Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

weekly magazine in english,
romanian and italian

Un laborator teatral minimalist-monumental…

…au pus la cale la Teatrul de Nord din Satu Mare jurnalista și traducătoarea Raluca Rădulescu și regizorul Ovidiu Caița, directorul artistic al trupei române. Minimalist, căci s-a derulat pe parcursul unei săptămâni, între 13-19 august. Monumental – evident, folosesc în chip ludic acești termeni – pentru că a implicat întreaga companie, actori, scenografi, tehnicieni, secretariat literar etc., încheindu-se cu trei reprezentații/demonstrații, cam toate la un pas de ținuta de spectacol-premieră.
Artizanii acestui impresionant tur de forță profesional au fost tinerii regizori din Rusia Nikita Betehtin, Nikolai Ruski și Dumitru Acriș, sub coordonarea unei personalităi a teatrului rus, Oleg Loevski, regizor, producător și trainer renumit. Munca lor la Satu Mare a fost facilitată de traducătorii Raluca Rădulescu și Vlad Ivanov.
Ce m-a frapat participând la cele trei demonstrații ale laboratorului a fost fluxul de energie, de pasiune pentru joc, de implicare necondiționată în actul artistic (cu toate fluctuațiile sale determinate de timpul de lucru) al actorilor sătmăreni. Participarea numeroasă a publicului local, într-o lună de vacanță, a accentuat nota de eveniment a laboratorului, iar votul publicului a mizat, de fiecare dată, pe continuarea montărilor, până la transformarea acestor demonstrații artistice în spectacole ale stagiunii. Un deziderat pe care urmează să-l vedem concretizat.
Firește, conform temperamentului și flerului de moment al regizorilor implicați, demonstrațiile au fost extrem de diverse și originale, atât din perspectiva spațiului exploatat, cât și a recuzitei utilizate, a manierei de joc imprimate actorilor și a tipologiei specifice a textelor (rusești, toate trei traduse impecabil de Raluca Rădulescu).
Prințesa de cartier de Andrei Ivanov, de pildă, seamănă foarte bine prin atmosfera derizoriu-tenebroasă, de oraș post-comunist, decrepit și amenințător, cu alte piese ale dramaturgiei extrem-contemporane, nu doar estice, ci și occidentale. Drama sondează deriva existențială a unei generații care trebuie să se adapteze crescând la realități dure, pe care nici părinții nu pot să le gestioneze, devenind aceștia înșiși niște asistați afectiv ai propriilor copii. Un text crud, cu situații conflictuale acute și personaje conturate din tușe groase, montat de Nikita Betehtin cu o accentuare a acestui cadru brutal. Promiscuitate, vulgaritate, naivitate, sărăcie, care provoacă în privitor oroare, silă, spaimă, compasiune. Foarte bine dozat acest registru al senzațiilor scenice, mai ales prin interpretarea atentă, vie, puternică a actorilor Raluca Mara, Andrei Stan, Ciprian Vultur, Dana Moisuc, Tibor Székely, Alexandra Odoroagă, Sorin Oros, Cristian But. Raluca s-a remarcat prin nuanțele imprimate rolului de liceană naiv-vicioasă, cu accente de violență ca-și-matură și lascivități amuzant-infantile. Excelent control al rolului. Nu mai puțin savuros în partitura de gangster local, ușor ridicol prin „moliciune”, a fost Tibor Székely, în timp ce Andrei Stan și Ciprian Vultur au conturat pregnant două „modele” sociale (intelectualul abstras și criminalul recidivist), iar Sorin Oros și Dana Moisuc, în pandant, au fost – cu elemente de accent particular – tatăl alcoolic, răpus de boală, și mama ușor snoabă și desprinsă de realitatea din jur. De remarcat inventivitatea cu care s-a configurat spațiul de joc, mai ales prin abundența de flori și piese de recuzită care au dat senzația potrivită de „aglomerare”, de sufocare, cadrând cu sala studio, unde s-a jucat reprezentația.
Cu provocările unui alt spațiu – foaierul teatrului – și un text cu mai puțin ofertantă articulare s-a confruntat regizorul Nikolai Ruski în Chibrituri de Konstantin Steșik. Aici, orizontul marcat metaforic și cu o combinație interesantă – cel puțin în dimensiune literară – de rizibil, cinism și poezie nu e dinamic atât prin intrigă, cât prin situațiile dramatice pe care le developează. Este un text foarte „rusesc”, după opinia mea, pentru că aduce în prim-plan acea predispoziție către contemplativitate, fatalismul și un fel de privire abisală asupra existenței pe care le asociem de regulă cu spațiul slav.
În lipsa unei derulări orizontale nete a situației dramatice, accentul din montarea lui Ruski a căzut pe interacțiunea actorilor: Carmen Frățilă, Alina Negrău, Roxana Fânață, Anca Dogaru, Romul Moruțan, Stelian Roșian, Sergiu Tăbăcaru. Toți, și aici, extrem de implicați în demonstrație – deși caracterul de schiță a fost mai constrângător. (Spațiul de joc, foarte ingenios definit, de altfel, cu o bancă de parc interpusă în ușa intrării spre sală și caloriferele folosite ca elemente de decor, nu permitea, practic, decât întâlniri punctuale, cam fragmentariste, ale protagoniștilor.)
Excelent a conturat Carmen Frățilă un soi de cumsecădenie nemiloasă a personajului său (o doamnă cu câini), în opoziție cu asumata indolență (citește reverie) existențială a eroului jucat cu șarm de Stelian Roșian, secondat în răspăr cumva – în registru terestru, dacă vreți – de Romul Moruțan, ca semn ghiduș al stabilității sociale. Două partituri care au devenit pitorești, chiar comice uneori, prin jocul celor doi, dând o necesară elasticitate intrigii. De remarcat asumarea rolurilor non-verbale de Roxana Fânață și Anca Dogaru, în două mici partituri de mișcare atrăgătoare și convingătoare.
La un pas de spectacolul rotund este și Chibrituri, mai ales prin constribuția actorilor implicați, dar caracterul special al textului poate fi un impediment pentru concretizarea lui scenică.
A treia demonstrație a laboratorului sătmărean a fost instrumentată de regizorul Dumitru Acriș, care are deja o anume experiență scenică în teatrele românești. Piesa aleasă, Janna sau mâine va fi o nouă zi, aparține unei autoare deja foarte cunoscută la noi – Iaroslava Pulinovici –, însă nu are, după opinia mea, limpezimea tăioasă a altor drame ale sale, fiind ceva mai magmatic-indecisă, deși tentantă prin figurile exemplare construite.
De altfel, exact pe conturul acestor figuri exemplare – în special cea a personajului principal – a mizat și Acriș, într-o montare spectaculoasă prin amplitudine spațială. Beneficiind de sala mare a teatrului, regizorul a exploatat întreaga scenă – cu ușa de acces din fundal, cu scările metalice laterale și balcoanele tehnice. Faptul că Teatrul de Nord are ferestre în spatele scenei a dat spațiului de joc o alură monumentală, care a rotunjit haloul personajului principal.
Pentru că Janna e o eroină din stirpea celor ale lui Tolstoi sau Turgheniev, firește, redusă în anvergură de promiscuitatea zilelor de azi. Femeie de afaceri, fără scrupule, un pic vulgară, foarte pragmatică, Janna trăiește cu un bărbat mult mai tânăr. Când acesta o părăsește dar, nevoit de împrejurări, se întoarce la ea cu femeia iubită și copilul lor, Janna se simte răzbunată și împlinită: ia copilul și se gândește la viitor.
Schematic redată, intriga nu acoperă îndeajuns carnația personajelor, deriva lor, nu descoperă suficient mobilurile acțiunilor pe care le fac. Toate par prinse într-o capcană a vieții, într-un carusel care-i centripetează mereu unii aproape de ceilalți, dependenți. Totuși, subiectul suculent al textului, cu putința de a construi eroi memorabili, pare să nu fi fost adâncit suficient de autoare, astfel că o senzație de schematism m-a străbătut permanent văzând propunerea sătmăreană.
Dumitru Acriș și actorii Adriana Vaida, Cătălin Mareș, Ioana Cheregi, Radu Botar, Sorin Oros, Vlad Mureșan, Rora Demeter, Crina Andriucă, Lucia Maria Racșan, Anca Similar au asigurat prin regie și joc impactul conflictului dramatic în public, cu un sesizabil crescendo de tensiune emoțională spre final, când într-adevăr personajul Jannei se apropie – cu aportul spațiului și splendidei muzici alese de Acriș – de exemplaritate. Cred, de altfel, că interpretarea scenică și inspirația regizorală fac și din această propunere un pariu ușor de câștigat de Teatrul de Nord – adică demn de continuat, fără îndoială.
De aplaudat, încă o dată, prestanța Adrianei Vaida în rolul titular, cu un echilibru de stări bine condus, feminitatea copleșitoare, în diverse registre și cu diverse efecte, adusă de partiturile Ioanei Cheregi, Crinei Andriucă, Rorei Demeter Luciei Maria Racșan și Ancăi Similar și convingătoarea febrilitate de joc, cu bună compoziție, a lui Vlad Mureșan – un rol matur al tânărului actor.
Laboratorul teatral de la Satu Mare a fost un eveniment semnificativ nu doar pentru „perfecționarea profesională” a trupei locale, ci și – sunt sigur – pentru dinamica ulterioară și creșterea anvergurii strategiilor artistice ale Teatrului de Nord.

Leave a reply

© 2018 Tribuna
design: mvg