Cum constatam în precedent cronică din Tribuna, la trecerea dintre ani efervescența muzicală a Clujului atinge cote … dificil recenzabile. Dintre numeroasele concerte care aproape s-au suprapus în această perioadă, festivă prin sine însăşi, voi evoca doar câteva, la care am reuşit să asist.
În consens cu activitatea tuturor Departamentelor Academiei de Muzică G. Dima din Cluj, şi Clasa de Percuție perpetuează tradiția şi strălucirea acestei instituții de frunte a culturii noastre contemporane. Mi-am reconfirmat respectiva convingere urmărind consistentul recital de la finele primului semestru al Anului Universitar 2015-16, girat de profesorul Grigore Pop – adevărat creator de şcoală în domeniu – şi de cei doi discipoli ai săi, ajunşi în postura de profesori, Emil Simion şi Mircea Ardeleanu. Programul, bine gândit, a cuprins o multitudine de compoziții – de la preclasic la avangardă – apte să reveleze talentele câtorva dintre tinerii studenți ai secției. Fără pretenții de exhaustivitate, mă opresc la unele momente demne de a fi, eventual, reluate şi valorificate pentru un public mai larg.
M-au încântat, în primul rând, cele două secvențe de teatru instrumental, interpretate cu vocație şi aplomb de către Nichita Domide, Gergely Reman, Antoniu Vântur şi Katalin Mate: Bravo, a compozorului brazilian Tim Rescala, şi Logo de Constantin Râpă. Ambele sunt mici scenete în care elementele gestuale şi vocale generează cascade de humor – ludic, inteligent, de bun gust – fuzionând calitățile muzicale sine qua non cu cele de un histrionism quasi-dadaist. Alte piese/prelucrări (de la J.S. Bach până la James Campbell, G.H. Green, Paul Smadbeck, Alice Gomez, Casey Cangelosi) au valorizat aptitudinile unor tineri aflați deja pe calea cea bună a profesionalizării: Alexandru Maxim, Darius Pop, Miruna Davidoaie, Călin Lup, Diana Meşter, Patricia Stroia, Alexandru Coadă, Anda Bogdan, Julia Kocsis ş.a.
În Rotation IV de Eric Sammut, Antoniu Vântur a abordat marimbafonul cu un lirism ce-l evoca pe arhetipalul vibrafonist Gary Burton. De altfel, şi în acest caz, ca şi în majoritatea celorlalte evoluții pe marimba sau xilofon, studenții (deşi aflați abia la începutul perioadei lor academice) mânuiau cu dezinvoltură patru baghete simultan – ceea ce spune destule despre nivelul tehnic atins de noile generații. Printe alte fulgurante puncte de referință amintesc revigorantul allegro din Concertino for Marimba de Paul Creston, în interpretarea lui Darius Pop, acompaniat la pian de Cristina Mureşan; „muzica evenimențială” plină de vitalitate, atractiv asamblată în Toccata compozitorului mexican Carlos Chavez (1899-1978); învăluitoarea prelucrare de temă japoneză din Concertino pentru xilofon de Toshiro Mayazumi, interpretată de Miruna Davidoaie împreună cu pianista Adina Mureşan; estetica minimalistă (dar nu lipsită de surprize, chiar dacă impunea utilizarea unei simple tobe mici) propusă de Michael Kaplan în piesa Rhythmic Sonata for Snare Drum, dezinvolt materializată de Gergely Reman.
E cât se poate de clar că repatrierea apreciatului nostru percuționist Mircea Ardeleanu (după peste trei decenii petrecute în Occident) impulsionează activitatea (oricum dinamicei) Clase de Percuție de la parterul Academiei de Muzică de pe strada I.C. Brătianu din Cluj. Pare-se că spațiul de repetiții de-acolo e insuficient față de ideile cu care Mircea a revenit în urbea sa natală. Ca atare, în calitate de director onorific al Casei do Brasil de sub egida principalei Universități clujene, am decis să-i oferim sala noastră de reuniuni şi de studiere a limbii portugheze, pentru a lansa în curând un prim grup de percuție braziliană în epicentrul Transilvaniei.

În Sala Europa a primitoarei Case de Cultură a Studenților Cluj, coordonată cu pasiune şi eficiență de către directorul Flavius Milăşan, am fost invitat la o trecere în revistă a actualului contingent de interpreți vocali din cadrul Modulului de Jazz al Academiei de Muzică G. Dima. Sub îndrumarea plină de abnegație a dirijorului Stefan Vannai, aici continuă să fie descoperite şi să se afirme noi şi noi talente (e suficient să amintesc două soliste, ce au absolvit recent cursurile Academiei clujene şi s-au lansat deja în cariere internaționale: Elena Mindru în țările Scandinave şi Oana Mureşan în Macao). Fără a încerca să stabilesc premature ierarhizări, aş menționa promițătoarele înzestrări vocale şi lăudabilele înclinații jazzistice demonstrate de câțiva dintre cei ce au cântat în acest … „concert de familie”, adecvat perioadei sărbătorilor invernale: Vlad Morar, Sabina Constantin, Monica Şandor, Orsolya Nagy (vocal şi flaut), Ramona Coman (cu o deosebită acuratețe în pronunțarea textelor în limba engleză), Mara Covaci, Melinda Kormos. O remarcă specială pentru interpretarea conferită piesei My Way de către foarte tânărul Tudor Mureşan (frate al ante-menționatei Oana). Acesta a evoluat în manieră Sting, acompaniindu-şi cântul cu o dezinvoltă abordare a ghitarei-bas. Din păcate, presiunea sub care s-a lucrat la acest concert (desfăşurat în paralel cu un eveniment de amploare din sala mare a aceluiaşi edificiu) nu i-a permis interpetului să materializeze şi solo-ul de bas pe care intenționase să-l prezinte. Cred că o asemenea combinație, aducând ghitara-bas în prim-plan, ar fi binevenită în proximele reluări ale piesei, cu atât mai mult cu cât – deşi obligat de împrejurări la o componență restrânsă – big band-ul Gaio condus de Vannai a conturat un admirabil aranjament orchestral. De fapt, acest moment poate fi considerat şi un mic omagiu, din perspectivă jazzistică transilvană, adus lui Sinatra chiar la aniversarea centenarului naşterii sale.
N-aş vrea să las neconsemnată prezența la Cluj a formației basarabene Zdob şi Zdub. Dacă fenomenalul grup Trigon din Chişinău, condus de violistul Anatol Ştefăneț, a ajuns nemeritat de rar pe scenele din România (mai ales având în vedere incomensurabila sa contribuție la forjarea unui idiom jazzistic reprezentativ pentru întreg arealul românității), în schimb Z&Z au venit pe la noi ceva mai des. Însă în cazul de față contextul era cu totul special: reprezentația a deschis programul festiv din Piața Unirii din Cluj, incluzând inaugurarea iluminării de iarnă, cu ocazia Zilei Naționale a României. Aceeaşi zi de 1 Decembrie marca şi debutul ultimei luni a anului 2015, pe parcursul căruia urbea din inima Transilvaniei îşi asumase rolul de Capitală europeană a Tineretului.
În actuala formulă de componență, „zdob&zdubii” îşi valorifică nivelul de virtuozitate pe care l-au atins ca poliinstrumentişti, spre a crea o muzică expansivă, multicoloră, de un energetism contaminant. E vorba despre: Valeriu Mazilu / trompetă şi cimpoi, Victor Dandeş / trombon şi instrumente folclorice, Mihai Gâncu / ghitară-bas, Sveatoslav Staruş / ghitară electrică, Andrei Cebotari / baterie, avându-l în frunte pe infatigabilul vocalist Roman Iagupov. După cât de dezinvolt comunică acesta din urmă cu publicul nostru, pare neverosimil că, la începuturile trupei (prin anii 1990), el se exprima preponderent în fosta limbă oficială din URSS. Apropierea sa de cultura nativă a produs rezultate admirabile. (Aş aminti, în context, un episod la care am asistat în 2012 la Chişinău: în cadrul concertului dedicat împlinirii a 20 de ani de existență a emblematicei formații Trigon, Iagupov a avut gentilețea de a-şi dedica o parte din timpul ce-i fusese alocat pe scenă, spre a mobiliza întreaga asistență să cânte în cor Mulți ani trăiască! în onoarea muzicienilor aniversați). Cântecele înterpretate de Zdob şi Zdub – cu specific aplomb şi mult humor – erau tot ceea ce putea fi mai adecvat pentru o asemenea seară a bucuriei, dăruind muzică de calitate miilor de oameni ieşiți în piața centrală a Clujului să anticipeze sărbătorile iernii.

În aceeaşi tonalitate jovială a avut loc şi Concertul extraordinar de Anul Nou, prezentat de orchestra Filarmonicii Transilvania în epicentrul vieții simfonice a Clujului – sala mare a Colegiului Academic (locul unde s-a forjat, timp de peste o jumătate de secol, prestigiul acestei instituții de referință a culturii transilvane/române/central-europene). În cazul de față, factorul dinamizator a fost dirijorul helvet de origine italiană Giovanni Bria. Acesta întruchipează, prin exemplul propriu, ideea că muzica îl menține tânăr pe om. Negând prin întreaga sa atitudine etatea de 82 de ani deja împliniți, domnul Bria este apreciat în patria sa nu doar ca muzician – dirijor şi pianist – ci şi ca fondator al Festivalului internațional Musiksommer am Zürichsee, eveniment ce se desfăşoară de două decenii, în fiecare vară, în cele trei cantoane din jurul Lacului Zürich. La Cluj, el a optat pentru un program festiv, alcătuit din piese îndeobşte cunoscute, dar totodată capabile să atragă şi un public neavizat către frumusețile muzicii erudite. Printre compozitori s-au numărat, la loc de onoare, cei din familia Strauss (Johann, Josef, Edward), dar şi Jaques Offenbach, Dmitri Şostakovici, Hans Christian Lumbye. Serata a cuprins şi pasaje în care muzica lua aspect de teatru instrumental, reflectând atitudinea plină de bonomie a dirijorului. În timpurile de restrişte pe care le trăim, asemenea tonifiante concerte sunt mai mult decât binevenite. Iar publicul clujean le primeşte şi aplaudă cu empatie.