Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

weekly magazine in english,
romanian and italian

China ca o poveste care se spune continuu

 

Nina F. Gherman
China în povestiri. Cuvânt înainte de
Eugen Uricaru
București, InDArt, 2018

 

 

Redarea Chinei prin povestiri, rescrierea Chinei care a abandonat proiectele dislocărilor pentru a propune proiecte ale așezării în temeiul ambițiilor milenare, este un demers dificil. Prin urmare, China în povestiri, lucrarea publicată de Nina F. Gherman în 2018 la InDArt, este o încercare temerară de punere în pagină a unui univers. Jurnalistul clujean Nina Felicia Gherman este de peste șapte ani expert media la Radio China Internațional din Beijing în redacția de limba română. Dar, în ciuda acestei experiențe și cunoașteri din interior a Chinei în desfășurarea cotidiană, însăși abordarea temei – China repovestită, adusă în proximitatea cititorului european, român mai precis – este o întreprindere deloc simplă. Pentru a reda o perspectivă asupra căreia să nu existe riscul glisării dinspre cunoașterea obiectivă spre exagerarea subiectivă, Nina F. Gherman recurge la reportajul literar, specia care a fost consacrată în literatura română de Geo Bogza și care, într-un fel, l-a consacrat pe scriitorul ploieștean în ciuda eforturilor lui de a se așeza în mentalul colectiv ca fervent susținător al avangardei. Transcrierea experienței inedite, imediate, trăite este caracteristica acestor scurte povestiri despre autenticitatea vieții sub alte norme scrise și nescrise. Luciditatea cu care sunt comentate lumi diferite și particularitatea focalizării pe detaliu fac din aceste reportaje o autentică „școală a vieții”, cum și-o închipuia Geo Bogza, și deschid porți spre o cultură în care cititorul poate astfel pătrunde în imersiune, spre a se bucura de aceeași tensiune perceptivă care produce scriitura Ninei F. Gherman.
Deopotrivă călătorie, reportaj, fereastră spre o lume diferită, China în povestiri este o carte care deschide, prin bogăția detaliului, prin procedee sintactice aparent simple, prin angajarea aparent distantă o cromatică specifică lumii extrem orientale, fără a umbri subiectiv grandoarea lumii pe care o rescrie, fără a îngrădi obiectiv exprimarea uimirii în fața acestui miracol în scriere de sine. China în povestiri e o rescriere alegorică a unei țări cu voință și destin, a unei țări în transformare. Iar rescrierea e cumva întâlnită și redată simplu: dinamica transformării e redată prin dimensiunea socială a reportajului, omniprezentă, mereu subliniind esențialul. Nu avem o simplă redare a faptelor, o simplă așezare jurnalistică a unor nume de locuri și de oameni în realitatea conexiunilor dintre ele. Cumva, ca în suita de ipostaze ale reflectării Apusenilor în Țara de piatră a lui Geo Bogza, o similară suită de ipostaze despre vitalitatea poporului chinez, despre treptele așezării lui se așterne în pagini. Cu simțurile pregătire pentru miracolul trăirii, Nina F. Gherman preia informația latentă, furnizată la un prim contact vizual cu lumea reflectată, cu locurile și oamenii locurilor, și pătrunde în profunzimea istorică și culturală, angajând dialogul spre a reda perspectivele diferite ale celor care trăiesc în diversele locuri ale Chinei contemporane, surprinzând transformarea socială, focalizându-se îndeobște pe oameni simpli, cu virtutea atenției distributive a etnometodologului. Autoarea redă cotidianul scoțându-l totuși din aparent banalul și lipsitul de consistență parcurs văzut de la distanța unei vizite oarecare.
Reportajul în sine este minorul neexploatat, specie deopotrivă jurnalistică și literară, care îmbină expresivitatea literară cu redarea faptelor. Din acest gen considerat minor, apărut odată cu presa scrisă, dar revendicat din scrierile cu caracter descriptiv ale lui Plinius cel Tânăr, Nina F. Gherman reușește să facă un instrument adecvat pătrunderii într-un spațiu cultural nu tocmai apropiat și intuibil, un instrument cu reale valențe literare. Exactitatea faptelor nu poate fi ocolită, prin urmare, privind din perspectivă pur literară, autorului i se trasează niște limite, i se alocă un instrumentar destul de sărac pentru a vedea succesiunea așezărilor culturale din miezul fierbinte al faptelor aparent banale, dar cu adâncime istorică. Reportajul literar, pentru a ne menține în fâșia îngustă, de graniță, dintre demersul jurnalistic presupunând redarea autentică, fără deraieri de la factualitate, fără asumări auctoriale, și cea a demersului literar, devine o specie dificil de controlat, greu abordabilă, solicitantă, dificil de adus la suprafața redării pentru a impresiona. Ori, când subiectul însuși, China, impresionează mai mult decât specia jurnalistic-literară căreia îl supui, cum să intervii fără a schimba factualitatea, să propui un reportaj care să impresioneze prin forța literară latentă impregnată în descrierea reportericească neutră? Nina F. Gherman reușește acest lucru și nu alunecă în mistificări literaturizate.
Am încercat să pătrund în realitatea redării prin căile pe care le aveam la dispoziție: locuri, fapte, povești pe care le cunoșteam repovestite, deschizându-mi altcândva alte porți, fără firul însoțitor al Ninei F. Gherman, pentru a le redescoperi apoi în frumusețea redată gradual, tot mai intens, prin reportajele jurnalistei din Cluj-Napoca. Am ales, spre exemplificare, textele „Mutianyu, călcând pe pietrele care au scris istorie” și „Viața în hutong”. Deodată cu emoția pe care ți-o produce grandoarea zidului de la margini de imperiu, se produce și alunecarea în istoria sa de milenii, în povestea construirii sale, în reperele unei geografii politice în schimbare. Focalizarea este precisă, redarea corectă, autentică, în acord cu cerința jurnalistică, dar nu lipsesc intarsiile auctoriale, care subliniază emoția întâlnirii cu porțiunea din Marele Zid Chinezesc construită de împărații dinastiei Ming, cea mai cunoscută din întreaga construcție, autenticul simbol al Chinei definite în propria-i ideogramă (中国, Zhōnghuá) prin exterioritate și interioritate. Natura din proximitatea construcției nu este cu nimic mai prejos decât grandoarea zidului. Reflecția care tușează o realitate resimțită instantaneu, care îi dă adâncime istorică, nu lipsește dintr-o asemenea redare, sub specia reportajului:

Am avut noroc de cer senin, așa că panorama cuprindea trecutul, prezentul și viitorul Chinei. Cred că Marele Zid nu a avut doar rolul de a apăra poporul chinez de pericolele venite din afara granițelor, ci și de a păstra intactă o formă inedită de cultură și de civilizație. Interioritatea și exterioritatea sunt doi termeni care definesc acest popor în relația cu el însuși și cu lumea. Niciodată suficient de deschis pentru a fi înțeles complet de restul umanității, dar nici atât de închis în sine încât să nu se întrevadă forța și profunzimea sa. Poporul chinez are o mândrie justificată de trudă și sacrificii, în demersul său de a căuta adevărul. Acesta ține pasul cu restul lumii, dar nu încetează nicio clipă să rămână fidel valorilor care îl reprezintă. […] Atunci când națiunea chineză a ajuns într-un moment crucial, se ridică și este dispusă ca din trupul și sângele său să construiască un nou Mare Zid. Sunt versurile imnului național al Chinei, care arată totul despre frumusețea spirituală, noblețea sufletească și forța acestui popor (pp.141-142).

Chiar dacă eu am admirat Marele Zid la Mutianyu în cromatica verii așezate din august și nu în cea a pământului crud sub explozia cireșilor în floare ca Nina F. Gherman, construcția s-a deschis cumva identic în sufletul meu. Am retrăit kilometrii parcurși pe zid prin lectura Chinei în povestiri. Similar am regăsit și hutongurile în angajarea în adâncimea și relevanța acestei pânze labirintice de străduțe înguste, ascunse de cotidian. Nina F. Gherman a reușit să redea dimensiunea atemporală a unui oraș care încă mai păstrează frumusețea și misterul curților medievale, care încă simbolizează colectivismul culturii chineze. Ca o rețea de capilare în impozantul Beijing contemporan, hutongurile redau viața orașului autentic, în secțiunea sa diacronică. Hutongurile

[…] au o istorie de peste 700 de ani și sunt răspândite în fiecare colț al Beijingului, precum vasele de sânge în organism. Generație după generație, chinezii au locuit în hutonguri și în tradiționalele curți pătrate cu case în jurul lor, având o cultură aparte a curții, care simbolizează mentalitatea de grup și relevă multe aspecte despre familie. Aici, ei conviețuiesc, procreează, se bucură de clipele de fericire, trăiesc experiențele durerii, se ajută între ei, au parte de un mediu liniștit și de relații interpersonale strânse. Locuitorii au creat o cultură a hutongului. Acesta este modul lor de viață (pp.164-165).

În paginile cărții se întinde un teritoriu imens. China în povestiri nu se poate mărgini la cei 70-80 de kilometri din jurul Beijingului. Ea include povești de viață, întâlniri cu oameni de cultură (spre exemplu, cu atât de cunoscutul poet Jidi Majia, tradus și în limba română), și invită, cum sesizează și Eugen Uricaru în cuvântul însoțitor, la continua spunere a marii povești a unei Chine în prefacere.

 

Leave a reply

© 2019 Tribuna
design: mvg