Menuț Maximinian, Poveştile Paştelui.
Tradiții vii din ținutul Bistrița-Năsăud,
cuvânt înainte de Episcopul Macarie Drăgoi
al Europei de Nord, prefață de acad.
Sabina Ispas, fotografii de Alexandru Uiuiu,
Bucureşti, Editura Lumea Credinței, 2019.

 

 

Scriitor cunoscut peisajului cultural românesc şi celui internațional atât datorită poemelor pe care le scrie cu multă măiestrie, cât şi datorită eseurilor, cronicilor, recenziilor, cercetărilor etnografice sau ştirilor pe care le publică cu consecvență în paginile a diverse volume sau periodice,1 Menuț Maximinian revine de această dată în fața cititorilor cu o lucrare inedită, înveşmântată într-o ținută grafică de excepție.
Publicată în preajma sărbătorilor pascale ale anului 2019 la editura bucureşteană Lumea credinței, cercetarea dânsului, ce poate fi circumscrisă deopotrivă sferei sociologice, celei etnologice, celei teologice sau filologice, se constituie, după cum frumos remarcă părintele episcop Macarie Drăgoi al Europei de Nord, într-o frumoasă incursiune în lumea satului românesc, pe care o autorul o înțelege în toată complexitatea ei:
„Menuț Maximinian ne oferă, prin această carte, o frumoasă călătorie în lumea satului românesc, aşa cum arată el în lumina sărbătorilor pascale. Culegând povestiri despre obiceiurile de odinioară de la bătrânii vetrelor năsăudene şi documentându-se din lucrări de specialitate, autorul ne aduce într-un univers în care cele de jos se întrepătrund cu cele de sus, în care reguli de viață cotidiană sunt rânduite în funcție de sărbătorile creştine, în care mirosul de tămâie se amestecă cu cel al aromelor şi miresmelor cămărilor şi caselor gătite de praznic. Acesta era (iar, pe alocuri încă este) universul vechiului sat românesc, un univers în care materia este sfințită şi adusă în stare de prescură pe altarul cosmic. Într-o astfel de lume întâlnim o credință trăită, o credință care modelează viața oamenilor şi a colectivității.”2
Dacă pe ierarhul originar de pe Valea Țibleşului, lectura paginilor lucrării îl determină, într-o manieră de-a dreptul proustiană, să retrăiască, prin intermediul amintirilor, momente ale unei copilării marcate de clipe fericite (p. 9-11), pentru doamna academician Sabina Ispas, directorul Institutului de Etnogtrafie şi Folclor „Constantin Brăiloiu” al Academiei Române (p. 13-21), constituie prilejul unei ample descrieri a multiplelor valențe ale sărbătorii pascale şi dimensiunilor ei spirituale în universul satului românesc. Pentru autor însă, reprezintă un moment propice pentru a investiga sincretismul dintre legile bisericeşti şi cele laice, care este frumos ilustrat de praznicul menționat şi evenimentele premergătoare acestuia, după cum ține să sublinieze:
„Orice schimbare din viața țăranului din Bistrița-Năsăud se făcea respectând cu strictețe cutumele locului şi timpului său, legi şi canoane nescrise care se reflectau în conştiința poporului, formând repere morale şi spirituale de necontestat. Există un sincretism între învățăturile bisericeşti şi cele laice, provenite din superstiții, uşor de repetat în obiceiurile practicate în preajma sărbătorilor religioase.” (p. 24).
Pornind de la acest aspect, jurnalistul şi etnograful bistrițean începe cu o frumoasă prezentare a Duminicii Floriilor (p. 29-42) şi particularităților acestei sărbători în județul său de origine. Comparațiile dintre obiceiurile existente în diferite zone ale județului său de baştină sunt însoțite de frumoase ilustrații, realizate de scriitorul Alexandru Uiuiu, care-l ajută pe cititor să dezvolte o adevărată perspectivă sinestezică asupra unor aspecte fundamentale ale evenimentului în sine. Demnă de remarcat este prezentarea comparativă, structurată sub forma unei adevărate Hexaple bogate în ilsutrații, pe care autorul o dedică chiar şi anumitor detalii ce ar putea părea, la o primă vedere, irelevante. Iată un astfel de exemplu:
„La Posmuş, băieții şi fetele adună mâțişoarele de prin împrejurimile satului în ajun. Acestea sunt sfințite cu agheasmă, binecuvântate de preot şi apoi oamenii le aduc acasă, plantându-le în grătină, pe holdele semănate, pe morminte, în grajduri, la stâna oilor sau punându-le după icoane. Ele simbolizează belşugul anului care va veni. Vor feri locul unde sunt puse de grindină, trăsnete, boli, inundații şi vor aduce recolte bogate
(D, Someşan Ioan, n. 1948, Posmuş).
La Dumbrăvița, ramurile de salcie sunt duse la biserică pentru a fi sfințite şi apoi utilizate la farmece şi descântece. De asemenea, se crede că acestea au puterea de a vindeca anumite boli şi a opri furtunile în mod miraculos.
Oamenii mănâncă mugurii salciei pentru a se vindeca de maladii. Un alt rol al ramurilor de salcie este să alunge duhurile rele. Astfel poate fi protejată nu doar casa, ci şi animalele din ogradă (D, Cotuțiu Paraschiva, n. 1924, Dumbrăvița).”
(p. 35).
În aceeaşi manieră sunt alcătuite şi celelalte capitole ale lucrării lui Menuț Maximinian. În cadrul ei, cititorul parcurge şi relecturează, într-o cheie religios-etnografică întreaga săptămână mare (p. 43-102), pentru ca apoi, să sublinieze diversitatea semantică ce a fost atribuită Marelui Praznic al Învierii (p. 103-138)3 şi să prezintă diferitele tradiții cu dimensiune folclorică ce însoțesc săptămâna luminată (p. 139-168), precum obiceiul „Crailor de la Mocod” (p. 148-152). Unei investigații atât de ample şi de bine documentate nu putea să îi lipsească desigur un capitol dedicat Ispasului (p. 166-180), pe care scriitorul îl segmentează în două subunități mai mici. În cadrul celei dintâi prezintă cadrul general al sărbătorii, realizând un adevărat expozeu teologic (p. 169-176) pentru ca ulterior să descrie pe larg modul în care este văzută şi trăită această sărbătoare în urbea năsăudeană, unde ea se leagă nu doar de frumusețea slujbelor religioase şi ziua eroilor
(p. 177-180), ci şi de un festival folcloric unic în peisajul național.
Scrisă într-o manieră plăcută, bine documentată (p.181-193) şi acompaniată de un frumos dressing fotografic, lucrarea domnului Menuț Maximinian se constituie într-o frumoasă contribuție la tezaurizarea folclorului, spiritualității şi culturii năsăudene şi a interferențelor existente între acestea, fapt ce o va consacra cu certitudine între operele valoroase ale genului şi va contribui la imortalizarea numelui autorului alături de alți cercetători reprezentativi ai problematicii investigate şi ai bogăției folclorului năsăudean. De aceea, nu putem decât să semnalăm apariția unei cercetări atât de interesante şi valoroase, să-l felicităm pe autor şi să-i dorim mult spor în realizarea unor antreprize similare ce aduc în atenție diversitatea şi opulența semantică a folclorului şi spiritualității zonei din care se originează şi contribuie totodată la scoaterea de sub colbul uitării a unor tradiții importante.

 

 

Note
1 Între lucrările sale cele mai reprezentative se numără şi: Menuț Maximian, Poteci de dor. 20 de ani de la înființarea Ansamblului Profesionist „Dor Românesc”, Bistrița, Charmides, 2016; Idem, Confesiuni, Bistrița, Editura Arcade, 2004; Idem, Cartea diuganilor, Bistrița, Editura Karuna, 2004; Idem, Chip de înger, Bistrița, Editura Karuna, 2007; Idem, Pe aripa cerului, Bistrița, Editura Karuna, 2008; Idem, Rădăcini împrumutate, Bistrița, Editura Karuna, 2009; Idem, Vremea sintagmelor – eseu, Bistrița, Editura Karuna, 2010; omul cu litere, Bistrița, Editura Karuna, 2011; Idem, Stop reportofon, Bistrița, Editura Karuna, 2011; Idem, Cartea cu coperți de aer, Tismana, Editura Semănătorul, 2011; Idem, Copila de sub vii, Cluj-Napoca, Editura Eikon, 2012; Idem, Noduri în haos, Timişoara, Eurobit Publishing House, 2012; Idem, Muchia Malului, Iaşi, Editura Tipo Moldova, 2013; Idem, Cronica de gardă, Bistrița, Editura Karuna, 2014; Idem, Treni i jetes – Trenul vieții (poeme în limbile română şi albaneză), trad. Baki Ymeri, Bucureşti, Amanda Edit, 2016; Idem, Poveşti româneşti din New York / Romanian Stories in New, Târgu Mureş, Editura Nico, 2017, p. 7; Idem, Poveşti româneşti din New York / Romanian Stories in New, Târgu Mureş, Editura Nico, 2017; Vasile Filip, Menuț Maximinian, Cultura tradițională imaterială românească din Județul Bistrița-Năsăud, vol. 1 -,,Riturile de trecere”, Cluj-Napoca, Editura Eikon, 2012; Vasile V. Filip, Menuț Maximinan, Cultura tradițională imaterială românească din Județul Bistrița-Năsăud, vol. 2 -,,Sărbătorile ciclului social şi calendaristic sau munci şi zile în ținutul Bistriței şi Năsăudului,” Cluj-Napoca, Editura Şcoala Ardeleană, 2015.

 

2 Episcop Macarie Drăgoi al Europei de Nord, „Cuvânt de binecuvântare,” în Menuț Maximinian, Poveştile Paştelui. Tradiții vii din ținutul Bistrița-Năsăud, cuvânt înainte de Episcopul Macarie Drăgoi al Europei de Nord, prefață de acad. Sabina Ispas, fotografii de Alexandru Uiuiu, Editura Lumea Credinței, Bucureşti, 2019, p. 9.

 

3 Evidențiind chiar şi aspecte precum faptul că: „Etnologul Ion Ghinoiu identifică în sărbătoarea Paştelui un vechi scenariu de renaştere simbolică a timpului şi spațiului prin sacrificarea zeului adorat, care moare şi învie în fiecare an. Săptămâna Patimilor, când Iisus este chinuit, umilit, răstignit, când spiritele morților părăsesc mormintele, este o apoteoză a stării de dezordine, a degradării timpului, comparabilă cu aceea de la cumpăna dintre anul vechi şi Anul Nou.” Menuț Maximinian, Poveştile Paştelui. Tradiții vii din ținutul Bistrița-Năsăud, cuvânt înainte de Episcopul Macarie Drăgoi al Europei de Nord, prefață de acad. Sabina Ispas, fotografii de Alexandru Uiuiu, Editura Lumea Credinței, Bucureşti, 2019 p. 109.