Consiliul
Județean Cluj

weekly magazine in english,
romanian and italian

„Ceea ce mă inspiră este dragostea mea față de această artă”

„Ceea ce mă inspiră  este dragostea mea față de această artă”

 

Dorina Brândușa Landén: – Pentru a fi unul dintre fondatorii Associazione Nazionale Incisori Contemporanei (Asociația Națională a Gravorilor Contemporani) și președintele acesteia este nevoie de mai mult decât interes pentru artă. Poți să ne povestești despre cum a luat naștere această asociație și despre însemnătatea ei în peisajul artistic italian? Despre rolul pe care îl are în promovarea gravurii italiene în țară și în lume?

Luciano Rossetto: – Dacă cineva mi-ar fi arătat, cu treizeci de ani în urmă, o gravură făcută de Rembrandt, aș fi spus probabil „Hm… frumos desen în tuș” sau „Interesant… este o pagină dintr-o carte?”. Educația mea este, de fapt, tehnică, nu artistică, am lucrat aproximativ 40 de ani în industria de calculatoare care se ocupă de proiecte de rețea, de internet și de e-mail corporativ. Nu puteam deosebi originalul unei gravuri de Rembrandt de o fotocopie. Dar în urmă cu vreo treizeci de ani am decis să particip la un curs seral despre antichități, unde, în afară de lecțiile despre mobilierul antic, bijuteriile de epocă, argintărie și alte obiecte frumoase, câteva lecții au fost legate de gravură: trei lecții despre istoria gravurii și trei despre identificarea tehnicii de imprimare. A fost dragoste la prima vedere. M-am îndrăgostit imediat de această fascinantă artă. Nu ca să devin artist (nici măcar nu pot ține un creion în mână), ci ca un colecționar entuziast. Am început să vizitez muzee și galerii, să frecventez expoziții și să citesc multe cărți pe această temă. În timpul liber, seara sau în zilele de sâmbătă, am vizitat galeriile de gravură din Torino, unde am locuit, iar galeriștii, amabili și foarte răbdători, mi-au explicat multe lucruri despre tehnicile de gravură, despre Canaletto, Goya, Whistler și mulți alți artiști… Acelor galeriști le datorez recunoștință pentru tot ceea ce m-au învățat. Am început să colecționez gravuri, inițial să le studiez cu lentile de mărit pentru a încerca să identific tehnicile așa cum am învățat în acele câteva lecții și acum, după 30 de ani, continui să cumpăr gravuri, spre bucuria partenerei mele…
În Italia există multe asociații ale gravorilor, dar aproape toate sunt locale. În 1954 a existat o asociație (Associazione Incisori Veneti – AIV), regională la început (Veneto), dar care a devenit în curând națională. Membrii săi au fost artiști din toată Italia și au făcut expoziții în Italia și în întreaga lume. În 2012, această Asociație a fost desființată și nu exista o asociație similară. Din acest motiv și din dragostea mea pentru gravură am decis să fondez, în 2013, Associazione Nazionale Incisori Contemporanei, cu scopul de a continua activitatea desfășurată de către AIV, pentru a crește gradul de cunoaștere a artei gravurii contemporane italiene în Italia și în străinătate. Pentru a atinge acest obiectiv facem expoziții cu lucrări ale artiștilor noștri și activități educaționale pentru tineri și adulți. Activitățile educative, cu clase sau prelegeri despre istoria gravurii și exercițiile tehnice și practice în care publicul își realizează un mic clișeu care va fi apoi imprimat, nu sunt destinate să creeze artiști (sunt multe școli pentru asta), ci pentru a face această artă înțeleasă de cât mai mulți oameni.
De asemenea, pentru a face cunoscută în Italia, așa cum se face și în străinătate în acest domeniu, pentru a crește gradul de popularizare a gravurii italiene în alte țări, am început acum trei ani să stabilesc relații cu asociații sau instituții din străinătate și-am făcut deja schimburi de expoziții cu șase națiuni. În cinci ani am făcut în jur 30 de expoziții în 11 orașe italiene, în Argentina, în Japonia. Iar în următoarele luni (iunie-octombrie) vom fi în Irlanda, România, Macedonia, Bulgaria.

– Între 7 și 28 aprilie 2018 ați organizat în Italia expoziția ”Alter ego”, în colaborare cu revista „Tribuna” din Cluj-Napoca, România, expoziție vernisată în 27 iunie și la Cluj, cu participarea a 20 de artiști italieni și 20 români. Cum a început colaborarea dintre Associazione Nazionale Incisori Contemporanei și revista Tribuna? Cum a fost expoziția primită de către publicul italian? Este „Alter ego” prima expoziție de acest gen pe care o veți avea în România? Ce impresie v-au lăsat lucrările artiștilor români?

– Colaborarea cu revista „Tribuna” a început în 2016 când i-am propus lui Ovidiu Petca să organizeze un schimb de expoziții între Italia și România cu 20 de artiști din fiecare țară și cu două lucrări de la fiecare artist. În mai 2016, o delegație de la revista „Tribuna” compusă din directorul revistei Mircea Arman, Ovidiu Petca și doi redactori ai revistei, Oana Pughineanu și Ioan-Pavel Azap, au venit în Italia iar împreună cu ei am avut o întâlnire la Treviso la care au participat și câțiva dintre membrii asociației. La acea întâlnire am decis să continuăm proiectul iar Ovidiu ne-a dat gravurile artiștilor români. În octombrie 2016 am organizat o expoziție cu lucrările unor artiști români la sediul nostru din Villa Benzi Zecchini din Caerano di San Marco. Expoziția a fost deschisă de consulul onorific al României, d-nul Mario Moretti Polegato, care este fondatorul și președintele companiei Geox. Artista Marina Nicolaev a venit din România pentru a participa la vernisaj. În luna aprilie a acestui an, cum ai menționat în întrebare, o a doua expoziție a fost organizată la Biblioteca de Stat „Stelio Crise” din Trieste, cu lucrările a douăzeci de artiști români și douăzeci italieni. Expoziția a fost deschisă de Consulul General al României la Trieste, domnul Cosmin Victor Lotreanu. Cele două expoziții au fost foarte bine primite de publicul italian. Expoziția de la Trieste, în special, a fost vizitată de un număr mare de oameni, sala de expoziție aflându-se în apropiere de sala de conferințe a bibliotecii unde s-au organizat conferințe aproape zilnic.
Lucrările românești au fost foarte admirate și a stârnit multă curiozitate comparația între lucrările celor două țări. Sunt foarte recunoscător domnilor Mircea Arman și lui Ovidiu Petca, care au făcut posibilă realizarea acestui proiect. Pentru Associazione Nazionale Incisori Contemporanei acesta este primul proiect de expoziții de schimb cu România, iar „Alter Ego” de la Cluj-Napoca este prima noastră expoziție în România. În 2016, însă, 13 membri ai asociației noastre au participat la „Bucharest International Print Biennial”, la care Valentino De Nardo a primit premiul întâi și un alt membru, Giacomo Miracola, a câștigat premiul al doilea. Aceiași treisprezece artiști au participat apoi în 2017 la o a doua expoziție dedicată artiștilor italieni la Palatul Mogoșoaia din București.

– Deși tu însuți nu ești creator de artă ești parte integrantă a scenei gravurii italiene contemporane. Care este cea mai mare provocare în munca ta ca președinte al Associazione Nazionale Incisori Contemporanei?

– Cea mai mare provocare a mea ca președinte este de a putea atinge scopul asociației, acela de a face cunoscută această artă, din păcate adesea considerată o artă minoră. Mulți oameni confundă o gravură cu un desen în tuș sau o litografie cu un poster. În deschiderea expozițiilor inserăm adesea alte forme de artă, cum ar fi muzică, poezie, dans, asta pentru a atrage oamenii care nu cunosc arta gravurii. Și e frumos să vezi acele persoane care au venit la vernisaj pentru a asculta muzică sau poezie cum rămân fascinate atunci când le arătăm și le explicăm cu demonstrații practice arta gravurii.

– Cu siguranță fiecare expoziție este unică în sine, dar ai putea totuși să ne spui, dacă se poate vedea o diferență între o expoziție realizată de un curator și una montată de personalul unui muzeu sau a unei galerii de artă?

– Pentru expozițiile noastre sunt câțiva curatori care colaborează cu noi. Colaborăm la selecția artiștilor care urmează să fie incluși într-o expoziție specifică doar pentru a asigura un echilibru în prezența artiștilor la expozițiile pe care le facem. Artiștii asociației sunt în jur de 65 și câte 15-20 dintre ei participă la fiecare expoziție.
La alegerea artiștilor pentru participarea la diferite expoziții luăm în considerare prezența acestora la expozițiile anterioare și încercăm să echilibrăm diferite tehnici de gravură și stiluri ale fiecărui artist pentru a oferi publicului o gamă destul de largă. Este evident o mare diferență în comparație cu ceea ce trebuie să facă personalul unui muzeu care nu este legat de un grup predefinit de artiști pentru a alege cine să participe. Mai mult decât atât, spre deosebire de multe expoziții făcute de un muzeu sau de o galerie, expozițiile noastre aproape niciodată nu au o tematică.

– Curatorul are viziunea sa asupra modului în care ar trebui să arate o expoziție, iar artiștii participanți au de asemenea o idee despre modul în care arta lor ar trebui prezentată cel mai bine. Dacă cele două viziuni nu se întâlnesc, cât de mult îndrăznește artistul să își sustină ideea?

– Asociația este compusă din artiști din toată Italia. Este un grup foarte unit care se recunoaște în obiectivele pe care le-am stabilit. Expozițiile nu au scopul de a face cunoscuți artiștii, ci de a face cunoscută arta gravurii prin lucrările artiștilor membri ai asociației. Este evident că un rezultat pozitiv pentru artiști este și acela de a deveni mai „vizibili”, de a fi mai cunoscuți, aceasta deoarece expozițiile noastre nu sunt întotdeauna făcute în același loc, ci în diferite orașe din Italia și din străinătate. Dar acesta nu este scopul principal. Viziunea artistului și cea a curatorului care colaborează cu asociația coincid pentru că obiectivul urmărit este același. De asemenea, trebuie să spun, cu puțină mândrie, că am primit întotdeauna multe complimente atât de la instituțiile care găzduiesc expozițiile noastre (biblioteci, muzee, instituții private), cât și de la publicul care le vizitează pentru modul în care sunt organizate și montate iar aceasta este, evident, o mare bucurie și pentru artiști.

– S-ar putea spune că există o luptă constantă pentru putere între artiști și instituții. Pe măsură ce curatorul este evidențiat și rolul său în domeniul artei a crescut, onoarea unei expoziții de succes este atribuită adesea curatorului, nu artiștilor. Pentru artist ar putea fi problematic să intre în conflict cu un curator influent deoarece acesta ar putea diminua posibilitățile artistului de a participa la proiectele viitoare. Aceasta ar putea însemna o luptă pentru putere?

– Din motivele pe care le-am explicat înainte, acestea nu sunt, din fericire, probleme pe care să le avem noi la genul de expoziții pe care le organizăm. În realitate, adesea s-a întâmplat exact invers: câțiva artiști, fascinați de curatorii care ne-au prezentat expozițiile, au apelat la aceștia pentru expozițiile lor personale, în afara asociației.

– Rolul organizatorului de expoziții implică o mare responsabilitate, atât față de artist, cât și față de audiență. Este rolul organizatorului de expoziție greu? Ce te inspiră? A organiza și monta o expoziție este o artă în sine?

– Ca președinte al Asociației, responsabilitatea mea este să explic publicului motivul expozițiilor noastre, să împărtășesc obiectivele noastre cu publicul. Ceea ce mă inspiră este dragostea mea mare față de această artă și entuziasmul pe care l-am pus în ceea ce fac și pe care îl transmit artiștilor care fac parte din asociație. Nu sunt plătit pentru ceea ce fac, fac asta pe bază de voluntariat, dar entuziasmul publicului expozițiilor noastre este o plată mare pentru mine.

– Cum se reflectă personalitatea ta în munca din cadrul asociației?

– Nu sunt sigur că am înțeles bine întrebarea. În toată viața mea de consultant, iar apoi ca manager la Hewlett Packard, am încercat întotdeauna să fac lucrurile cel mai bine, pentru că așa sunt eu. A face cel mai bine ar putea fi o muncă grea, dar când ai făcut-o, ești foarte fericit. Îmi place să merg în munți. Uneori este destul de greu, dar satisfacția pe care o ai atunci când ajungi în vârf este de neprețuit. Același lucru este și cu munca mea cu asociația. Muncă grea, neplătită, dar care îmi dă o mulțime de satisfacții.

– Care a fost momentul cel mai atrăgător sau cel mai uimitor pe care l-ai trăit de la înființarea asociației și până acum?

– Fiecare expoziție este un moment uimitor, iar activitățile educaționale cu copii sunt momente speciale, mai ales atunci când văd entuziasmul acestora când își scot gravurile din presă. Dar, probabil, cele două momente mai uimitoare au fost atunci când asociația a câștigat un premiu la Trienala Internațională de Artă Grafică de la Bitola (Macedonia), în anul 2015. Marele Premiul al trienalei a fost câștigat de un artist japonez și apoi au fost trei premii la egalitate din care asociația noastră a câștigat unul. Din câte știu, nu s-a întâmplat niciodată ca o asociație să câștige un premiu la o trienală sau bienală. Al doilea moment uimitor s-a întâmplat acum câteva săptămâni când am fost invitat la Forumul Internațional de Gravură în Guanlan, China, și am avut ocazia să prezint asociația noastră celorlalți invitați, directori ai muzeelor din China și din alte țări.

– Cel mai bun și cel mai rău lucru despre munca ta?

– Cel mai bun lucru este entuziasmul pe care îl pot vedea la cei mai mulți membri ai asociației pentru ceea ce facem și răspunsul publicului la expozițiile și activitațile noastre educaționale. Cel mai rău lucru este că trebuie să fac singur cea mai mare parte a muncii. Membrii Asociației sunt dispersați în toată Italia. Cei câțiva care trăiesc „aproape” de mine (adică 50-60 km de unde locuiesc) au un loc de muncă (cei mai mulți sunt cadre didactice în academii sau alte tipuri de școli de artă) și nu au prea mult timp liber.

 

 

Interviu realizat de
Dorina Brândușa Landén

Leave a reply

© 2018 Tribuna
design: mvg