Consiliul
Județean Cluj

weekly magazine in english,
romanian and italian

“E nevoie de multă interacțiune între companiile de balet și mari pedagogi, coregrafi, dirijori”

“E nevoie de multă interacțiune între companiile de balet și mari pedagogi, coregrafi, dirijori”

 

Tudor Oltean (n. 6 octombrie 1986, la Cluj-Napoca) a fost balerin al Operei Naţionale Române din Cluj (2004-2007) și balerin solist al Operei Naționale din Novi Sad, în Serbia (2007-2014), unde a avut șansa să colaboreze cu peste 30 de coregrafi și pedagogi de renume mondial, având la activ numeroase turnee în Germania, Franța, Elveția, Austria și Italia. În 2014 a înființat „Pirouette” Performing Arts Center, unde este profesor și coregraf.

RiCo: – De unde și de când pasiunea pentru dans?

Tudor Oltean: – Eram în clasa a III-a cand am fost selectat de cei de la Liceul de Coregrafie „Octavian Stroia” din Cluj. Am mers la preselecție, fără a conștientiza la vârsta aceea încotro mă îndreptam de fapt. Am trecut testele și așa a început aventura mea în lumea dansului.

— Tu ai ales baletul sau baletul te-a ales pe tine?

— Cu toții avem un destin… cred că ne-am ales reciproc.

— În copilărie, cum răspundeai când erai luat peste picior pentru că nu erai pasionat de sporturi, considerate mai potrivite pentru un băiat?

— Sincer să fiu, nu prea îmi aduc aminte să fi fost luat peste picior. Mai degrabă eram văzut făcând ceva „cool”… în special de fete. Baletul nu mă împiedica însă să joc și fotbal cu băieții de la bloc, evident, în limita timpului disponibil… că eram destul de prins cu baletul.

— Preferi baletul clasic sau baletul modern/contemporan, și de ce?

— Îmi plac ambele; aș înclina însă balanța mai mult în favoarea baletului clasic… De ce? Pentru că baletul clasic este cel mai complex. Contemporanul de azi/de ieri este o formă a dansului care derivă din clasic.

— Ai fost balerin al Operei Naţionale din Cluj-Napoca; cum consideri că s-a dezvoltat scena artistică de balet în România în ultimii 20 de ani?

— A evoluat, evident. Din punctul meu de vedere, pentru a ține pasul cu restul lumii artistice este nevoie de multă interacțiune între companiile de balet din România și mari pedagogi, coregrafi, dirijori. Totul se rezumă la partea financiară, cred; pentru asemenea lucruri ai nevoie de o susținere serioasă financiară, ceea ce din păcate nu se prea întâmplă la noi.

— Baletul a fost inițiat în Italia, s-a dezvoltat în Franța și a fost reinventat în Rusia. Ai avut turnee în Europa (Germania, Franța, Elveția, Austria, Italia); ai călătorit și cu scopul de a descoperi și înțelege mai bine fenomenul acestei forme de artă. Care sunt locurile pe care le-ai recomanda spre vizitare celor care doresc să descopere și să afle mai multe despre istoria baletului?
— Din locurile în care am fost eu, aș recomanda Parisul și Viena, dar fiecare loc are farmecul și istoria lui. Cu siguranță cireașa de pe tort este Rusia: Moscova și St. Petersburg, visul oricărui balerin.

— Care este rolul tău preferat?

— Fiecare rol pe care l-am interpretat a avut farmecul lui; cu fiecare din ele am crescut și m-am maturizat din punct de vedere artistic. Nu pot spune că un rol anume a fost preferatul meu. Consider că un balerin trebuie să aibă capacitatea de a intra în rolul personajului și de a transmite publicului aceeași doză de emoție, indiferent de rolul pe care îl interpretează, fie că îi place mai mult sau mai puțin.

— Cum ai ajuns solist al Operei Naționale din Novi Sad?

— În perioada cât am fost balerin la Cluj, era destul de dificil din punct de vedere financiar, din cauza salariilor mici, plus că eram două persoane pe același post. Astfel, m-am decis să fac o schimbare. Aveam foști colegi ai Liceului de Coregrafie care în acea vreme lucrau la Opera din Novi Sad, Serbia. I-am întrebat dacă nu sunt posturi libere și în scurt timp am mers la audiție. Țin minte și acum că aveam cu mine pașaportul în buzunarul de la piept într-o geacă de blugi, portofelul, și o mică valiză cu haine de schimb. După o zi de așteptare (ca pe ace) am aflat și rezultatul… primisem postul.

— Care este cea mai importantă experiență de viață învățată după stagiul de la Novi Sad, într-o țară care încă nu se află în UE?

— Multe întâmplări ar fi de povestit, dar cred că cea mai de impact asupra mea ar fi aceasta: chiar înainte de a decide să plec din țară, am cunoscut-o pe Monica, prietena mea pe atunci și soția mea acum. În acea perioadă, în 2007, eu neavând mașină și Serbia fiind o țară non-UE, îmi trebuiau 48 de ore pentru o întâlnire de câteva ore cu iubita mea. Atunci când nu aveam spectacole în weekend și aveam și sâmbăta și duminica liber, făceam următoarea mișcare: sâmbătă dimineața plecam din Novi Sad cu autobuzul până în Belgrad, călătorie de două ore, la ora 16:00 luam trenul, singurul mijloc de transport spre România. Ajungeam în Timișoara seara la 22:00, iar la ora 23:00 plecam spre Cluj cu trenul supranumit „Foamea”. Ajungeam la Cluj dimineața în jurul orei 5:00, de multe ori fără să știe nimeni, obișnuiam să îi fac o surpriză mamei mele…
Petreceam câteva ore cu ai mei, cu Moni… și apoi același drum spre Novi Sad. Cel mai important lucru pe care l-am învățat din toată această experiență este că dacă îți dorești ceva cu adevărat, să nu renunți… De altfel deviza mea în viață este „crede și vei reuși”.

— Care a fost reacția ta când ai aflat că Novi Sad și Timișoara au câștigat titlul de Capitale Culturale Europene în 2021?

— Am avut același sentiment ca și cum ar fi câștigat Clujul. Vă dați seama, Timișoara fiind cel mai apropiat oraș de Serbia și la o distanță mică de Novi Sad (150 km), îl vizitam foarte des și îmi este foarte apropiat sufletului. Mergeam la Timișoara destul de des, să respirăm puțin „aer românesc“. Novi Sad, pentru mine, este precum casa mea; acolo am dansat cei mai mulți ani din viața mea. Când intru în acel oraș mă simt ca acasă, iar Opera de acolo a avut un rol foarte important în formarea mea.

— În 2014 ai înființat „Pirouette” Performing Arts Center la Cluj; când ai început să predai balet și care este metoda de studiu preferată de tine?

— După terminarea Liceului de Coregrafie, am urmat cursurile Facultății de Artă Scenică, secția Pedagogie Coregrafică din cadrul Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”. Pot spune că am optat pentru această facultate din inerție, în acel moment. În cadrul facultății trebuia să predăm, de aici pot spune că am început să gust această plăcere a pedagogiei. Cred că fiecare pedagog are o metodă proprie de predare în care crede și se simte auzit, cred că asta ne definește pe fiecare din noi și ne caracterizează.

— Care sunt diferențele majore dintre predarea dansului pentru băieți și pentru fete?

— Tehnica fetelor, comparativ cu cea a băieților, diferă în mare parte prin elementele de virtuozitate… Băieții având o forță net superioară fetelor, tehnica lor s-a dezvoltat pe lângă cea „par terre” (pe podea), „en l’air” (în aer), săriturile și turațiile din aer reprezintă tehnica de virtuozitate masculină, iar tehnica feminină s-a dezvoltat bineînțeles în „pointe”.

— În prezent, care sunt posibilitățile de a urma o carieră artistică în domeniul dansului; se poate trăi practicând această meserie de „entertainer” în România în afara Capitalei?

— Atâta timp cât îți dorești, ești pasionat și ai și talent, poți avea o carieră frumoasă în lumea dansului. Acum, depinde de fiecare dintre noi ce înțelegem prin „dacă putem trăi”… dar cred că se poate duce un trai decent. Clujul este un oraș în plină expansiune economică și consider că e nevoie de artiști, mai ales că este unicul oraș din țară cu două opere.

 

 

Interviu realizat
de RiCo

Leave a reply

© 2018 Tribuna
design: mvg