Despre copilăria mea şi ecranul de cinema am mai vorbit cândva. Zău, nu doresc să-mi spună lumea: „Ioane, te rugăm, spune-ne ceva ce nu ştim, da?”. Şi, totuşi, trebuie s-o spun. În afara unor filme sovietice de pe la sfârşitul anilor ’50, am avut parte şi de unele care m-au marcat teribil, filme care m-au făcut să trăiesc aproape două ore printre animale fabuloase, zâne, pitici, elfi şi alte creaturi pe care uneori mi se părea că le văd seara târziu umblând şi prin grădina imensă ca o junglă din micul meu orăşel de provincie. Primul a venit Disney. Apoi, poveştile făcute atât de bine şi de alți regizori americani. Aveam vreo 13 ani. Sau poate ceva mai mult.
Într-o emisiune pe care săptămânal o prezint pe You Tube, cândva am vorbit şi despre „Mari cărți, mari ecranizări”, pentru că, dintotdeauna, regizorii şi scenariştii au căutat „story” sigure, serioase, „beton”, cum ar zice „băieții de băieți”. Şi atunci, marile cărți, da? Ei bine, poveştile scrise atât de bine de unii scriitori şi scriitoare au devenit o sursă bună de „tras cu ochiul” prin ele. Cred că era prin 17 mai 1900 când pe rafturile librăriilor din America a apărut o carte intitulată The Marvelous land of Oz. Era scrisă de un autor specializat în poveşti despre Tărâmul de Smarald din Oz – mai avea vreo 13 pe tema asta – şi se numea Frank Baum. Cartea de care vă spuneam a fost începutul unei aventuri cinematografice la fel ca multe altele. În 1939, un mare regizor american, Victor Fleming a avut ideea de a „clădi” Tărâmul de Smarald din Oz. Şi a făcut-o atât de bine…
Aşa a apărut filmul muzical-fantastic Vrăjitorul din Oz, care avea – ca şi cartea – o morală tare bună pentru acei ani. O fată simplă, dintr-o familie simplă, ca multe alte familii americane, care locuia într-o fermă din Kansas, s-a gândit într-o bună zi să caute „un loc mai bun, dincolo de curcubeu”. Da, față de lumea asta banală, uneori tristă, alteori rea, până la urmă, trebuie să fie ceva „dincolo de curcubeu”. Fata, care se numea Dorothy, însoțită de Sperietoarea de ciori, Omul de tinichea şi Leul laş, va pleca spre Tărâmul de Smarald din Oz, în speranța că vor găsi ceea ce le lipsea. Un creier, o inimă şi curaj. Frumoasă poveste, ciudată întâmplare… În rolul personajului Dorothy Gale, o fată frumoasă de nici 17 ani, Judy Garland.
Pe adevăratul său nume Frances Ethel Gumm, cântăreața şi actrița Judy Garland s-a născut în Minnesota pe 10 iunie 1922 (Zodia Gemenilor! Ca şi mine!). Încă de la trei ani cânta alături de surorile ei mai mari în diferite vodeviluri pe diferite scene ale teatrului din Grand Rapids şi se face îndrăgită şi admirată de public. În 1927 se mută cu familia în California şi îşi continuă cariera actoricească cântând în trupa „The Gumm Sisters” obținând succes după succes în Chicago. Părea a fi un „copil-minune”, un fel de Mickey Rooney, un alt copil-minune cu care, de altfel, va face un tandem extrem de reuşit. La vârsta de 15 ani semnează un contract cu celebra casă de producție Metro-Goldwyn-Mayer, contract ce prevedea ca actrița să facă cuplu actoricesc cu Mickey Rooney şi să interpreteze împreună numeroase filme comerciale de succes, filme despre şi pentru adolescenți. Aşa după cum v-am mai spus, în 1939 regizorul Victor Fleming îi încredințează acestei fete de 17 ani rolul Dorothy Gale din fantezia muzicală Vrăjitorul din Oz. Inspirată mişcare!
Filmul primește două premii Oscar și alte patru nominalizări, printre care şi pentru cel mai bun film. Acest rol o face nemuritoare în amintirea publicului, inocența personajului şi interpretarea naturală a actriței fiind de neegalat. Am văzut şi eu – cândva – această bijuterie cinematografică, un basm adevărat cu copii şi pentru copii.
Şi cântecele din Vrăjitorul din Oz au devenit foarte populare, melodia „Over The Rainbow”, pe care nu o voi uita nici eu probabil niciodată, a primit premiul pentru cel mai original cântec. Vrăjitorul din Oz este filmul cel mai frecvent vizionat din istorie, datorită televiziunii și a distribuirii prin înregistrări video. Este adesea menționat printre cele mai bune zece filme din toate timpurile. Superb început pentru această fată! Părea că totul va duce spre încă o „minune a celei de-a şaptea arte”. N-a fost să fie aşa…
Continuă să apară în alte muzicaluri clasice realizate de MGM, dar succesul nu va mai fi niciodată la fel. După cinci căsnicii eşuate, cu compozitorul și regizorul muzical David Rose, celebrul cineast Vincente Minnelli, producatorul Sidney Luft, actorul Mark Herron și actorul Mickey Deans, actrița eşuează în alcool şi droguri. Sunt o mulțime de descrieri făcute de fosta sa asistentă, Stevie Phillips, care povesteşte cât de dificilă devenise Judy Garland. Uneori era chiar periculoasă pentru cei din jur. Au fost câteva tentative de sinucidere, medicamentele luate erau tot mai multe şi mixturile cu alcool deasemenea.
Moare în 1969, la numai 47 de ani, după o supradoză de droguri şi alcool.
În urma sa lasă trei copii, actori şi ei talentați. Liza Minneli (deținătoarea Oscarului pentru interpretarea din Cabaret, 1972), care, se pare, moşteneşte mult din talentul părintilor ei, apoi Lorna (nominalizată în 2001 la Emmy Awards) şi actorul Joey Luft. Deținătoare a două premii Oscar, pentru A Star Is Born (1955) și Judgment at Nuremberg (1962), şi a altor premii de succes şi nominalizari la festivaluri de profil, Garland nu a rezistat în „jungla” Cetății Filmului. În 1997, Garland primeşte postum premiul pentru întreaga activitate la Grammy Lifetime Achevement Award. În 1999, Institutul de film american o situează în rândul celor mai celebre 10 mari staruri femei din istoria cinematografului american. Ceea ce nu e puțin, dragii mei…