Consiliul
Județean Cluj

weekly magazine in english,
romanian and italian

Poeta, drammaturga, performer, traduttrice, organizzatrice di eventi culturali.

Direttrice e fondatrice del Festival Internazionale di Poesia e Arti Sorelle (con Giorgia Monti).
Libri pubblicati: “Nata farfalla” WLM Edizioni, 2013 (poesie), “La rocca del tempo fermo” Lettereanimate, 2014 (romanzo), “Or-dite! Trame d’arte contro la violenza sulle donne”, a cura di, Ed. Exosphere PoesiArtEventi, 2015.

Sue poesie sono pubblicate in antologie e riviste letterarie del mondo. I 26 testi teatrali che ha scritto vengono messi in scena da compagnie in tutta Italia in teatri, sale e parchi. Ha vinto premi per la drammaturgia e alcuni suoi testi sono tra i più votati dal pubblico italiano nella rassegna nazionale Teatro in Provincia. I suoi testi sono a tema sociale: contro razzismo, sessismo, omofobia, inquinamento, tortura, ingiustizie, violenza.
Alcuni versi di una sua poesia in inglese – Ode to a spring rose – sono stati scelti per il progetto letterario-fotografico Quoting Love di Robert Roach in mostra nel giugno 2015 al The Old Truman Brewery Art Space a Londra.
Ha lavorato alla stesura del testo “Estman Radio” di Marinella Senatore, radiodramma trasmesso da Rai Radio 2 e al Padiglione Italia alla Biennale Internazionale di Arte a Venezia nel giugno 2011.

Director fondator al festivalului Internaţional de Poesia e Arti Sorelle (cu Giorgia Monti).

Volume publicate: “Nata farfalla” WLM Edizioni, 2013 (poezii), “La rocca del tempo fermo”, Lettereanimate, 2014 (roman); a îngrijit volumul “Or-dite! Trame d’arte contro la violenza sulle donne”, Ed. Exosphere PoesiArtEventi, 2015.

Poezii ale sale au publicate în antologii şi reviste literare din lume. 26 texte teatrale semnate de Serena Piccoli sunt puse în scenă în teatre din toată Italia. A câştigat mai multe premii pentru drammaturgie.

 

Compasul

                                               Pentru Femeia Tăcerilor

Zefirul mâinilor mele răsuceşte timpul.
Sunt pregătită. Eram şi înainte.
Şi mai înainte de înainte.

Sunt murmure de trandafir şi tremurări parfumate
eşti în mine.
Printre arcuri de ramuri şi bolţi de frunze
sunt vântul de migdal
suflu spinarea ta de dorinţe pline de spaimă.

Compasul de învârte. Ca mai înainte.
Ca mai înainte de înainte.
Învârteşte liniştit inelele lui Saturn
pe scrisoarea de iubire pe care nu îndrăzneşti să mi-o trimiţi
eu devin oţel:
durez şi strălucesc pentru noi.

În mâinile mele zefirul este un gol al timpului.
Nimic nu se învârte fără tine.

Shingal

                                               Pentru femeile curde

“Ei sunt făcuţi aşa”
“Le chinuie, ei fac tot felul de lucruri urâte”

3 august 2014 violarea sistematică şi reduce rea în sclavie a 3 mii de femei yazide kurde.

Scriu cu spay numele califului
având pe el droguri şi alcool
pe magazinele de băuturi pe care le distrug.
Noi toţi, în fugă spre muntele Shingal,
unde nu e apă, mâncare şi umbră
lipsiţi de apărarea Occidentului.

Aici sus singura plantă (mică) are ramuri diferite
aşa cum şi Groaza nu este la fel pentru toţi.

Solidaritatea zboară spre New York, Madrid, Londra.
Unele fiinţe omeneşti sunt mai omeneşti decât altele.

„Acele lucruri se petrec acolo, la ei”
„Dintotdeauna la ei este aşa”

Şi aici la noi, dintotdeauna în casele noastre
unchiul lasciv, bunicul ciudat,
tata care face anumite lucruri, preotul întinde mâinile.
La noi.
O femeie islamică mutilată acolo suferă mai puţin ca una de aici.

Unele persoane sunt mai puţin persoane decât altele.
Am lăsat Germania să mă întorc acasă.
Noi trăim şi pentru cele care au murit.
Ne-am înarmat singure cu filosofie şi politică.
Nu ne apăraţi, ne auto-apărăm.
Până ieri trebuia să stau acasă aşteptând măritişul.
Ca şi aşteptarea Occidentului.

Mi-am întins părul pe sicriu şi mi-am salutat prietena.
Îţi las trandafirul această mică plantă de pe Shingal.
Are spini, nu pentru a ataca,
ci pentru apărare.

Salutări de la Buenos Aires

                                       Pentru Femeia Tăcerilor

La Buenos Aires fiecare om e singur şi aşteaptă.

Un marinar bătrân cu ochiul zbârcit de un negru molatec
soseşte la 6 în fiecare dimineaţă
se aşează pe chei şi priveşte fix orizontul de pânze.
Pe scaunul ruginit curbat şi moale trupul puternic
nu îşi apleacă privirea unduindă.
Ea nu ajunge nici acum
şi la 8 seara pleacă tpcut întristat de crăpăturile făcute de soare.

Merg să mă aşez pe scaun.
Nu! – o mână întinsă şi un ton concitat
mă opresc la postul de control.
È scaunul dvs.!- nu îndrăznesc să-i privesc privirea încordată
dar remarc un carillon mut sub aceasta.

Se întoarce. Morocha se întoarce.
Melancolică fată brunetă cu haina violetă.

I-am compus un tango
dar nu s-a mai întors
ea care asculta în tăcere
şi-apoi, tânără fiind, a plecat.

Turiştii îi zâmbesc,
noi îl venerăm ca pe Dumnezeul Aşteptării Iubirii.

Un alt vapor cu fructe şi ciment ajunge,
altul se duce cu carne şi afaceri.

Ce mai contează valurile fără catarge, corzile de tango
hoardele de nimicuri şi malurile de râuri?

La Buenos Aires pe scaunul uzat
îmi iau în spate apusul
şi te cânt din port.

 

În româneşte
de Ştefan Damian

 

Leave a reply

© 2017 Tribuna
design: mvg