea detaliilor – o lucrare care, veți spune, nu are nicio legatură cu lumea copilăriei, dar în fața căreia se opresc, ca vrăjiți, copiii. Am întrebat, și nu o data, de ce. Numără monedele! Nu abundența acestora îi atrage, nici acuratețea redării și, desigur, nici mesajul ascuns în lucrare, ci mai degrabă provocarea vizuală. De fiecare dată când provocarea e percepută, interesul copiilor e captat – ca în jocurile de atenție cu care sunt obișnuiți, cele de tipul câte obiecte de un anumit tip găsiți într-un desen sau câte deosebiri găsiți între două desene aparent identice.
Unul dintre copiii fermecați de acest aparent banchet al bagatelelor, după studiul mai multor lucrări în care își găsește loc metrul de croitorie – măsură flexibilă a lucrurilor măsurabile și nemăsurabile aidoma, a observat o minusculă greșeală : dintr-un mănunchi de bucle încurcate ale panglicii metrului lipsea la socoteală un centimetru. Satisfacția descoperirii a fost pe măsura efortului : o întreagă după-amiază!
Nu nesocotiți aceste mărunte aventuri din labirintul lucrărilor lui Lassel – amuzante și provocatoare pentru copii și adulți deopotrivă; ele deschid mai târziu poarta către interpretare, către reflecție, către întrebările existențiale. Conceptele abstracte sunt mai ușor de înțeles atunci când sunt ilustrate – e, poate, un truism, dar pe care avem tendința să îl uităm.

 

Cimilituri pentru adulți

 

Spiritul ludic al artistului, prezent practic în fiecare dintre lucrările acestuia, nu se rezumă la capacitatea operei sale de a fi receptată de către copii și la relaționarea naturală și instantanee a acestora cu lucrările, ci se manifestă – evident sau subtil – și sub forma unor referințe culturale sau unor semnificații destinate adulților. Mă voi opri la un singur exemplu.  Soap Opera  (1994) este cea mai veche lucrare prezentată în expoziția de la Cluj : o colecție de CD-uri savant aranjate într-o piramidă – formă enigmatică și des folosită în complicatele structuri imaginate de artist, având ca linii de susținere fragmente ale unor instrumente de suflat și vârf – bustul lui Verdi. Între Berlioz, Ceaikovski, Beethoven, Bizet, Bartok, Bruckner, Debussy, Enescu, bine ascuns – un CD al lui Janis Joplin, un clin d´œil făcut anilor ´60 și mișcării flower-power. Pe fundalul alcătuit din plăci de lemn și litere tipografice în tipar inalt – autoportretul auto-ironic, suflând un balon de săpun, perfect rotund, în care, ca și în alte lucrări, se oglindește el insuși, pictând. Titlul lucrării, „Soap Opera”, devine un double entendre. Semnificația semantică se regăsește în balonul de săpun, cea profundă – în conținutul piramidei, într-un evident contrast cu superficialitatea serialelor televizate cunoscute sub această denumire generică, dar având în comun cu acestea narativul cu final deschis. Dublul autoportret nu face decât să confirme dublul înțeles. Așa cum generațiile digitale folosesc un emoticon anume pentru semnalizarea unor înțelesuri complexe (cum ar fi „smiley face întors cu fața în sus” pentru dublul standard), universul de semnale vizuale construit cu migală de Lassel cuprinde înțelesuri precise, cu valoare simbolică – însă nu neapărat identică în toate lucrările sale. Lassel folosește liberul arbitru pentru a atribui, uneori, sensuri schimbate acelorași obiecte – nu pentru a complica decriptarea acestora de către exegeți, nici pentru a polemiza cu aceștia referitor la propriul dicționar alegoric, ci pentru că inspirația – sau mai degraba narațiunea ascunsă în ansamblul detaliilor – îi dictează reprezentări și înțelesuri noi. Creator-stăpân al propriilor convenții, artistul le modifică uneori, consimțind astfel la complicarea procesului de înțelegere a mesajului său de către terți, până la a-l face ininteligibil în absența propriilor chei.
Michael Lassel vă propune un joc pentru oameni mari, în care semnificațiile se deschid analizei precum o Matrioșka adapostind încă și încă alte metafore. Cât timp dăruit contemplarii, atâtea valențe – un dar al ințelegerii fără orizont oferit tuturor celor interesați de introspecție în artă.