Profilurile literare semnate de Antonia Bodea în Fulgurații (Risoprint, 2012) urmate de Gravuri pe obrazul clipei (Limes, 2016) aparțin în general unui portativ liric semnificativ prin diversitate tematică şi tehnică prozodică. Autoarea versurilor din Bunăvestire (2007 şi 2010) se află în postura actuală de eseist cu preferința constantă şi prioritară pentru poezia contemporană. Absența intarsiurilor propriu-zis critice care, se ştie, departajează, în mod obişnuit, valoarea în primul rând estetică a textelor selectate este suplinită, în schimb, de atractive comentarii simpatetice, în majoritatea lor elogiative. La fel cum înotătorul profesionist se pliază pe valul mării, eseistul de astă dată îşi asumă valențele expresive ale autorului recenzat, astfel încât propriul comentariu se prelungeşte firesc în citatul exemplificativ precum în rândurile consacrate singularului Mircea Diudea: „terține şlefuite într-o splendidă cristalizare gnomică, cuprind totuşi întinderi vaste de timp şi spațiu deschise prin jocul subtil al unor adverbe ocultând durerea în acel unde, cînd – cîndva «Unde înnopta zeul cu nai în crânguri/ Te-ai mai şti duce/ Să-i fi aproape/ cînd nu va şti ce cale/ în zori s-apuce”. Este aici, la modul indirect, un „joc al ipostazierii” obişnuit de fapt în critica noastră şi surprins, de asemenea ficțional, la un poet important, Marcel Mureşeanu, care „îşi trece judecățile prin furcile caudine ale dezbaterii unor personaje simbolice”. O preferință este fără-ndoială creația lirică a Persidei Rugu, grafiată de la Desculță în iubire (1990) la Alchimia oglinzilor (2015). În locul enumerărilor de cicluri din ultimul volum de exemplu poate ar fi fost de preferat o instructivă analiză comparativă a unor versuri cu dedicație plastică în Vis cu Magritte, Din câmpiile nopții (lui Marc Chagall) sau Doamna cu licornul ş.a. – toate acestea fiind nişte veritabile pledoarii pentru ekphrasis-ul poetic dar şi, în general vorbind, pentru numeroase intertextualizări contemporane. La fel, Psalmii curbi (1995) ai regretatului Mihai Pleş, caracterizați ca „mărturisire a degradării extazului imnic în dezolarea şi absurdul existenței cenuşii” ar fi meritat necesare trimiteri la cîteva extrase din marea poezie psalmică, după cum poezia haiku, de sorginte fenomenologică în cheie japoneză sau „tăcerea dintre cuvinte” în caligrafierea lui Mircea Petean conduce la indistincția dintre subiectul gânditor şi obiectul gîndit – condiție sine qua non a unității existenței umane, vegetale, minerale &. Celebrul haiku al lui Basho despre broasca sărind în baltă cunoaşte mai multre traduceri româneşti, acestea încercînd să aproximeze/ reediteze din textul original scurtcircuitarea efemerului cu eternitatea (sau mişcarea cu nemişcarea) în c l i p a saltului în apă. De aici, de fapt, asocierea acestui gen prozodic cu „strălucirea diamantului în marea de nisip a faptului în sine”. Există şi alte pagini ce invită de altfel, cum citim în Cuvântul autorului, la „jocul creativ şi nu cel imitativ [care] este spațiul unde imaginația cucereşte necunoscutul şi-l propune rațiunii şi conştiinței care-i dau consistență”. Scriitori din generații şi cu scriituri diferite se regăsesc în paginile celor două volume în care lirica primează precum portretul dedicat poetului/ memorialistului Valeriu Anania, dar şi „restituirilor” Inechinoxidabile (2010) oferite de poetul Gavril Moldovan: „titlul, inspirat de o dedicație din acele timpuri adresată autorului, confirmă statutul profilurilor creionate cu precizia şi totodată subtilitatea şi ştiința detaliului unui portretist”. Inserții de alt gen față de lirica propriu zisă se înscriu totuşi în aceeaşi tonalitate afectivă fie că se evocă satul natal (Băița/ Gherla) cu ocazia Hramului Bisericii, că se referă la romanul autobiografic Geamănul din oglindă (2012) semnat de Al. Florin Țene, de asemenea, la savuroasa proză a Doinei Cetea din Ierboaia sau la documentaristica publicată de Anca Sîrghie (Lucian Blaga şi ultima lui muză, 2015). Recenzenta apreciază pe drept cuvânt „dialogul în trepte” imaginat de Anca Sîrghie, colegă de generație la umanioarele clujene şi, pe de altă parte, ne face mai bine cunoscută restituția lui Ionuț Țene din Valeriu Gafencu, O biografie teologică a Sfântului închisorilor (2016). Cele două volume de profiluri literare tratate eseistic mărturisesc despre plăcerea lecturii în comentarii cu atracții calofile şi mai ales lirice „trădând-o” astfel pe autoarea din Bunăvestire.