Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Îmbogățirea fără justă cauză

Îmbogățirea fără justă cauză

Să presupunem că la data de 01.02.2020 Primus, vrând să ramburseze împrumutul acordat de Secundus, efectuează plata prin transfer bancar, însă din eroare transferă suma în contul lui Tertius.
Această situație de fapt ar putea fi ușor trecută în categoria micilor incidente cauzate de neatenție sau grabă, dacă Tertius aflând despre incident are restitui de bunăvoie suma în contul lui Primus.
Dacă însă, Tertius, bucurându-se de sporul patrimonial obținut, refuză să restituie suma, se impune ca Primus să găsească un temei juridic care să îl susțină în demersul său privind înapoierea plății efectuate.
Regulile de echitate și principiile morale dictează ca Tertius să restituie suma, fiind injust ca acesta să se bucure de ceva ce nu i se cuvine, căci suum cuique tribuere, impune ca nimeni să nu se îmbogățească pe spezele altuia1.
Acțiunea intentată de Primus nu poate fi întemeiată cu succes pe regulile răspunderii contractuale, lipsind temeiul acestei răspunderi: un contract valabil încheiat între acesta și Tertius. În lipsa unui act juridic, Tertius nu și-a asumat în mod voluntar obligația de a înapoia suma remisă, astfel, el nu poate fi obligat la executarea acestei obligații. O cererea astfel întemeiată ar fi fost primită cu succes dacă transferul bancar ar fi fost precedat, chiar și în lipsa unui act scris, de solicitarea lui Tertius, situație în care între părți ar fi fost încheiat în mod valabil un contract de împrumut, cupola sub care s-a efectuat remiterea sumei de bani și care ar genera obligația de restituire2.
De asemenea, Primus nu se poate sprijini nici pe regulile răspunderii delictuale, căci fapta lui Tertius nu întrunește caracterele faptei ilicite, condiție a răspunderii delictuale. Acesta din urmă nu a apelat la manopere frauduloase sau dolosive pentru a-l determina pe Primus să efectueze transferul bancar, iar refuzul de a da înapoia banii primiți, deși are caracter imoral, nu are caracter ilicit.
Trecând în sfera faptelor licite, observăm că nu sunt aplicabile nici regulile plății nedatorate, deoarece Primus nu a plătit având credința greșită că avea o datorie față de Tertius, chiar dacă plata are caracter nedatorat, aceasta nu a fost făcută cu intenția de a stinge o datorie față de Tertius, banii ajungând la acesta din urmă din cauza unei erori materiale.
Temeiul juridic la care poate recurge Primus este îmbogățirea fără justă cauză, fapt licit extracontractual, izvor distinct de obligații, reglementată, cu titlu general de art. 1.345 – 1.348 Cod civil. Potrivit acestor reguli cel care, în mod neimputabil, s-a îmbogățit fără justă cauză în detrimentul altuia este obligat la restituire, în măsura pierderii patrimoniale suferite de cealaltă persoană, dar fără a fi ținut dincolo de limita propriei sale îmbogățiri.
Condițiile care se impun a fi întrunite pentru ca Tertius să fie obligat la restituire pot fi sintetizate după cum urmează: să existe o îmbogățire, neimputabilă îmbogățitului și lipsită de just temei, însărăcirea celui care cere restituirea, denumit însărăcit, si relația corelativă, legătura, dintre cele două fluctuații patrimoniale.
Îmbogățirea este înțeleasă ca un avantaj evaluabil în bani obținut de îmbogățit3. Condiția este întrunită în cazul unei creșteri patrimoniale, cum este cazul în exemplul dat, patrimoniul lui Tertius fiind mărit cu valoarea sumei de bani remise de Primus, în cazul menținerii activului patrimonial, de exemplu prestarea, cu titlu gratuit a unui serviciu în folosul îmbogățitului, pe care acesta ar fi fost nevoit să îl plătească, precum și în cazul diminuării pasivului, de exemplu plata unei datorii a îmbogățitului4.
Îmbogățirea trebuie să fie fără justă cauză, lipsită de temei juridic. Această condiție presupune ca executarea obligației să nu fie datorată în temeiul unui act juridic, răspunderii delictuale sau unui alt fapt juridic licit. Astfel, această condiție nu va fi întrunită când între părți există un contract, iar o parte este obligată la plata prețului sau în cazul în care o persoană este obligată să repare prejudiciul cauzat unei alteia, precum nici în cazul în care o persoană este obligată să restituie ceea ce a primit în temeiul plății nedatorate.
Noțiunea de cauză trebuie înțeleasă ca temei, fapt generator al executării obligației a cărei restituire, în natură sau prin echivalent este cerută. De exemplu, plata prețului are justă cauză în contractul de vânzare, precum plata chiriei în contractul de donație, în schimb remiterea din eroare a unei sume de bani în contul unei alte persoane nu are o astfel de justificare juridică.
Justa cauză, condiție a îmbogățirii, este diferită de cauza actului juridic. Prin aceasta din urmă înțelegând-se scopul final al încheierii actului juridic și nu temeiul juridic al acestuia. Astfel, un vânzător înstrăinează bunul pentru a obține prețul, aceasta fiind cauza actului juridic, iar obligația sa de a preda bunul, respectiv obligația cumpărătorului de a plăti prețului își au temeiul juridic (justa cauză) în contractul de vânzare.
Codul civil enumeră trei ipoteze în care îmbogățirea este justificată: când rezultă din executarea unei obligații valabile; din neexercitarea de către cel păgubit a unui drept contra celui îmbogățit; dintr-un act îndeplinit de cel păgubit în interesul său personal și exclusiv, pe riscul său ori, după caz, cu intenția de a gratifica5.
Primul caz, executarea unei obligații valabile este cât se poate de elocvent: o parte care și-a asumat în mod voluntar o obligație printr-un act juridic sau care a fost obligată să execute o anumită obligație în temeiul răspunderii delictuale sau al unui fapt licit nu poate cere restituirea prestației. De exemplu un locatar nu poate cere înapoierea chiriei pe motiv că a plătit o sumă mult mai mare decât prețul pieței.
Nu va putea obține restituirea pe temeiul acestei instituții nici cel care nu a exercitat un drept contra celui îmbogățit. De exemplu, un vânzător neglijent care a lăsat să se împlinească termenul de prescripție și nu a solicitat cumpărătorului plata prețului, nu mai poate apela la concursul forței coercitive a statului pentru a obliga cumpărătorul la plată în baza unei acțiuni întemeiate pe contractul de vânzare, deoarece prin trecerea unui anumit interval de timp, prin efectul prescripției dreptul acestuia a devenit lipsit de sancțiune juridică. De asemenea el nu se va putea întemeia nici pe regulile îmbogățirii fără justă cauză, deoarece nu este întrunită condiția ca îmbogățirea să fie nejustificată.
Desigur, dacă însărăcitul a acționat cu intenția de a gratifica o anumită persoană, nu se poate întemeia pe îmbogățirea fără justă cauză pentru a obține înapoierea bunului.
În același sens, o persoană care face lucrări de prelungire a rețelei electrice până la propriul teren, facilitând branșarea la aceasta a imobilului aparținând unor vecini6, nu va putea solicita obligarea acestora din urmă la plata proporțională a cheltuielilor, chiar dacă patrimoniul acestora din urmă a fost salvat de o pierdere.
Se mai impune ca îmbogățirea să nu fie imputabilă îmbogățitului, respectiv avantajul patrimonial să nu fie obținut ca urmare a unor acte sau fapt juridice făcute cu rea – credință de acesta. În cazul în care se dovedește reaua – credință a îmbogățitului sunt aplicabile regulile răspunderii civile.
Dar ce se întâmplă când îmbogățirea este imputabilă persoanei care a suferit pierderea? Cum este cazul în exemplul dat, în care plata a fost înregistrată într-un alt cont, din eroarea însărăcitului care a introdus un număr de cont greșit. Răspunsul la întrebare diferă în funcție de gradele culpei, dacă însărăcitul se face vinovat de dol sau culpă gravă, acțiunea sa nu se va bucura de succes. În schimb, dacă în sarcina însărăcitului se poate reține doar o culpă ușoară, acțiunea acestuia va fi admisă, putând obține restituirea plății.
Astfel, în exemplul dat, Primus se face vinovat de o simplă imprudență, vinovăția acestuia nefiind un impediment în calea obținerii înapoierii plății. În schimb, dacă se dovedește că acesta a acționat cu intenția de a întârzia plata datorată lui Secundus, având în acest sens o înțelegere cu Tertius, atunci nu va putea obține restituirea.
Îmbogățirea unei persoane trebuie să fie dublată de însărăcirea alteia, căci plata nedatorată vine să corecteze tocmai această discrepanță între patrimoniile a două persoane produse fără just temei. Însărăcirea înseamnă opusul îmbogățirii, respectiv diminuarea cu o anumită valoare a patrimoniului. În exemplul dat, patrimoniul lui Primus s-a diminuat cu suma de bani transferată din eroare în contul lui Tertius.
În contextul economic actual, îmbogățiri și însărăcit se produc aproape constant, în fiecare moment putând fi identificată o persoană care pierde ceva și una care dobândește ceva. Însă simpla pierdere a unei valori, dublată de faptul că altcineva a înregistrat un câștig nu este în măsură să justifice împărțirea acestui câștig, căci se mai impune ca îmbogățirea și însărăcirea să fie corelative, respectiv să aibă o cauză comună7.
În exemplul dat, conexitatea este una directă, atât îmbogățirea lui Tertius cât și însărăcirea lui Primus au la bază fapta acestuia din urmă de a indica un număr de cont greșit.
Există însă și situații în care legătura este una indirectă, practica judiciară a statuat că există o îmbogățire indirectă atunci când patrimoniul unui minor a sporit prin activitatea ilicită extracontractuală a părintelui său care i-a transmis prin moștenire un bun pe care l-a sustras din patrimoniul unei alte persoane8.
Îmbogățirea fără justă cauză are caracter subsidiar, ceea ce înseamnă că o cerere de chemare în judecată având acest temei va fi admisă doar în ipoteza în care reclamantul nu are niciun alt mijloc juridic care să îl ajute în demersul său de a obține restituirea. Testul subsidiarității este cea mai severă condiție care se impune a fi întrunită, îmbogățirea fără justă cauză apărând ca o soluție de ultim resort.
Odată constatată întrunirea condițiilor, acțiunea va fi admisă, îmbogățitul fiind obligat la restituire. Însă, obligația de restituire este limitată de pierderea patrimonială suferită de păgubit și câștigul realizat de cel obligat la restituire. Îmbogățirea și însărăcirea nu sunt doar condițiile pentru actio de im rem verso9 ci și măsura și limita acesteia.
Dacă prin întârzierea plății, Primus a fost obligat să plătească lui Secundus, adevăratul creditor, dobânzi mult mai mari, nu va putea cere obligarea lui Tertius la plata acestora, căci acesta din urmă este ținut să restituie doar în lipita propriei sale îmbogățiri.
În același sens, dacă Tertius a plasat banii remiși din greșeală de Primus într-un fond de investiții, obținând profit, acesta nu va fi obligat să restituie și profitul astfel obținut, ci doar suma efectiv remisă de Primus, acesta fiind valoarea cu care a fost diminuat patrimoniul acestuia. Astfel, chiar dacă și profitul a fost obținut într-o manieră departe de principiile morale, va fi păstrat de Tertius.

 

 

Note
1 Paul Vasilescu, Drept civil. Obligațiile. Ediția a 2-a revizuită. Editura Hamangiu. București, 2017, p.233
2 A se vedea în acest sens, TERZEA Viorel, Transfer al unei sume de bani prin mijloace electronice. Admisibilitatea unei acțiuni în restituire întemeiate pe îmbogățirea fără justă cauză. Revista Dreptul nr. 5 din 2021. Disponibil pe www.sintact.ro
3 Liviu Pop, Ionuț-Florin Popa, Stelian Ioan Vidu. Curs de drept civil. Obligațiile. Editura Universul Juridic. București, 2015, p. 293.
4 ibidem
5 Art. 1346 Cod civil
6 Liviu Pop, Ionuț-Florin Popa, Stelian Ioan Vidu. Curs de drept civil. Obligațiile. Editura Universul Juridic. București, 2015, p. 295.
7 Liviu Pop, Ionuț-Florin Popa, Stelian Ioan Vidu. Curs de drept civil. Obligațiile. Editura Universul Juridic. București, 2015, p. 294.
8 T.S., col. civ., dec. Nr. 345 din 19 martie 1958, în C.D. 1958, p.199, citată în Liviu Pop, Ionuț-Florin Popa, Stelian Ioan Vidu. Curs de drept civil. Obligațiile. Editura Universul Juridic. București, 2015, p. 293.
9 Denumirea din dreptul roman a acțiunii în justiție împotriva îmbogățitului, prin care acestea din urmă să fie obligat la restituire.

Leave a reply

© 2022 Tribuna
design: mvg